ICCJ. Decizia nr. 655/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.655/2011
Dosar nr. 9914/99/2008
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2074 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis acţiunea formulată de B.N. în contradictoriu cu pârâta C.J. Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 69.458.235 lei cu titlu de daune interese, iar reclamantul a fost obligat să plătească în contul expertului A.D. suma de 5.282 lei reprezentând diferenţă de onorariu expertiză neachitată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul B.N. a investit instanţa cu o cerere în pretenţii, solicitând obligarea pârâtei C.J. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Iaşi la plata sumei de 784.000.000 lei (RON) cu titlu de daune interese moratoriu pentru prejudiciul produs, prin lipsa de folosinţă asupra terenului al cărui proprietar este, prin neexecutarea obligaţiei impuse prin Decizia civilă nr. 581 din 1 iulie 2005 a Tribunalului Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia civilă, a admis apelul formulat de C.J.F.F., împotriva sentinţei civile nr. 2074 din 14 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, reclamantul a probat întinderea prejudiciului suferit prin neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei instituite prin Decizia civilă nr. 1058/2005 a Tribunalului Iaşi, titlu executoriu, împiedicându-l să-şi exercite atributele de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 9,8 ha prin neeliberarea titlului de proprietate.
S-a mai reţinut, de asemenea, că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Titlu XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, prezentul litigiu a fost calificat ca fiind unul de fond funciar ivit în urma aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. În atare situaţie, competentă să soluţioneze litigiul este Judecătoria Iaşi.
Împotriva deciziei civile mai sus enunţată, a declarat recurs reclamantul B.N., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece.
- Obiectul acţiunii noastre, nu poate fi calificat de către instanţă ca fiind unul de fond funciar, câtă vreme a fost delimitat clar acest obiect. Cererea se află sub imperiul dispoziţiilor normative ale executării silite, respectiv obligaţia de a face;
- Instanţa de apel nu putea să recalifice litigiul, în sensul că nu putea să aprecieze că acesta este de fond funciar.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competentă.
În speţă, instanţa de apel în mod judicios a calificat litigiul ca fiind unul de fond funciar în urma aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, iar în urma acestei calificări a statuat că, este competentă să judece pricina Judecătoria Iaşi ca instanţă de fond.
La baza calificării mai sus menţionată au stat dispoziţiile art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente „în scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere (…) procedura în faţă instanţelor de judecată, fiind cea prevăzută de acest titlu, care se va completa cu cele ale Codului de procedură civilă.
În sprijinul celor menţionate sunt şi dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., care prevăd în alin. (1) că „hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului". Aceste dispoziţii putând fi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1), art. 2 pct. 3 şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de cele reţinute, Înalta Curte va reţine că, instanţa de apel, prin admiterea apelului formulat de C.J.F.F. Iaşi şi anularea sentinţei civile nr. 2074 din 14 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, precum şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Iaşi, a pronunţat o decizie temeinică şi dată cu aplicarea corectă a legii.
Aşadar, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 63 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 649/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
