ICCJ. Decizia nr. 2233/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2233/2012
Dosar nr. 3138/54/2010
Şedinţa publică de la 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta O.U.A.I. Padina a solicitat să fie obligaţi pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, D.A.D.R. Mehedinţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor să achite menţinerea în funcţiune a infrastructurii de irigaţie ce a făcut obiectul transmiterii la cerere fără plată în valoare de 379.260 lei; să achite costurile legate de asigurarea pazei şi protecţiei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare în valoare de 83.979,00 lei, iar în ipoteza în care nu acordă aceste drepturi să dispună dizolvarea O.U.A.I. Padina.
In motivare, a susţinut că prin Ordinul nr. 149 din 2 octombrie 2007 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a autorizat constituirea unui număr de 11 asociaţii ai utilizatorilor de apă pentru irigaţi, înregistrate în Registrul Naţional al Organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, iar ulterior, în conformitate cu disp. legii 138/2004, prin Ordinul 647 din 16 decembrie 2008 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reclamantei i-a fost transmisă fără plată, în proprietate, infrastructura amenajărilor interioare pentru irigaţii aparţinând domeniului privat al statului.
A susţinut că, deşi a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor legale pentru obţinerea sprijinului statului, pârâta D.A.D.R. Mehedinţi, prin adresa nr. 2763 din 10 iunie 2009 a considerat că nu ar îndeplini condiţiile de eligibilitate, dispunând respingerea, în mod nelegal, netemeinic şi cu rea credinţă a cererii de acordare a sprijinului financiar, pretextul folosit fiind că nu s-ar fi încheiat un act adiţional pentru 2009 la contractul multianual cu A.N.I.F.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, invocând lipsa calităţii sale procesual pasive, motivând că între el şi reclamantă nu există raporturi juridice, el având obligaţia de a vira către ordonatorii principali, sumele prevăzute prin legea bugetului.
La data de 22 ianuarie 2010 reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâţilor la achitarea costurilor legate de executarea lucrărilor de aducere în stare de funcţiune a infrastructurii de irigaţie ce a făcut obiectul transmiterii la cerere fără plată, costuri ce se ridică la suma de 1.082.840 lei. A renunţat la capătul de cerere formulat iniţial şi care privea menţinerea în stare de funcţiune a infrastructurii de irigaţie, susţinând că instalaţia nu a fost adusă în stare de funcţiune.
Prin sentinţa civila nr. 1623 din 9 martie 2010, Judecătoria Tr. Severin, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, apreciind că instanţa iniţial investită nu este competentă material,câta vreme valoarea pretenţiilor arătate prin precizarea acţiunii depăşeşte suma de 100.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 266 din 31 mai 2010 a Tribunalului Mehedinţi, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi s-a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând că instanţa nu s-a pronunţat şi nu a motivat respingerea capătului de cerere privind plata costurilor legate de asigurarea pazei şi protecţiei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, că a interpretat greşit actele şi probele administrate în cauză.
La data de 15 octombrie 2010 intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, invocând lipsa calităţii procesual pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Instanţa, din oficiu, a pus în discuţie competenţa materială de soluţionare a acţiunii, în raport de care se va admite apelul, în condiţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 313 din 18 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta O.U.A.I. Pădina, împotriva sentinţei civile nr. 266 din 31 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr. 1714/101/2010, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice,
A fost anulată sentinţa civilă nr. nr. 266 din 31 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosar nr. 1714/101/2010, iar cauza a fost trimisă pentru judecare în primă instanţă la a Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie. Curtea, a apreciat că acţiunea reclamantei se circumscrie prevederilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi în raport de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
La data de 19 noiembrie 2010, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre competenţă soluţionare, fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 3138/54/2010.
La data de 01 martie 2011, pârâta D.A.D.R. Mehedinţi a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că această instituţie se află în subordinea Ministerului Agriculturii care este ordonatorul principal de credite şi că în temeiul art. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 123/2006 nu poate fi obligată la plata subvenţiilor solicitate de reclamantă.
Examinând cu prioritate în condiţiile prevăzute de art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi D.A.D.R. Mehedinţi, Curtea, reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, se apreciază că excepţia invocată este întemeiată, dat fiind faptul că între reclamantă şi acesta nu există raporturi juridice obligaţionale. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în calitate de ordonator principal de credite, având obligaţia de a vira către beneficiar sumele necesare acoperirii sprijinului financiar prevăzut de lege, în situaţia în care reclamanta ar fi îndreptăţită să primească un astfel de ajutor.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta D.A.D.R. Mehedinţi se apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 601/2007 emis de M.A.D.R., implementarea acordării sprijinului financiar, verificarea modului de îndeplinire a condiţiilor legale pentru acordarea acestuia şi decontarea sumelor aferente de către beneficiari se asigură prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Referitor la fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 210 din 12 aprilie 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea sprijinului financiar solicitat, întrucât nu îndeplineşte cerinţa impusă de art. 7 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 601/2007 emis de M.A.D.R., nefăcându-se dovada că a fost preluată infrastructura de îmbunătăţiri funciare ce necesită cheltuieli pentru executarea lucrărilor de aducere în stare de funcţiune, aspect recunoscut de reclamantă chiar în cuprinsul cererii adresate pârâtei D.A.D.R. Mehedinţi la data de 23 ianuarie 2009, ( fila nr. 12 din dosar).
În ceea ce priveşte contractul multianual nr. 0911022 din 25 noiembrie 2009 încheiat între A.N.I.F. şi O.U.A.I. Pădina (fila nr. 25 din dosar) se constată că la data la care reclamanta a solicitat D.A.D.R. Mehedinţi acordarea sprijinului financiar, respectiv 23 ianuarie 2009, acest contract nu exista, fiind încheiat ulterior.
În condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada, la data solicitării sprijinului financiar a existenţei actului adiţional încheiat în anul 2009, se apreciază că nici condiţia impusă la art. 7 alin. (2) lit. d) din Ordin nu este îndeplinită.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta O.U.A.I. Padina.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. invocându-se interpretarea greşită a probatoriului administrat în cauză, existenţa unor motive contradictorii privind soluţionarea excepţiilor şi a fondului cauzei şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind constatarea refuzului nejustificat al autorităţilor pârâte de a achita sumele solicitate reprezentând executarea lucrărilor de reparaţii pentru aducerea în stare de funcţionare a infrastructurii de irigaţie şi a costurilor legate de asigurarea pazei şi protecţiei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare.
Se arată că instanţa de fond a interpretat greşit probatoriul administrat apreciind greşit în sensul că recurenta nu ar avea dreptul la sumele solicitate pe considerentul că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută în art. 7 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 601/2007 privind transmiterea întregului sistem de irigaţii şi în ceea ce priveşte lipsa actului adiţional pentru anul 2009.
Se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nu a motivat respingerea capătului de cerere care prevedea plata costurilor legate de asigurarea pazei şi protecţiei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare recurenta apreciind că îndeplineşte condiţiile prevăzut de art. 7 din Ordinul nr. 601/2007.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată.
La dosar intimatul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă Direcţia pentru Agricultură Mehedinţi au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În cauză nu poate fi reţinută soluţionarea greşită a excepţiilor invocate aplicarea greşită a legii şi aprecierea greşită a materialului probator în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiate.
Instanţa de fond s-a pronunţat pe acţiunea recurentei astfel cum a fost precizată şi a constatat corect faţă de probele administrate că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Aceasta deoarece pretenţia financiară solicitată reprezentând acordarea sprijinului financiar pentru activitatea de îmbunătăţire financiară are caracter subsidiar în raport cu cea privind constatarea existenţei unui drept recunoscut de lege vătămat pentru recurentă şi a îndeplinirii condiţiilor unui refuz nejustificat şi nelegal al părţilor de a-i recunoaşte recurentei dreptul la sprijinire financiară reglementat de dispoziţiile O.U.G. nr. 123/2006 şi ale Ordinului nr. 601 din 25 iulie 2007.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 601/2007 şi cea prevăzută la art. 7 alin. (2) lit. d).
Aceasta deoarece în baza Protocolului din 29 ianuarie 2008 recurenta nu a preluat întreaga infrastructură, nefăcându-se dovada certă a cheltuielilor efectuate respectiv a sumelor solicitate, în condiţiile în care infrastructura pentru care se solicită sprijin nu a fost prelată în integralitate nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 7 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 601/2007.
Contractul din 25 noiembrie 2009 invocat ca temei al cererii nu poate fi reţinut deoarece a fost încheiat ulterior datei de 23 ianuarie 2009, data solicitării sprijinului financiar.
În ceea ce priveşte repronunţarea instanţei privind plata costurilor legate de asigurarea pazei, aceasta nu poate fi reţinută deoarece instanţa s-a pronunţat pe acţiunea precizatoare şi modificatoare cu respectarea principiului disponibilităţii şi în raport de obiectul acţiunii precizate.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.U.A.I. Padina împotriva sentinţei civile nr. 210 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2072/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2937/2012. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
---|