ICCJ. Decizia nr. 3078/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3078/2012
Dosar nr. 805/97/2008*
Şedinţa publică din 4 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. 805/97/2008, reclamantele C.E. şi O.C.L. au chemat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 solicitând a se constata că:
- suprafaţa expropriată din proprietatea lor pentru construcţia autostrăzii Deva-Orăştie este de 21.002 m.p. în loc de 16.642 m.p.;
- a fi obligată pârâta la plata sumei de 303.704 RON (86.198,2 euro) corespunzător suprafeţei expropriate în loc de 228.768 RON;
- a fi obligată pârâta la contravaloarea pomilor fructiferi de pe nr. cadastral 1, parcela A/2;
- obligarea pârâţilor la dobânzile aferente sumei de 228.768 RON actualizată cu rata inflaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 31 octombrie 2008, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA, în calitate de expropriator, să plătească reclamantelor, pe lângă suma de 228.768 RON stabilită cu titlu de despăgubiri şi consemnată pentru terenurile expropriate, despăgubiri după cum urmează:
- pentru suprafaţa neexpropriată de 41 m.p. din parcela B/65 nr. cadastral 2/1;
- pentru suprafaţa neexpropriată de 272 m.p. din parcela B/2 nr. cadastral 3/1;
- pentru suprafaţa neexpropriată de 34 m.p. din parcela B/38 nr. cadastral 4/2;
- pentru suprafaţa neexpropriată de 3 m.p. din parcela B/34 nr. cadastral 5, preţul pe m.p. fiind similar cu cel al suprafeţelor expropriate din parcelele sus-menţionate.
A obligat pe pârât, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA să plătească echivalentul în RON la data executării al sumei de 14.535 euro reprezentând contravaloarea a 100 de pomi fructiferi aflaţi pe nr. cadastral 1 parcela A/2.
A respins în rest acţiunea faţă de Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA.
A respins acţiunea faţă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă Primăria Turdaş pentru lipsa calităţii procesuale de folosinţă.
Prin decizia civilă nr. 100 din 01 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantele C.E. şi O.C.L. împotriva sentinţei civile nr. 196/2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 805/97/2008, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantelor, pe lângă suma de 228.768 RON, despăgubiri şi pentru:
- suprafaţa neexpropriată de 70 m.p. din parcela cu nr. top. B/65/2 şi nr. cadastral 2/2;
- suprafaţa neexpropriată de 279 m.p. din parcela cu nr. top. B/2/2 şi nr. cadastral 3/2;
- suprafaţa neexpropriată de 56 m.p. din parcela cu nr. top. B/38/1 şi nr. cadastral 4/1, preţul pe m.p. fiind similar cu cel al suprafeţelor din parcelele sus-menţionate, aceste parcele urmând a fi expropriate.
A menţinut celelalte dispoziţii de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 3 m.p. din parcela nr. top. B/34.
A păstrat în rest dispoziţiile sentinţei.
A respins cererea de aderare la apel formulată de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin decizia civilă nr. 642/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cauza în rejudecare la instanţa de apel pentru lămurirea situaţiei de fapt a celor două parcele rămase neexpropriate, de 843 m.p., respectiv de 2.014 m.p., urmând a se efectua expertiză topo de identificare a acestor parcele şi stabilire dacă există căi de acces care să le desrvească şi dacă mai pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale.
Rejudecând după casare, în limitele stabilite prin decizia instanţei de recurs, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
În apel, având în vedere îndrumările obligatorii ale instanţei de recurs cu privire la administrarea probelor, s-a dispus efectuarea unei noi expertize topografice de identificare a parcelelor cu nr. top. B/115 şi A/1.
Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că din parcela cu nr. top. B/115 a fost expropriată suprafaţa de 576 m.p. (nr. top. B/115/2), rămânând neexpropriate suprafeţele de 909 m.p. (nr. top. B/115/1) şi de 1.051 m.p. (nr. top. B/115/3).
În ce priveşte parcela cu nr. top. A/1, Curtea constată că din suprafaţa de 6.280 m.p. s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de 4.437 m.p. (nr. top. A/1/2), rămânând neexpropriată suprafaţa de 1.842 m.p. (nr. top. A/1/1).
Faţă de concluziile raportului de expertiză, Curtea a reţinut că în ce priveşte parcelele cu nr. top. B/115 şi nr. top. A/1 nu se impune exproprierea suprafeţelor de 1.051 m.p. şi de 909 m.p. din nr. top. B/115, respectiv a suprafeţei de 1.843 m.p. din parcela nr. top. A/1. Aceste parcele au acces la drumuri de exploatare şi pot fi folosite conform destinaţiei lor. Nu este lipsit de relevanţă, sub acest din urmă aspect, faptul că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi asupra unor suprafeţe de teren arabil mai mici decât cele neexpropriate (spre exemplu parcela cu nr. top. C/28 de 282 m.p. sau cu nr. top. B/65 de 192 m.p.), astfel că nu se poate reţine că suprafeţe mult mai mari, între 909 m.p. şi 1.843 m.p. nu sunt proprii desfăşurării lucrărilor agricole.
În ce priveşte parcelele cu nr. top. B/65/2, B/2/2 şi B/38/1, Curtea a constatat că prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat că se impune exproprierea integrală a acestor terenuri, având în vedere suprafeţele mici care rămân în urma neexproprierii, respectiv de 70 m.p., 279 m.p. şi 56 m.p., astfel că instanţa a dispus exproprierea lor integrală.
Faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., toate celelalte critici formulate prin cererea de apel şi prin cererea de aderare la apel au fost respinse, având în vedere că au fost apreciate în primul ciclu procesual ca fiind nefondate, iar în recurs instanţa de casare a decis că, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de apel este legală.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi formulat recurs, în termen legal, reclamantele C.E. şi O.C.L. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora, s-a arătat că există o contradicţie evidentă între minută şi dispozitiv, pe de o parte, şi considerente, pe de altă parte. Astfel, deşi în cuprinsul minutei şi dispozitivului se afirmă că apelul este admis, din motivare rezultă că apelul a fost admis doar parţial, nu în totalitate.
Instanţa de apel nu a pus în vedere pârâtei Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA să depună planul de execuţie al autostrăzii, astfel încât a luat o decizie care nu ţine cont de realitatea din teren după execuţia autostrăzii.
La suplimentul la expertiză recurentele nu au fost citate pentru a putea arăta expertului care este realitatea din teren, respectiv că nu există niciun drum pe malul stâng al Mureşului astfel cum se susţine.
Motivarea deciziei atacate nu se sprijină pe motive şi probe pertinente, referitor la parcela A/1, în suprafaţă de 8.212 m.p., deşi expertul spune clar că se impune ca exproprierea să includă şi această porţiune de teren. Instanţa a respins această cerere cu motivarea că nu există nicio justificare pentru exproprierea parcelei.
Instanţa, prin faptul că nu a ţinut cont de concluziile expertizei efectuate în cauză, a încălcat îndrumările date în decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care stabileşte în mod clar necesitatea efectuării expertizei pentru a putea cunoaşte realitatea din teren.
Recurentele reiterează solicitarea de:
- expropriere în totalitate a suprafeţei de 6.280 m.p., din care a fost expropriată suprafaţa de 4.427 m.p.;
- obligarea Statului Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi Drumuri Naţionale din România SA, la plata despăgubirilor civile, pentru suprafaţa neexpropriată de 1.843 m.p., la preţul de 6 euro/m.p.;
- expropriere în totalitate a suprafeţei de 909 m.p., care devine fond închis după construirea autostrăzii;
- expropriere în totalitate şi a suprafeţei de 1.051 m.p.
Se arată că instanţele de judecată trebuie să ţină cont şi de adresa din 23 februarie 2009 a Primăriei comunei Turdaş din care rezultă că toate terenurile recurentelor supuse exproprierii nu mai pot fi folosite din cauză că nu există prevăzute drumuri de acces.
Pentru suprafaţa de 8.212 m.p., care este parţial arabilă, trebuiau acordate despăgubiri la preţul de 6 euro, în subsidiar de 4,1 euro şi nicidecum de 3,69 euro. Greşit s-a considerat că această suprafaţă este păşune sau fâneaţă, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi adresa eliberată de primărie.
Recurentele solicită obligarea Statului Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti, la plata sumelor reprezentând rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă sumei de 228.768 RON, începând cu data de 15 octombrie 2006 şi până la achitarea în întregime a sumei datorate, deoarece sunt neconstituţionale motivările instanţelor de judecată privind respingerea acestui capăt de cerere faţă de dispoziţiile art. 41 din Constituţie.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În rejudecare, instanţa de apel a admis apelul reclamantelor şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 196/2008 a Tribunalului Hunedoara, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Potrivit art. 296 teza I C. proc. civ., instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată.
Prin urmare, legea de procedură civilă nu prevede obligativitatea menţionării în dispozitiv a măsurii în care apelul este considerat ca fiind fondat, (parţial sau total), deoarece acest aspect rezultă din efectele pe care admiterea apelului le produce asupra sentinţei apelate, efecte reglementate în art. 296 teza I C. proc. civ.
Admitând apelul şi schimbând în parte sentinţa apelată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre în acord cu dispoziţiile legale amintite anterior, astfel încât o astfel de soluţie nu poate fi apreciată ca nelegală deoarece ar cuprinde aspecte contradictorii.
Înalta Curte observă că această critică nu se încadrează în motivul de recurs invocat de recurente, respectiv în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă exclusiv la motivarea contradictorie din cuprinsul considerentelor hotărârii, iar nu la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele invocă încălcarea art. 315 C. proc. civ., deoarece instanţa a dat o soluţie contrară concluziilor expertizei, deşi în recurs s-a dispus casarea tocmai pentru efectuarea unei expertize pentru verificarea situaţiei de fapt.
Sub acest aspect, Înalta Curte observă că în rejudecare a fost dispus un raport de expertiză cu citarea părţilor, la efectuarea acestuia fiind prezente reclamantele, C.E., personal, şi O.C.L., reprezentată de avocat B.M.
Prin urmare, nu sunt fondate criticile recurentelor privind efectuarea suplimentului de expertiză cu necitarea lor, ceea ce le-ar fi pus în imposibilitate de a arăta expertului adevărata situaţie de fapt.
De asemenea, au fost formulate şi încuviinţate obiecţiuni la acest raport de expertiză, iar, după răspunsul la obiecţiuni, avocatul reclamantelor, B.M., a arătat că nu are de formulat alte cereri, motiv pentru care apare ca nefondată şi critica privind necesitate depunerii altor înscrisuri pe care expertul ar fi trebuit să le aibă în vedere, în condiţiile în care acestea nu s-au solicitat şi depus anterior efectuării suplimentului de expertiză.
Chiar dacă rejudecarea a vizat efectuarea unei expertize pentru stabilirea situaţiei de fapt a două dintre loturi, această expertiză a fost în mod corect cenzurată de instanţă.
Instanţa are îndrituirea legală de a pronunţa o hotărâre care să vină în contradicţie cu concluziile expertizei, deoarece expertiza constituie doar o probă, care nu are o poziţie dominantă faţă de alte probe administate în cauză, putând fi înlăturată total sau parţial de judecător în procesul de deliberare, în raport de concludenţa şi pertinenţa sa, în aplicarea principiului că toate probele se apreciază liber. În sistemul nostru procesual au fost desfiinţate probele formale, a căror forţă probantă era prestabilită de lege, astfel încât, în actuala reglementare, judecătorul pronunţă soluţia în raport de intima sa convigere, pe baza tuturor probelor adninistrate în cauză.
Recurentele critică, de asemenea, modul în care instanţa de apel a interpretat proba cu expertiză şi reiterează pretenţii care au primit soluţionarea în primul ciclu procesual, astfel încât aceste aspecte nu vor putea fi analizate, respectiv reanalizate în prezentul recurs, deoarece, pe de o parte, nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, încalcă puterea de lucru judecat a dezlegărilor date de instanţă în primul ciclu procesual parcurs în prezenta cauză.
Pentru considerente expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele C.E. şi O.C.L. împotriva deciziei nr. 100 din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3101/2012. Civil → |
|---|
