ICCJ. Decizia nr. 3404/2012. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3404/2012
Dosar nr. 452/91/2010
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SA Focşani, prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, a solicitat obligarea pârâtului B.M. la plata sumei de 100.430,51 RON, cu titlu de preţ servicii, conform facturilor emise în perioada noiembrie 2008-octombrie 2009, 24.105,79 RON, cu titlu de preţ majorări legale de întârziere calculate la facturile neachitate indicate mai sus, până în momentul sesizării instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 22 iunie 2011, Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 100.430,51 RON, preţ pentru facturile emise în perioada 2008 octombrie 2009, 24.105,79 RON, cu titlu de majorări de întârziere aferente aceloraşi facturi calculate până la momentul sesizării instanţei, precum şi suma de 4.107 RON cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtul B.M. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 102/A din 05 decembrie 2011 de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Împotriva acestei decizii, pârâtul B.M. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au analizat depoziţiile martorilor audiaţi care au confirmat faptul că din luna august 2008 nu a mai efectuat lucrări, iar muncitorii au plecat şi că în luna septembrie 2008 a întrerupt ţeava prin care se aproviziona cu apă, prin sigilarea acesteia.
Făcând referiri la procesul-verbal de constatare din 11 iulie 2005, recurentul susţine că nu i s-a făcut cunoscut traseul conductei şi faptul că există şi alţi consumatori cuplaţi deja la conductă. Totodată, susţine că instanţa de apel a reţinut greşit că prin procesul-verbal încheiat la data de 22 noiembrie 2006 a fost de acord să suporte pierderile din reţea întrucât prin menţionatul proces-verbal s-a angajat să plătească consumul de apă care apare ca diferenţă între consumul înregistrat de contorul principal şi suma consumurilor înregistrate de contoarele fiecărei părţi.
Recurentul mai susţine că instanţa de apel a reţinut faptul că prin adresa înregistrată în 12 iunie 2009 s-a angajat să achite debitul creat, însă nu a reţinut şi faptul că la data înaintării adresei nu avea cunoştinţă despre avizul dat de SC C. SA lui I.T. pentru debranşare şi realizarea unui alt branşament, fapt ce a dat ocazia avarierii conductei şi înregistrarea acelui consum de apă din perioada octombrie 2008-octombrie 2009.
Făcând referiri la raportul de expertiză, recurentul susţine că a demonstrat cu martori faptul că nu a consumat 31.398,34 m.c. de apă, cât a fost specificat în acel raport.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului şi respingerea solicitărilor SC C. SA, ca fiind neîntemeiate.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că, deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice niciunul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate şi argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.
Prin criticile invocate în cererea de recurs, pârâtul şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul B.M. împotriva deciziei nr. 102/A din 05 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3399/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3405/2012. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
