ICCJ. Decizia nr. 3280/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3280/2012
Dosar nr.8200/105/2006/a2
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1178 din 02 iunie 2009, a admis in parte contestaţia completată formulată de contestatorii B.P. şi B.S., în contradictoriu cu intimatul Primarul oraşului Comarnic şi intervenienţii E.B. şi S.B., si pe cale de consecinţă: a anulat în parte Dispoziţia nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 în sensul constatării dreptului contestatorilor, în calitate de moştenitori ai defuncţilor B.G. şi B.M. de a beneficia de masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 182 mp situat în oraşul Comarnic, jud. Prahova şi constatat dreptul acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură constând din construcţia în suprafaţă construită desfăşurată de 70,45 mp si terenul în suprafaţă de 42,31 mp ocupată de construcţie.
Intimata şi intervenienţii au fost obligaţi să restituie contestatorilor suprafaţa de 182 mp situată în oraşul Comarnic, jud. Prahova.
A respins capătul contestaţiei completate privind obligarea intimaţilor si intervenienţilor să lase contestatorilor deplina proprietate şi libera posesie a imobilului construcţie în suprafaţă construita desfăşurată de 70,43 mp şi terenul de 42,31 mp, ocupaţi de construcţie, situat in oraşul Comarnic, jud. Prahova, ca neîntemeiat; a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut următoarele:
Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că autorii petenţilor B.G. şi M. au deţinut în proprietate imobilul situat în Comarnic, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 725 mp din care aceştia au înstrăinat petentului o parte constând în locuinţa cu 2 camere si dependinţe amplasată pe un teren de 725 mp proprietatea statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3715/1978, însă în baza Deciziilor nr. 1006/1981 şi 911/1979 s-a preluat de către stat imobilul din Comarnic, având un teren de 224 mp. din 723 mp şi construcţia cu 2 camere şi dependinţe de la numiţii B.G. şi Maria, fiind închiriată intervenientului S.B., pe timp de un an, parcela de 182 mp din terenul sus menţionat, astfel încât prin Dispoziţia nr. 1625/2005 s-au acordat despăgubiri în favoarea petentului cu privire la imobilul situat în oraşul Comarnic, compus dintr-un teren de 224,31 mp şi o construcţie în suprafaţă de 70,45 mp.
Ca atare, atât timp cât s-a preluat de către stat de la autorii petentului B.G. şi M. în baza Legii nr. 4/1973 imobilul situat în Oraşul Comarnic, compus dintr-o construcţie cu 2 camere şi dependinţe şi un teren de 224 mp în 1979 – 1981 din care ulterior SC C. SA in calitate de reprezentant al statului a înstrăinat intervenienţilor casa cu 2 camere şi dependinţe şi o parcelă de 42,31 mp, înseamnă că o asemenea preluare a avut un caracter abuziv, deoarece nu exista nicio dovadă privind manifestarea de voinţă a foştilor proprietari de a transfera dreptul de proprietate în favoarea statului asupra imobilului în litigiu.
Ori, în condiţiile în care imobilul în litigiu situat în Oraşul Comarnic, având un teren de 224,31 mp şi o construcţie cu 2 camere şi dependinţe, a fost preluat abuziv de către stat de la autorii petenţilor, iar o parte din acest imobil a fost înstrăinat de către stat în favoarea intervenienţilor constând în construcţia cu 2 camere şi dependinţe şi parcela de 42,31 mp, înseamnă că petenţii, în calitate de moştenitori legali ai foştilor proprietari, au dreptul la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul preluat de către stat de la autorii lor, constând în restituirea în natură a terenului de 182 mp reprezentând diferenţa rămasă liberă, neînstrăinată până la suprafaţa totală de 224 mp şi în despăgubiri pentru construcţia cu 2 camere şi dependinţe şi pentru terenul de 42,31 mp vândut intervenienţilor.
Pretenţia intervenienţilor privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/1978 invocându-se lipsa obiectului vânzării pe motiv că imobilul nu se mai afla în patrimoniul vânzătorilor, fiind eludate dispoziţiile Legii nr. 4/1973 este neîntemeiată, deoarece nu exista nicio dovadă la dosar că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16 septembrie 1978, vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat in oraşul Comarnic, atât timp cât Deciziile nr. 1006/1981, nr. 911/1979 au vizat un alt imobil situat in or. Comarnic, şi nicidecum imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sus menţionat, mai ales că aceste decizii au fost emise ulterior încheierii contractului, producând efecte juridice la momentul respectiv numai pentru imobilul total diferit de cel descris în contractul de vânzare-cumpărare de mai sus.
Susţinerea intervenienţilor că prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 2239/1999 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 3715 din 19 septembrie 1978, nu poate fi avută în vedere cât timp acea decizie a vizat revendicarea imobilului format din teren şi anexă gospodărească situat în Comarnic, formulata de B.P. si B.S. şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 încheiat între SC C. SA şi intervenienţi şi nicidecum nulitatea contractului nr. 3715/1978, iar împrejurarea că în considerentele acestei decizii s-a menţionat că acest contract nu produce efecte juridice deoarece ar fi fost încheiat ulterior datei ieşirii din patrimoniul vânzătorilor al bunului respectiv, nu înseamnă că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat neegalitatea acestui contract, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prev. de art. 1201 C. civ.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001-modificată, a admis în parte contestaţia completată şi a anulat în parte Dispoziţia nr. 1625 din 23 noiembrie 2005, în sensul că a constatat dreptul contestatorilor, in calitate de moştenitori ai defuncţilor B.G. şi B.M. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 182 mp situat în Oraşul Comarnic, jud. Prahova şi a constatat dreptul acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură constând din construcţia în suprafaţa construită desfăşurată de 70,45 mp şi terenul în suprafaţă de 42,31 mp ocupată de construcţie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 129 din 10 mai 2011 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de contestatorii B.P. şi B.S., de intervenienţii B.E. şi B.S. şi de intimatul Primarul Oraşului Comarnic, cu sediul în Comarnic, împotriva sentinţei civile nr. 1178 a Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele :
Analizându-se cele trei apeluri în raport de considerentele deciziei de casare a I.C.C.J., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că toate cele trei apeluri sunt nefondate pentru următoarele considerentele.
Critica formulată de apelanţii contestatori în sensul că nu li s-a restituit în natură imobilul în suprafaţă de 70, 43 mp şi terenul de 42,31 mp ocupat de construcţie, respingându-se astfel cererea de obligare a intimatului şi intervenienţilor de a le lăsa contestatorilor aceste imobile în deplină proprietate şi posesie este neîntemeiată întrucât, aşa cum corect s-a reţinut de instanţele anterioare, aceste imobile nu puteau fi restituite şi deci nu puteau fi obligaţi intimata şi intervenienţii la lăsarea către contestatori în proprietate şi posesie, deoarece au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 încheiat între SC C. SA şi intervenienţi, legalitatea încheierii acestui contract făcând obiectul controlului instanţelor de judecată, prin Decizia nr. 2239/1999 a Curţii de Apel Ploieşti reţinându-se cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Mai mult decât atât, aceste imobile nu puteau fi restituite contestatorilor şi pentru faptul că prin Legea nr. 1/12009 de completare şi modificare a Legii nr. 10/2001, s-a introdus la art. 7 un nou alineat în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, aspect corect sesizat de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010.
Nu a putut fi primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea aceloraşi imobile prin comparare de titluri, deoarece şi această cerere a fost soluţionată de instanţa de fond urmare pronunţării deciziei de casare nr. 59 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova respingând acest petit de acţiune.
Soluţia îmbrăţişată de instanţa de fond a fost corectă, cu atât mai mult cu cât prin Decizia 33/2008 a I.C.C.J. acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de faţă, sub acest aspect corect reţinând Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru acelaşi imobil nu pot fi promovate concomitent şi acţiune în revendicare pe dreptul comun şi să se uzeze şi de dispoziţiile legii speciale.
Susţinerea conform căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunţate anterior, nu a putut fi avută în vedere deoarece, după pronunţarea deciziei civile nr. 59 din 21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploieşti prin care, într-adevăr s-au menţionat considerentele pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare şi ce probleme trebuie rezolvate de instanţa de trimitere, aceasta s-a conformat examinând toate capetele de cerere din acţiune şi cererea reconvenţională.
Decizia de casare pronunţată de I.C.C.J. şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti pentru a se avea în vedere îndrumările date de instanţele de control anterioare şi pentru a se respecta dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., este generică, fără a face referire la aspectele pe care instanţa le-a ignorat sau nu le-a rezolvat conform îndrumărilor date de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia de casare anterioară, iar din actele şi lucrările dosarului a rezultat că tocmai această decizie a fost avută în vedere şi s-au pronunţat hotărâri în concordanţă cu cele reţinute prin aceasta, instanţele fiind preocupate în rezolvarea tuturor cererilor cu care au fost investite.
Pentru considerentele arătate, apelul formulat de contestatori este neîntemeiat urmând a fi respins ca atare.
În ce priveşte apelul intervenienţilor B.E. şi S.B., s-a constatat că este nefondat.
Nemulţumirea majoră a acestora este faptul că prin anularea în parte a dispoziţiei nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 emisă de intimată - Primarul oraşului Comarnic - s-a constatat dreptul contestatorilor B.P. şi B.S. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeţei de 182 mp situată în Comarnic.
O atare soluţie este legală întrucât pentru această suprafaţă de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul acestor apelanţi intervenienţi, ei deţinând terenul în baza unui contract de închiriere, iar pe de altă parte terenul este liber de construcţii, el având destinaţie de drum de acces situat între două imobile, nefiind afectat de construcţii, instalaţii etc., sub acest aspect făcându-se corect aplicarea disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi restituindu-se această suprafaţă de teren contestatorilor apelanţi.
Susţinerea referitoare la faptul că Decizia de casare a Curţii de Apel Ploieşti nr. 59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acţiunii în revendicare prin compararea titlurilor şi că dacă se respecta această decizie intervenienţii apelanţi erau îndreptăţiţi la deţinerea în continuare a acestui teren, este neîntemeiată deoarece după pronunţarea deciziei de casare tribunalul a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor având în vedere şi Decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J. şi prioritatea legii speciale faţă de cea generală.
Neîntemeiată a fost şi critica referitoare la faptul că în mod greşit s-a respins cererea reconvenţională prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16 septembrie 1978. Soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit şi nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981 şi nr. 911 din 8 mai 1979.
Cât priveşte existenţa autorităţii de lucru judecat invocată de apelanţii intervenienţii faţă de Decizia nr. 2399/1999 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost respinsă aşa cum corect a procedat în precedent Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ., fiind vorba de părţi, obiect şi cauză diferite.
Concluzionând şi acest apel este nefondat, ca de altfel şi apelul declarat de Primarul oraşului Comarnic, care a susţinut că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 182 mp teren.
Motivele pentru care s-a dispus restituirea acestui teren în natură au fost expuse când s-a analizat apelul intervenienţilor şi nu vor mai fi reluate în analiza acestui apel, instanţele făcând corect aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea acestei apelante, în sensul că în cauză ar fi incidente disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost neîntemeiată întrucât acest text face referire la dovada şi întinderea dreptului de proprietate, or, în speţă nu s-a pus în discuţie dovada sau întinderea acestui drept.
Nu au fost incidente nici disp. art. 1 alin. (2) la care a făcut referire această apelantă pentru că în ce priveşte terenul de 182 mp este posibilă restituirea în natură, terenul fiind liber în sensul Legii nr. 10/2001 şi nu sunt aplicabile nici disp. art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcţii ce fac obiectul notificărilor şi cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.
Susţinerea referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997 nu a putut fi primită, deoarece valabilitatea acestui contract a fost stabilită de instanţa de judecată prin Decizia 2239/1999 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că vânzarea imobilului în litigiu prin acest contract s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că în mod corect prin Dispoziţia nr. 1625/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie şi terenul de sub construcţie.
Diferenţa de 182 mp s-a restituit corect contestatorilor pentru că deşi intimatul Primarul oraş Comarnic a susţinut că terenul nu este liber funcţional, totuşi adresa nr. 12237 din 18 ianuarie 2010 a Primăriei Comarnic a infirmat acest lucru, arătând că terenul are destinaţie de drum de acces, aflându-se între două imobile.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs: Primarul oraşului Comarnic, judeţul Prahova; B.E. şi B.S., precum şi B.P. şi B.S.
I. Primarul oraşului Comarnic, judeţul Prahova, critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală deoarece:
S-a constatat că dispoziţia emisă de Primarul oraşului Comarnic, a respectat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, imobilul notificat a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124 din 25 aprilie 1997 a făcut deja obiectul controlului judecătoresc în sensul că prin Decizia civilă nr. 2239 din 06 iulie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins în mod irevocabil acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a acestui contract. Deci reclamanţii puteau beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent.
- Instanţa de rejudecare nu mai era învestită decât cu al doilea capăt de cerere din acţiunea reclamanţilor, cel referitor la revendicare prin comparare de titluri.
- Prin Decizia nr. 129 din 10 mai 2011, instanţa de apel, respingând apelul formulat de pârâtul Primarul oraşului Comarnic, împotriva sentinţei civile nr. 1178 din 02 iunie 2009, a nesocotit dispoziţiile date prin Decizia nr. 59 din 21 februarie 2008, decizie definitivă şi irevocabilă.
- În mod greşit s-a restituit contestatorilor terenul în suprafaţă de 182 mp, deoarece acesta nu este liber, el are destinaţia de drum de acces ce deserveşte proprietatea numiţilor B.E. şi B.S.
II. Intervenienţii B.E. şi B.S., critică Decizia atacată, ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece:
- Suprafaţa de teren în litigiu se circumscrie dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În speţă este vorba despre o servitute de trecere.
- Se constată că această suprafaţă de 182 mp, pentru care s-a dispus retrocedarea în natură, nu a fost identificată şi poziţionată printr-o expertiză topo.
III. Reclamanţii B.P. şi B.S. critică Decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece s-a omis de a se soluţiona cererea privind cheltuielile de judecată.
Analizând cele trei recursuri în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru cele ce succed:
Critica formulată de recurenţii-contestatori, B.P. şi B.S., referitoare la faptul că greşit nu le-a fost restituit în natură imobilul (construcţie) în suprafaţă de 70,43 mp şi terenul în suprafaţă de 42,31 mp, este neîntemeiată, deoarece, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, imobilele menţionate nu puteau fi restituite, întrucât au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, aşa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 112/1997 încheiat între S.C. C. S.A. şi intervenienţi. Legalitatea încheierii acestui contract făcând obiectul controlului instanţelor de judecată, respectiv prin Decizia civilă nr. 2239/1999 a instanţei de apel Ploieşti, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Mai mult, imobilele menţionate mai sus nu puteau fi restituite contestatorilor şi pentru faptul că prin Legea nr. 1/2009 pentru completarea şi modificarea Legii nr. 10/2001, s-a introdus la art. 7 un nou alineat în conformitate cu care nu sunt supuse restituirii în natură ci doar prin echivalent imobilele ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, aspect corect reţinut de instanţa apelului prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2010.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la nerezolvarea petitului privind revendicarea aceloraşi imobile prin comparare de titluri, deoarece şi această cerere a fost soluţionată de instanţa fondului, urmarea promovării deciziei de casare nr. 59 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de instanţa apelului, instanţa de fond ( Tribunalul Prahova) respingând petitul de acţiune.
Soluţia îmbrăţişată de instanţa fondului este corectă, cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu mai poate fi primită după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială în cauza de faţă, sub acest aspect corect a reţinut instanţa apelului prin Decizia nr. 76 din 20 ianuarie 2010 că pentru acelaşi imobil nu pot fi pronunţate concomitent şi acţiune în revendicare pe dreptul comun şi să se uzeze şi de dispoziţiile legii speciale.
Susţinerea conform căreia nu s-au respectat îndrumările date prin deciziile de casare pronunţate anterior, nu poate fi avută în vedere, deoarece după pronunţarea deciziei civile nr. 59 din 21 februarie 2008 de către Curtea de Apel Ploieşti prin care s-au menţionat considerentele pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare şi ce probleme trebuie rezolvate de instanţa de trimitere, acesta s-a conformat în sensul că a examinat toate capetele de cerere din acţiune şi cererea reconvenţională.
Pentru considerentele menţionate, recursul formulat de contestatorii B.P. şi S.B. este neîntemeiat.
În ce priveşte recursul intervenienţilor B.E. şi B.S., acesta este nefondat.
Nemulţumirea acestora este faptul că prin anularea în parte a dispoziţiei nr. 1625 din 23 noiembrie 2005 emisă de intimatul Primarul oraşului Comarnic, s-a constat dreptul contestatorilor B.P. şi B.S. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeţei de 182 mp în oraşul Comarnic.
O atare soluţie este legală, deoarece, pentru această suprafaţă de teren nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare în beneficiul recurenţilor-intervenienţi, aceştia deţin terenul în baza unui contract de închiriere, iar, pe de altă parte, terenul este liber de construcţii, el având destinaţie de drum de acces situat între două imobile ( construcţii), nefiind afectat de construcţii, instalaţii etc., sub acest aspect făcându-se corect aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte existenţa autorităţii de lucru judecat, invocată de recurenţii-intervenienţi faţă de Decizia 2399/1999 a Curţii de Apel Ploieşti, aceasta va fi respinsă, aşa cum corect a procedat Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 7 din 20 octombrie 2010, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., fiind vorba de părţi, obiect şi cauză diferite.
Susţinerea referitoare la faptul că Decizia de casare a Curţii de Apel Ploieşti nr. 59/2008 a avut în vedere capătul de cerere al acţiunii în revendicare prin compararea titlurilor şi că, dacă se respecta această decizie, intervenienţii-apelanţi erau îndreptăţiţi la deţinerea în continuare a terenului în litigiu este neîntemeiată, deoarece, după pronunţarea deciziei de casare, Tribunalul Prahova a analizat petitul de revendicare prin compararea titlurilor, având în vedere şi Decizia nr. 33/2008 şi prioritatea legii speciale faţă de cea generală.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la faptul că în mod greşit s-a respins cererea reconvenţională prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715 din 16 septembrie 1978. Soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, întrucât frauda la lege nu s-a dovedit, şi nici lipsa obiectului vânzării-cumpărării, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului prin deciziile nr. 1006 din 28 iulie 1981 şi nr. 911 din 8 iunie 1979.
Susţinerea intervenienţilor-recurenţi în sensul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt nefondate, întrucât acest text de lege face referire la dovada şi întinderea dreptului de proprietate, or, în speţă, nu a fost adusă în discuţie dovada sau întinderea acestui drept.
Nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 1 alin. (2) la care se face referire de către intimaţi, deoarece este posibilă restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 182 mp, terenul fiind liber în condiţiile Legii nr. 10/2001. Nu sunt însă aplicabile nici dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la imobilele construcţii ce fac obiectul notificărilor cărora le-au fost adăugate pe parcurs, pe orizontală sau pe verticală, corpuri de clădire suplimentare de sine stătătoare.
Cu privire la cheltuielile de judecată din faza de apel, solicitate de B.P. şi S.B., se vor respinge deoarece apelul declarat de către aceştia a fost respins ca nefondat.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se vor respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B.P., B.S., de intervenienţii B.E. şi B.S. şi pârâtul Primarul oraşului Comarnic, împotriva deciziei nr. 129 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B.P., B.S., de intervenienţii B.E. şi B.S. şi pârâtul Primarul oraşului Comarnic împotriva deciziei nr. 129 din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3283/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3239/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
