ICCJ. Decizia nr. 52/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILA
Decizia nr. 52/2012
Dosar nr. 3174/54/2009
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., formulată de contestatorul N.I.N.
A respins contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunţată, la data de 09 noiembrie 2009, de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 2637/54/2009, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. – A.F.P.M. Craiova.
Pentru a decide astfel, instanţa a apreciat că cererea contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei mai sus amintită se respinge, întrucât dispoziţiile art. 281 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt incidente în soluţionarea prezentei contestaţii în anulare, neavând legătură cu judecarea acesteia.
Curtea de Apel Craiova a reţinut, în esenţă, că această cale extraordinară de atac de retractare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 pct. l C. proc. civ., care prevăd că procedura de citare a părţii nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, dar în cazul cererii de îndreptare a erorii materiale, instituţie expres reglementată de acelaşi cod, în cuprinsul dispoziţiilor art. 282 alin. (2), nu este obligatorie citarea părţilor, legiuitorul lăsând la facultatea instanţei, oportunitatea şi necesitatea luării unei asemenea măsuri procesuale.
Împotriva deciziei nr. 30 pronunţată la data de 18 ianuarie 2010 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs contestatorul N.I.N., criticând-o pentru nelegalitate, fără a indica şi întemeia în drept criticile sale, în conţinutul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. l - 9 C. proc. civ.
La termenul din 28 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.
De la această dată, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanţa supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluţia de la 15 noiembrie 2011, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 10 ianuarie 2012, pentru când a citat legal părţile.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.
În accepţiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancţiune aplicată părţilor, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de aplicare şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părţii, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puţin un an, în materie civilă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părţile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata din oficiu, perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de contestatorul N.I.N. împotriva deciziei civile nr. 30 din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 119/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1937/2012. Civil → |
---|