ICCJ. Decizia nr. 2183/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2183/2012
Dosar nr. 1900/91/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la nr. 1818/C/2001 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamantul N.V. în contradictoriu cu SC R.V. Odobeşti SA a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr. 51 din 11 septembrie 2001, constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a imobilului situat în pct. Calciu jud. Vrancea şi restituirea în natură a acestui imobil.
În motivare a arătat că prin actul de partaj autentificat sub nr. 2062 din 26 august 1946 E.C. şi E.N. au dobândit prin moştenire legală de la tatăl lor imobilul de mai sus, imobil care a fost preluat fără titlu de către Statul Român în anul 1946.
Reclamantul a devenit proprietarul bunurilor din patrimoniul celor două defuncte, calitate în care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 5462 mp, din care 1885 construcţii, constând în 2 corpuri de casă, o cramă şi un beci.
Prin Decizia nr. 51 din 11 septembrie 2001 pârâta a respins cererea, întemeindu-se pe disp. art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Această decizie este nelegală întrucât art. 27 din Legea nr. 10/2001 se referă numai la imobilele preluate cu titlu valabil, titlu ce nu există în cauză.
Fiind vorba de o preluare fără titlu, înstrăinarea ulterioară este lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2003 a Tribunalului Vrancea s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului N.V. şi s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 213/AS din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul reclamantului N.V.
Prin Decizia civilă nr. 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J. s-a admis recursul, s-a casat Decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Prin Decizia civilă nr. 116 A din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul reclamantului, s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2002 a Tribunalului Vrancea şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a indicat instanţei de rejudecare să pună în discuţia părţilor oportunitatea introducerii în cauză a actualului proprietar al imobilului, verificând şi legalitatea titlului acestuia.
De asemenea s-a indicat instanţei de rejudecare punerea în discuţie a expertizei topometrice referitoare la identificarea imobilului în litigiu.
În rejudecare cauza a fost reînregistrată la nr. 2676/91/2008.
La termenul din data de 12 februarie 2009 reclamantul şi-a completat acţiunea cu capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3820/2004 prin care pârâtul O.D.A. a devenit proprietarul imobilului în litigiu.
În motivare s-a arătat că preluarea imobilului de la autorul reclamantului, C.D., s-a făcut prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, întrucât C.D. era de profesie medic, categorie socială exceptată de la aplicarea măsurii naţionalizării locuinţelor.
Bunul a cărui restituire se solicită nu a avut niciodată destinaţia de locuinţă, aflându-se într-o zonă viticolă, pe un teren cultivat în totalitate cu viţă de vie, iar construcţiile sunt specifice unei astfel de activităţi.
Fiind vorba despre un imobil preluat fără titlu de către stat, subdobânditorii acestuia nu pot dobândi calitatea de proprietari, iar autorul reclamantului îşi păstrează calitatea avută la momentul preluării imobilului.
Alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 prevede că este lovită de nulitate absolută, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciară orice operaţiune de înstrăinare, concesionare etc. a bunurilor imobile terenuri sau construcţii notificate conform prevederilor acestei legi.
Prin sentinţa civilă nr. 721 din 26 noiembrie 2009 s-a admis cererea fiind constatată nulitatea absolută a actelor juridice mai sus evidenţiate şi totodată s-a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului teren în suprafaţă de 5461 mp.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, pârâţii au declarat apel şi care a fost admis prin Decizia civilă nr. 105/A din 08 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi şi fiind desfiinţată sentinţa civilă apelată, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.
Instanţa de control a reţinut că pe tot parcursul procesului procedura de citare cu pârâtul O.D.A., s-a realizat la adresa din Galaţi, fiind constatată lipsa de procedură cu menţiunea destinatar mutat de la adresă.
S-a mai reţinut că ulterior procedura de citare s-a realizat prin afişare la uşa instanţei iar pârâtul nu a fost prezent la nici un termen.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1900/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea.
S-a efectuat procedura de citare a pârâtului O.D.A. la domiciliul din Galaţi prin afişare la uşa instanţei precum şi prin publicitate într-un ziar de circulaţie naţională.
Prin sentinţa civilă nr. 449 din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis cererea şi s-a dispus constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare acţiuni 76/2000, a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820 din 15 octombrie 2004 de către BNP P.C.
S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5461 mp, situat în pct. Crama Calciu, T53 P 5462, jud. Vrancea.
S-a dispus anularea deciziei 51/2001 emisă de S.C. R.V. S.A. Odobeşti.
Împotriva acestei decizii au formulat apel SC A.S. SA, prin lichidator judiciar, Casa Judeţeană de Pensii Vrancea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
I. Pârâta SC A.S. SA a criticat Decizia în principal sub următoarele aspecte :
1) Instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă materială a instanţei cu privire la capetele de cerere privind nulitatea actelor de înstrăinare şi excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a procesului verbal de adjudecare.
2) Hotărârea este nemotivată.
Nu au fost înlăturate în nici un mod apărările privind aplicarea disp. art. 19 din Legea 10/2001, precum şi cele privind faptul că este un subdobânditor de bună credinţă al imobilului.
3) Reclamantul are dreptul la despăgubiri şi nu la restituirea în natură.
Potrivit art. 19 din Legea 10/2001, persoanele ce au primit despăgubiri în baza Legii 112/1995 pot solicita restituirea în natură cu obligaţia de restituire a despăgubirilor, dacă imobilul nu a fost înstrăinat până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
De asemenea, conform art. 27 din Legea 10/2001 (art. 29) pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi privatizate, altele decât cele prev. de art. 20 alin. (1), (2), indiferent de modalitatea de preluare, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri.
4) În mod nelegal au fost anulate actele de înstrăinare.
5) Instanţa a aplicat retroactiv disp. art. 21 alin. (5), ce a fost introdus prin Legea 247/2005.
6) Instanţa s-a pronunţat asupra acţiunii modificate în rejudecare, după prima zi de înfăţişare.
II. Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a criticat modul de soluţionare al capătului de cerere privind nulitatea procesului verbal de adjudecare 4629 din 31 octombrie 2001, apreciind că imobilul e dobândit cu titlu valabil, în baza DL 92/1950, reclamantul are dreptul doar la despăgubiri, în condiţiile în care societatea privatizată cu respectarea dispoziţiilor legale a fost executată silit, iar bunul valorificat conform legilor în vigoare.
III. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a făcut apel pe care nu l-a motivat.
IV. Direcţia Finanţelor Publice Vrancea a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că executarea silită a fost efectuată de C.J.P. Vrancea.
Reclamantul şi-a exprimat punctul de vedere prin concluzii scrise susţinând în esenţă următoarele :
1) Instanţa a respectat dispoziţiile obligatorii ale instanţei de casare de a verifica legalitatea titlului actualului proprietar.
2) Excepţia de necompetenţă materială a fost invocată cu prilejul rejudecării apelului după Decizia 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J. şi nu a mai fost reiterată la momentul trimiterii spre rejudecare, iar instanţa nu a înţeles să o invoce din oficiu.
3) Cererea de anulare a procesului verbal de adjudecare a fost formulată la 25 martie 2002, adică imediat ce a luat cunoştinţă de existenţa vânzării, iar soluţia pe instanţa de fond este corectă.
4) Hotărârea este motivată pe disp. art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 în ceea ce priveşte constatarea nulităţii actelor de înstrăinare, ulterioare Legii 10/2001.
5) Pe fondul cauzei a susţinut că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Prin Decizia civilă nr. 26/A din 16 februarie 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a disjuns apelurile declarate de toţi pârâţii : A.C.I. – Lichidator Judiciar al SC A.S. SA, SC A.S. 95 SA, Casa Judeţeană de Pensii Vrancea, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 669 din 6 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimatul reclamant N.V., intimatul pârât O.D.A., SC R.V. Odobeşti SA prin lichidator judiciar E.V.I. Focşani, a în acţiunea civilă formulată în baza Legii 10/2010, pe capătul de cerere vizând contestaţia la dispoziţia 51/2001 emisă de R.V. Odobeşti SA şi dispus formarea unui nou dosar cu acestea cu termen de judecată la data de 2 martie 2011.
A admis apelurile declarate de pârâţii SC A.S. 95 SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, C.J.P. Vrancea şi D.G.F.P. Vrancea pe capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare acţiuni nr. 76/2000, a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820/2004 de B.N.P. P.C.
A anulat în parte sentinţa civilă nr. 669/2010 a Tribunalului Vrancea numai în ceea ce priveşte aceste capete de cerere şi a dispus trimiterea spre rejudecare a capătului de cerere privind vânzarea de acţiuni 76/2000 la Tribunalului Vrancea, secţia comercială, şi a celorlalte capete de cerere la Judecătoria Focşani.
Curtea de Apel a reţinut:
A) Cu privire la capetele de cerere în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice este fondată excepţia de ordine publică invocată de pârâta SC A.S. SA privind necompetenţa materială a Tribunalului Vrancea în soluţionarea acestor capete de cerere, excepţie care face inutilă analiza celorlalte motive ce vizează fondul cauzei.
Raportat la îndrumările deciziei civile 401 din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J., precum şi ale deciziei civile nr. 116/A din 05 iunie 2008 şi deciziei civile nr. 105 din 08 aprilie 2010 ale Curţii de Apel Galaţi, ce vizau stabilirea deţinătorului actual şi verificarea legalităţii titlului acestuia, în mod corect, în rejudecare, instanţa de fond a apreciat că se impune soluţionarea capetelor de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare de acţiuni 76/2000 (solicitat prin acţiunea principală – f.1 dosar iniţial), a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 (solicitat prin completarea la acţiunea iniţială – f.70 dosar), precum şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3820 din 14 octombrie 2004, BNP P.C. (solicitată în rejudecare la data de 12 februarie 2009 – f.129).
Curtea apreciază că soluţionarea acestor capete s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa materială a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, din considerentele ce se vor arăta în continuare.
În raport de prevederile Legii nr. 10/2001, competenţa soluţionării cererii privind restituirea în natură a imobilului solicitat prin notificarea formulată în condiţiile art. 22 din legea republicată aparţine tribunalului, însă pentru cererea privind constatarea nulităţii actelor de înstrăinare nu operează prorogarea de competenţă. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este stabilită competenţa tribunalului, secţia civilă, pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva dispoziţiei de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, iar această competenţă se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu şi a cererilor incidentale.
Or, petitul privind constatarea nulităţii actului de privatizare, procesului verbal de adjudecare şi contractului de vânzare-cumpărare nu au caracter de accesorietate faţă de cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, deoarece soluţionarea acestui petit nu depinde de soluţia dată în cererea de restituire.
În accepţiunea Legii nr. 10/2001, cererea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv şi cea prin care se solicită constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare prin care s-a vândut imobilul sunt principale, deoarece, conform art. 46 alin. (2) din legea republicată, atunci când a fost exercitată acţiunea în constatarea nulităţii actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acesteia.
Prin urmare, în această situaţie, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine instanţei de drept comun pentru cererea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare şi procesului verbal de adjudecare şi tribunalului pentru petitul privind restituirea în natură a imobilului.
În prezenta cauză, valoarea construcţiilor solicitate, e precizată în contractul de vânzare cumpărare şi nu depăşeşte 500.000 lei, astfel încât raportat la prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare şi a procesului verbal de adjudecare este judecătoria.
De aceea, tribunalul care, conform art. 2 lit. b) C. proc. civ., soluţionează în primă instanţă cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, a soluţionat această cerere cu încălcarea competenţei judecătoriei, pronunţând o hotărâre nelegală.
În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 76/2000 instanţa reţine că prin acest contract Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a înstrăinat către Asociaţia Salariaţilor R.V. Odobeşti un număr de 347.702 acţiuni, reprezentând 68,98% din valoarea capitalului social subscris. Contractul a fost încheiat la acel moment în baza art. 3 din OUG 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole şi, deşi actul normativ nu are norme de procedură privind instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii, e evidentă natura comercială a litigiului derivând din obiectul acţiunii, fiind aplicabile disp. art. 72010 C. proc. civ.
În plus, în cazul litigiilor derivând din Legea 137/2002 şi OUG 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, legiuitorul stabileşte expres competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor prin art. 40.
În soluţionarea acţiunii în constatare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 76 din 04 decembrie 2000, instanţa urmează să stabilească dacă reclamantul justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni, în condiţiile în care prin Decizia civilă 116/A/2008 a Curţii de Apel Galaţi s-a stabilit că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar din interpretarea per a contrario a disp. art. 27 alin. (1) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la momentul promovării acţiunii) rezultă că în această situaţie societatea privatizată e obligată oricum să restituie în natură imobilul. Disp. art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare) ce nu mai făceau distincţie între imobilele preluate cu titlu şi fără titlu au fost constatate neconstituţionale prin Decizia 830/2008.
În plus, urmează ca instanţa să verifice dacă reclamantul îşi însuşeşte punctul de vedere al apărătorului său din concluziile scrise, în sensul că nu înţelege să mai conteste actul de privatizare.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, urmează ca instanţa competentă – Judecătoria Focşani – să verifice dacă D.G.F.P. are calitate procesuală pasivă în capătul de cerere privind nulitatea procesului verbal de adjudecare 4629 din 31 octombrie 2001.
Având în vedere că disp. art. 297 alin. (2) C. proc. civ. permit anularea în parte a unei sentinţe civile, având în vedere că această cauză trenează pe rolul instanţei din anul 2003, s-a apreciat că e necesară, pentru o mai bună administrare a justiţiei, disjungerea apelurilor declarate împotriva celui de-al doilea capăt de cerere şi formarea unui nou dosar în care vor fi analizate criticile formulate împotriva capătului de cerere privind contestaţia la Legea 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul N.V., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că în raport de valoarea imobilului în litigiu de peste 500.000 lei şi de dezlegarea obligatorie, potrivit art. 315 C. proc. civ., existentă în cauză privind introducerea în cauză în calitate de pârât a actualului deţinător al bunului, stabilită prin Decizia civilă nr. 116/A din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, în mod nelegal instanţa a trimis soluţionarea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de adjudecare din 31 octombrie 2001 şi a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni la Judecătoria Focşani.
Cu privire la reţinerea de către instanţa de apel că valoarea bunului nu depăşeşte 500.000 lei, sumă preluată din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3820/2004, acest reper este nerelevant întrucât nu provine de la reclamant, preţuirea făcută de reclamant fiind mai mare, care de altfel a şi invocat şi frauda la lege prin subevaluarea bunului care a făcut obiectul vânzării.
În raport de evaluarea indicată de reclamant prin acţiune şi de disp. art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect contestarea dispoziţiei nr. 51/2001, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a bunului care a făcut obiectul notificării, precum constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, a procesului verbal de adjudecare şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3820/2004, invocând în drept disp. art. 21 alin. (5), art. 27 alin. (1), art. 46 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Plenitudinea de jurisdicţie a instanţei investită conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 semnifică competenţa acestei instanţe de a hotărî inclusiv asupra nulităţii actelor de înstrăinare a imobilului notificat, spre a putea dispune restituirea în natură a imobilelor înstrăinate, desigur în măsura în care o atare măsură este permisă de prevederile Legii nr. 10/2001.
Plenitudinea de jurisdicţie a instanţei sesizate, conform art. 26 alin. (3) este dată şi de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi, prin care instanţelor de judecată, le-au fost extinse prerogativele de judecată, în sensul că instanţa nu trebuie să se limiteze doar la anularea dispoziţiilor contestate, ci trebuie să hotărască în privinţa a tot ce este legat de Legea nr. 10/2001.
De aceea, în cauză, instanţa trebuie să judece nu numai anularea dispoziţiei emisă de unitatea investită cu soluţionarea notificării, ci şi toate cererile care au legătură cu Legea nr. 10/2001, lege reparatorie complexă care nu poate fi cantonată în prevederi din dreptul comun care să o îngrădească şi să conducă la soluţionarea cauzei într-un termen nerezonabil.
Problema restituirii în natură este condiţionată de Legea nr. 10/2001, de constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea disp. art. 48 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) şi art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare, sancţionate cu nulitatea absolută.
Acţiunile în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare sunt obligatorii numai în situaţia în care obiectul actului juridic l-a constituit bunul imobil litigios, nu atunci când obiectul vânzării a fost reprezentat de o parte sau tot din acţiunile pe care Statul le-a deţinut la unitatea investită cu soluţionarea notificării, cererea de restituire în natură urmând a fi analizată din perspectiva disp. art. 21 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Din economia reglementărilor cuprinse în disp. art. 46 alin. (4) şi (5) rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, ce cad sub incidenţa acestei legi, constituie o chestiune prejudicială a cărei soluţie poate avea o înrâurire covârşitoare asupra dreptului dedus judecăţii.
Conform art. 47 alin. (2), în cazul acţiunilor formulate potrivit art. 46 şi art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică şi faza judecătorească.
Este obligatoriu ca instanţa care exercită controlul jurisdicţiei speciale administrative, prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârşitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemişcătorului.
Întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competenţă diferite, ambele cereri, atât acţiunea în nulitate, cât şi contestaţia împotriva dispoziţiei prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluţionate împreună, în ordinea arătată, de aceeaşi instanţă, jurisdicţia de fond pornind de la tribunal - secţia civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate şi într-un termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege, criteriul valoric neavând relevanţă.
Cu privire la natura litigiului, se reţine că acţiunea în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare are ca temei norme din Legea nr. 10/2001. Problema care s-ar pune în legătură cu natura litigiului ar fi, prin urmare, o problemă cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al subiecţilor la care se aplică. Din acest punct de vedere, această lege este de vocaţie generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât şi juridice implicate în restituirea bunurilor cât şi a reparaţiilor stabilite de lege. Prin urmare, faptul că în proces sunt chemate şi societăţi comerciale care au deţinut sau deţin bunuri pentru care legea a stabilit reparaţii, nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului.
Pe de altă parte se reţine şi faptul că litigiul nu pune în discuţie comercialitatea actului, dedusă din actele şi faptele de comerţ sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, în condiţiile în care începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În raport de aceste considerente se constată că în mod nelegal instanţa a dispus disjungerea judecării apelurilor în raport de obiectul fiecărui capăt de cerere şi a procedat la judecata separată a acestora în raport de obiectul fiecărui capăt de cerere.
Disjungerea judecării pricinilor este admisibilă dacă se constată că una dintre ele este în stare de judecată, iar această regulă este aplicabilă pricinilor în întregul lor, greşit reţinând instanţa aplicabilitatea dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ., în apel, calea de atac fiind unică şi hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzută de lege, nefiind permisă disjungerea judecării apelurilor, prin raportare în mod separat la criticile invocate aduse modului de soluţionare fiecărui capăt de cerere.
Posibilitatea disjungerii apelurilor, este admisibilă, numai în situaţia în care instanţa ulterior conexării mai multor apeluri ar găsi că o bună administrare a justiţiei reclamă judecarea separată a unuia dintre apelurile conexate, nu şi în situaţia în care nu există o „întrunire” (conexare) anterioară a cererilor de apel, judecata apelului privind acţiunea în integralitatea sa, legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul, a se casa Decizia recurată şi a se trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2193/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2018/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
