ICCJ. Decizia nr. 7995/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7995/2011
Dosar nr.1297/114/2009
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, la 26 aprilie 2001, reclamanţii Ş.T. şi S.I. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Buzău, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei să le restituie în natură imobilele situate în str. Balta Albă, compuse din construcţii: o moară ţărănească, preluată de stat prin Decizia nr. 129 din 1 iulie 1949, o casă de locuit, anexă la moară, preluată în aceleaşi împrejurări, precum şi suprafeţele de teren aferente de 3.300 m.p., ce au făcut obiectul notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001, invocând refuzul de soluţionare a cererilor comunicate cu adresa din 19 martie 2001.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 19 iulie 2001, reclamanta S.F. a chemat în judecată aceeaşi pârâtă, cerând să-i fie restituite în natură imobilele care au făcut obiectul notificării din 12 aprilie 2001, invocând, la rândul său, refuzul comunicat de pârâtă cu adresa din 13 iunie 2001.
Dat fiind obiectul celor două cauze, prin încheierea din 26 septembrie 2001, Tribunalul Buzău a dispus conexarea dosarului nr. 1123/2001 la dosarul nr. 550/2001 al aceleiaşi instanţe, iar, prin încheierea din 24 octombrie 2001, în cauză, a fost citat în calitate de intimat, acţionarul societăţii pârâte, SC B.I. SRL.
La termenul din 21 noiembrie 2001, în cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu C.S., moştenitoarea defunctei S.F., proprietar al imobilelor aflate în litigiu, deposedată, în mod abuziv, de către stat, care a notificat pârâtei cererea de restituire, ce a fost înregistrată la B.E.J. A.A.
La data de 13 februarie 2002, pârâta SC S. SA a chemat în garanţie A.P.A.P.S. Bucureşti.
În termen legal, pârâta SC B.I. SRL a formulat o cerere de chemare în garanţie a numitului D.A., de la care a dobândit, prin cumpărare, acţiuni reprezentând 32,5% din valoarea capitalului social SC S. SA Buzău.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 419 din 25 septembrie 2002, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Ş.T., S.I., S.F. şi cererea de intervenţie formulată de C.S., în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA, SC B.I. SRL, chemaţii în garanţie A.P.A.P.S. şi D.A.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, din ansamblul probator administrat, rezultă că imobilele în litigiu au trecut în patrimoniul statului din patrimoniul autorilor reclamanţilor şi cel al intervenientei, în baza deciziei nr. 129/1949 a Primăriei Râmnicu Sărat, conform Legii nr. 119/1948, iar, în prezent, se află în posesia SC S. SA Buzău şi în proprietatea lui SC B.I. SA. Cum, în cursul anului 1996, a avut loc privatizarea societăţii SC S. SA, de către fostul F.P.S., prima instanţă a reţinut că, prin derogare de la regula instituită prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele în litigiu nu mai pot fi restituite în natură către reclamante.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că se impune respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie deduse judecăţii, cu menţiunea că persoanele îndreptăţite pot apela la dispoziţiile art. 27 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 23 din 18 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că atât moara, cât şi construcţiile de locuit au fost preluate de stat, în baza Legii nr. 119/1948, şi că, deşi abuzivă, preluarea s-a făcut în baza unui titlu, Decizia nr. 129/1949 a Primăriei Rm. Sărat, care, atât timp cât nu a fost anulată, reprezintă un titlu valabil al statului, astfel încât imobilele nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi nu sunt supuse restituirii în natură, în baza art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Au fost apreciate ca nefondate şi criticile formulate de apelanţi privind reaua - credinţă a subdobânditorilor bunului, în sensul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pe motiv că ar fi avut cunoştinţă de faptul că bunul era solicitat spre restituire de fostul proprietar, reţinând că privatizarea de către stat a societăţii care deţinea bunul s-a realizat în anul 1998, adică, anterior formulării de către aceştia a cererilor de retrocedare.
Cum bunurile au fost preluate de stat cu titlu valabil şi se găsesc în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, cererea de restituire în natură a bunului a fost respinsă, persoanele îndreptăţite putând cere măsuri reparatorii, în procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, precum şi intervenienta C.S.
Prin Decizia civilă nr. 1745 din 16 februarie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de recurenţi, casată Decizia recurată şi sentinţa nr. 419 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Buzău şi trimisă cauza, la acelaşi tribunal, pentru rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, faţă de obiectul cererii dedus judecăţii, instanţele de fond aveau obligaţia de a identifica cu claritate imobilele care fac obiectul litigiului, prin raportare la menţiunile din actele de proprietate şi din cele de preluare de către stat, de a stabili dacă imobilele construcţii mai există şi care este situaţia juridică a acestora, precum şi întinderea şi situaţia juridică a terenurilor a căror retrocedare se solicită.
Astfel, instanţele de fond aveau obligaţia de a stabili, motivat, calitatea de persoane îndreptăţite a recurenţilor, în sensul art. 3 din lege, precum şi caracterul abuziv al preluării bunurilor, în sensul art. 2 din lege. În cazul naţionalizării, s-a reţinut că valabilitatea titlului statului se analizează în îndeplinirea, la momentul naţionalizării, a condiţiilor impuse de actul de naţionalizare în concret, în raport de bunul a cărei retrocedare se cere, ştiut fiind că actul de naţionalizare prevedea anumite condiţii pentru preluarea bunurilor, precum şi plata de despăgubiri, fiind irelevant, sub acest aspect, că Decizia administrativă de preluare de către stat a fost sau nu contestată de către persoana deposedată.
În ceea ce priveşte imobilul cu destinaţia casă de locuit, instanţa de recurs a reţinut că acesta nu putea face obiectul unei legi de naţionalizare a întreprinderilor, astfel încât instanţele de fond aveau obligaţia de a stabili în ce împrejurări a fost preluat de stat, respectiv cu ce justificare şi în baza cărui act normativ, precum şi dacă au fost respectate condiţiile impuse de acesta pentru deposedare.
Fiind vorba de imobile aflate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, instanţele aveau, de asemenea, obligaţia de a ordona probatoriul necesar şi a stabili motivat la ce dată a avut loc privatizarea, ştiut fiind că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, bunurile care cădeau în sfera sa de aplicare au fost indisponibilizate, neputând face obiectul vreunei înstrăinări. În condiţiile în care privatizarea s-a finalizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţele de fond aveau obligaţia de a stabili dacă privatizarea s-a realizat cu respectarea legii, precum şi dacă părţile implicate au fost de bună-credinţă, având în vedere şi apărarea recurenţilor, conform căreia au încunoştinţat deţinătorul bunurilor despre intenţia de retrocedare, anterior declanşării procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceştia formulând şi o acţiune în revendicare, în procedura dreptului comun, care a făcut obiectul dosarului nr. 866/1999 al Judecătoriei Râmnicu Sărat, a cărei judecată a fost suspendată la data de 20 august 1999.
Cum împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, iar, din considerentele hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, nu a rezultat că s-au analizat toate cererile formulate de reclamanţi şi apărările invocate de părţi, în cauză, Înalta Curte a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 316 C. proc. civ.
Ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Buzău, sub nr. 1297/114/2009.
În acel stadiu jurisdicţional, conform considerentelor deciziei de casare, au fost administrate probe, la cererea părţilor, au fost depuse acte, au foste efectuate expertize tehnice de către expert D.I., în specialitatea construcţii şi de expert N.G., în specialitatea topografie.
Prin sentinţa civilă nr. 894 din 7 iulie 2010, Tribunalul Buzău a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti; a admis contestaţia; a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta C.S.; a dispus anularea dispoziţiilor din 19 martie 2001 şi din 13 iunie 2001, emise de pârâta SC S. SA, actuala SC B.I. SA Buzău; a dispus restituirea în natură în starea în care se află imobilul situat în Rm. Sărat str. Balta Albă, judeţul Buzău, compus din construcţii: moară mare, moară mică, casă de locuit şi teren aferent, în suprafaţă de 3293 mp, aşa cum a fost evidenţiat în rapoartele de expertiză topografică şi construcţii, către reclamanţi şi intervenientă, în calitate de moştenitori ai defunctului S.F.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins cererea de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. Bucureşti, ca neîntemeiată, precum şi cererea de chemare în garanţie a numitului D.A., dispunându-se obligarea pârâţilor la 4009 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanţii Ş.T., S.I., S.F. şi intervenienta C.S. au formulat notificări, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, prin care solicitau ca SC S. SA Buzău să restituie în natură imobilul situat în Municipiul Rm. Sărat, str. Balta Albă, compus din Moara S.F., preluată prin Decizia Primăriei Rm. Sărat din 1 iulie 1949, o casă de locuit, anexă la moară, formată din 5 camere, două antreuri şi o bucătărie, a cărei existenţă este atestată prin certificatul din 11 iunie 1976, suprafaţa de 3300 m.p., teren aferent construcţiilor, din care 2500 m.p. dobândit prin licitaţie, confirmată prin Decizia nr. 7911 din 23 noiembrie 1933, şi 800 m.p. teren alăturat, dobândit prin licitaţie publică, conform deciziei nr. 9728 din 06 august 1938 a Primăriei Rm. Sărat.
La data de 19 martie 2001, SC S. SA Buzău, a comunicat notificatorilor, Ş.T. şi S.I., că, în urma studierii notificărilor, au constatat că notificările trebuiau trimise instituţiei publice care a efectuat privatizarea societăţii, respectiv A.P.A.P.S., motivat de faptul că SC S. SA a fost privatizată în cursul lunii martie 2000, astfel că pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de SC B.I. SRL Rm. Vâlcea, statul nemaiavând nici o cotă parte din acţiunile SC S. SA, invocând, astfel, dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001. Aceeaşi comunicare a făcut-o SC S. SA Buzău, comunicată reclamantei S.F., la data de 13 iunie 2001.
Din actele de stare civilă, coroborate cu certificatul de moştenitor din 18 ianuarie 1989 şi declaraţiile de notorietate, rezultă că, după decesul fostului proprietar al imobilului, S.F., au rămas ca moştenitori reclamanţii Ş.T., fiu şi S.I., C.S. şi S.F., în calitate de fiice, cu o cotă de câte ¼ fiecare, fapt ce atestă calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi intervenientei din prezenta cauză, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Din deciziunea nr. 129/1948, rezultă că moara preluată de la autorul notificatorilor avea o capacitate de 2 vagoane în 24 ore, actul de preluare fiind singurul document care atestă capacitatea acesteia şi, implicit, încadrarea în categoria întreprinderilor prevăzute la art. 1 pct. 50 din Legea nr. 119 din 11 iunie 1948.
Legea de preluare din 11 iunie 1948 prevedea, la art. 11, faptul că statul va acorda despăgubiri proprietarilor şi acţionarilor întreprinderilor naţionalizate, dispoziţie legală ce nu a fost respectată la momentul preluării, fapt atestat de adresa din 20 iunie 2009, emisă de Primăria Rm. Sărat. Mai mult, legiuitorul reglementa, la momentul aplicării Legii nr. 119/1948, o anumită procedură de preluare a imobilelor naţionalizate, respectiv, art. 21 din Legea nr. 119/1948 prevedea că efectuarea naţionalizării şi rezolvarea problemelor şi litigiilor izvorâte din aplicarea ei o face Consiliul de Miniştri, care va putea delega o Comisie Judeţeană de Naţionalizare, or, în speţă, preluarea s-a făcut de către Primăria Rm. Sărat şi nu de o Comisie Judeţeană, cum prevede legea.
Toate acestea conduc la ideea că preluarea imobilului moară s-a făcut în mod nelegal şi cu încălcarea flagrantă a Legii de naţionalizare nr. 119/1948, aşa încât statul nu a deţinut un titlu legal de proprietate asupra morii preluate de la autorul notificatorilor - reclamanţi.
Din raportul de expertiză specialitatea topografie, rezultă că, urmare a identificării şi evaluării terenului ce a făcut obiectul notificării, acesta se află în Rm. Sărat, str. Balta Albă, este în suprafaţă de 3293 m.p., suprafaţa de 2793 m.p. şi suprafaţa de 500 m.p., valoarea totală a imobilului fiind de 164.650 lei. De observat este faptul că, potrivit raportului întocmit, suprafaţa totală de teren aferent construcţiilor este de 4.269 m.p., fiind evidenţiat pe schiţă, însă, în acesta, este cuprinsă şi suprafaţa de 500 m.p., ce a aparţinut numitului R.I. şi care nu face obiectul prezentei contestaţii.
Cu privire la imobilele construcţii, din raportul de expertiză specialitatea construcţii, a rezultat că imobilul moară este format din două corpuri, moara mică, evidenţiată cu roz, şi moara mare, evidenţiată cu verde, suprafaţa construită fiind de 866 m.p. Conform raportului, imobilul casă de locuit este în suprafaţă construită de 86,28 m.p., iar magazia era în suprafaţă de 221 m.p., conform raportului de expertiză întocmit, în primul fond, de expert A.M., la momentul efectuării prezentei expertize, construcţia nemaiexistând.
Din raportul de expertiză întocmit de expert D.I., a rezultat că valoarea totală a construcţiilor este de 291.415 lei, din care 216.218 lei - moara mare; 17.562 lei - moara mică şi 57635 lei - imobilul casă de locuit, imobilele fiind într-un grad evident de degradare.
În aceste condiţii, tribunalul a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care a dispus restituirea în natură, în starea în care se află, reclamanţilor şi intervenientei, a imobilului situat în Rm. Sărat, str. Balta Albă, compus din construcţii: moară mare, moară mică, casă de locuit şi teren aferent, în suprafaţă de 3293 mp., în calitate de moştenitori ai defunctului S.F., imobile ce au fost identificate de experţi G.N. şi D.I.
Cu privire la cererile de chemare în garanţie, tribunalul le-a respins, pentru următoarele considerente:
A.V.A.S. Bucureşti a fost chemată în garanţie pentru a fi obligată, în calitate de instituţie ce a făcut privatizarea SC S. SA, să răspundă, în condiţiile în care ar fi deposedaţi de proprietatea lor, să fie despăgubiţi, de această instituţie, cu suma de bani solicitată de reclamanţi, în baza Legii nr. 10/2001, respectiv 1 miliard de lei.
Cum imobilele nu au trecut niciodată în proprietatea statului şi, implicit, în proprietatea SC S. SA, actuală SC B.I. SA, ele neputând face, în mod legal, obiectul privatizării, acestea nu a suferit nici un prejudiciu, cu atât mai mult cu cât, la momentul declanşării procedurii de privatizare, ele se aflau în litigiu. Mai mult, dispunându-se restituirea în natură a imobilului, care, în prezent, nu se mai află în posesia pârâtei, şi nu plata de despăgubiri, tribunalul a respins cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a numitului D.A., de către pârâta SC B.I. SRL Rm. Vâlcea, tribunalul a respins-o, în condiţiile în care, din actele aflate la dosar, nu a rezultat reaua - credinţă a vânzătorului pachetului de acţiuni D.A., astfel încât, în lipsa unor probe în acest sens, nu poate opera răspunderea civilă a chematului în garanţie.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel pârâţii SC B.P. SA Buzău, A.V.A.S. Bucureşti şi SC B.I. SRL Rm. Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:
Prin Decizia civilă nr. 374 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia lipsei de interes a apelului declarat de A.V.A.S. Bucureşti; a respins, ca nefondat, apelul A.V.A.S. Bucureşti; a admis apelurile declarate de pârâtele SC B.P. SA Buzău şi SC B.I. SRL Rm. Vâlcea şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri, stabilite conform art. 16 din Legea nr. 247/2005, contestatorilor, în calitate de moştenitori ai defunctului S.F. şi intervenientei C.S., pentru imobilul situat în Rm. Sărat, str. Balta Albă, compus din construcţii, moară mare, moară mică, casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 3293 m.p., evidenţiate în schiţa anexă la raportul de expertiză topografică G.N. şi expertul constructor D.I., a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a constatat următoarele:
Referitor la excepţia lipsei de interes, în exercitarea căii de atac a apelului, de către pârâta A.V.A.S. Bucureşti, curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece apelanta-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a avut calitatea de pârâtă în cauză şi instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii.
Pe fondul apelului introdus de A.V.A.S. Bucureşti, Curtea a apreciat că acesta este nefondat, deoarece această instituţie are calitate procesuală pasivă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
De asemenea, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute, la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială, în care statul este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
În cauza de faţă, s-a constatat că imobilele în litigiu s-au aflat în patrimoniul unei societăţi privatizate integral, privatizare efectuată de fostul F.P.S., în prezent A.V.A.S., prin urmare, această instituţie are calitate procesuală pasivă.
Este nefondată şi critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul obligării apelantei-pârâte A.V.A.S. la cheltuieli de judecată, deoarece, din cuprinsul hotărârii apelate, nu rezultă că această instituţie a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Referitor la apelurile pârâtelor SC B.P. SA Buzău şi SC B.I. SRL Rm. Vâlcea, s-a observat că acestea au invocat critici asemănătoare, astfel că ele au fost analizate împreună.
Instanţa a apreciat că, din actele dosarului, a rezultat că preluarea imobilului, fost proprietatea numitului S.F., autorul intimaţilor reclamanţi şi intervenientei C.S., s-a făcut în baza Deciziunii nr. 129 din 1 iulie 1948, conform Legii nr. 119/1948, prin care se naţionalizau şi se treceau în proprietatea comunei Rm. Sărat, decizie care a fost emisă de Primăria Oraşului Rm. Sărat.
Preluarea imobilului a fost făcută cu titlu valabil de către stat, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 2.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, titlul de preluare în speţă fiind Decizia nr. 129 din 1 iulie 1948, emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (50) din Legea nr. 119/1948, intimaţii-reclamanţi neproducând dovezi contrare.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, imobilele teren şi construcţii, solicitate de intimaţii-reclamanţi, au intrat în patrimoniul SC S. SA, în prezent, SC B.P. SA Buzău, prin Hotărârea nr. 13 din 1971 a Consiliului popular Buzău, prin care a fost înfiinţată Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie Buzău.
După anul 1989, această întreprindere s-a organizat, în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 157/1990, în societate comercială pe acţiuni, respectiv SC S. SA.
Potrivit articolului 19 din această lege şi HG nr. 834/1991, bunurile din patrimoniul acestei întreprinderi au fost evaluate şi inventariate, şi, în funcţie de valoarea acestora, s-a stabilit valoarea capitalului social al societăţii comerciale înfiinţate.
Imobilul în cauză, ce făcea parte din patrimoniul acestei societăţi, a fost evaluat şi trecut în capitalul social al acesteia.
Privatizarea SC S. SA s-a efectuat începând cu anul 1998, înainte de trimiterea notificărilor de către intimaţii-reclamanţi, prin urmare, nu se poate vorbi de existenţa relei-credinţe a acestei societăţi, la momentul privatizării.
De asemenea, scoaterea la vânzare a acţiunilor acestei societăţi s-a făcut cu respectarea legislaţiei în vigoare de la momentul respectiv, şi anume, Legea nr. 55/1995, OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, iar privatizarea societăţii, prin vânzarea de acţiuni, s-a făcut de fondul F.P.S. (în prezent, A.V.A.S. Bucureşti), şi nu la solicitarea SC S. SA, prin urmare, nu se poate reţine reaua-credinţă a acesteia.
A rezultat din actele dosarului, că imobilul moară a fost vândut în cadrul procesului de privatizare, actualul acţionar majoritar fiind cumpărător de bună-credinţă, deţinând bunul cu titlu valabil.
De altfel, cu privire la acest aspect, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în speţe similare, în care se face precizarea că, atâta vreme cât, pe cale de judecată, nu a fost desfiinţat, prin constatarea nulităţii, actul de privatizare, acesta reprezintă un titlu valabil, astfel că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, rezultă că, pentru ipoteza restituirii în natură, este necesară desfiinţarea actelor juridice de înstrăinare, inclusiv a celor făcute în cadrul procesului de privatizare şi aceasta chiar în situaţia în care au ca obiect şi imobile preluate fără titlu valabil.
Or, în cauza dedusă judecăţii, este vorba de bunuri care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, se aflau în patrimoniul unei societăţi comerciale, privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată, Curtea a apreciat că se impune acordarea de despăgubiri intimaţilor-reclamanţi şi intimatei-interveniente, ce se vor stabili conform art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Pentru considerentele expuse, au fost apreciate ca fondate cele două apeluri declarate de pârâtele SC B.P. SA Buzău şi SC B.I. SRL Rm. Vâlcea.
Pe cale de consecinţă, Curtea a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri, stabilite conform art. 16 din Legea nr. 247/2005, contestatorilor, în calitate de moştenitori ai defunctului S.F. şi intervenientei C.S., pentru imobilul situat în Rm. Sărat, str. Balta Albă, judeţul Buzău, compus din construcţii: moară mare, moară mică, casă de locuit şi teren aferent, în suprafaţă de 3293 mp, evidenţiate în schiţa anexă la raportul de expertiză topografică G.N. şi expertul constructor D.I.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii Ş.T., S.I., S.F. şi intervenienta C.S. şi pârâta A.V.A.S.
Reclamanţii şi intervenienta au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 264/2010 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei civile nr. 894/2010 a Tribunalului Buzău.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceştia au arătat următoarele:
Instanţa de apel nu a respectat Decizia de casare nr. 45/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte valabilitatea titlului statului, cu privire la actul de naţionalizare si cele prin care s-a dispus verificarea titlului statului cu privire la imobilul casă de locuit.
Astfel, în Decizia de casare, se arată că, în cazul naţionalizării, valabilitatea titlului statului se analizează în raport de îndeplinirea, la momentul naţionalizării, a condiţiilor impuse de actul de naţionalizare, în concret, în raport de bunul a cărui retrocedare se cere, ştiut fiind că titlul de naţionalizare prevedea anumite condiţii pentru preluarea bunurilor, precum şi plata de despăgubiri, fiind irelevant, sub acest aspect, că Decizia administrativă de preluare de către stat a fost sau nu contestată de către persoana deposedată.
Deşi, prin adresa din 20 iunie 2009, Primăria Rm. Sărat a precizat că nu au fost acordate despăgubiri şi, astfel, nu au fost respectate dispoziţiile din Legea nr. 119/1948, instanţa de apel a apreciat că au fost respectate dispoziţiile din acest act normativ, fără să arate dacă s-au achitat sau nu despăgubiri pentru acest imobil – moara; în acelaşi timp, pentru imobilul - casă de locuit, nu se precizează care este actul prin care a trecut în proprietatea statului, dat fiind faptul că acesta nu putea forma obiectul unei legi de naţionalizare a întreprinderilor.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că imobilele au fost preluate abuziv, fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi timp, sunt incidente şi dispoziţiile art. 9 din aceeaşi lege, care prevăd că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Or, aşa cum s-a arătat, constant, pe parcursul judecării cauzei, şi a rezultat şi din actele dosarului, imobilele nu au fost înstrăinate şi se află la aceeaşi societate SC B.P. SA, (fostă SC S. SA), schimbându-se doar denumirea societăţii şi acţionarii.
Recurenţii reclamanţi au criticat şi faptul că instanţa de apel a reţinut că privatizarea a fost începută în anul 2008, anterior trimiterii notificărilor, şi, astfel, este una valabilă, ignorându-se dispoziţiile din Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus a se analiza dacă părţile implicate în privatizare au fost de bună – credinţă, având în vedere faptul că recurenţii au dovedit promovarea unei acţiuni revendicare de drept comun, la data de 29 aprilie 1999, în dosarul nr. 866/1999 al Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Instanţa de apel nu face nicio referire la acest aspect deosebit de important, fiind evidentă reaua - credinţă a părţilor contractante.
Aşadar, la data vânzării acţiunilor, se cunoştea, de către toate părţile implicate în procesul de privatizare, faptul că imobilele în cauză sunt revendicate şi, cu toate acestea, privatizarea a continuat.
Recurenta pârâtă A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, cu modificarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S., iar, pe fond, respingerea acţiunii fată de această instituţie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta A.V.A.S. a arătat, în esenţă, următoarele:
Recurenţii - reclamanţi au solicitat, în mod expres, restituirea în natură a imobilului situat Rm. Sărat, str. Balta Alba, jud. Buzău, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar nu despăgubiri, în condiţiile art. 29 din acest act normativ.
În ceea ce priveşte obligaţiile legale stabilite în sarcina A.V.A.S., s-a învederat că notificarea se comunică instituţiei publice implicată în privatizare, numai conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru propunerea de acordare a despăgubirilor, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar nu pentru restituirea în natură a imobilelor revendicate.
Aşa cum rezulta din actele cauzei, unitatea deţinătoare a imobilului, în sensul dispoziţiilor art. 21 din lege, nu este A.V.A.S., care nu are drept de proprietate asupra imobilului solicitat în cauză.
Cum, prin sentinţa civilă nr. 894 din 07 iulie 2010 a Tribunalului Buzău, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat in Rm. Sărat, str. Balta Alba, jud. Buzău, compus din construcţii: moară mare, moară mică, casă de locuit şi teren aferent, de către SC S. SA, actuala SC B. SA, unitate deţinătoare, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta pârâtă A.V.A.S. a apreciat că au fost aplicate si interpretate greşit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece A.V.A.S. nu a fost învestită cu soluţionare notificării.
Aşadar, este obligatoriu ca notificarea să se comunice instituţiei publice implicată privatizare, numai conform art. 29 alin. (3) din lege, pentru propunerea de acordare de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005, Titlul VII, privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Mai mult, A.V.A.S. a apreciat că stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită privind masurile reparatorii în echivalent/despăgubiri, in mod direct, de către instanţa de judecată, fără finalizarea acestei proceduri administrative de către A.V.A.S., este ilegală.
Astfel, A.V.A.S. nu are nici obligaţie legală, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, privind restituirea în natură a imobilului revendicat, deoarece nu este unitatea deţinătoare a imobilului revendicat, iar obligaţiile se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta pârâtă a apreciat că au fost interpretate si aplicate eronat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât, în mod nelegal, s-a stabilit în sarcina A.V.A.S. obligaţia de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, despăgubiri în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligaţia plăţii efective a despăgubirilor revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P.
Asupra recursului declarat de reclamanții Ş.T., S.I., S.F. şi intervenienta în interes propriu C.S.:
În drept, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială), pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Dispoziţia legală menţionată nu era incidentă în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societăţile deţinătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.
Dispoziţia art. 27 alin. (1) (devenit, după republicare, art. 29) a fost modificată prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2001, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că, pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale, privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) – (2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005.
Dispoziţia art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 a fost declarată a fi neconstituţională, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008.
În consecinţă, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27), în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. I pct. 60.
Aşa fiind, învestite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanţele au a verifica şi stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât, în funcţie de acest fapt, urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanelor îndreptăţite.
În speţa supusă analizei, instanţa de fond a stabilit că imobilul moară a fost preluat de stat prin încălcarea dispoziţiilor actului de naţionalizare, Legea nr. 119/1948, iar celelalte imobile, solicitate de reclamanţi, au fost preluate fără nici un titlu.
În mod diferit, instanţa de apel a apreciat că preluarea imobilului, realizată în baza Deciziunii nr. 129 din 1 iulie 1948, emisă de Primăria Oraşului Râmnicu Sărat, a fost făcută cu titlu valabil de către stat, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (50) din Legea nr. 119/1948.
Examinând, în consecinţă, motivul de recurs vizând modalitatea de preluare, de către stat, a imobilului în litigiu, ce reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate, Înalta Curte reţine că preluarea imobilului, constând în moară ţărănească, s-a realizat în temeiul Legii nr. 119 din 11 iunie 1948, însă statul nu a acordat despăgubiri autorului reclamanţilor, în calitate de proprietar al imobilului naţionalizat, astfel cum prevedea art. 11 din Legea nr. 119/1948, împrejurare atestată prin adresa din 20 iunie 2009, emisă de Primăria Râmnicu Sărat, iar preluarea nu a fost conformă nici procedurii instituite de art. 21 din acest act normativ, fiind făcută de către Primăria Râmnicu Sărat, astfel încât, în mod legal, a apreciat prima instanţă că preluarea acestui imobil s-a făcut în mod abuziv, iar statul nu a deţinut un titlu valabil de proprietate asupra imobilului preluat de la autorul notificatorilor - reclamanţi.
În ceea ce privește imobilele constând în casă de locuit, anexă la moară, formată din 5 camere, două antreuri şi o bucătărie, a cărei existenţă este atestată prin certificatul din 11 iunie 1976, eliberat de Arhivele Statului, şi suprafaţa de 3300 m.p, teren aferent construcţiilor, nu s-a demonstrat, în cauză, preluarea acestora cu titlu valabil, ci, dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că acestea nu au fost confiscate, conform Decretului nr. 111/1951, naţionalizate, conform Decretului nr. 92/1950 sau preluate în baza altui titlu.
În concluzie, naţionalizarea imobilelor în litigiu, în condiţiile anterior expuse, nu poate constitui un titlu valabil pentru stat, foştii proprietarii sau moştenitorii acestora fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură, inclusiv a bunurilor aflate în patrimoniul societăţilor privatizate, în condiţiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001, soluţie ce se impunea cu atât mai mult conform art. 21 din lege, în situaţia în care statul avea calitatea de acţionar al societăţii care deţinea bunul la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, constatând operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii Ş.T., S.I., S.F. şi de intervenienta C.S. împotriva deciziei nr. 264 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică, în sensul menţinerii dispoziţiilor sentinţei civile nr. 894 din 07 iulie 2010 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, sub aspectul restituirii în natură a imobilului situat Rm. Sărat, str. Balta Alba, jud. Buzău, în favoarea reclamanților.
Ca o consecinţă a modificării deciziei recurate şi menţinerii soluţiei de restituire în natură a imobilului în litigiu, se impune admiterea apelului declarat de pârâta SC B.P. SA împotriva sentinţei nr. 894 din 07 iulie 2010 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, schimbarea, în parte, a acestei sentinţe, exclusiv sub aspectul soluţiei date cererii de chemare în garanţie, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC B.P. SA, în contradictoriu cu A.V.A.S. şi obligării chematei în garanţie A.V.A.S. să-i plătească pârâtei contravaloarea imobilului în litigiu, raportat la valoarea sa contabilă, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ, la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.
În sprijinul acestei soluţii, se impun următoarele argumente:
Titularul acţiunii în despăgubire întemeiate pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, pentru prejudiciile suferite, ca urmare a retrocedării unor imobile către foştii proprietari, este întotdeauna societatea comercială privatizată, în speță, actuala SC B.P. SA.
În ceea ce privește cuantumul contravalorii imobilului la care poate fi obligată instituția implicată în privatizare, în speță, A.V.A.S., se reţine că obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul trebuie să se limiteze la valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport cu indicele de inflaţie, iar nu la valoarea de circulație a imobilului restituit.
În acest sens, este necesar să se menţină o corespondenţă, în modalitatea de evaluare a patrimoniului societăţii comerciale, atât la momentul privatizării, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniul acesteia.
Astfel, la momentul vânzării acţiunilor, valoarea patrimoniului societății comerciale ce urmează a fi privatizată este reflectat în valoarea acţiunilor ce urmează a fi vândute, respectiv în capitalul social al acestei societăţi.
Ca regulă generală, capitalul social cuprinde aporturile în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii. În bilanţul societăţii, capitalul social este evidenţiat la pasiv, ca o obligaţie a societăţii faţă de asociaţi. În schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociaţilor, figurează în bilanţul societăţii, deoarece, intrând în patrimoniul societăţii, ele aparţin acesteia.
Capitalul social este fix, el corespunzând valorii aporturilor, în numerar şi în natură, aduse de asociaţi, cu menţiunea că aporturile în natură, în lipsa unei stipulaţii contrare, intră în patrimoniul societăţii (în situaţia societăţilor comerciale privatizate, foste unităţi de stat, nici nu există aporturi în natură ale asociaţilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau în folosinţă în perioada anterioară anului 1990).
Societăţile comerciale, ulterior procesului de privatizare, prin vânzarea pachetului de acţiuni (indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parţială a pachetului de acţiuni deţinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor lor patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilanţului la capitolul active.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din HG nr. 1.553/2003, reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă.
De asemenea, HG nr. 500/1994, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligativitatea reevaluării imobilizărilor corporale şi înregistrarea diferenţelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
În consecinţă, în evaluarea patrimoniului societăţilor comerciale privatizate, societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat, trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.
Această valoare acoperă însă doar paguba efectiv suferită (damnum emergens). Or, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidenţiată în bilanţ, trebuie adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii (aceasta acoperind şi beneficiul nerealizat, lucruum cesans).
Astfel, trebuie subliniat că, în măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţă a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menţine în acest fel capitalul social. Pentru suma ce excede acestei valori contabile, societatea ar trebui să declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legală a emiterii de noi acţiuni. Or, scopul legiuitorului, în reglementarea posibilităţii de plată a despăgubirilor, nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societăţii.
Asupra recursului declarat de recurenta pârâtă A.V.A.S.:
Motivul de recurs ce se impune a fi examinat cu prioritate îl constituie soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale a acestei pârâte, din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Având în vedere considerentele ce au întemeiat soluţia pronunţată cu privire la recursul reclamanţilor, respectiv împrejurarea că a fost menţinută, în cauză, sentinţa civilă nr. 894 din 07 iulie 2010 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, cu consecinţa restituirii în natură a imobilului situat Rm. Sărat, str. Balta Alba, jud. Buzău, iar recurentei A.V.A.S. nu îi incumbă această obligație, în raportul juridic dedus judecăţii, în considerarea art. 29 din Legea nr. 10/2001, care reglementează obligațiile acestei instituţii, instanţa apreciază că pârâta A.V.A.S. nu are legitimare procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererea principală dedusă judecăţii.
În acest context procesual, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 264 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a A.V.A.S., modificarea acestei decizii, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei menționate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale a A.V.A.S. şi respingerii acţiunii, în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii Ş.T., S.I., S.F. şi de intervenienta C.S. şi recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 264 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia:
Admite apelul declarat de pârâta SC B.P. SA împotriva sentinţei nr. 894 din 07 iulie 2010 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, pe care o schimbă în parte, sub aspectul soluţiei date cererii de chemare în garanţie, în sensul că admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, în contradictoriu cu A.V.A.S. şi obligă chemata în garanţie să-i plătească pârâtei contravaloarea imobilului raportat la valoarea sa contabilă, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ, la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.
Admite apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale a A.V.A.S. şi respinge acţiunea faţă de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B.I. SRL.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8281/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8049/2011. Civil → |
|---|
