ICCJ. Decizia nr. 3197/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în constatare, anulare act, revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3197/2012
Dosar nr. 24598/3/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1641 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte contestaţia reclamanţilor S.A.E., S.G.L., S.E.F.M.I. şi S.Z.E., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC C. SA şi O.T.P.B. SA, a anulat Decizia nr. 235 din 30 iulie 2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a obligat pârâta SC C. SA să restituie, reclamanţilor, în natură, imobilul înscris în cartea funciară nr. 2317 Tg. Secuiesc, top 1611, liber de sarcini, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, preluat în mod abuziv de stat, cu respectarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, a respins capătul de cerere referitor la declararea nulităţii ipotecii constituite în favoarea O.T.P.B. SA, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 235 din 30 iulie 2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului în litigiu, evidenţiat în patrimoniul SC C. SA, acordându-le acestora măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 este condiţionată de preluarea imobilului cu titlu valabil şi de existenţa acestuia în patrimoniul unei societăţi privatizate, cu respectarea condiţiilor legale.
În privinţa Decretului nr. 223/1974, faţă de dispoziţiile art. 644 – 646 C. civ., s-a arătat că preluarea a fost abuzivă, fără titlu valabil, astfel că prima condiţie nu este îndeplinită. Nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, întrucât societăţile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu.
Prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean Covasna, bunul a fost transmis, în administrare, Întreprinderii comerciale de stat mixtă Tg. Secuiesc, devenită, prin reorganizare, SC C. SA.
În privinţa cererii de declarare a nulităţii ipotecii, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 care arată că imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură libere de orice sarcini, situaţie în care ipoteca construită în favoarea băncii O.T.P.B. nu are nici un efect asupra imobilului restituit.
Prin Decizia civilă nr. 439 A din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul pârâtei SC C. SA, a schimbat în parte sentinţa, a respins capătul de cerere de anulare a dispoziţiei nr. 235 din 30 iulie 2009, precum şi de obligare a SC C. SA de restituire în natură a imobilului, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii deciziei.
În continuarea raţionamentului juridic, instanţa de apel a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele nu se mai aflau în patrimoniul unei instituţii dintre cele reglementate de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul Întreprinderii comerciale de stat mixte Tg. Secuiesc au devenit proprietatea acesteia.
Temeiul dobândirii dreptului de proprietate este legea, iar nu convenţia, aprecierea instanţei fiind în sensul că Legea nr. 15/1990 nu poate fi supusă sancţiunii anulării.
SC C. SA Tg. Secuiesc nu este subdobânditor de drepturi, ci dobânditor de drepturi, prin constituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul propriu.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat cerere de recurs la data de 14 iunie 2011, reclamanţii S.A.E., S.G.L., S.E.F.M.I. şi S.Z.E., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, întrucât acţiunea de faţă este o contestaţie ce vizează Decizia nr. 235 din 30 iulie 2009 şi se întemeiază pe interpretarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Deşi hotărârea instanţei de apel invocă dispoziţiile art. 29 din lege, în realitate, aceasta analizează exclusiv dispoziţiile altei norme juridice, cu alt conţinut şi alţi subiecţi de drept - art. 20 din lege.
S-a susţinut totodată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - întrucât deşi pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a considerat legal investită şi a pronunţat o decizie, recunoscându-şi astfel calitatea procesuală, aceeaşi pârâtă a încercat ulterior să blocheze realizarea pretenţiilor reclamanţilor, sub pretextul că bunul se află în proprietatea unei alte entităţi private, susţinând că bunul ar fi în proprietatea unei societăţi comerciale, fără capital de stat, făcând aplicaţiunea art. 29 din lege.
Poziţia acestei părţi este astfel inconsecventă, contradictorie, şi preluată de către instanţă, poziţia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului a condus la o motivare contradictorie a hotărârii.
Hotărârea este lipsită de temei legal şi pentru faptul că hotărârea instanţei de apel face trimiteri la aplicarea legii civile în timp.
Cele două condiţii reţinute de prima instanţă priveau art. 29, şi nu art. 20, iar apelul pârâtei S.C. C. S.A. s-a raportat exclusiv la dispoziţiile art. 29. Decizia contestată, dar şi apelul pârâtei se sprijină exclusiv pe art. 29, în varianta modificată prin Legea nr. 247/2005.
În condiţiile date, instanţa de apel a făcut referiri la regula aplicării legii civile în timp.
Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe art. 29, în redactarea iniţială, chiar dacă A.V.A.S. a emis Decizia nr. 235 la data de 30 iulie 2009, ulterior Legii nr. 247/2005, care modificase art. 29, generalizând astfel pentru imobilele aflate în deţinerea societăţilor comerciale privatizate, regula restituirii prin echivalent.
Prima instanţă a procedat corect, întrucât se aplică legea „în vigoare".
Modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 559 din 24 iulie 2008.
Legea şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme confirmă hotărârea instanţei de fond.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - întrucât obiectul notificării este reprezentat de restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Instanţa de fond a observat corect că aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 depinde de două condiţii cumulativ îndeplinite: imobilele să fi fost preluate de stat cu titlu valabil; să fie evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Era suficient ca una dintre aceste condiţii să nu fie întrunită pentru ca restituirea în natură să devină obligatorie.
Instanţa de fond a observat că în speţă lipsesc ambele condiţii, întrucât imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil iar evidenţierea în patrimoniul societăţii comerciale privatizate s-a făcut cu încălcarea legii.
După reproducerea art. 20 din lege pe care îl anunţa a fi art. 29, instanţa de apel conchide: "faţă de acest text de lege, aplicabil la momentul soluţionării notificării, rezultă că reţinerea celor două condiţii de către instanţa de fond este nelegală şi netemeinică".
Hotărârea este dată cu încălcarea legii, întrucât s-a statuat deja că imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură, persoanei îndreptăţite, în aplicarea principiului priorităţii acestei modalităţi de restituire.
Analiza titlului statului este obligatorie, însă instanţa de apel omite cu desăvârşire această operaţiune impusă de textul legii şi soluţionează fără nicio referire la titlul statului.
Lipsa de titlu valabil al statului rezultă atât din considerentele sentinţei primei instanţe, cât şi din argumente suplimentare, astfel: într-o interpretare strictă a dispoziţiilor art. 644 - 646 C. civ., noţiunea de „lege" se referă, nu la rangul actului normativ, ci la legea de drept comun, adică la Codul civil însuşi. Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil, întrucât scopul şi sfera de aplicare a respectivului act normativ vizau în mod direct suprimarea unei libertăţi fundamentale a persoanei umane, aceea de a se aşeza în ce ţară doreşte.
Hotărârea este dată cu încălcarea legii, prin neîntrunirea primei condiţii de aplicabilitate a art. 29 din Legea nr. 10/2001 - lipsa unui titlu valabil al statului ar fi fost suficientă pentru a se conchide că Decizia contestată este anulabilă.
Nici cea de a doua condiţie nu este întrunită, întrucât nu se poate spune că evidenţierea bunului în patrimoniul S.C. C. S.A. s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale - statul nedeţinând bunul cu titlu valabil, nu putea transmite ceea ce nu avea; chiar dacă ar fi devenit proprietar, prin aplicarea Decretului nr. 233/1974, statul nu a transmis proprietatea, ci doar dreptul de administrare directă; dreptul de administrare directă nu este totuna cu dreptul de proprietate, fiind doar un atribut al dreptului de proprietate; Legea nr. 15/1990 nu a fost şi nu este generatoare de drept de proprietate; Legea nr. 15/1990 a privit, nu transferul de proprietate al statului, ci "organizarea unităţilor comerciale de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale"; nici art. 20 nu constituie dreptul de proprietate, în contextul reglării capitalului social; de jure şi de facto bunul litigant nu se afla în proprietatea, ci în administrarea directă a antecesoarei pârâtei; Legea nr. 15/1990 nu este constitutivă de drept de proprietate.
Punctele de vedere ale reclamanţilor coincid cu jurisprudenţa constantă şi conformă jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 37 din 07 ianuarie 2009, a stipulat; „cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin art. I pct. 60. Aşa fiind, învestite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanţele au a verifica şi stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât, în funcţie de acest fapt, urmează a se hotărî felul măsurilor reparatorii - restituirea în natură ori despăgubiri - ce pot fi acordate persoanei îndreptăţite".
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează;
Prin Decizia nr. 235 din 30 iulie 2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului în litigiu, evidenţiat în patrimoniul SC C. SA, acordându-le acestora măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Din actele de procedură efectuate în cauză în tot curul procesului, începând cu însăşi Decizia contestată de reclamanţi - acţiunea de faţă având semnificaţia unei contestaţii ce vizează Decizia nr. 235 din 30 iulie 2009 şi s-a întemeiat pe interpretarea şi aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 - continuând cu hotărârea de primă instanţă, respectiv cererea de apel formulată de către pârâta SC C. SA, rezultă cu evidenţă că raportul juridic dedus judecăţii cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Prima instanţă a reţinut în expunerea de motive a hotărârii că aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 este condiţionată de preluarea imobilului cu titlu valabil şi de existenţa acestuia în patrimoniul unei societăţi privatizate, cu respectarea condiţiilor legale, făcând totodată o analiză concretă a cerinţelor legii - în privinţa Decretului nr. 223/1974, faţă de dispoziţiile art. 644 - 646 C. civ., s-a arătat că preluarea a fost abuzivă, fără titlu valabil, astfel că prima condiţie nu este îndeplinită. Nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită, întrucât societăţile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu.
Instanţa de apel deşi, formal, consemnează conţinutul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, analizează anumite chestiuni specifice cauzei pendinte din perspectiva altor temeiuri de drept - pe de o parte s-a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele nu se mai aflau în patrimoniul unei instituţii dintre cele reglementate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, pe de altă parte s-a consemnat că, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul Întreprinderii comerciale de stat mixte Tg. Secuiesc au devenit proprietatea acesteia, cu menţiunea că Legea nr. 15/1990 nu poate fi supusă sancţiunii anulării.
Dată fiind această situaţie, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel soluţionând procesul fără a intra în cercetarea fondului - art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ.
Părţile angajate intr-un proces civil trebuie sa beneficieze de o judecata in sistemul dublului grad de jurisdicţie, si aceasta din perspectiva unui drept la judecata concret si efectiv.
Dublul grad de jurisdicţie înseamnă posibilitatea părţilor de a aduce pretenţia lor in fata a doua judecaţi de fond, in mod succesiv, o judecata in prima instanţa si o judecata in apel.
Judecata in fond presupune o cercetare a pricinii atât din punct de vedere al legalităţii - al normelor de drept aplicabile - cat si din punct de vedere al temeiniciei - al aprecierii probelor administrate in cauza.
S-a avut în vedere inclusiv faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - întrucât expunerea de motive a acesteia, deşi succintă, cosemnează un raţionament juridic contradictoriu - instanţa deşi formal se raportează la un anumit text de lege, judecata efectivă s-a realizat din perspectiva altor temeiuri de drept.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte critici formulate de reclamanţi, în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi celelalte critici formulate prin recurs, sub formă de apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii S.A.E., S.G.L., S.Z.E. şi S.E.F.M.I. împotriva deciziei nr. 439A din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3239/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3083/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
