ICCJ. Decizia nr. 7657/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7657/2011
Dosar nr.1835/62/2010
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 177/2010 Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta G.E.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov şi s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a condamnării mamei reclamantei G.V. dispusă prin Decizia M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1952 la 24 luni şi internarea acesteia într-o colonie de muncă, s-a dispus înlăturarea tuturor efectelor deciziei menţionate, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro în echivalent lei la data plăţii pentru prejudiciul moral suferit de aceasta în urma măsurii cu caracter politic luată împotriva mamei sale reclamantă şi a sumei de 2850 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost respinse restul pretenţiilor ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Braşov a reţinut următoarele: mama reclamantei, G.V., a fost arestată la data de 15 august 1952, potrivit adresei din 02 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare. Din aceeaşi adresă a rezultat că împotriva sa a fost emisă Decizia M.A.I. 1013 din 21 noiembrie 1952 prin care a fost condamnată la 24 luni şi internată într-o colonie de muncă pentru activitatea P.N.Ţ. Aceasta a executat pedeapsa în lagărul de muncă T., fiind eliberată la data de 05 iunie 1954. La data arestării locuia în Braşov.
Potrivit Hotărârii pentru înfiinţarea coloniilor de muncă, a domiciliului obligatoriu şi a batalioanelor de muncă din 22 august 1952 emisă de Consiliul de Miniştri ai Republicii Populare Române, s-a dispus înfiinţarea coloniilor de muncă, a batalioanelor de muncă şi a măsurii domiciliului obligatoriu, faţă de rezistenţa tot mai activă a elementelor duşmănoase şi faptul că acestea încearcă continuu să saboteze în mod obişnuit măsurile Guvernului şi Partidului îndreptate spre întărirea dictaturii proletariatului şi construirea cu succes a socialismului.
În aceste colonii de muncă s-a dispus reţinerea şi internarea tuturor celor care prin faptele lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară, între care şi cadrele active ale fostelor grupări şi partide fasciste şi burghezo moşiereşti, cum sunt: cadre legionare, cuziste, imrediste, nylaniste, sioniste, partide hitleriste, naţional ţărăniste (maniste), liberale, titeliste, tătărăsciene, bejeniste.
Din adresa din 02 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, al cărei conţinut a fost reprodus anterior, rezulta că măsura internării mamei reclamantei în lagărul de muncă T. pentru o perioadă de 2 ani s-a dispus ca urmare a activităţii P.N.Ţ. a acesteia.
Conform Hotărârii nr. 1554/1952, internarea în colonii de muncă a membrilor P.N.Ţ. s-a dispus, întrucât aceştia, prin faptele lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Având în vedere că internarea mamei reclamantei în lagărul de muncă s-a dispus ca urmare a activităţii acesteia de membru P.N.Ţ., rezultă că măsura are un evident caracter politic, membrii altor partide fiind consideraţi un pericol faţă de regimul comunist. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor enunţate, instanţa a constatat caracterul politic al acestei măsuri administrative dispuse împotriva mamei reclamantei.
De asemenea a dispus şi înlăturarea tuturor efectelor acestei măsuri administrative cu caracter politic.
Reclamanta, născută la 09 iunie 1935 este fiica lui G.V., aceasta decedând la data de 24 ianuarie 1963.
La termenul de judecată din 13 mai 2010, instanţa de fond a pus în discuţia contradictorie a părţilor inadmisibilitatea acordării daunelor morale pentru prejudiciul suferit de autorul reclamantului.
Analizând acest aspect, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Din analiza textului legal enunţat a rezultat că în partea introductivă sunt enumerate toate persoanele care ar putea solicita instanţei una din măsurile reparatorii prevăzute la lit. a) – c), fără a însemna însă că oricare dintre aceste persoane poate solicita oricare dintre măsuri.
Astfel, aşa cum în mod constant se subliniază în materie succesorală, drepturile personale nepatrimoniale nu se transmit prin moştenire. Astfel, prejudicial moral produs unei persoane şi care ar îndreptăţi-o să solicite daune morale pentru repararea acestuia se stinge prin moartea persoanei, în situaţia în care nu a introdus anterior decesului acţiune în justiţie în acest sens.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că prin menţionarea soţului şi descendenţilor până la gradul II ai persoanelor care au fost victimele condamnării/măsurii administrative cu caracter politic în partea introductivă a art. 5 din Legea nr. 221/2009, semnifica posibilitatea ca şi aceste persoane să solicite acordarea daunelor morale, însă pentru prejudicii pe care le-au suferit personal ca urmare a condamnării/măsurii administrative suferite de autorul lor. Astfel, o asemenea măsură avea de multe ori consecinţe numai împotriva persoanei ce constituia subiectul acestora, dar şi împotriva rudelor apropiate, ce deveneau de asemenea victime ale persecuţiilor politice.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, descendentă de gradul I a persoanei împotriva căreia s-a dispus o măsură administrativa cu caracter politic, nu poate solicita în instanţă acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, motiv pentru care aceste pretenţii au fost respinse.
În cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 220.000 euro reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit atât de către mama sa, cât şi de către reclamanta personal.
Analizând aceste pretenţii, instanţa de fond a reţinut că la data arestării mamei sale, reclamanta era în vârstă de 17 ani, conştientizând astfel integral drama la care familia era supusă prin luarea mamei în timpul nopţii din locuinţă, fără a se cunoaşte soarta acesteia, şi fără a o putea întâlni timp de 2 ani.
De asemenea, la data arestării mamei reclamantei, familia avea în proprietate o locuinţă pe strada Pe Tocile din Braşov, astfel cum rezultă din adresa din 02 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare şi Matricola depusă la dosar.
Totodată au fost depuse la dosar cereri formulate de către tatăl reclamantei, G.I., către Sfatul Popular al Oraşului Stalin şi Procuratura Oraşului Stalin în anul 1955, prin care se solicita repartizarea unei locuinţe, având în vedere că imobilul din proprietate sa din Braşov, str. Pe Tocile era ocupat de chiriaşi.
Analizând coroborat aceste înscrisuri, instanţa de fond a reţinut că, urmare a măsurii administrative luate împotriva mamei reclamantei, s-a dispus şi ocuparea locuinţei familiei, din care aceasta a fost nevoită să se mute.
Prejudiciul moral al reclamantei, în vârstă de 17 ani la acel moment, produs de arestarea pe timp de noapte a mamei sale, internarea acesteia în colonie de muncă pentru 2 ani, precum şi confiscarea locuinţei familiei, care a fost astfel nevoita sa se mute, o îndreptăţeau pe aceasta la acordarea daunelor morale în vederea reparării sale, pe care instanţa le-a apreciat la suma de 10.000 euro.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov, iar prin Decizia nr. 161 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a respins apelul reclamantei G.E.V. şi s-a admis în parte apelul pârâtului M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov, s-a schimbat hotărârea instanţei de fond în parte în sensul obligării pârâtului la 4.000 euro în loc de 10.000 euro în echivalent la data plăţii pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevede că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al OUG nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară."
Din analiza gramaticală, logică şi teleologică a textului legal citat mai sus rezultă cu claritate intenţia legiuitorului de a da posibilitatea solicitării de despăgubiri şi soţului şi descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv. În ceea ce priveşte drepturile încălcate şi prejudiciile aduse prin condamnările politice, deşi legiuitorul nu prevede în mod expres, din expunerea de motive la acest act normativ precum şi din interpretarea principiilor generale de drept rezultă că daunele morale prevăzute de textul legal analizat se acordă pentru încălcarea drepturilor personale patrimoniale şi pot fi acordate în considerarea prejudiciului suferit personal de solicitanţi ca urmare a unei condamnări sau supunerii unei rude de până la gr. II unor condamnări penale sau măsuri administrative abuzive, în înţelesul legii, în măsura în care acestea s-au răsfrânt şi asupra reclamanţilor, iar nu în considerarea suferinţelor morale suportate de persoana condamnată.
Această concluzie reţinută şi de către prima instanţă, se întemeiază pe dispoziţiile de drept comun potrivit cărora drepturile nepatrimoniale au caracter strict personal şi, deci, nu se transmit prin succesiune (cu excepţia unora dintre cele prevăzute de lege în materia dreptului de autor) astfel că nici dreptul la repararea prejudiciului moral născut în persoana celui vătămat nu se transmite pe cale succesorală, ci se stinge prin decesul titularului.
Prin urmare soţul ori descendenţii persoanelor condamnate pot introduce acţiune pentru repararea prejudiciului suferit personal ca urmare a suferinţelor unei rude foarte apropiate ca părinţii şi bunicii iar exerciţiul acestei acţiuni reglementată în mod expres de către legiuitor constituie o recunoaştere implicită a legiuitorului a unor astfel de suferinţe, recunoaştere care se bazează pe prezumţii simple şi fireşti. Astfel, este evident că suferinţele părinţilor şi bunicilor se răsfrâng în mod direct asupra vieţii copiilor şi respectiv nepoţilor dacă avem în vedere viaţa normală a unei familii. În mod corect prima instanţă a reţinut că în baza Legii nr. 221/2009 nu pot fi solicitate despăgubiri pentru suferinţele altor persoane, motivele de apel invocate de către reclamantă bazându-se pe o interpretare eronată a legii.
În speţă, prin condamnarea politică a mamei reclamantei (G.V.) şi executarea unei pedepse privative de libertate într-o colonie de muncă este evident că viaţa reclamantei, minoră la vremea respectivă, a fost profund afectată iar suferinţele acesteia au fost personale întrucât au fost încălcate drepturile acesteia privind demnitatea, onoarea, prestigiul social, reputaţia, dreptul la şanse egale, sensibilitatea psihică internă a fiinţei umane, fiind de necontestat că reclamanta a fost supusă la grele încercări la o vârstă la care avea o mare nevoia de îndrumările mamei şi într-o etapă în care viaţa de familie îşi pune amprenta asupra întregului viitor al copilului.
Aspectele referitoare la existenţa unei condamnări politice nu au fost reţinute de către prima instanţă în baza unor simple presupuneri, astfel cum în mod tendenţios se susţine de către pârât prin motivele de recurs, ci în baza adeverinţei din 2 decembrie 1991 eliberată de către Ministerul Justiţiei - Direcţia instanţelor militare prin care se adevereşte că „G.V. a fost arestată la data de 15 august 1952 şi, prin Decizia M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1952 a fost condamnată la 24 de luni şi internată într-o colonie de muncă pentru activitate P.N.Ţ., a executat pedeapsa în lagărul de muncă T. şi a fost pusă în libertate la data de 15 iunie 1954" Suferinţele reclamantei relatate prin acţiune şi motivele de apel pot face obiectul unor prezumţii fireşti şi deducţii logice, astfel încât hotărârea atacată este legală sub acest aspect.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanţă curtea reţine că acesta este mare în raport cu criteriile ce trebuie avute în vedere în astfel de situaţii, pornind de la prezumţia că suferinţele suferite de către reclamantă nu pot fi cuantificate.
Prejudiciul moral este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât aduce atingere unui drept extrapatrimonial şi nu patrimoniului. Prejudiciul moral vizează atingerea adusă intereselor persoanelor, concretizate în suferinţe psihice şi fizice resimţite de victimă şi tulburările psihologice încercate de acesta.
Compensaţia bănească poate avea ca scop readucerea victimei în situaţia anterioară, atunci când este posibil, sau poate avea un titlu de pedeapsă pentru comportamentul ofensator, acesta din urmă putând tinde la o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat sau doar o compensare nominală, atunci când întinderea despăgubirii nu poate fi cert stabilită, acesta având scopul de a indica că un drept a fost încălcat.
În cadrul răspunderii civile nepatrimoniale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face dificilă şi repararea lor.
În consecinţă instanţa are în vedere că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, iar sumele de bani acordate să poată fi calificate drept despăgubiri.
Jurisprudenţa C.E.D.O. a influenţat evoluţia practicii judecătoreşti in sistemul de drept românesc după cum urmează: în cazurile relativ minore, Curtea a statuat că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine, o satisfacţie suficientă pentru prejudiciul moral încercat de către cel vătămat; în celelalte cazuri, fixarea reparaţiei, indemnizarea daunelor, se face cu luarea în considerare a gravităţii violării, timpul cât aceasta a durat precum şi timpul mare ce a trecut de la această violare, accentul fiind pus pe importanţa prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Prin adoptarea Legii nr. 221/2009 statul român a încercat a efectua o reparaţie a prejudiciilor materiale şi morale cauzate persoanelor enumerate în textul legii oferindu-le acestor persoane posibilitatea de a beneficia şi de prevederile D.L. nr. 118/1993 şi OUG nr. 214/1999 în încercarea de a repara, pe cât mai este astăzi posibil, abuzurile săvârşite de statul comunist cu multe decenii în urmă.
Suma solicitată de reclamantă, potrivit criteriilor mai sus arătate şi raportat la efectele constatate de instanţă, în ce priveşte măsurile cu caracter politic dispuse faţă de mama reclamantei este exagerată astfel încât a fost cenzurată la suma de 4000 de euro, admiţându-se apelul pârâtului sub acest aspect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta cât şi Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate:
Astfel, reclamanta a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul obligării la plata daunelor morale de 220.000 euro, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 1 - 17 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Reclamanta critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul daunelor morale acordate, în raport de faptul că ele trebuiau să reflecte atât suferinţele cauzate mamei sale cât şi ei şi tatălui său, ca urmare a condamnării mamei sale prin Decizia administrativă a M.A.I. nr. 1013 din 21 noiembrie 1954 şi a stabilirii domiciliului într-o altă localitate.
În aceeaşi idee se susţine că pe toată durata detenţiei mamei sale, tatăl recurentei a fost anchetat de securitate şi obligat să cedeze casa familiei şi majoritatea bunurilor materiale, a fost hărţuit şi umilit, fapt ce a dus la decesul acestuia în 1963.
Recurentul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii dat fiind faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale privind constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Braşov a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte legate de cuantumul daunelor morale acordate.
În acest sens se susţine că prejudiciul moral produs unei persoane şi care ar îndreptăţi-o să solicite daune morale pentru repararea acestuia, se stinge prin moartea persoanei.
Se mai susţine incidenţa dispoziţiilor Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, motiv pentru care se solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii în totalitate a apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantei.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de apel a examinat cauza în ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale prin raportare la dispoziţiile OUG nr. 62/2010, care au prevăzut o serie de plafoane până la care instanţa poate acorda despăgubiri morale.
Or, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010.
Din această perspectivă şi dat fiind faptul că instanţa nu a analizat şi motivele de apel ale reclamantei raportat la starea de fapt invocată, în ce priveşte acordarea daunelor morale, urmează a se admite recursul reclamantei şi a se respinge recursurile pârâţilor, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G.E.V. împotriva deciziei nr. 161/ Ap din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Respinge ca nefondate recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov şi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7645/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7068/2011. Civil → |
|---|
