ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 307/2012
Dosar nr. 1559/109/2009
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 16 martie 2009, contestatoarea N.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Piteşti, anularea Deciziei nr. 324/2009, prin care în mod greşit s-a constatat îndreptăţirea acesteia la plata de despăgubiri pentru suprafaţa de 200 mp, în cote de ¼.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, dreptul de proprietate asupra terenului trecut în proprietatea statului a fost apreciat în mod greşit de către intimată, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei, deoarece din extrasul de carte funciară a rezultat că autorul contestatoarei a avut în proprietatea sa suprafaţa de 464 m.p.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea contestaţiei, cu motivarea că la propunerea de plată a despăgubirilor s-a avut în vedere certificatul de moştenitor nr. 420/1987, în care a fost trecută suprafaţa de 900 m.p. în masa succesorală a autorului contestatoarei.
La termenul de judecată din 11 iunie 2009, Municipiul Piteşti a formulat cerere de chemare în garanţie a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 67 din 25 martie 2010 a fost respinsă contestaţia ca nefondată.
Împotriva hotărârii a formulat apel contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că, instanţa de fond a făcut o apreciere greşită asupra întinderii suprafeţei de teren ce urmează să fie restituită precum şi asupra cotei ideale la care autoarea a fost îndreptăţită.
Potrivit extrasului de carte funciară: terenul din str. C., preluat de către stat, a fost în suprafaţă de 464 m.p. şi nu în suprafaţă de 200 m.p. cum a apreciat tribunalul, iar cota autoarei N.M. cu privire la acest imobil era de ¾.
La sugestia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Primarul Municipiului Piteşti, în mod nelegal, a invocat Dispoziţia nr. 3657/2008 prin Dispoziţia nr. 324/2009, deşi singura cale legală de desfiinţare a acestui act era numai calea judecătorească având în vedere procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 138/A din 08 noiembrie 2010, a admis apelul declarat de reclamanţi; a schimbat sentinţa în sensul că a modificat Dispoziţia nr. 324/2009 a Primarului municipiului Piteşti şi a constatat dreptul contestatoarei de a se propune despăgubiri pentru suprafaţa de 378 m.p. în cota de ¼, celelalte dispoziţii fiind menţinute, pentru considerentele ce urmează:
Prin Dispoziţia nr. 3657/2008 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, s-a propus acordarea de despăgubiri petiţionarei N.M. - autoarea recurentei pentru cota de ¾ din suprafaţa de 200 m.p. teren situat pe str. C.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor văzând certificatul de moştenitor din 18 martie 1987, eliberat în urma dezbaterii succesiunii autorului N.G., a solicitat rectificarea cotei ce se cuvenea petiţionarei din suprafaţa de 200 m.p., respectiv, aceasta să fie de 3/4 şi nu 1/4 contrar acestui act succesoral.
Primarul Municipiului Piteşti, faţă de această observaţie, a emis Dispoziţia nr. 324/2009, prin care a rectificat cota în raport de care autoarea recurentei să primească despăgubiri pentru suprafaţa de 200 m.p. teren.
Operaţiunea săvârşită de către primarul Municipiului Piteşti de corectare a cotei ideale ce se cuvine moştenitorului N.G. a fost apreciată de către recurentă ca fiind o revocare a primei dispoziţii pe cale administrativă, contrar dispoziţiilor procedurale prevăzute în Legea nr. 10/2001, care impunea pentru desfiinţarea actului numai calea obligatorie a justiţiei.
Operaţiunea juridică de rectificare a unei greşeli evidente cu privire la cota ideală a autoarei faţă de certificatul de moştenitor, eliberat în urma dezbaterilor succesorale la care a luat parte, nu poate să echivaleze cu o revocare a actului iniţial.
Revocarea actului în adevăratul sens al cuvântului presupunea manifestarea unei voinţe unilaterale a autorităţii emitente, în sensul că aceasta să nu îşi mai producă efectele juridice avute în vedere la momentul adoptării, creându-se în acest sens o altă situaţie juridică privitoare la drepturile persoanei la care actul se referea.
Revocarea ca şi nulitatea actului juridic sunt măsuri cu caracter sancţionator ce împiedică actul juridic să îşi producă efectele sale fireşti urmărite în mod liber la data închirierii ori adoptării acestora.
Simpla corectare a unei greşeli nu afectează în substanţa sa actul pentru a se putea aprecia că nu îşi mai produce efectele juridice din momentul adoptării şi, pe cale de consecinţă, operaţiunea săvârşită sa fie una de sancţionatoare în sensul evocat.
Trecerea cotei de ¼ în loc de ¾ privind suprafaţa de 200 m.p. poate fi considerată ca o operaţiune de corectare a actului juridic faţă de o dovadă certă a acestei cote, respectiv a certificatului de moştenitor, cu privire la care nu au existat neînţelegeri, astfel că eroarea săvârşită nu este decât o greşeală materială ce putea fi îndreptată de către organul emitent al actului.
Analiza legalităţii acestei măsuri se impunea faţă de apărările pe care contestatoarea le-a formulat în cererea de chemare în garanţie, contrar susţinerilor instanţei de fond care avea obligaţia să analizeze cauza sub toate aspectele invocate, atât în cererea principală cât şi în cea incidentală.
Cea de-a doua critică se referă la întinderea suprafeţei de teren la care contestatoarea era îndreptăţită, în susţinerea pretenţiei sale fiind invocat extrasul de carte funciară nr. 3914/1940.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 dovada dreptului de proprietate asupra imobilului se face prin acte juridice translative de proprietate, prin H.G. nr. 250/2007 de aprobare a normelor metodologice, fiind dat cu titlu exemplificativ şi extrasul de carte funciară.
Prin extrasul de carte funciară a fost intabulat dreptul de proprietate indiviză asupra terenului în suprafaţă de 464 m.p. situat pe raza Municipiului Piteşti, str. C.
Autorul N.G., coindivizarul acestui imobil, a lăsat, după deschiderea succesiunii sale, suprafaţa de 200 mp, fiind transmisă în cota de ¼ descendentei sale N.M.
Potrivit adeverinţei eliberată de R.E.G.O.C.O.M. Piteşti, din patrimoniul autoarei recurentei a fost expropriată în str. C. suprafaţa de 378 m.p.
Actele evocate confirmă existenţa unor suprafeţe de teren diferite ca întindere, astfel că într-o asemenea situaţie contradictorie întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, arătând că pârâta nu putea modifica cotele din decizia anterioară decât pe cale judecătorească. Se mai arată că autoarea reclamanţilor, N.M., este singura care a solicitat restituirea terenului şi construcţiile aflate pe acesta, culegând şi cotele celorlalţi moştenitori care nu au formulat cerere de restituire.
Municipiul Piteşti, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., învederează că prin dispoziţie s-au modificat doar cotele reclamantei de la ¾ la ¼ şi nu şi suprafaţa de teren care, la fel ca şi în prima dispoziţie, este tot de 200 m.p.
Dispoziţia iniţială nr. 3657/2008 nu a fost contestată de reclamanţi sub aspectul întinderii dreptului de proprietate.
Reclamanţii, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului pârâtului, apreciind că instanţa de apel a dat o hotărâre corectă în ce priveşte întinderea dreptului de proprietate.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va constata caracterul fondat al acestora în limitele şi pentru argumentele ce succed:
Prin Dispoziţia nr. 3657 din 04 septembrie 2008 emisă de Municipiul Piteşti, prin primar, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a propus acordarea de despăgubiri notificatoarei N.M., autoarea reclamanţilor, în condiţiile legii speciale, pentru cota de ¾ din terenul de 200 m.p. situat în Piteşti, str. C. şi pentru cota de ¾ din construcţiile în suprafaţă de 42,94 m.p.
Dispoziţia nu a fost contestată de persoana îndreptăţită, N.M., în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Nefiind atacată, Dispoziţia nr. 3657 din 04 septembrie 2008, prin care a fost soluţionată notificarea autoarei reclamanţilor, a rămas definitivă şi a produs efecte juridice, atât sub aspectul cotei succesorale cuvenite, cât şi asupra suprafeţei de teren preluate de stat.
Ca act juridic ce a intrat în circuitul civil, această dispoziţie nu mai poate fi modificată, anulată sau revocată printr-un act administrativ ulterior emis de aceiaşi entitate deţinătoare, astfel cum a procedat pârâta prin emiterea Dispoziţiei nr. 324/2009.
Prin modificarea de către emitent a unui act emis cu procedura Legii nr. 10/2001, intrat în circuitul civil, s-a adus atingere securităţii raporturilor juridice şi drepturilor dobândite în patrimoniul notificatorului.
Statuarea în sens contrar a instanţelor de fond s-a datorat calificării greşite a naturii juridice a actului care definitivează procedura prealabilă a legii, natură juridică ce nu-l mai face susceptibil de modificare.
Dispoziţia emisă de primar este un act civil deoarece, soluţionând notificarea de restituire a bunurilor preluate abuziv de stat, în natură sau prin echivalent, primarul nu acţionează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice, unitatea administrativ-teritorială deţinătoare a bunului. Este motivul pentru care dispoziţia emisă de primar nu întruneşte caracteristicile unui act administrativ de autoritate, nefiind emisă în regim de putere publică.
Actul juridic civil şi-a produs efectele sale faţă de beneficiar în momentul comunicării către acesta, eventualele aspecte de nelegalitate putând fi valorificare pe calea acţiunii în justiţie, prin control jurisdicţional, iar nu prin simpla operaţiune de modificare, la îndemâna emitentului.
Pentru aceste considerente, urmează să se constate că hotărârile instanţelor de fond care au modificat cea de-a doua dispoziţie, fie sub aspectul întinderii dreptului de proprietate ori a cotei cuvenite a autoarei reclamanţilor, sunt lipsite de temei legal, cu încălcarea cadrului special al Legii nr. 10/2001, în care a fost emisă dispoziţia de modificare şi natura juridică a unei asemenea dispoziţii.
Drept urmare, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi admise, decizia recurată urmând a fi modificată în sensul schimbării sentinţei primei instanţe. Contestaţia urmează a fi admisă, iar Dispoziţia nr. 325 din 11 februarie 2009 emisă de pârât va fi anulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii F.M., N.P., M.M.Ş. şi N.M.B.T. şi de pârâtul Municipiul Piteşti prin Primar împotriva Deciziei nr. 138/A din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată, schimbă Sentinţa nr. 67 din 25 martie 2010 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, în sensul că admite contestaţia formulată de reclamanţi.
Anulează Dispoziţia nr. 325 din 11 februarie 2009 emisă de pârâtul Primarul municipiului Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3066/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3078/2012. Civil → |
|---|
