ICCJ. Decizia nr. 1600/2012. Civil. Pretenţii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1600/2012

Dosar nr. 2814/116/2010

Şedinţa publică din 7 martie 2012

Asupra recursului civil de faţă,

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 2900 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A.C. S.R.L. împotriva pârâtului Consiliul local al municipiului Olteniţa, prin primar.

A obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 110.000 RON, reprezentând avans preţ teren şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că societatea reclamantă a câştigat licitaţia prin care a fost vândut o anumită suprafaţă de teren şi, deşi nu avea această obligaţie, a achitat o parte din preţul terenului.

Pârâţii erau obligaţi ca în termen de 60 de zile de la finalizarea licitaţiei să procedeze la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau să notifice reclamanta în acest scop, obligaţie pe care nu au respectat-o. În plus, aceştia nu deţineau documentaţia cadastrală, care a fost obţinută abia la 2 ani de la finalizarea licitaţiei.

Prin urmare, refuzul reclamantei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în aceste condiţii nu poate fi sancţionat, iar pârâţii trebuie să restituie suma încasată din preţul terenului.

Prin Decizia nr. 35 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul local al municipiului Olteniţa şi Municipiul Olteniţa, prin primar.

Instanţa de apel a reţinut că licitaţia organizată de apelanţi la data de 4 iulie 2007 a fost câştigată de reclamanta, care a achitat de bună voie o parte din preţul terenului.

Apelanţii sunt în culpă pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece nu au convocat reclamanta în vederea încheierii contractului în formă autentică.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Consiliul local al municipiului Olteniţa şi Municipiul Olteniţa, prin primar.

Recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi au arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat în drept decizia atacată, care este şi nelegală, pentru că, în mod nejustificat a reţinut culpa recurenţilor pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Analizând recursul declarat, se constată că acesta este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A.C. S.R.L., a avut ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 110.000 RON, reprezentând avans preţ pentru un teren achiziţionat de societatea reclamantă.

Fiind vorba despre o acţiune de drept comun, competenţa materială în judecarea unei astfel de cereri este dată de valoarea obiectului pricinii.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, iar, potrivit art. 1 pct. 1 din cod, judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.

Se constată că, în raport de suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată, 110.000 RON, competenţa de judecată a pricinii în primă instanţă nu aparţine Tribunalului Călăraşi, ci Judecătoriei Olteniţa, instanţa pe raza căreia se află sediul pârâţilor.

Cum dispoziţiile referitoare la competenţa materială sunt de ordine publică şi ambele hotărâri au fost pronunţate prin nesocotirea regulilor de competenţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De aceea, se va admite recursul declarat de pârâţi, se va casa decizia instanţei de apel şi sentinţa tribunalului, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Olteniţa.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Olteniţa şi Municipiul Olteniţa prin Primar împotriva Deciziei nr. 35 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia atacată şi Sentinţa nr. 2900 din 28 octombrie 2010 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.

Trimite cauza, spre competentă soluţionare în primă instanţă, Judecătoriei Olteniţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1600/2012. Civil. Pretenţii. Recurs