ICCJ. Decizia nr. 3312/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3312/2012

Dosar nr. 5360/1/2011

Şedinţa publică din 14 mai 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Revizuenta SC H.B. SA cu sediul în Piatra Neamţ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revizuirea deciziei civile nr. 838 din 24 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în sensul anulării acesteia.

Temeiul juridic invocat de revizuentă fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire nu este fondată.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate.

Din reglementările legale citate rezultă deci că cererea de revizuire este admisibilă dacă există identitate de părţi, de cauză şi de obiect, şi aceasta pentru a se respecta principiul autorităţii de lucru judecat.

În speţă, astfel cum se arată prin cererea formulată, revizuenta nu face vorbire care sunt acele hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate.

Aşadar, faţă de cele reţinute se va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta SC H.B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC H.B. SA împotriva deciziei nr. 838 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3312/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond