ICCJ. Decizia nr. 2072/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2072/2012

Dosar nr. 1229/59/2010

Şedinţa publică de la 27 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Z.C.D., D.A. şi P.G. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând să se constate încălcarea dreptului lor patrimonial, astfel cum a fost el stabilit potrivit Legii nr. 10/2001 şi Titlului VII al Legii nr. 247/ 2005 în ceea ce priveşte imobilul situat în Craiova, compus din teren şi construcţie ce a fost demolată, proprietatea autorilor reclamantelor şi pentru care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, obligarea pârâtelor să facă toate demersurile pentru a evalua şi stabili valoarea de restituire în echivalent bănesc a imobilului, să emită de îndată decizia ce conţine titlu de despăgubire, iar, în caz contrar, obligarea la repararea prejudiciului adus patrimoniului reclamantelor, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că notificarea adresată Primăriei municipiului Craiova a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 18771 din 3 octombrie 2007 a Primarului municipiului Craiova ce a fost contestată şi s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească, acordarea de despăgubiri băneşti, iar dosarul a fost înaintat C.C.S.D. în anul 2008 dar nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 161 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea reclamantelor Z.C.D., D.A. şi P.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost admisă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi s-a respins acţiunea reclamantelor.

A fost obligată pârâta să procedeze la finalizarea etapei de verificare a dosarului nr. 38834/ CC şi la desemnarea evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei cauze, iar ulterior finalizării etapei de evaluare să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantelor.

A fost respinsă cererea reclamantelor privind obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata amenzii, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., că această autoritate şi C.C.S.D., sunt diferite, cu atribuţii distincte, cu toate că cele două instituţii se află în relaţii de interdependenţă în ceea ce priveşte obiectul de activitate, A.N.R.P. asigurând organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale şi nu are competenţe în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, competenţe date de lege în sarcina C.C.S.D.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a arătat că prin Dispoziţia nr. 18771 din 3 iulie 2007, în urma soluţionării litigiului de către instanţă, Primarul municipiului Craiova a respins cererea reclamantelor privind restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar dosarul a fost înaintat la C.C.S.D. în 2008.

Pentru că recurenta-pârâtă Comisia Centrală a solicitat completarea dosarului, reclamantele au înaintat o serie de înscrisuri.

S-a reţinut că apărările recurentei-pârâte nu pot justifica lipsa de acţiune a pârâtei pe o perioadă de 4 ani pentru că se depăşeşte termenul rezonabil şi dovedesc intenţia autorităţii de a tergiversa soluţionarea dosarului.

Referitor la cererea reclamantelor privind repararea prejudiciului cauzat s-a avut în vedere că reclamantele au precizat că solicită fixarea unui termen de executare a hotărârii în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 şi au cuantificat prejudiciul cauzat, prin raportare la prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol, la suma de 95.408 lei, respectiv 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 12 decembrie 2008, data comunicării răspunsului primit de la A.N.R.P. până la data introducerii acţiunii. Dar, acest capăt de cerere a fost respins ca prematur formulat atâta timp cât a fost stabilit un termen pentru executarea hotărârii, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar amenda prevăzută de alin. (2) se aplică numai în cazul în care termenul nu este respectat, situaţie în care reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

3. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele Z.C.D., D.A., P.G. şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

I. În recursul declarat de reclamante se solicită modificarea în parte a soluţiei pronunţate deoarece instanţa de fond, deşi a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 733 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă şi irevocabilă sub acest aspect, reclamantelor le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri în valoare de 944.574,64 lei pentru clădire şi 1.968.531,8 lei pentru terenul aferent de 2000 m.p., situat în Craiova, totuşi a obligat intimata-pârâtă să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei, pentru a face o nouă evaluare a bunurilor imobile pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri.

S-a arătat că obligarea la efectuarea unei noi evaluări constituie o încălcare a puterii de lucru judecat a sentinţei prin care s-au stabilit măsurile reparatorii şi cuantumul lor.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii plângerii şi sub aspectul constatării că valoarea despăgubirilor este cea de 944.574,64 lei pentru imobilul clădire şi 1.968.351,8 lei pentru terenul aferent de 2.000 m.p. situat în Craiova, astfel cum s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă şi obligarea intimatei-pârâte la emiterea acestui titlu de despăgubiri în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei ce se va pronunţa în cauză.

II. În recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se critică soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică deoarece în mod greşit s-a reţinut tergiversarea în soluţionarea dosarului şi că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.

Se invocă faptul că în cauza supusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul reclamantelor, acesta fiind înregistrat sub nr. 38834/ CC.

Când a fost analizat dosarul s-au constatat următoarele aspecte: lipsesc înscrisuri privind construcţia demolată precum şi certificat de deces al numitului N.N., certificat de moştenitor dacă a fost dezbătută succesiunea acestuia(negaţie eliberată în acest sens), precum şi copiile actelor de identitate valabile la zi şi s-au solicitat înscrisurile mai sus menţionate, or, instanţa de fond nu a luat în considerare demersurile efectuate şi a constatat încălcarea termenului rezonabil.

Un alt aspect pentru care a fost criticată soluţia instanţei de fond a fost invocarea prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în motivarea soluţiei de admitere având în vedere că nu suntem în prezenţa unui refuz de a soluţiona o cerere adresată autorităţii pentru că nu orice refuz poate fi calificat ca refuz nejustificat, ci doar acel refuz care se fundamentează pe un exces de putere.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii formulate de reclamante ca neîntemeiată.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare la recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă P.G. a decedat şi a fost depus certificatul de moştenitor din care rezultă calitatea de moştenitor a fiului acesteia, P.M. şi care a fost introdus în cauză în această calitate.

3. Soluţia instanţei de recurs.

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte, va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de C.C.S.D. va fi respins deoarece sentinţa atacată este temeinică.

Într-adevăr, potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt stabilite mai multe etape în care se analizează dosarele întocmite potrivit Legii nr. 10/2001 pentru acordarea despăgubirilor, respectiv etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării.

Legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea şi soluţionarea dosarelor, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanţilor la aceste măsuri reparatorii, el trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil pentru că nu poate fi amânată sine die analiza acestor dosare de către autorităţile statului.

Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanţie ce priveşte, în cauzele civile, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei instanţe este condiţionată de parcurgerea prealabilă a unei proceduri.

Deşi autoritatea recurentă a încercat să justifice nesoluţionarea dosarului reclamantelor prin necesitatea completării dosarului cu înscrisuri, la dosarul de fond au fost depuse şi adresele prin care reclamantele au înaintat înscrisurile care dovedesc calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, respectiv, adresa nr. 101 din 11 februarie 2009 prin care se prezintă dovezi asupra calităţii de moştenitor a unicului proprietar al imobilului notificat potrivit Legii nr. 10/2001, imobilul fiind naţionalizat în anul 1950 şi adresa nr. 96 din 19 februarie 2010 prin care au fost înaintate Comisiei Centrale o serie de înscrisuri referitoare la clădirea demolată.

Mai mult, calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite şi dreptul la acordarea de despăgubiri potrivit legii le-a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar recurenta nu poate ignora o asemenea hotărâre, astfel că încercările recurentei de a justifica nesoluţionarea dosarului sunt nefondate.

Referitor la celălalt aspect invocat în motivele de recurs, referitor la inexistenţa unui refuz nejustificat, se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate.

Aşa cum am arătat, a existat un refuz explicit al autorităţii de a soluţiona dosarul reclamantelor, iar adresele invocate nu pot justifica tergiversarea soluţionării, mai ales că din anul 2010 au fost depuse înscrisuri care să faciliteze activitatea acesteia.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

II. Recursul declarat de reclamanţii Z.C.D., D.A., P.M. va fi respins pentru următoarele considerente.

Este adevărat că prin Sentinţa civilă nr. 773 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, au fost stabilite despăgubirile ce urmau a fi acordate reclamantelor, respectiv 944.574,64 lei pentru imobilul-clădire şi 1.968.351,80 lei pentru terenul aferent de 2000 m.p. situat în Craiova, însă, prin Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a fost admis apelul, a fost schimbată sentinţa civilă în sensul că au fost acordate reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut tocmai faptul că prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a modificat procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură ce pot fi acordate potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală.

Prin Decizia nr. 4799 din 12 iunie 2007 a Înaltei Curţi, secţia civilă, şi de proprietate intelectuală a fost respins recursul declarat de reclamantele Z.C.D., D.A. şi P.G. împotriva Deciziei nr. 50/2007 a Curţii de Apel Craiova, şi s-a arătat că Legea nr. 247/2005 este o lege de imediată aplicare şi a fost considerată nefondată critica privind faptul că aceasta nu s-ar aplica cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, iar competenţa acordării despăgubirilor revine C.C.S.D.

Toate acestea dovedesc că prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor de care pot beneficia, aşa cum susţin recurentele, ci chiar s-a recunoscut competenţa Comisiei Centrale în stabilirea cuantumului acestora în urma evaluării, astfel că sentinţa recurată, din acest punct de vedere, este legală şi temeinică şi nu nesocoteşte puterea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile ci respectă întocmai cele stabilite prin acea hotărâre.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii Z.C.D., D.A. şi P.M.,precum şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de Z.C.D., D.A., P.M. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 161 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2072/2012. Civil