ICCJ. Decizia nr. 1578/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1578/2012
Dosar nr. 2863/108/2008
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 462 din 16 iunie 2010, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins plângerea formulată de reclamanta F.V. împotriva dispoziţiei din 25 iunie 2008, emisă de pârâta S. C. Z. S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul înscris în CF a fost proprietatea lui F.L., iar în baza Decretului de expropriere nr. 143/1979 a fost dezmembrat în două parcele, respectiv nr. top. X, intravilan cu casă în suprafaţă de 1412 m.p. şi nr. top. Y, în suprafaţă de 4.082 m.p., care a fost preluat în proprietatea statului.
La data de 14 martie 1996, în baza adeverinţei administrative emisă de Consiliul local al municipiului Arad, s-a notat suprafaţa totală a terenului de 5.494 m.p., după care, întregul imobil a fost transmis în baza contractului de întreţinere în favoarea soţilor F.
Prin dispoziţia din 4 iunie 2009, emisă de Primarul municipiului Arad, s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 428 m.p., rămânând nerestituită suprafaţa de teren de 3.654 m.p.
Din expertiza topografică efectuată în cauză, a rezultat că terenul revendicat este amplasat integral în incinta F.Z., pe el fiind amplasate un drum betonat, conducta de gaz natural, un gard de plăci şi stâlp de beton, un şopron metalic, o platformă betonată, staţie pompare, cabină comandă, laborator agricol, desnisipator şi estacadă, motiv pentru care restituirea în natură nu este posibilă.
Prin Decizia nr. 533 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă şi, ca lipsit de obiect, apelul declarat de pârâta S.C. I.W. S.A. Arad (fosta S.C. Z. S.A.).
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în suprafaţă de 3.654 m.p. este amplasat aproape integral în incinta fabricii de zahăr, în afară de suprafaţa aferentă drumului betonat situat în afara incintei, care asigură accesul la blocul de locuinţe ce forma proprietatea fabricii şi care a fost vândut.
Chiar dacă pârâta şi-a schimbat obiectul de activitate, iar o parte din aceste construcţii nu mai sunt folosite în scopul pentru care au fost construite, acestea există şi sunt situate în incinta pârâtei.
În aceste condiţii, reclamanta are dreptul la despăgubiri în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte apelul declarat de pârâtă, s-a constatat că, prin încheierea din 30 august 2010, Tribunalul Arad a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din sentinţă, înlăturând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care apelul a rămas fără obiect.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a stabilit insuficient situaţia de fapt.
Astfel, procesul tehnologic de extracţie şi rafinare a zahărului este oprit de ani buni, motiv pentru care fabrica de zahăr a fost lăsată în paragină, iar concluziile raportului de expertiză sunt echivoce.
Pârâta şi-a schimbat denumirea la data de 24 septembrie 2010, la aceeaşi dată, potrivit certificatului din 3 februarie 2011, eliberat de O.R.C., schimbându-şi obiectul de activitate în dezvoltare imobiliară.
Deşi la data judecării apelului situaţia de fapt era total schimbată, instanţa de apel a respins nejustificat efectuarea unei noi expertize.
Criticile permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Conform extraselor de carte funciară, imobilul solicitat de reclamantă, proprietatea autorului ei, F.L., a fost preluat de stat prin expropriere.
Expropriat fiind, regimul juridic al imobilului este guvernat de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (5) prevăd că se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Decretul de expropriere nu se află depus la dosar, motiv pentru care nu se cunoaşte scopul exproprierii, iar instanţa de fond şi de apel nu au depus nici un fel de diligenţe pentru a afla care a fost acesta.
La prima instanţă a fost efectuat un raport de expertiză tehnică de specialitate, care a constatat că terenul este acoperit de construcţii, dar în conţinutul aceluiaşi raport de expertiză se precizează faptul că fabrica de zahăr nu mai îndeplineşte rolul pentru care a fost construită, pentru că nu mai desfăşoară procesul de producţie, activitatea sa constând în ambalarea zahărului importat şi expedierea acestuia către unităţile comerciale.
Tot în raportul de expertiză este menţionat faptul că imobilele construcţii nu mai îndeplinesc funcţiunile pentru care au fost edificate, sunt parţial degradate, nefiind folosite, în afara şopronului metalic care foloseşte ca loc de parcare pentru vehicule care sunt proprietatea altor persoane.
La dosar se mai află şi adresa din 3 februarie 2011 a O.R.C., din care rezultă că S.C. Z. S.A. şi-a schimbat denumirea în S.C. I.W. S.A. şi are ca obiect principal de activitate "dezvoltare (promovare) imobiliară".
Fără a aprofunda probatoriul şi fără a analiza semnificaţia constatărilor expertului şi condiţiile la care face referire art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă şi instanţa de apel s-au limitat să constate că imobilul teren este ocupat în întregime de construcţii.
Instanţa de apel ar fi trebuit să verifice, însă, îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv să verifice dacă imobilul a fost expropriat în vederea construirii unei fabrici de zahăr, dacă scopul exproprierii a fost îndeplinit şi dacă el subzistă şi în prezent.
Pentru aceasta trebuiau administrate probe prin care să se dovedească faptul că imobilele construcţii existente sunt necesare unităţii deţinătoare, ceea ce înseamnă că trebuie verificat dacă sunt necesare activităţii efective desfăşurate de pârâtă.
În lipsa acestor verificări, situaţia de fapt este insuficient stabilită, motiv pentru care se va admite recursul declarat, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare se vor administra toate probele necesare în vederea clarificării celor arătate mai sus, iar după aceea se va analiza dacă există posibilitatea restituirii în natură a vreunei suprafeţe de teren.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta F.V. împotriva Deciziei nr. 533/A din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2012. Secţia penală | ICCJ. Decizia nr. 1600/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
