ICCJ. Decizia nr. 3175/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheiere nr. 3175/2012
Dosar nr. 2669/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 9 mai 2012
Se ia în examinare cererea de strămutare formulată de petentul M.V.
La apelul nominal se prezintă petentul personal, lipsind intimaţii Direcţia Silvică Buzău şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Buzău.
Ministerul Public este reprezentat de A.B., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, la data de 10 aprilie 2012, în temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., judecarea cauzei ce face obiectul dosarului a cărui strămutare se cere a fost suspendată până la data de 9 mai 2012, iar potrivit E. - sistemul naţional de gestiune informatică a dosarelor, la 25 aprilie 2012, s-a luat act de această măsură.
Petentul solicită admiterea cererii de strămutare, susţinând motivele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul M.V. Strămută judecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 878/277/2010 al Tribunalului Buzău, de la această instanţă la Tribunalul Harghita.
Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3174/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3176/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|