ICCJ. Decizia nr. 3084/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 9585/1/2011, la data de 29 noiembrie 2011, contestatorul C.I. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și rejudecarea cauzei, având în vedere incidența motivului de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că instanța, admițând recursul numai în parte, a omis să cerceteze unele motive de modificare cât și de casare cu care fusese investită.
Prin contestația în anulare formulată, contestatorul arată următoarele:
Instanța a calificat greșit raportul juridic dedus judecății, ca fiind de natură civilă, când în realitate cadrul juridic oferit de art. 998-999 C. civ. constituie temeiul juridic al răspunderii civile delictuale, prejudiciul provenind dintr-o faptă penală, cu vătămare corporală deosebit de gravă, (accident de munca), cu consecințe și cu urmări, vătămări corporale deosebit de grave, (pierderea unui organ-mâna dreaptă amputată, palma, și infirmitate permanentă, pe viață, în proporție de 60%-70%), ce au necesitat 80 - 90 zile de spitalizare, din culpă.
Prin decizia nr. 1/2004, înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 998 C. civ., și a decis că : "(...) instanța penală investită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă, este investită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât si cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte".
Decizia nr. 1/2004 a stabilit că responsabilitatea comitenților pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat, când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, atât fizice cât si juridice, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.
în opinia contestatorului, cauza dedusă judecații este de natură penală, motiv pentru care instanța trebuia să caseze în mod obligatoriu decizia Curții de Apel Craiova pentru necercetarea integrală a motivelor de recurs.
Instanța de recurs a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin abuz procesual din partea judecătorilor, a încălcat cu bună știință două sentințe penale care au putere de lucru judecat, iar judecătoarele din completul de judecată au primit "șpagă de 60.000 Euro".
Prin decizia nr. 3407 din 12 aprilie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin niciuna din cele două sentințe penale nu a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte, parte responsabilă civilmente, obligația de a-i plăti contravaloarea unei proteze.
în ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita contravaloarea protezei, contestatorul menționează că o proteză care se face o dată la 8 ani nu se poate prescrie după 3 ani. Termenul de înlocuire al unei proteze variază între 2 ani si 8 ani.
Instanța a confundat proteza bionică - tip mână bionică, în sine, cu, contravaloarea acesteia de 100.000 Euro, considerând-o ca fiind creanță. Nici proteza bionică - tip mână bionică și nici contravaloarea acesteia de 100.000 euro, nu s-au prescris.
Prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța trebuia în mod obligatoriu să respingă și acțiunea de chemare în judecată, deoarece art. 21 al Decretului nr. 167/1958 nu se aplică în cauză. Prestațiile periodice nu sau prescris pe perioada octombrie 1989 - 22 septembrie -2008.
Se solicită înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca prin hotărârea ce va pronunța să o oblige pe intimata-pârâtă, parte responsabilă civilmente, SC S.M.R. SA Balș, să suporte și să-i plătească contestatorului despăgubiri civile delictuale.
La data de 22 septembrie 2008, dată la care avocatul a redactat cererea de chemare în judecată, nu a avut la dispoziție cele 2 sentințe penale pronunțate de judecătoria Slatina.
în prezenta contestație în anulare, intimata SC S.M.R. SA Balș a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare, depunând la dosar copia cererii pe care contestatorul C.I. a formulat-o la data de 1 iulie 2011 pentru a i se comunica decizia nr. 3407/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, purtând viza Tribunalului București de eliberare a unei copii.
Analizând cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, înalta Curte constată următoarele:
La data de 1 iulie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București cererea contestatorului pentru a i se comunica decizia nr. 3407/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva căreia a formulat contestație în anulare în prezentul dosar.
Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Prin decizia nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârâta SC S.M.R. SA Balș, a fost modificată în parte decizia recurată în sensul respingerii apelului împotriva sentinței nr. 1163/2009 a Tribunalului Olt. Din conținutul dispozitivului acestei decizii nu rezultă că au fost luate măsuri susceptibile să fie aduse la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel încât sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
în această ipoteză termenul de formulare a contestației în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
în cauză s-a făcut dovada de către intimată asupra comunicării deciziei contestate către contestator la data de 1 iulie 2011, conform cererii de comunicare, depusă la dosar de intimată, însă recunoscută de contestator, care a precizat că cererea îi aparține. Cererea poartă viza Tribunalului București de aprobare a eliberării unei copii a deciziei, la data la care cererea s-a depus.
în aceste condiții este incident art. 319 alin. (2) partea I a tezei a II-a C. proc. civ., termenul de formulare a contestației în anulare fiind de 15 zile, termen care curge de la data de 1 iulie 2011, și se împlinește la 16 iulie 2011 [fiind calculat pe zile libere, în temeiul art. 101 alin. (1) C. proc. civ.].
Prezenta contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2011, deci ulterior datei limită de 16 iulie 2011, astfel încât intervine sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Contestatorul nu a invocat astfel de împrejurări, motiv pentru care înalta Curte a făcut aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul căruia a respins contestația în anulare ca tardivă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4794/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2737/2012. Civil → |
|---|
