ICCJ. Decizia nr. 733/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 243 din 15 decembrie 2006, SC B. SA, a respins notificarea formulată de P.R.V. și N.M.E., vizând restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în Slatina, cu motivarea că nemișcătorul nu se mai află în proprietatea sau posesia sa iar notificarea, inițial adresată Primăriei Slatina, a fost greșit îndreptată de aceasta către SC B. SA, care nu este unitate deținătoare.
La 8 ianuarie 2007, persoanele îndreptățite au contestat această dispoziție solicitând - în contradictoriu cu SC B. SA și Primăria Slatina - restituirea în natură a terenului în suprafață de 4.200 m.p., din Slatina, (în legătură cu care s-a formulat notificarea) și restituirea prin echivalent a construcțiilor aflate pe acest teren, demolate ulterior preluării abuzive de către Stat, prin decretul nr. 92/1950.
La 19 februarie 2007, contestatoarele și-au precizat cererea, arătând instanței că înțeleg să atace și dispoziția nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă de Primăria Slatina, ulterior introducerii acțiunii, prin care pârâta, investită inițial cu soluționarea notificării, a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din 1526 m.p. teren și construcții, motivat de faptul că terenul se află în proprietatea SC B. SA, iar construcția cu anexe, în suprafață de 519 m.p., a fost demolată.
Printr-o altă cerere completatoare, formulată la 3 iulie 2007, contestatoarele au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, din 11 iunie 2004, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Consiliul Județean Olt, la 5 aprilie 2004, precum și a contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2004, încheiat între SC T.I. SRL și C.I. și R.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că notificarea formulată de reclamante, la 4 iulie 2001, adresată Primăriei Municipiului Slatina, a fost greșit îndreptată de aceasta din urmă, către SC B. SA care, la data primirii cererii - 22 decembrie 2004 - nu se mai afla în posesia imobilului, ce intrase în proprietatea SC T.I. SRL, prin act autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu numiții C.I. și I. care la rândul lor, cumpăraseră imobilul, la 11 iunie 2004, de la SC B. SA
Cât privește cererea vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și art. 15 din Legea nr. 54/1998, nu sunt aplicabile în cauză, în condițiile în care la momentul încheierii actelor contestate nu exista litigiu între părți iar notificarea din 4 iulie 2001 a fost înaintată inițial Primăriei Slatina care, a transmis-o SC B. SA, la 22 decembrie 2004, când terenul nu se mai afla în patrimoniul acestei societăți.
Ca atare, conchide instanța fondului, actele de vânzare-cumpărare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind lovite de nulitate absolută.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SC B. SA a fost respinsă, ca neîntemeiată, în considerarea faptului că la data formulării notificării de către reclamante, imobilul se afla în posesia pârâtei iar prin sentința nr. 635/2005, pronunțată de Tribunalul Olt, irevocabilă, aceasta a fost obligată să dea o soluționare notificării.
Contestația formulată împotriva dispoziției nr. 469 din 24 ianuarie 2007 emisă de Primăria Municipiului Slatina a fost respinsă pe considerentul că prin aceasta s-au acordat despăgubiri pentru construcțiile demolate deținute de autorul reclamantelor, iar la data formulării notificării, terenul pe care - la momentul preluării - se aflau aceste construcții, era în patrimoniul pârâtei SC B. SA Slatina.
în ce privește constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis de Consiliul Județean Olt, instanța a apreciat cererea ca inadmisibilă întrucât, prin încheierea din 8 octombrie 2007, s-a admis excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului Olt, cu privire la acest capăt de cerere, ce a fost înaintat spre soluționare Secției de contencios Administrativ.
Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri, de reclamante și pârâta SC B. SA, au fost admise de Curtea de Apel Craiova - secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie care prin decizia nr. 53 din 24 februarie 2010, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Olt.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în acord cu dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) și art. 46 din Legea nr. 10/2001, nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei legi precum și cererea vizând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis de Consiliul Județean Olt, constituie chestiuni prejudiciale a căror soluționare poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative și ulterior judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri.
în atare situație, se arată, este obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunilor prejudiciale, și să suspende, în condițiile art. 46 alin. (2) din acest act normativ, procedura de restituire începută, până la soluționarea acțiunilor formulate în temeiul art. 45 și 47, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Din cele patru cereri cu care a fost investit tribunalul, conchide instanța de apel, acesta este competent numai asupra petitelor vizând anularea celor două dispoziții emise de unitățile deținătoare.
Or, soluționarea pricinii sub toate aspectele, este nelegală, dată cu încălcarea competenței altor instanțe.
în consecință, sentința a fost desființată iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Olt, în vederea disjungerii petitului vizând constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare și trimiterea acestuia spre soluționare la Judecătoria Slatina iar a petitului privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Olt.
S-a statuat totodată că petitul vizând anularea celor două dispoziții date asupra notificării formulată de persoanele îndreptățite, trebuie suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea celorlalte capete de cerere.
în cauză, au declarat recurs în termen legal, atât reclamantele P.R.V. și N.M.E., cât și pârâta SC T.I. SRL
în recursul lor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantele critică soluția din apel pe considerentul greșitei aprecieri asupra necompetenței instanței investită cu soluționarea cererii de restituire a imobilului, formulată în baza Legii nr. 10/2001, de a se pronunța asupra validității actelor de înstrăinare încheiate de unitatea deținătoare, în condițiile în care această cerere este alăturată celei de acordare a măsurilor reparatorii iar "separarea" celor două petite le-ar prejudicia.
Astfel, se arată, a trimite cauza în rejudecare, după împărțirea petitelor la mai multe instanțe și revenirea ulterioară la instanța investită cu soluționarea litigiului în baza Legii nr. 10/2001, ar echivala cu o "sarcină" specială și exorbitantă ce urmează a fi suportată numai de recurente.
Prevederile art. 45-47, din Legea nr. 10/2001, susțin recurentele, se referă la imobile cu destinație de locuință, naționalizate și vândute chiriașului în baza Legii nr. 112/1995. Or, în cazul lor, solicitarea privește restituirea unui teren intravilan, situație în care instanța investită cu soluționarea cererii de restituire a nemișcătorului în temeiul Legii nr. 10/2001, se poate pronunța asupra valabilității actelor de înstrăinare încheiate de deținători.
Invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. recurenta SC T.I. SRL critică decizia din apel pe considerentul greșitei respingeri, fără o motivare explicită, a excepției autorității de lucru judecat cu privire la decizia nr. 1419 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Craiova - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal care s-a pronunțat, irevocabil, asupra cererii de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Ca atare, ignorând faptul că, în cauză, există o hotărâre irevocabilă cu privire la legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța de control judiciar apreciază că tribunalul trebuie să disjungă din nou soluționarea acestei cereri, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri dată de instanța de contencios administrativ.
Recursurile urmează a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.
Reclamantele P.R.V. și N.M.E., au investit instanța atât cu soluționarea contestației formulată împotriva dispozițiilor nr. 243 din 15 decembrie 2006 și nr. 469 din 24 ianuarie 2007, emise de SC B. SA și respectiv Primăria Slatina, cât și cu cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu terenul în litigiu și respectiv a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis de Consiliul Județean Olt.
Pe parcursul soluționării apelului, reclamantele au invocat, la 8 octombrie 2007 și excepția de nelegalitate a acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis de Consiliul Județean Olt în favoarea SC B. SA, pentru suprafața de 30.725,19 m2, excepție respinsă prin decizia nr. 1419 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Craiova - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, irevocabilă.
Din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că în soluționarea cererii formulată potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum textul a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, instanța de contencios administrativ nu a examinat excepția pe fond, soluția vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în timp, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii nr. 554/2004, reținându-se că aceste dispoziții (care au fost înlăturate) contravin unor principii convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
în acest context, revine instanței civile obligația de a asigura verificarea efectivă a mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalității actului administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situația în care (cazul în speță) jurisdicția administrativă nu a rezolvat chestiunea prejudicială, pe fond.
Astfel, în lipsa unei soluționări pe fond, a excepției de nelegalitate, nu se poate vorbi de autoritatea hotărârii instanței de contencios administrativ în fața jurisdicției civile care, poate analiza actul administrativ pe care una din părți și-a întemeiat pretențiile căci, în atare situație, judecătorul acțiunii este și judecătorul excepției, potrivit principiului qui potest majus potest et minus.
Chiar dacă, excepția de nelegalitate astfel analizată nu poate conduce la desființarea actului administrativ, ea este un mijloc de apărare, ce are ca scop legitim cenzurarea acestui act, chiar de către instanța în fața căreia excepția s-a invocat și declararea lui, ca inoperant în cauză și cu privire la o anumită parte.
în mod greșit s-a pronunțat instanța de apel și în legătură cu soluționarea cererii vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, interpretată ca o chestiune prejudicială ce trebuie să conducă la declinarea competenței în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept comun.
Or, în condițiile în care această cerere a fost alăturată contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001, ea are caracterul unei cereri accesorii, aflată într-un strâns raport de dependență cu acțiunea principală, situație în care competența de primă instanță a tribunalului se justifică.
Ca atare, în mod corect prima instanță s-a pronunțat pe fondul acestei cereri, ce intră în sfera de aplicare a art. 17 C. proc. civ., respectiv în categoria cererilor accesorii, care se grefează pe acțiunea principală.
în acest sens, practica instanței supreme a fost constantă în a statua că atunci când și alte capete de cerere, (cum este, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare) sunt grupate în jurul pretenției principale (în speță, contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001) competența instanței astfel sesizată, se poate proroga asupra acestora.
Nu sunt îndeplinite aceste cerințe însă, atunci când cererile sunt formulate separat, în această situație fiind îndeplinite toate condițiile unui demers judiciar, întemeiat pe dreptul comun, situație în care devin aplicabile normele procedurale generale vizând competența după materie, a instanțelor judecătorești (art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.).
Așa fiind, în considerarea celor ce preced, s-a constatat că fundamentându-și soluția, strict pe competența de soluționare a cererilor interpretate ca fiind chestiuni prejudiciale, instanța de control judiciar nu a intrat în cercetarea fondului, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) și alin. (61) C. proc. civ., în redactarea ulterioară modificării acestuia, prin legea nr. 202/2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7376/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 68/2011. Civil → |
|---|
