ICCJ. Decizia nr. 2496/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2496/2012
Dosar nr.21487/3/2009
Şedinţa publică din 4 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 20 mai 2009, reclamantele T.M. şi I.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin M.E.F., şi Municipiul Bucureşti, prin primar general, obligarea acestora, în solidar, la restituirea preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, a cărui valoare au estimat-o la suma de 500.000 lei.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantele au dobândit imobilul în cauză prin moştenire, conform certificatului de moştenitor din 18 mai 2001 eliberat de B.N.P. S.C.D., după ce anterior, acesta fusese cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către C.D. şi C.M. de la Municipiul Bucureşti, prin mandatar SC R.V. SA, în baza contractului de vânzare cumpărare.
Acest contract a fost constatat nul absolut, prin Decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 15 iunie 2009, Statul Român, prin M.F.P., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că este un terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare în discuţie, astfel încât efectele acestuia nu-i pot fi opuse, iar răspunderea sa nu poate fi antrenată nici sub aspectul dreptului comun şi nici în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.
În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantele nu au făcut dovada că autorii acestora ar fi fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal indicat ca temei juridic al acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 10 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâţii la restituirea preţului în cuantum de 8.401.640 ROL, reactualizat în raport cu rata inflaţiei de la data de 09 iulie 1997 şi până la momentul plăţii efective.
În temeiul art. 137 C. proc. civ., tribunalul s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei lipsei calităţii procesule pasive invocată prin întâmpinare, reţinând în cauză legitimarea procesuală pasivă a M.F.P. şi apreciind că aceasta este dată în virtutea raportului juridic special de drept substanţial şi procesual creat de prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările ulterioare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, foştii chiriaşi ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, au vocaţie la restituirea valorii reactualizate a preţului plătit, plata ce se va face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, situaţie faţă de care a admis cererea conform dispozitivului acestei hotărâri.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei reprezentată de diferenţa dintre valoarea actuală de circulaţie a imobilului şi suma reprezentând preţul imobilului, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 501 raportat la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, preţul de piaţă al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, se restituie de pârâtul M.F.P., dar numai dacă actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor acestei legi. Or, contractul încheiat de reclamantă a fost declarat nul prin Decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se reaua-credinţă a părţilor contractante la încheierea actului, iar nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 a fost reţinută în mod neechivoc prin Decizia menţionată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, pârâţii.
Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a arătat că în cauză este vorba despre o răspundere pentru evicţiune, fiind ignorat, de către instanţă, faptul indiscutabil că preţul plătit de către pârât a fost încasat şi folosit, în mod efectiv, de către M.F.P., şi nu de către Municipiul Bucureşti.
Atâta timp cât legiuitorul a stabilit în mod expres în conţinutul Legii nr. 112/1995 (prin art. 13 alin. (6)) că preţul plătit de către chiriaşii cumpărători se constituie într-un fond extrabugetar la dispoziţia M.F.P., este foarte clar că preţul pe care l-au plătit pârâtului a fost virat în contul acestui minister (în fondul extrabugetar), pe care l-a şi folosit efectiv pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe cale de consecinţă, această obligaţie trebuie stabilită numai faţă de M.F.P. (care a încasat şi utilizat preţul) şi nu faţă de Municipiul Bucureşti, prin primar general, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a reiterat excepţia lipsei procesuale pasive în cauză pentru considerentele deja expuse şi a arătat că Municipiul Bucureşti, prin primar general, are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecaţii, acesta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul şi răspunzând pentru evicţiune în temeiul art. 1337 C. civ., iar obligaţia de restituire a preţului actualizat conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 incumbă doar în situaţia contractelor încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, or, în cauză s-a dovedit contrariul.
Pârâtul a mai arătat că, în situaţia în care se va trece peste excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, reiterează cererea de chemare în garanţie a SC R.V. SA, pentru restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin Decizia civilă nr. 389/ A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată, şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Referitor la apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond, s-a limitat la a dispune, prin dispozitiv, obligarea ambilor pârâţi chemaţi în judecată, la plata preţului actualizat al imobilului cumpărat de reclamanţi în temeiul Legii nr. 112/1996, şi constatat nul, prin hotărâre judecătorească, fără ca în cuprinsul sentinţei apelate, în privinţa acestui pârât, să se procedeze la o analiză concretă a situaţiei de fapt care ar fi fost de natură să genereze o răspundere a Municipiului Bucureşti.
Neindicându-se nici un argument în sprijinul soluţiei privind despăgubirile, la care a fost obligat acest pârât, deşi între părţi existau multiple puncte de controversă, invocate ca atare prin întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român, care trebuiau elucidate, practic în privinţa Municipiul Bucureşti, soluţia nu este deloc motivată, făcând imposibil controlul de legalitate, iar între considerente şi dispozitiv există o vădită contradicţie, rezultând nulitatea acesteia în ceea ce priveşte pârâtul arătat.
Cum nulitatea hotărârii echivalează cu necercetarea fondului, instanţa de apel a apreciat că, în cazul dat, operează motivul de desfiinţare prevăzut de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., practic instanţa de fond nesoluţionând pe fond acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu acest pârât.
Referitor la apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., instanţa de apel a reţinut că cererea formulata în apel, vizând obligarea mandatarului, SC R.V. SA, la plata comisionului, în procent de 1%, este o cerere nouă, care nu poate fi formulată direct în apel.
Referitor la celelalte critici, instanţa de apel a reţinut că, prin cererea formulată, titularii acţiunii au solicitat, pe calea unei acţiuni personale, obligarea pârâţilor Statul Român şi Municipiul Bucureşti, la plata preţului de piaţă al imobilului în litigiu, conform standardelor internaţionale de evaluare, invocând prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, şi art. 1337-1351 C. civ.
Instanţa de apel a mai reţinut că, având în vedere că cererea introductivă prezenta deficienţe, sub aspectul precizării cu acurateţe a cadrului procesual subiectiv pasiv, deşi fusese formulată de un avocat, iar aceste deficienţe, aşa cum rezultă din verificarea integralităţii actelor de procedură efectuate în cauză, nu au fost remediate, anterior reţinerii cauzei spre soluţionare, instanţa de fond, legal investită din punct de vedere al competenţei materiale, avea obligaţia să pună în discuţia părţilor, cu prioritate, această împrejurare şi numai în urma stabilirii cu certitudine a intenţiei reale a titularilor acţiunii principale, să procedeze la analiza pe fond a acestei cereri, soluţionând cauza prin raportare la toate susţinerile şi actele de procedură care au vizat investirea sa.
Instanţa de apel a avut în vedere în acest sens faptul că, prin dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost stabilit expres debitorul obligaţiei de restituire a „preţului" imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în această prevedere legală indicându-se ca titular al obligaţiei de plată, M.F.P., iar reclamanţii au precizat neechivoc că înţeleg să se prevaleze şi de această normă specială în susţinerea pretenţiilor cu acest obiect.
Mai mult, chiar prima instanţa a reţinut în cauză incidenţa prevederilor art. 501 raportat la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, soluţionând în acest context excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., reţinând că această entitate are calitate procesuală pasivă în speţă.
Cu toate acestea, deşi în considerente, s-a reţinut că are calitate procesuală pasivă M.F.P., în dispozitivul sentinţei apelate, prima instanţa a dispus obligarea Statului Român, prin M.F.P., la plata despăgubirilor în cauză, astfel că şi în privinţa acestui pârât, considerentele din hotărâre, care vin să susţină soluţia adoptată sunt contradictorii.
Pe de altă parte, M.F.P. şi Statul Român, sunt subiecte de drept distincte, iar împrejurarea că, de regulă, Statul este reprezentat de M.F.P., nu poate conduce la concluzia existenţei unei identităţi între cele două subiecte de drept, în cazul reprezentării, reprezentantul acţionând în numele şi pentru reprezentat, iar nu în nume propriu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că în mod greşit instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual, întrucât, în virtutea principiului disponibilităţii, reclamantele au stabilit acest cadru, înţelegând să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P. şi Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Pârâtul a mai arătat că este la latitudinea reclamantului să stabilească cadrul procesual, instanţa de judecată neputând să procedeze la soluţionarea cauzei în contradictoriu cu alte persoane decât cele arătate de reclamant în cererea de chemare în judecată, neputându-se substitui voinţei acestuia.
În cauză, deşi reclamantele aveau posibilitatea de a lărgi cadrul procesual prin chemarea în judecată a altor persoane, nu au înţeles să facă acest lucru, deşi cererea a fost formulată prin intermediul unui avocat, beneficiind astfel de servicii juridice calificate.
Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, s-a solicitat acordarea preţului de piaţă aferent imobilului situat în Bucureşti, urmare a obligării reclamanţilor de a lăsa acest imobil în deplină proprietate şi liniştită posesie către foştii proprietari prin Decizia civilă nr. 413 din 24 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În ceea ce priveşte pârâţii din prezenta cauză, reclamanţii au indicat, ca având această calitate, prin cererea introductivă de instanţă, pe Statul Român, prin M.F.P., şi Municipiul Bucureşti, prin primar general şi au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, precum şi art. 1337-1351 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 10 septembrie 2010, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin M.F.P., a admis în parte cererea reclamanţilor şi a obligat acest pârât, alături de Municipiul Bucureşti, prin primar general, la restituirea preţului imobilului în litigiu, în cuantum de 8.401.640 ROL, reactualizat.
Soluţia este criticabilă atât sub aspectul contrarietăţii între dispozitiv şi considerente, cât şi sub aspectul nejustificării temeiului juridic în baza căruia pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, i-ar reveni o astfel de obligaţie.
Deşi instanţa de fond reţine, în considerentele hotărârii pronunţate, că „..foştii chiriaşi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, au vocaţie la restituirea valorii reactualizate a preţului plătit, plată ce se va face de către M.F.P...", că „..va obliga pârâtul Statul Român, prin M.F.P. la plata către reclamantă a sumei de 8.401.640 ROL.. reprezentând preţul reactualizat al imobilului" şi că „..preţul de piaţă al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, se restituie de pârâtul M.F.P...". în dispozitivul acestei hotărâri obligă la restituirea preţului arătat, atât pârâtul Statul Român, prin M.F.P., cât şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Rezultă astfel o contrarietate între dispozitiv şi considerente, sancţionabilă cu desfiinţarea hotărârii pronunţate în această modalitate, cum în mod corect a statuat instanţa de apel.
Dacă în cauză nu există diferenţă între M.F.P. şi Statul Român, prin M.F.P. (sens în care, indiferent de formularea folosită, fie că este vorba de sintagma „Statul Român, prin M.F.P.", ori este vorba de sintagma „M.F.P.", titulara raportului juridic obligaţional este una şi aceeaşi parte, respectiv, Statul Român, reprezentat de organul abilitat de lege M.F.P.), nu acelaşi lucru este valabil în raport cu Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop".
Cu excepţia unei dispoziţii speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este şi cazul ipotezei în care se pune problema restituirii preţului de piaţă al bunului pierdut de către chiriaşii cumpărători care au pierdut imobilul în cadrul demersului judiciar al fostului proprietar, aspect faţă de care sunt nerelevante referirile alternative ale instanţei de fond, fie la Statul Român, prin M.F.P., fie la M.F.P., întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în acţiuni cum este cea de faţă, acestea nu reprezintă subiecte de drept distincte.
Aspectele relevante în soluţia corectă, de trimitere spre rejudecare, sunt, pe de o parte, acela al contrarietăţii dintre considerente şi dispozitiv în sensul că, deşi instanţa de fond se raportează în considerente exclusiv la obligaţia Statului Român, prin M.F.P., de a restitui chiriaşilor cumpărători preţul reactualizat al imobilului pierdut în contradictoriu cu foştii proprietari, în dispozitivul sentinţei obligă ambii pârâţi la executarea acestei obligaţii, respectiv, Statul Român, prin M.F.P. şi Municipiul Bucureşti, prin primar general, iar pe de altă parte, neargumentarea, faţă de acest din urmă pârât, a soluţiei de obligare la plata preţului actualizat al imobilului în litigiu.
În acest sens, dacă în ceea ce priveşte pârâtul Statul Român, prin M.F.P., şi obligaţia legală a acestuia de a figura în proces în litigiile de gen, instanţa de fond a făcut ample referiri, justificând calitatea procesuală pasivă a acestuia, în legătură cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, nu a stabilit dacă şi în ce măsură acesta răspunde pentru evicţiune în prezenta cauză, sau care este temeiul legal în virtutea căruia îi revine prestaţia la care a fost obligat, prin raportare inclusiv la temeiul juridic al acţiunii, astfel cum a fost indicat de către reclamanţi, respectiv, dispoziţiile art. art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, şi art. 1337-1351 C. civ.
Dispozitivul hotărârii reflectă, într-o manieră succintă, concluzia la care a ajuns instanţa de judecată în urma deliberării, fiind o sinteză a argumentelor şi raţionamentelor conţinute în considerente.
Lipsa de corespondenţă între conţinutul dispozitivului şi raţionamentul logico-juridic în baza căruia instanţa şi-a format convingerea nu poate fi remediată decât prin desfiinţarea hotărârii care nu se circumscrie acestui imperativ.
Or, în speţă, se constată că în considerentele sentinţei nu se regăseşte nicio referire privind motivele pentru care instanţa de fond a apreciat că pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, îi revine, deopotrivă, alături de Statul Român, prin M.F.P., obligaţia de plată a preţului actualizat al imobilului în litigiu.
În atare situaţie, prin obligarea ambilor pârâţi la plata, către reclamanţi, a preţului reactualizat al imobilului în litigiu, în condiţiile în care nu s-a procedat la analiza contextului în care Municipiul Bucureşti, prin primar general, poate fi debitorul unei astfel de obligaţii, tribunalul nu a analizat pe fond raportul juridic dedus judecăţii, în sensul celor anterior expuse legate de calitatea procesuală pasivă în litigiile având un asemenea obiect, astfel încât soluţia instanţei de apel, de trimitere spre rejudecare, în vederea corectei stabiliri a cadrului procesual, este legală şi temeinică.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere consideraţiile din prezenta decizie cu privire la calitatea procesuală a Statului Român, prin M.F.P., şi va proceda la analizarea raportului juridic obligaţional în ceea ce priveşte pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 389/ A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2499/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2467/2012. Civil → |
|---|
