ICCJ. Decizia nr. 3066/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3066/2012
Dosar nr. 1164/1/2011
Şedinţa publică din 4 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. 5179/115/2006, reclamanta N.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului Caransebeş, prin Primar, solicitând anularea dispoziţiei din 30 mai 2006 emisă de acesta, obligarea pârâtei la stabilirea valorii de circulaţie a imobilelor a căror restituire a solicitat-o în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, precum şi să se stabilească folosul nerealizat cu începere din anul 1953.
Prin precizarea de acţiune a fost chemată în judecată şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti.
Reclamanta a arătat că, în măsura în care plata într-un termen rezonabil nu este posibilă, optează pentru acordarea unui alt teren intravilan, în echivalent, în aproprierea celui din litigiu şi că, sub nicio formă, nu acceptă alte măsuri reparatorii prin titluri de despăgubire.
Într-un prim ciclu procesual, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prematur introdusă. Prin decizia civilă nr. 445 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admis apelul împotriva sentinţei civile nr. 381/2007 a Tribunalului Caransebeş şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanţa de recurs stabilind că respingerea cererii de chemare în judecată pe baza excepţiei prematurităţii este nelegală. S-a reţinut că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, entitatea notificată este obligată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Aşadar, art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu înlătură obligaţia unităţii deţinătoare de a stabili valoarea despăgubirilor, evaluarea realizată de către Comisia Centrală urmând a se realiza într-o procedură ulterioară emiterii deciziilor.
În al doilea ciclu procesual, cauza a fost trimisă din nou spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 159 din 23 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara pentru necercetarea fondului şi greşita pronunţare asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, fără a ţine cont de îndrumările date de instanţa de apel.
În al treilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 453 din 02 decembrie 2008, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, a admis, în parte, acţiunea, a obligat unitatea notificată - Primăria Municipiului Caransebeş, prin Primar, ca, în completarea celor stipulate prin art. 1 din decizia nr. 946 din 30 mai 2006, să propună persoanei îndreptăţite, N.M., o ofertă de restituire în echivalent corespunzătoare valorii imobilului, în cuantum de 160.000 euro şi a respins capătul de cerere referitor la plata folosului nerealizat şi a dobânzilor legale aferente valorii imobilului pentru perioada cuprinsă între data notificării şi până la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Primarul oraşului Caransebeş, prin dispoziţia din 30 mai 2006, a acordat reclamantei măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de despăgubire, în condiţiile Titlului VII, potrivit procedurii reglementate de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.
În luarea acestei dispoziţii, pârâta a avut în vedere că pe aceste terenuri, preluate de Statul Român în baza Decretului nr. 470/1953, a fost construit cartierul din C., actualmente existând obiective de investiţii care împiedică restituirea în natură lor către reclamantă.
În ce priveşte susţinerea pârâtei Primăria Caransebeş potrivit cu care titlul de despăgubire urma a se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile art. 16 alin. (9), Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar stabilirea valorii de circulaţie a imobilelor solicitate nu intră în competenţa sa, s-a apreciat că, odată cu emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se încheie.
Având în vedere că pârâta Primăria Caransebeş a refuzat pe parcursul procesului să prezinte un punct de vedere asupra valorii de circulaţie a imobilelor, instanţa a reţinut ca reală suma prezentată de reclamantă prin precizările depuse la termenul de judecată din 18 noiembrie 2008 prin registratură, respectiv suma de 160.000 euro.
Nu s-au putut acorda despăgubiri pentru folosul nerealizat şi a dobânzilor legale calculate cu începere din 1953, la suma de 25.000 euro, având în vedere că temeiul juridic al cererii principale îl constituie Legea nr. 10/2001, lege care nu poate fi aplicată retroactiv şi în niciun alt scop decât cel reparator.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, acesta fiind admis prin decizia civilă nr. 113/2009 a Curţii de Apel Timişoara, iar recursul împotriva acestei decizii a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare în apel prin decizia civilă nr. 756/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că primăria are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât instanţa de apel nu putea în rejudecare să respingă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a primăriei.
Prin decizia civilă nr. 358/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins apelul împotriva sentinţei civile nr. 453/2008.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Este legală dispoziţia instanţei de fond, de obligare a unităţii notificate - Primăria Municipiului Caransebeş, prin Primar, de acordare către persoana îndreptăţită N.M. a unei oferte de restituire în echivalentul sumei de 160.000 euro, corespunzătoare valorii imobilului.
Curtea a reţinut că, raportat la obiectul pricinii, temeiul de drept indicat şi actele depuse la dosar, pentru o justă şi echitabilă soluţionare a cauzei, în mod corect instanţa de fond a stabilit nivelul cuantumului despăgubirilor raportat la care Primarul Municipiului Caransebeş are atribuţia de a-i face ofertă de restituirea prin echivalent.
Atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti sunt reglementate prin dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care devin incidente în ipoteza în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilului revendicat, însă aceasta nu împiedică instanţa de judecată să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, din momentul notificării Primarului Municipiului Caransebeş de către petenta N.M., respectiv din anul 2001 şi până în prezent, deşi s-a emis dispoziţia din 30 mai 2006 de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, până în prezent nu s-a emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti vreo dispoziţie în acest sens.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş, Primăria Municipiului Caransebeş şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş au arătat următoarele:
Deşi instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aceeaşi instanţă reţine că instanţele de judecată pot stabili valoarea de circulaţie a imobilului, că în mod corect instanţa de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor, invocând indirect culpa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti, care nu ar fi emis nicio dispoziţie de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei.
Motivarea Curţii de Apel Timişoara conform căreia instanţele de judecată pot stabili cuantumul despăgubirilor este nefondată şi nelegală având în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (5) şi (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în raport de care cele două instanţe de judecată au pronunţat hotărâri judecătoreşti în care au stabilit în mod nejustificat valoarea despăgubirilor.
Stabilirea unei valori a imobilului de 160.000 euro s-a realizat fără o susţinere probatorie în acest sens, singura probă fiind o copie după un ziar local (rubrica anunţuri) publicat într-o altă zonă a ţării.
De asemenea, în mod nelegal Primăria Municipiului Caransebeş a fost obligată la acordarea acestor despăgubiri, deşi legea stabileşte că autoritatea care va acorda aceste despăgubiri este Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii - Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, iar dispoziţia din 30 mai 2006 a fost deja înaintată acestei instituţii.
Hotărârea recurată nu este motivată în drept, instanţa reţinând doar că, raportat la obiectul pricinii, temeiul de drept indicat şi actele depuse la dosar, instanţa de fond a stabilit corect cuantumul despăgubirilor.
Instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei capacităţii şi a calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Caransebeş, invocată în cererea de apel, mai mult a introdus în cauză şi Primarul Municipiului Caransebeş, deşi reclamanta nu a depus nicio precizare cu privire la cadrul procesual în acest sens. Conform principiului disponibilităţii, instanţa nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Primarului Municipiului Caransebeş a fost astfel privat de posibilitatea formulării apărării în primă instanţă ceea ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Primăria Municipiului Caransebeş nu este decât o structură funcţională fără personalitate juridică, motiv pentru care se invocă pe cale de excepţie lipsa capacităţii şi a calităţii procesuale pasive a acesteia.
De asemenea, instanţa de apel nu a pus în discuţie nici excepţia prematurităţii invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nepronunţându-se asupra acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, consideră ca fiind nelegală şi netemeinică decizia mai sus amintită, pentru următoarele motive:
Instanţa, deşi cunoaşte dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, le încalcă prin menţinerea sentinţei de fond în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului, transformându-se în „legiuitor pozitiv” prin ignorarea legii speciale, dar argumentând că, din momentul formulării notificării, anul 2001, şi până în prezent nu s-a emis de către Comisia Centrală vreo dispoziţie în acest sens. Instanţa de apel depăşeşte obiectul prezentei cauze, care îl constituie o contestaţie la Legea nr. 10/2001 şi nu o acţiune întemeiată pe obligaţia de a face a Comisiei Centrale.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, au fost reglementate atât sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi înfiinţarea unei entităţi, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire, atribuţii exercitate în cadrul procedurii prevăzute de Capitolul V, Titlul VII din actul normativ amintit.
Parcurgerea procedurii administrative prevăzute în acest act normativ implică soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea învestită, iar, ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.
În speţă, reclamanta a contestat dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare, solicitând stabilirea valorii despăgubirilor aferente imobilelor notificat, astfel că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, nu este finalizată.
Conform ultimului alineat al pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, urmarea procedurii prevăzute de titlul amintit presupune definitivarea procedurilor privind soluţionarea notificărilor prevăzută de Legea nr. 10/2001, aspect ce implică, după caz, şi definitivarea proceselor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Astfel, Comisia Centrală va emite decizii conţinând titluri de despăgubire numai după finalizarea procedurilor administrative prevăzută Legea nr. 10/2001 şi după urmarea procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, trebuia ca acţiunea să fie respinsă ca prematură.
Cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a obligat Primăria Municipiului Caransebeş să propună reclamantei o ofertă de restituire în echivalent corespunzătoare valorii imobilului notificat în cuantum de 160.000 euro.
Mai mult, prin soluţia dispusă, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, a lăsat impresia că a aplicat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, înainte de modificarea acestora prin Titlului I din Legea nr. 247/2005, care prevedea şi posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.
În prezent, acordarea de despăgubiri în numerar este posibilă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în urma căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite decizia conţinând titlul de despăgubire, valorificat în condiţiile O.U.G. nr. 81/2007, cu precizarea că toate aceste dispoziţii legale sunt incidente în prezenta cauză, întrucât procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 nu este finalizată, pentru a fi declanşate celelalte proceduri amintite.
Soluţia instanţei de fond este nelegală şi pentru că nu au fost respectate dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căruia evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent va fi atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Aşadar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, contravaloarea pretenţiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi nicio altă entitate/instanţă judecătorească nu se poate substitui atribuţiilor stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
Curtea de Apel Timişoara, cât şi instanţa de fond nu s-au pronunţat asupra excepţiei prematurităţii solicitării reclamantei privind stabilirea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe calea contestaţiei împotriva dispoziţiei Primarului Municipiului Caransebeş, a sumei ce i se cuvine cu titlu de despăgubire.
Mai mult, în speţă, nu a fost administrată o expertiză în vederea stabilirii valorii imobilelor notificate de reclamantă, instanţa de fond indicând cuantumul de 160.000 euro în baza precizărilor depuse de reclamantă la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2008.
În prezentul recurs a fost formulată întâmpinare de către intimate, fiind invocate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Caransebeş şi excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând cu prioritate cele două excepţii, datorită caracterului lor peremptoriu, Înalta Curte le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:
Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Caransebeş este motivată de împrejurarea că Primarul nu a exercitat apel, astfel încât, pentru aceleaşi aspecte, nu putea formula direct recurs, această cale de atac fiind, prin urmare, exercitată omisso medio.
Înalta Curte observă că recurentul a fost citat în nume propriu direct în apel, astfel încât, nefiind parte la judecata cauzei în primă instanţă, nu putea formula apel. În consecinţă, recursul nu a fost exercitat omisso medio, astfel încât excepţia inadmisibilităţii apare ca nefondată.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întemeiată pe art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte observă că ambele recursuri sunt motivate, iar argumentele aduse în susţinerea lor se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 7 şi 9 C. proc. civ., fiind aduse critici care privesc depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, nemotivarea deciziei recurate şi greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel încât şi această excepţie urmează a fi respinsă.
Analizând recursurile, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate, pentru următoarele considerente comune:
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., s-a invocat faptul că, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti. În acelaşi context, recurenţii au menţionat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că este prematur a se formula cerere privind stabilirea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe calea contestaţiei împotriva dispoziţiei Primarului Municipiului Caransebeş, a sumei ce i se cuvine cu titlu de despăgubire.
Înalta Curte observă că, într-adevăr, excepţia prematurităţii a fost reiterată în apel, fără a fi pusă în discuţie şi soluţionată de către instanţa de apel, însă această omisiune nu atrage casarea deciziei din apel, deoarece constituie un motiv de ordine publică, şi, prin urmare, poate fi invocată şi analizată direct în recurs. Însă, asupra excepţiei prematurităţii s-a pronunţat prima instanţă de fond, în primul ciclu procesual, ocazie cu care prezenta acţiune a fost respinsă ca prematur introdusă. În apelul formulat împotriva acestei sentinţe, prin decizia civilă nr. 445 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, cauza a fost trimisă spre rejudecare, constatându-se că excepţia prematurităţii este nefondată. Împotriva acestei decizii nu a fost declarat recurs de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi era parte în cauză la acel moment, astfel încât modul de soluţionare a excepţiei prematurităţii a intrat în putere de lucru judecat şi nu mai poate fi reiterat în ciclurile procesuale ulterioare, deci nici pe calea prezentului recurs.
Sub aspectul privării Primarului Municipiului Caransebeş de posibilitatea formulării apărării în primă instanţă, Înalta Curte constată că acesta a fost introdus ca parte direct în apel, în ultimul ciclu procesual, însă a fost citat în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Caransebeş încă de la începutul procesului, putând astfel să formuleze apărări în cauză, împrejurare în raport de care nu poate invoca o vătămare procesuală în accepţiunea art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este incident în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, deoarece instanţa de apel a motivat menţinerea soluţiei primei instanţe de fond prin aplicarea textelor legale incidente în cauză pe care le-a interpretat în contextul respectării principiului echităţii.
Analizând criticile recurenţilor în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:
În primele trei cicluri procesuale s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pârâta Primăria Municipiului Caransebeş are calitate procesuală pasivă, astfel încât criticile din recurs care privesc aceste dezlegări, cât şi reiterarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Caransebeş, nu vor mai putea fi analizate, fiind interzisă repunerea în discuţie în rejudecare a aspectelor de drept care au primit o soluţionare în ciclurile procesuale anterioare, conform art. 315 C. proc. civ.
Contestatoarei i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, iar contestaţia de faţă vizează acordarea de teren în compensare, precum şi stabilirea de către instanţa de judecată a cuantumului acestei despăgubiri, contestatoarea menţionând că nu doreşte să i se acorde titluri de despăgubire.
În ceea ce priveşte dezlegarea dată în primul ciclu procesual asupra faptului că unitatea deţinătoare poate stabili valoarea despăgubirilor, s-a avut în vedere faptul că art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu înlătură această obligaţie în ipoteza în care se solicită alte tipuri de măsuri decât titluri de despăgubire.
Înalta Curte constată că puterea de lucru judecat a acestei dezlegări vizează numai posibilitatea evaluării imobilului în litigiu de către instanţă în scopul de a se putea determina întinderea bunului acordat în compensare, iar nu evaluarea pe care o efectuează Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru determinarea valorii în limita căreia se vor emite titluri de despăgubire, conform procedurii instituite de Legea nr. 247/2005.
Sub acest aspect Înalta Curte observă că, în primul ciclu procesual, instanţa de recurs nu a făcut o analiză detaliată asupra incidenţei Legii nr. 247/2005 cu privire la competenţa instanţei de judecată în stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă a apreciat că o astfel de verificare din partea instanţei nu este exclusă, fiind diferită de evaluarea realizată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din analiza acestei dezlegări, Înalta Curte observă că nu a fost stabilită obligaţia instanţei de a evalua despăgubirile, ci posibilitatea acesteia de a efectua o astfel de evaluare, măsură de altfel necesară atunci când se solicită acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, altele decât titlurile de despăgubiri, prevăzute în art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, astfel cum este cazul în speţa de faţă.
Or, în cauză s-a solicitat tocmai acordarea de măsuri compensatorii, altele decât titluri de valoare, ceea ce impune ca instanţa să realizeze o evaluare pentru a putea identifica întinderea măsurilor reparatorii, altele decât titlurile de despăgubire.
Prin urmare, în prezentul recurs, verificarea incidenţei art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 se va realiza în raport de măsurile reparatorii care au fost recunoscute contestatoarei la acest moment.
Înalta Curte constată că, la momentul emiterii dispoziţiei contestate, 30 mai 2006, era în vigoare Legea nr. 247/2005, astfel încât dispoziţiile sale sunt aplicabile în cauză. Instanţa de apel, menţinând soluţia primei instanţe care a obligat primăria să propună contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii imobilului, în cuantum de 160.000 euro, nu a menţionat în ce constau aceste măsuri reparatorii în echivalent.
Potrivit art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
De asemenea, art. 1 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 impune primarilor să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Conform art. 25 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, (în forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate), dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Interpretând sistematic textele legale menţionate, Înalta Curte apreciază că măsurile compensatorii trebuie să fie particularizate prin dispoziţia unităţii deţinătoare, respectiv prin hotărâre judecătorească, deoarece legea cere ca acestea să fie acceptate de persoana îndreptăţită, iar titlul care le încorporează este supus cerinţelor de opozabilitate prin înscrierea în cartea funciară.
Prin urmare, numai după identificarea în mod concret a acestor bunuri de către instanţă, poate fi dispusă acordarea de bunuri în compensare, ceea ce presupune o evaluare, menită să stabilească în concret numărul sau întinderea bunurilor acordate în compensare, evaluare care se realizează în alte scopuri decât cea realizată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aceste condiţii, se constată încălcarea art. 1 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 deoarece în sarcina pârâtei Primăria Municipiului Caransebeş instanţa a stabilit o obligaţie generică de „a da”, iar nu una cu titlu particular.
Deoarece până în acest moment procesual nu au fost solicitate probe pentru identificarea bunurilor ce urmează a fi acordate în compensare, Înalta Curte a dispus din oficiu adresă la Primăria Municipiului Caransebeş pentru a comunica dacă există astfel de bunuri, primăria învederând instanţei lipsa acestora.
Faţă de situaţia de fapt rezultată din administrarea probei cu înscrisuri în recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, prin obligarea Primăriei Municipiului Caransebeş la măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri oferite în echivalent care nu sunt disponibile la momentul soluţionării contestaţiei.
Prin urmare, singura modalitate de reparaţie rămâne cea dispusă deja de către unitatea deţinătoare, respectiv acordarea de titluri de despăgubire, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În condiţiile imposibilităţii acordării de teren în compensare şi a stabilirii, ca unică modalitate de reparaţie, acordarea de titluri de despăgubire, apare ca fondată critica din recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de modificare a Legii nr. 10/2001, privind greşita evaluare de către instanţă a cuantumului în care se vor acorda titlurile de despăgubire.
Cât timp, nu se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent prin compensare cu alte bunuri, instanţa nu mai poate face nicio evaluare, astfel încât suma de 160.000 euro cu privire la titlurile de despăgubire a fost în mod nelegal stabilită de către instanţa de judecată, deoarece prin legea de modificare a Legii nr. 10/2001, respectiv prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a înţeles să dea în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor atribuţia de a evalua valoarea titlurilor de despăgubire, iar instanţei de contencios administrativ controlul judiciar asupra acestei evaluări.
Prin urmare, în condiţiile în care compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă, instanţa civilă legal învestită cu contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, poate dispune trimiterea dispoziţiei la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor pentru a se determina cuantumul despăgubirilor, în temeiul art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Trimiterea într-o altă procedură, cea a Legii nr. 247/2005, nu este contrară dreptului la un proces echitabil în condiţiile în care partea a avut acces la instanţa civilă, care a stabilit numai calitatea de persoană îndreptăţită sau tipul de măsuri reparatorii care urmează a se acorda, iar punerea în executare a soluţiei astfel pronunţate urmează a se realiza în procedura Legii nr. 247/2005, supusă, la rândul său, controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Rămân astfel rară obiect criticile recurenţilor referitoare la modul în care s-a stabilit cuantumul despăgubirii de 160.000 euro, ca urmare a concluziei la care s-a ajuns în acest recurs, respectiv că evaluarea titlurilor de despăgubire care se vor acorda reclamantelor, ca măsuri reparatorii în echivalent, se va realiza de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 358/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă. Va fi modificată în tot decizia recurată, în sensul că se vor admite apelurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Caransebeş şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 453 din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia civilă. Va fi schimbată în parte sentinţa în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulată de reclamanta N.M. împotriva dispoziţiei din 30 mai 2006 a Primarului Municipiului Caransebeş şi vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Caransebeş.
Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Admite recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Caransebeş şi Primăria Municipiului Caransebeş şi de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 358/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Caransebeş şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 453 din 02 decembrie 2008 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta N.M. împotriva dispoziţiei din 30 mai 2006 a Primarului Municipiului Caransebeş.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 303/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
