ICCJ. Decizia nr. 304/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILA
Decizia nr. 304/2012
Dosar nr. 1782/99/2008
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 913 din 25 mai 2009, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi.
A anulat în parte art. 1 din cuprinsul dispoziţiei nr. 2427 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârât, a dispus restituirea în natură a imobilului teren, în suprafaţă de 42,83 mp situat în Iaşi, Aleea G.G.V. şi a acordat măsuri reparatorii, constând în despăgubiri, în baza legii speciale, pentru întreaga construcţie demolată şi diferenţa de teren de 495,96 mp situate la aceeaşi adresă.
A respins cererea reclamantului vizând acordarea de despăgubiri pentru celelalte bunuri imobile necuprinse în Decretul de expropriere nr. 902/1960 (racord electric, racord apă rece, reţea canalizare interioară curte şi împrejmuire).
Au fost respinse cererile reclamantului privind obligarea statului la restituirea sumei de 4.800 lei şi la plata de penalizări de 0,2 pe zi de întârziere, pentru sumele neachitate de la data exproprierii, până în prezent.
Tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 2427 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârât a fost soluţionată notificarea formulată de reclamant, propunându-se acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul compus din construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 538,79 m.p., situat în Iaşi, Aleea G.G.V., urmând a fi exceptată de la evaluare, partea din construcţie înstrăinată prin actul de vânzare - cumpărare nr. X/1959.
Cererea reclamantului vizând acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru imobilul (construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 538,79 m.p) a fost apreciată ca fondată, motivat de împrejurarea că, astfel cum a recunoscut şi pârâtul prin dispoziţia contestată, reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut de instanţa de fond, că reclamantul a făcut dovada proprietăţii cu ordonanţa de adjudecare nr. 5262 din 15 iulie 1937 a Tribunalului judeţean Iaşi şi a preluării abuzive, conform decretului de expropriere şi tabelului anexă la acesta din anul 1960, împrejurare consemnată în procesele-verbale de delimitare şi de evaluare tehnică, încheiate la 24 iunie 1960 ( filele 105-110 ), precum şi în referatul întocmit de oficiului juridic din cadrul Sfatului Popular al Regiunii Iaşi din aceeaşi perioadă (file 111-112).
Astfel, potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. X/1959 (fila 85), coroborat şi cu alte înscrisuri (decret de expropriere şi anexa - (filele 99 - 100), procesul-verbal de evaluare tehnică din 1960, referatul oficiului juridic al Sfatului Popular Regional Iaşi), reclamantul L.C., împreună cu tatăl său L.P., deţineau în 1959, o suprafaţă de teren de 718,38 m.p., din care au vândut soţilor M.C. şi M.L., încăperile şi holul de la parter şi 1/4 din acest teren, respectiv, suprafaţa de 146 m.p.
Aşadar, reclamantul şi tatăl acestuia au vândut familiei M., terenul în suprafaţă de 146 m.p. din totalul suprafeţei deţinute de 718,38 m.p. şi nu din suprafaţa de 538,79 m.p.,cât a rămas după vânzarea imobilului, cum greşit s-a reţinut în dispoziţie.
Cererea reclamantului vizând restituirea în natură a suprafeţei de teren de 42,83 m.p. a fost, de asemenea, constatată ca întemeiată.
Potrivit expertizei topografice efectuate în cauză de expertul P.A., răspunsului la obiectiuni şi schiţei anexă la acesta (fila 156 - 157) suprafaţa de teren de 42,83 m.p. ce face parte din terenul care a aparţinut autorilor săi - poate fi restituită în natură, nefiind afectată de detalii de sistematizare, construcţii şi reţele de utilităţi supraterane sau subterane.
În ceea ce priveşte cererile reclamantului vizând obligarea statului la restituirea celor 4.800 lei - reprezentând suma cu care i-a fost diminuată despăgubirea de 40.000 lei, acordată pentru bunuri expropriate - şi la plata penalizărilor de 0,2 % pe zi de întârziere, reprezentând suma pe care statul trebuia să i-o plătească de la data exproprierii şi până în prezent - au fost considerate de instanţa de fond ca neîntemeiate.
Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată şi pe Statul Român, iar prin dispoziţia contestată s-a dispus doar acordarea de despăgubiri în baza legii speciale pentru imobilul - construcţie demolată şi terenul aferent, fără a se scădea suma de 4.800 lei, a cărei restituire o solicită reclamantul prin cererea completatoare, astfel încât, cererea formulată apare ca nedovedită, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a făcut dovada plăţii acesteia.
De asemenea, a fost respinsă şi cererea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru bunurile mobile necuprinse în decretul de expropriere şi anume: racord electric, racord apă rece, reţea canalizare interioară curte şi împrejmuire.
Instanţa de fond a constatat că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă existenţa acestor bunuri şi nici a faptului că au fost preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice, în speţă, nefiind incidente dispoziţiile art. 6 din lege, care se referă la bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel Primarul Municipiului Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a susţinut că, în mod greşit, tribunalul a reţinut că suprafaţa de 42,83 m.p. teren poate fi restituită în natură, deoarece această suprafaţă reprezintă spaţiu verde amenajat, după cum rezultă din planul de situaţie, anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.
A mai precizat apelantul că, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul.
Apelantul - pârât a arătat că terenul notificat este în întregime sistematizat, iar faptul că suprafaţa de 42,83 m.p. nu este ocupată de construcţii, nu poate să ducă la ignorarea regimului „utilităţii publice” a acesteia.
În acest sens, apelantul - pârât a susţinut că terenul din litigiu este cuprins în planul de sistematizarei, zonă în care s-a construit stadionul „E.A.”, iar terenul amenajat între acest obiectiv şi căile de acces din zonă este necesar exploatării fireşti a stadionului.
Astfel, spaţiul verde, căile de acces şi construcţiile edificate reprezintă un tot unitar, inseparabil, ce nu permite crearea de „suprafeţe libere" care să poată fi restituite în natură.
Prin decizia civilă nr. 190 din 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 913 din 25 mai 2009 a Tribunalului Iaşi, pe care a schimbat-o în tot şi a respins contestaţia formulată de reclamantul L.C.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, în virtutea caracterului devolutiv al apelului a administrat probe, la cererea pârâtului, reţinând o altă situaţie de fapt.
Astfel, prin Decretul nr. 902 din 11 mai 1960 al fostului Consiliului de Miniştri s-a dispus exproprierea unei suprafeţe totale de 3.293,37 m.p. teren, în vederea amenajării Stadionului „23 A.”, iar prin notificarea nr. 362/2001 (fila 25 dosar fond), reclamantul a solicitat să i se plătească diferenţa dintre despăgubirile pe care le-a încasat, în valoare de 35.200 lei şi valoarea reală a imobilului din Iaşi, Aleea G.G.V., la care se adaugă despăgubirile pentru lipsa de folosinţă.
Reclamantul a mai precizat că solicită 88.014,99 dolari SUA pentru imobilul demolat şi 1.501,78 dolari SUA pentru lipsa de folosinţă a acestuia, cuantumul total al despăgubirilor solicitate fiind de 89.526,77 dolari SUA.
În anexa la decretul de expropriere figurează L.C. şi L.P. (tatăl reclamantului) cu suprafaţa expropriată de 526 m.p. teren, din care reclamantul cu o cotă indiviză de 3/8, iar autorul său cu cota indiviză de 5/7.
Raportat la aceste înscrisuri, intimatul-reclamant a făcut dovada de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, reglementate de Legea nr. 10/2001, conform art. 3 lit. a) raportat la art. 4 alin. (2) din acest act normativ.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 42,83 m.p. teren, instanţa de apel a reţinut că, potrivit expertizei topometrice, aceasta ar reprezenta o suprafaţă liberă, neafectată de detalii de sistematizare, construcţii sau reţele de utilităţi supraterane sau subterane, însă, din planul de situaţie (fila 157 dosar fond), rezultă că această suprafaţă este situată între Aleea G.G.V., aleea de intrare-ieşire stadion, aleea asfaltată de lângă stadion şi zona de spaţiu verde, pe care este amplasată casa de bilete a stadionului.
Raportat la amplasamentul terenului restituit în natură contestatorului, curtea de apel a apreciat că terenul constituie un tot unitar cu stadionul „E.A.” (fost 23 A.), fiind necesar pentru exploatarea normală a acestui obiectiv de utilitate publică, aşa încât a admis apelul declarat de pârât, a schimbat sentinţa tribunalului şi a menţinut ca legală dispoziţia nr. 2427 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Iaşi.
Împotriva deciziei nr. 190 din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul L.C., fără însă a indica temeiul de drept al nelegalităţii căii de atac exercitate.
Recursul declarat de reclamant este nul.
În cuprinsul recursului, reclamantul redă pe larg situaţia de fapt, evoluţia pricinii în fazele procesuale anterioare, cu referiri ample la soluţiile pronunţate în fond şi apel, fără însă a aduce critici concrete deciziei din apel, neconformându-se cerinţelor prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit textului procedural mai sus evocat „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii" şi menţiunea indicată la lit. c) anume, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul", conform art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând menţiunile obligatorii, explicit şi limitativ enumerate de legiuitor, în cuprinsul lit. a)-d).
Simpla relatare a situaţiei de fapt, fără un corespondent al criticilor în drept, nu poate fi considerată o „motivare”, în sensul redat de legiuitor reglementării căii extraordinare de atac a recursului, caracterizată prin încălcarea sau nerespectarea legalităţii deciziei pronunţată în apel.
Altfel spus, raţiunea stabilită de legiuitor recursului, ca o cale extraordinară de atac, constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă prin intermediul acesteia, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată, fără a indica în ce anume constă nelegalitatea, nu poate fi apreciată ca o „motivare” a recursului, aşa încât afirmaţia cu caracter general, în sensul că hotărârea atacată este nelegală, fără o critică la obiect, nu constituie elemente de natură a sprijini recursul, în interesul părţii care îl exercită.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Aceasta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele mai sus arătate.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care, astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
De asemenea, înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia în părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Susţinerile recurentului, astfel cum au fost redate, nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,
Aşa fiind, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata ca fiind nul, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul L.C. împotriva deciziei nr. 190 din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7063/1941. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 119/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
