ICCJ. Decizia nr. 2187/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2187/2012
Dosar nr.7469/30/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 22 decembrie 2009 reclamantele C.D.O. şi R.L.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor după cum urmează: valoarea actuala a 40.000 lei, reactualizata pana la data achitării sumelor de către parat, reprezentând valoarea de cumpărare a tractorului achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare în data de 21 ianuarie 1944, după aprecierea reclamantelor 150.000 lei; suma de 385.500 lei, reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor mobile existente la data strămutării în gospodăria numiţilor D.G. şi D.E., despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 300.000 euro, echivalentul in lei de la data achitării de către pârât, pentru măsura abuzivă a strămutării pentru o perioada de 4 ani si 6 luni, dispusă împotriva reclamantelor şi a numiţilor D.G., D.E. împreuna cu întreaga familie (bunici, părinţi şi nepoţi), cu cheltuieli de judecata.
În motivare, s-a arătat că prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951 întreaga familie, bunicii D.G. şi D.E., părinţii D.G. şi D.V., unchiul D.S. şi reclamantele au fost deportaţi din localitatea Cenadul Mare, jud. Timiş în localitatea Zagna-Vădeni în Bărăgan.
În data de 18 iunie 1951, noaptea, au pătruns soldaţi în casă însoţiţi de 2 oameni de la sfatul comunei Cenadul Mare, obligându-le sa părăsească locuinţa. Familia compusă din 7 membri a fost dusă la gara din sat şi îmbarcată în vagoane de marfa, plecând fără să ştie nici un moment unde sunt duşi, până la destinaţia finală.
Reclamantele au arătat că au călătorit aproximativ 7 zile cu acest tren fără a avea voie să se apropie cineva de ei în timpul opririlor, fiind escortaţi în tot acest timp de militari.
După aproximativ 7-8 km au fost opriţi intr-un câmp liber plin de buruieni, locaţie in care, au fost pur si simplu abandonaţi, sub cerul liber şi fără avea nici măcar o sursă de apă potabilă.
La toţi cetăţenii deportaţi li s-a fixat domiciliul forţat având fiecare în buletin aplicată o ştampilă cu iniţialele de D.O. (domiciliu obligatoriu) neavând voie să se îndepărteze la o distanţă mai mare de 7 km de locul în care se aflau.
La început şi-au săpat (construit) bordeie în pământ, iar ulterior, întrucât se apropia toamna, au construit o colibă din pământ bătut şi care a constituit casa lor timp de 4 ani şi 6 luni, până în data de 20 decembrie 1955. În casele din pământ bătut pătrundea cu uşurinţă atât ploaia cât si zăpada.
Reclamantele au precizat că în comuna Cenadul Mare au avut în proprietate înainte de dislocarea forţată din data de 18 iunie 1951 următoarele bunuri mobile:
1. Tractor achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare în data de 21 ianuarie 1944 valoarea de achiziţie 40.000 lei, după preţuirea lor 50.000 lei. În măsura în care valoarea de achiziţie nu se va putea actualiza solicită contravaloarea unui tractor nou;
2. Plug în valoare de 8.000 lei;
3. Cositoare de grâu în valoare de 10.000 lei;
4. Semănătoare pentru grâu în valoare de 10.000 lei;
5. Semănătoare pentru porumb în valoare de 10.000 lei;
6. Grape cu colt în valoare de 3.000 lei;
7. Remorci în valoare de 6.000 lei;
8. Căruţa pentru cai în valoare de 2.000 lei;
9. Trăsura pentru cai în valoare de 2.000 lei;
10. Cai, 6 capete, în valoare de 35.000 lei (1.500 euro/capăt);
11. Vaci, 8 capete, în valoare de 15.000 lei (2.500 lei/capăt)
12. Porci, 20 capete, în valoare de 16.000 lei (800 lei/capăt)
13. Oi, 50 capete, în valoare de 10.000 lei (200 lei/capăt)
14. Scânduri, 3 m3 în valoare de 1.000 lei
15. Butoaie motorina, 2 bucăţi, în valoare de 100 lei
16. Rezervor motorina 1000 I, 1 bucată, în valoare de 400 lei
17. 3 camere mobilate, în valoare de 5.000 lei
18. Obiecte de gospodărie, cântar, scări, în valoare de 2.000 lei
19. Recolta în câmp după 47 ha, grâu, orz, porumb, legume, în valoare de 100.000 lei, echivalent în lei. TOTAL: 385.500 lei
În data de 20 decembrie 1955, când familiei D. i s-au ridicat restricţiile, respectiv domiciliul forţat, data la care s-au reîntors in comuna Cenadul întreaga avere mobiliara indicată mai sus nu s-a regăsit în casa lor şi nu cunoşteau ce s-a întâmplat cu ea.
Pământul familiei fusese confiscat, însa, după revoluţie l-au redobândit în baza Legii nr. 18/1991.
Reclamantele au arătat ca ulterior întoarcerii, întreaga familie trăia într-o sărăcie severă întrucât părinţii îşi găseau cu greu loc de munca, fiind dintre cei care erau consideraţi duşmani al poporului.
Copiii celor deportaţi au fost marginalizaţi şi stigmatizaţi in mod repetat întrucât făceau parte dintr-o familie de duşmani al poporului.
Atât reclamanta R.L.E., cât şi sora sa C.D.O., au trăit toata viata cu teama de nu pierde locurile de muncă, chiar şi după Revoluţia din 1990 au avut probleme cu unii dintre şefi, fiindu-le reamintit că fac parte dintr-o familie ale căror origini nu sunt sănătoase.
Reclamantele au arătat că la data formulării prezentei acţiuni, bunicii D.G. şi D.E., părinţii D.G. şi D.V., şi unchiul lor D.S. sunt decedaţi, motiv pentru care daunele morale în cuantum de 300.000 euro, le-au solicitat atât în calitate de moştenitoare, cât şi în nume propriu.
D.G.F.P. Timiş în reprezentarea M.F.P. pentru pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru antecesorii familiei, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte daunele morale, a solicitat respingerea cererii.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 1317/ PI din 25 mai 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiş.
A respins acţiunea formulată de reclamantele C.D.O. şi R.L.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Timiş, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut că din adresa depusă la dosar, a rezultat că bunicii, părinţii şi unchiul reclamantelor C.D.O. şi R.L.E. au fost deportaţi în perioada 1951-1955, fiind luaţi din localitatea de domiciliu şi duşi în Bărăgan.
Din dispoziţiile legii speciale de reparaţie rezultă că legiuitorul a permis şi altor persoane decât acelea care au făcut obiectul măsurilor cu caracter politic în perioada comunistă să solicite repararea prejudiciilor şi în acelaşi timp, nu a instituit condiţia dovedirii calităţii de moştenitor, cu atât mai puţin pe aceea de unic moştenitor, sau obligaţia de a indica alţi posibili moştenitori.
Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât a fost respinsă în baza art. 137 C. proc. civ. şi art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Cu toate acestea, acţiunea formulată pentru repararea prejudiciului produs unchiului reclamantelor nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile legii speciale acordă dreptul la acţiune doar soţului şi descendenţilor până la gradul al doilea, iar nu şi rudelor colaterale, reclamantele fiind nepoate în raport cu autorul menţionat, D.S.
Din dispoziţiile aceluiaşi text rezultă că legiuitorul a înţeles să împartă în mai multe categorii modalitatea de despăgubire a persoanelor condamnate politic sau care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prevăzând acordarea daunelor morale doar în cazul persoanelor condamnate politic, în timp ce contravaloarea bunurilor confiscate se poate dispune în oricare dintre situaţiile celor două măsuri.
Prin urmare, întrucât despăgubirile pentru prejudiciul de ordin moral se acordă doar în cazul condamnărilor, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite în speţă premisele admiterii petitului respectiv.
În ce priveşte daunele materiale solicitate, din actele depuse de reclamante rezultă că ele se referă la bunurile mobile lăsate în urmă în gospodărie, dar din dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din legea specială rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de măsura administrativă cu caracter politic. Interpretarea menţionată derivă din faptul că articolul anterior menţionat condiţionează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situaţia imobilelor preluate abuziv.
Prin urmare, în baza art. 4, 5 din Legea nr. 221/2009 instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele R.L.E. şi C.D.O., solicitând completarea probatoriului, admiterea apelului, anularea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru soluţionarea petitului privind daunele materiale.
În motivare, reclamantele au arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât în legătură cu respingerea petitului privind daunele materiale au învederat că prin acţiunea introductivă au solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate în urma aplicării măsurii administrative de deportare, bunuri care au rămas la locul lor de domiciliu, iar în anul 1955 când li s–au ridicat restricţiile domiciliare şi s-au întors în Banat nu s-au putut reinstala la casa lor, bunurile fiind confiscate sau sustrase în perioada deportării.
Astfel, reclamantele au arătat că în ambele cauze culpa dispariţiei bunurilor lor aparţine Statului Român, care a ridicat familia lor de la domiciliu în mod intempestiv şi cu forţa armată, fără să le dea posibilitatea să ia măsuri de vânzare sau de conservare, iar ulterior nu a asigurat custodia şi paza lor.
Pârâtul Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamante şi pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 463/ A din 3 martie 2011, a admis apelul declarat de reclamante şi a desfiinţat sentinţa civilă apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea petitului privind daunele materiale.
Curtea a reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Din economia textului sus-citat, a apreciat Curtea,rezultă că se face distincţie între bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare şi cele confiscate „ca efect al măsurii administrative", cum este cazul celor din speţa de faţă.
Astfel, dacă în cazul confiscării bunurilor prin hotărârea de condamnare problema este simplă în privinţa acordării despăgubirilor, întrucât aceste bunuri sunt menţionate în hotărârea de condamnare, în cazul confiscării bunurilor ca efect al măsurii administrative, problema acordării despăgubirilor este mai complicată, deoarece confiscarea, respectiv preluarea bunurilor fără plată de către stat, s-a realizat în fapt, fără existenţa unui act administrativ în acest sens.
Având în vedere că prima instanţă nu a cercetat în fond capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material cauzat, în sensul de a stabili care au fost bunurile confiscate ca efect al măsurii administrative cu caracter politic, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş pentru petitul daunelor materiale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiş.
O primă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a analizat situaţia despăgubirilor materiale solicitate, raportat la prevederile clare şi nesusceptibile de interpretări ale art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Pârâtul susţine că legiuitorul a înţeles a condiţiona acordarea despăgubirilor materiale de necesitatea ca persoana îndreptăţită să fi uzat de prevederile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, formulând notificare ori cerere de retrocedare a bunurilor imobile, întrucât numai la această categorie de bunuri se referă legile reparatorii în discuţie. Altfel spus, în identificarea bunurilor ce ar putea fi restituite în temeiul Legii nr. 221/2009, dacă nu s-au acordat deja măsuri reparatorii în temeiul legii speciale anterioare instanţele trebuie să se călăuzească după dispoziţiile art. 2 în corelaţie cu art. 6 din Legea nr. 10/2001, respectiv bunuri imobile, sub rezerva îndeplinirii şi a cerinţelor privind confiscarea lor prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative abuzive şi să nu se fi primit deja măsuri reparatorii sau prin echivalent.
A mai arătat că nu poate fi acceptată ideea că legiuitorul, prin instituirea art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, a deschis beneficiarilor ei o cale suplimentară şi un nou termen de a solicita restituirea în echivalent bănesc a acestor bunuri.
O altă critică formulată a vizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sub un dublu aspect, atât al constituţionalităţii sale cât şi al compatibilităţii lui cu dispoziţiile C.E.D.O.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constatată următoarele:
Critica privind declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu poate fi primită întrucât nu are legătură cu soluţia pronunţată de instanţa de apel.
În limitele în care curtea de apel s-a pronunţat, pârâtul putea formula critici numai cu privire la dezlegarea dată pe aspectul obligării la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate ca efect al măsurii administrative cu caracter politic, întrucât tribunalul nu le-a recunoscut reclamantelor pretenţiile referitoare la daunele morale. Astfel, criticile sale privind efectele, în cauză, ale deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţionalitatea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu au legătură cu argumentele deciziei recurate şi, din acest motiv, nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Critica vizând despăgubirile materiale este însă fondată urmând a se admite recursul pentru cele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin M.F.P. la plata de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic la care au fost supuse împreună cu familia, bunuri care nu le-au fost retrocedate până în prezent, respectiv contravaloarea utilajelor agricole (tractor, plug, cositoare, semănătoare pentru grâu şi porumb, grape, remorci, căruţă, trăsură), animale domestice (6 cai, 8 vaci, 20 porci, 50 oi), rezervor de 1000 l motorină, 2 butoaie motorină, 3 m3 scândură, mobilier, obiecte de gospodărie, precum şi recoltele de grâu, orz, porumb de pe 47 ha.
Au arătat că în baza legilor fondului funciar au reuşit să recupereze doar terenul ce le-a aparţinut.
Acest petit a fost întemeiat pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare".
Din condiţia impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, şi anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al unor bunuri ce intră sub incidenţa celor două legi de reparaţie menţionate poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
În domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 nu intră decât terenurile şi construcţiile (imobile prin natură), utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinaţie), astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat.
Or, în cauză, bunurile menţionate de reclamant sunt bunuri mobile care, dată fiind natura lor, nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fie bunuri imobile prin destinaţie, care intră în sfera de reglementare a acestei legi (utilajele agricole) pentru care însă, reclamantul nu a făcut dovada că, deşi a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, nu a obţinut restituirea acestora în natură sau prin echivalent, nefiind astfel îndeplinită condiţia impusă de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
În concluzie, în sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu intră orice fel de bunuri confiscate ca efect al măsurilor cu caracter politic, ci doar bunurile imobile ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, în mod greşit curtea de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, considerând că nu s-ar fi intrat în cercetarea fondului cererii privind despăgubirile materiale, prin raportare la bunurile mobile pentru care reclamantul a solicitat astfel de despăgubiri.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. şi va modifica, în parte, Decizia recurată, în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei primei instanţe.
Înalta Curte constatând, pe de o parte că măsura dispusă de Curtea de Apel de desfiinţare a hotărârii primei instanţe şi de trimitere a cauzei spre rejudecare a vizat numai pretenţiile reclamantelor legate de plata echivalentului bănesc al bunurilor confiscate, iar, pe de altă parte, că dezlegarea dată de instanţa de fond în soluţionarea cererii de obligare la plata daunelor morale nu a făcut obiect de critică în calea de atac a părţii care ar fi avut interes în acest sens, va dispune respingerea, ca nefondat, al apelului reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiş împotriva deciziei nr. 463/ A din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele C.D.O. şi R.L.E. împotriva sentinţei civile nr. 1317 din 25 mai 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1912/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
