ICCJ. Decizia nr. 3011/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3011/2012
Dosar nr.3707/1/2011
Şedinţa publică din 3 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 02 mai 2011, revizuienţii P.S.R. şi M.R.E. au solicitat revizuirea deciziei nr. 2921 din 30 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. 7518/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în temeiul art. 322 pct. 2 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuienţii au arătat că art. 322 pct. 2 C. proc. civ. va fi detaliat după redactarea considerentelor deciziei de recurs.
Cu privire la incidenţa art. 322 pct. 9 C. proc. civ. s-a menţionat că în situaţia suspendării judecării cauzelor împotriva statului roman la CEDO şi în contextul existentei hotărârii pilot a Curţii Europene, instanţele române preiau parte din atribuţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În această situaţie, prin soluţiile date, mai ales I.C.C.J., prin autocenzura impusă de situaţia descrisă mai sus, avea obligaţia să respecte întrutotul legislaţia europeană, aşa cum România s-a obligat în toate acordurile internaţionale pe care le-a semnat. Chiar dacă nu e prevăzut expres ca motiv de revizuire, prin semnarea acordurilor între România şi Consiliul Europei, revizuirile formulate din acest punct de vedere pot fi încadrate şi în art. 322 pct. 2, căci acesta este spiritul legii europene şi a principiilor de drept promovate de CEDO (între care şi principiul echităţii). În condiţiile în care legea europeană are prioritate şi asupra legii fundamentale a României, cu atât mai mult va avea prioritate asupra Codului de procedura civilă.
Prin precizările formulate asupra cererii de revizuire, revizuienţii au arătat că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se justifică prin faptul că nu este posibil ca cererea privind al şaptelea apartament să fie soluţionată diferit faţă de celelalte cereri. Exact această ipoteză a fost avută în vedere de Curtea Europeană când a stabilit că principiul echităţii trebuie întotdeauna respectat pentru a se evita insecuritatea raporturilor juridice, dar şi asigurarea aplicării art. 6 din CEDO, care se referă la dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod greşit că revizuienţii nu au un bun în sensul C.E.D.O., ignorând toate probele existente în dosar, sfidând atât legea internă, dar şi legislaţia şi jurisprudenţa europeană.
Faptul că ICCJ, judecând recursul, a pronunţat o hotărâre fără să ţină seama de actele dosarului care atestă atât situaţia de drept, dar şi starea de fapt, se încadrează perfect în interpretarea pe care instanţele române au dat-o art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
O hotărâre judecătorească pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre a aceleaşi instanţe.
Analizând cererea de revizuire de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de revizuire de faţă vizează Decizia nr. 2921 din 30 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. 7518/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în recurs, prin care s-a evocat fondul cauzei, datorită soluţiei de admitere a recursului şi analizării aspectelor de fond ale cauzei.
Din punctul de vedere al acestei condiţii de admisibilitate impusă de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., prezenta cerere este admisibilă.
Urmează a se analiza dacă argumentele aduse de revizuienţi în susţinerea cererii lor se încadrează în cazurile de revizuire pe care le invocă în drept.
Revizuienţii îşi întemeiază în drept cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 9 C. proc. civ.
Conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ. revizuirea este admisibilă dacă instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. De asemenea, conform art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea este admisibilă dacă „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.”
În susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienţii arată că nu este posibil ca cererea privind al şaptelea apartament să fie soluţionată diferit faţă de celelalte cereri, această soluţie încălcând principiul echităţii, dar şi art. 6 din CEDO, care se referă la dreptul la un proces echitabil.
Din cuprinsul cererii de revizuire, astfel cum a fost precizată sub aspectul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că se doreşte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preluând parte din atribuţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului, să respecte întrutotul legislaţia europeană care are prioritate asupra legii fundamentale a României şi, cu atât mai mult, asupra Codului de procedura civilă care reglementează ipotezele în care se poate formula revizuire.
Coroborând criticile menţionate cu conţinutul art. 322 pct. 2 şi 9 al C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea nu se încadrează în ipotezele reglementate în art. 322 pct. 2 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, un eventual aspect de practică neunitară în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu echivalează cu situaţia în care instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, astfel încât critica revizuienţilor nu se încadrează în art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
De asemenea, nici critica adusă în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu se încadrează în ipoteza acestui text, deoarece revizuienţii nu invocă existenţa unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată hotărârii supuse revizuirii, cu privire la imobilul în litigiu, situat în Bucureşti sector 1.
La dosar s-a depus hotărârea pronunţată de CEDO într-o altă cauză, Simionescu-Râmniceanu împotriva României, cu privire la un alt imobil, ceea ce nu acoperă cerinţa art. 322 pct. 9 C. proc. civ. ca, raportat la Decizia supusă revizuirii, să se fi pronunţat de către CEDO o hotărâre prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale.
În absenţa acestei hotărâri, revizuienţii, invocând preluarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prerogativelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca urmare a pronunţării cauzei pilot Atanasiu contra României, doresc ca această instanţă naţională să dispună, pe calea prezentei revizuiri, restabilirea drepturilor fundamentale, pretins încălcate prin Decizia nr. 2921 din 30 martie 2011.
Această interpretare a revizuienţilor asupra admisibilităţii căii de atac a revizuirii nu poate fi primită, deoarece se întemeiază pe argumente care exced cazurilor limitativ prevăzute de legea internă, în care poate avea loc retractarea de către instanţă propriei hotărâri pe calea revizuirii.
Înalta Curte consideră că aspectele de nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti se pot îndrepta numai prin intermediul căilor ordinare de atac, iar, în ipoteza căilor extraordinare de atac, doar pentru aspecte de nelegalitate menţionate limitativ prin lege.
Astfel fiind, o eventuală încălcare a drepturilor fundamentale prevăzute în CEDO, la care fac referire revizuienţii, nu se poate îndrepta pe calea revizuirii, în alte cazuri decât cele reglementate în art. 322 pct. 1-10 C. proc. civ.
În consecinţă, constatând că argumentele aduse în susţinerea temeiului juridic al cererii de revizuire nu se circumscriu ipotezelor reglementate în mod limitativ de art. 322 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 2921 din 30 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuienţii P.S.R. şi M.R.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3038/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2924/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
