ICCJ. Decizia nr. 7645/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7645/2011
Dosar nr.764/39/2010
Şedinţa publică din 31 octombrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 867 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea, a desfiinţat dispoziţia nr. 705 din 19 februarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Suceava şi a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai persoanei îndreptăţite F.R., a suprafeţei de 375 mp teren, identică cu parte din vechea parcelă din C.F. a comunei cadastrale Suceava, evidenţiată cu galben în planul de situaţie, anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că terenul de 375 mp ce include parcela de 240 mp, pentru care s-a aprobat servitutea de trecere, face parte din domeniul privat al municipiului Suceava, iar, în prezent, această cale de acces la drumul public nu este folosită de alţi vecini, vecina de la sud H.F., având altă ieşire la drumul public.
Instanţa a hotărât astfel având în vedere că raportul de expertiză topo nu a fost contestat de reclamanţi în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. şi, că prin acest raport se constată că terenul de 375 mp, ce a fost expropriat de la autorul reclamanţilor face parte din domeniul privat al municipiului Suceava, iar în prezent această cale de acces nu este folosită de alţi vecini, vecina de la sud, H.F., având altă ieşire la drumul public.
Prin Decizia civilă nr. 137 din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 867 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Suceava, a schimbat în parte această sentinţă civilă, în sensul că, admiţând acţiunea în totalitate (în loc de în parte) a menţinut dispoziţiile de desfiinţare a dispoziţiei din 19 februarie 2007, emisă de Primarul municipiului Suceava şi de restituire în natură a suprafeţei de 375 mp şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri în sumă de 101.250 lei.
Împotriva deciziei civile nr. 137 din 03 decembrie 2008 a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava prin primar, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A arătat că instanţa de apel a ignorat împrejurarea că, în motivele de apel s-a precizat că nu a fost posibilă restituirea în natură a terenului, întrucât unitatea deţinătoare nu are bunuri sau terenuri care să poată fi acordate în compensare. Instanţa de apel a reţinut, cu încălcarea dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005 că, atunci când nu este posibilă restituirea în natură, se cuvin măsuri reparatorii ce constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii echivalente, ori despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 9452 din 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că instanţa de apel a stabilit că se poate restitui în natură suprafaţa de teren de 375 mp, fără a se clarifica dacă aceasta este liberă şi dacă este posibilă compensarea cu terenul ce asigură ieşirea la drumul public (în ce măsură aceasta reprezintă sau nu o cale de acces la drumul public), nefiind analizate nici susţinerile Municipiului Suceava, potrivit cărora restituirea în natură nu este posibilă, întrucât unitatea deţinătoare nu are bunuri sau terenuri care să fie acordate în compensare.
Astfel, în rejudecare după casare, prin Decizia civilă nr. 78 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul reclamanţilor F.F. şi F.C., s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, menţinând dispoziţiile de desfiinţare a dispoziţiei din 19 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Suceava şi de restituire în natură a suprafeţei de 375 mp teren.
A fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziţie reprezentând titlul de despăgubire pentru diferenţa de valoare între terenul expropriat şi cel acordat în compensare reclamanţilor.
De asemenea, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
În conformitate cu Tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror imobile au fost expropriate cu Decretul Consiliului de Stat nr. 34/1978, autorului reclamanţilor i s-a expropriat suprafaţa de 395 mp teren. Raportul de expertiză întocmit în primul ciclu procesual în apel stabileşte, în mod clar, că această suprafaţă de teren este ocupată în integralitatea sa de un bloc de locuinţe şi nu poate să facă obiectul restituirii în natură. Suprafaţa pe care o solicită în compensare reclamanţii nu se identifică cu terenul expropriat ci este un teren care face obiectul domeniului privat al municipiului Suceava, în suprafaţă de 375 mp şi constituie o cale de acces, obţinută cu acordul pârâtului Municipiul Suceava, folosită doar de către reclamanţi, astfel cum a rezultat şi cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată în rejudecare. Reclamanţii au solicitat, în mod constant, compensarea cu terenul arătat mai sus iar, pentru diferenţa de valoare dintre imobilul expropriat şi cel propus în compensare, diferenţă constatată chiar în raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, au cerut despăgubiri, ca atare instanţa de apel a reţinut că şi pârâtul Municipiul Suceava a arătat că este de acord cu măsurile reparatorii prin compensare cu terenul folosit de reclamanţi ca servitute de trecere, iar pentru eventuala diferenţă de valoare dintre terenuri să fie stabilite despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, instanţa de apel, având în vedere dispoziţiile art. l alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a constatat dreptul reclamanţilor la măsurile reparatorii prin echivalent în compensare, combinate cu despăgubiri pentru diferenţa de valoare contestată, despăgubiri ale căror cuantum va fi stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava prin Primar, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Astfel, criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurentul susţine că în cauză Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor nu a fost parte, dar a fost obligată la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru diferenţa de valoare între terenul expropriat şi cel acordat în compensare.
O altă critică vizează faptul că în considerente sunt cuprinse aspecte contradictorii legat de despăgubirile pentru diferenţa de valoare dintre imobilul expropriat şi cel propus în compensare, diferenţă constatată chiar în raportul de expertiză din prima instanţă.
În aceeaşi idee se arată că raportul de expertiză ce relevă faptul că terenul de 375 mp este folosit ca acces de la terenul construcţii şi curţi la drumul public şi s-a evaluat la 202.500 lei şi că prin urmare această sumă nu reprezintă diferenţa de valoare dintre terenul expropriat şi cel ce reprezintă servitute de trecere, ci evaluarea suprafeţei de 375 mp.
Or, susţine recurentul şi în suplimentul la raportul de expertiză se arată că suprafaţa de 375 mp ce a făcut obiectul exproprierii a fost evaluată la 193.320 lei şi include parte din bloc de locuinţe şi spaţiul aferent acestei părţi aflat între bloc şi limită, precum şi cel dintre bloc şi Str. Grigore Ureche.
Ca atare, se susţine că nu ar mai exista diferenţe de valoare care să fie stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea reclamanţilor.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs ale dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este, nefondat.
Instanţa de apel a făcut o legală apreciere a raporturilor juridice dintre părţi prin raportare chiar la poziţia procesuală exprimată de pârâtul Municipiul Suceava şi la dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire.
Astfel, o evaluare făcută prin expertiză în cadrul contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 are doar un caracter provizoriu şi nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 26 alin. (1) şi (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate ridurile de despăgubire.
Din perspectiva celor expuse, criticile recurentului care vizează şi o apreciere a probelor legate de expertiză şi suplimentul la expertiză, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava prin primar împotriva deciziei nr. 78 din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7920/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7657/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
