ICCJ. Decizia nr. 3407/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A Il-A CIVILĂ
Decizia nr. 3407/2012
Dosar nr. 3309/62/2010
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat să se constate că sunt descendenţii defunctului R.P. decedat în anul 1995 şi să se dispună obligarea pârâtului la plata în cote egale a sumei de 500.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea bunicului R.P., prin sentinţa nr. 1560/1951 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 189/D din 18 iunie 2010, Tribunalul Braşov a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M.
În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 1560 din 11 decembrie 1951 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti s-a dispus condamnarea numitului R.P., în temeiul dispoziţiilor art. 121 alin. (1) şi (3) C. pen., combinat cu art. 190, 191, 157 C. pen. şi art. 1 lit. a) şi art. 6 şi 7 din Decretul nr. 199/1950 art. 304 şi 463 C.J.M. la 10 ani temniţă grea şi confiscarea averii pentru infracţiunea de complicitate înaltă trădare, fiind comutată durata arestării preventive începând cu 6 iulie 1950.
Aceasta a decedat în Penitenciarul P., în timpul executării pedepsei, la data de 12 iulie 1955, potrivit certificatului de deces anexat acţiunii.
Reclamanţii, fiii lui R.C.D., sunt nepoţii de fiu ai bunicului R.P., astfel cum a rezultat din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
În esenţă, s-a reţinut că menţionarea soţului şi descendenţilor până la gradul II ai persoanelor care au fost victimele condamnării/măsurii administrative cu caracter politic în partea introductivă a art. 5 din Legea nr. 221/2009, semnifică posibilitatea ca şi aceste persoane să solicite acordarea daunelor morale, însă pentru prejudicii pe care le-au suferit personal ca urmare a condamnării/măsurii administrative suferite de autorul lor. Astfel, o asemenea măsură ar avea de multe ori consecinţe nu numai împotriva persoanei ce constituia subiectul acestora, dar şi împotriva rudelor apropiate, ce deveneau de asemenea victime ale persecuţiilor politice.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii, descendenţi de gradul II ai persoanei împotriva căreia s-a dispus o condamnare cu caracter politic, nu pot solicita în instanţă acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor.
Apelul declarat de reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia civilă nr. 138/AP din 30 noiembrie 2011.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză, astfel cum rezultă din declaraţia martorului P.D., cunoscător al familiei reclamanţilor, care a copilărit cu reclamanţii, rămânând cunoştinţe apropiate pentru întreaga viaţă, încă de la vârste fragede reclamanţii au fost supuşi marginalizării sociale, ca urmare a acuzaţiilor aduse bunicului acestora de către autorităţile regimului dictatorial, reuşind cu greu să urmeze formele de pregătire profesională ale unor instituţii de învăţământ superior, şi aceasta doar la cursurile serale.
Referatul întocmit de administraţia locului de deţinere a numitului R.P. cu ocazia decesului acestuia, evidenţiază practici lipsite de cele mai elementare norme sociale, fiind interzisă comunicarea locului de înhumare al autorului reclamanţilor, fost magistrat, aspecte de natură a ilustra suferinţele care au urmărit întreaga viaţă a descendenţilor, rezultat al practicilor totalitariste ale autorităţilor vremii, împrejurări care nu pot fi contestate.
În considerarea acestor elemente, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Cercetând apelul exercitat, în temeiul efectului devolutiv al căii de atac, instanţa de apel a apreciat că nu se impune desfiinţarea hotărârii, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, substituind motivele reţinute de tribunal şi trecând la analiza fondului raportului litigios.
Procedând la judecarea pe fond a cauzei - determinată ca obiect în obligarea statului la plata către reclamanţi a sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea bunicului, R.P. - instanţa de apel a apreciat apelul ca nefondat.
Dispoziţia înscrisă în art. 5 din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul acţiunilor având ca obiect obligarea Statului Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Decizia Curţii Constituţionale produce efectele prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind general obligatorie.
Astfel, s-a constatat că, în momentul pronunţării prezentei hotărâri, acţiunea de faţă nu-şi mai găseşte suport legal în Legea nr. 221/2009, prevederile constatate ca fiind neconstituţionale încetând să mai producă efecte juridice, având în vedere că, în intervalul de 45 zile prevăzut de legea fundamentală, legiuitorul nu a înţeles să procedeze în modalitatea arătată mai sus.
În condiţiile în care cererea introductivă a reclamanţilor s-a întemeiat pe acest act normativ, iar singurul text de lege care le conferea acestora dreptul la acţiune în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata daunelor morale nu mai produce nici un efect juridic, cererea rămâne fără temei legal, iar instanţa nu poate analiza această cerere, deoarece nu mai există dispoziţia normativă în raport cu care să fie examinată legalitatea cererii şi temeinicia pretenţiilor.
Împotriva acestei decizii reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs indicat, recurenţii, după o prezentare a situaţiei de fapt, au susţinut, în esenţă, că la data introducerii acţiunii, respectiv 1 aprilie 2010 cât şi la pronunţarea sentinţei nr. 189/D din 18 iunie 2010 a Tribunalului Braşov, era în vigoare Legea nr. 221/2009 în forma sa iniţială. O.U.G. nr. 62/2010 care a modificat şi completat Legea nr. 221/2009 a intrat în vigoare după pronunţarea sentinţei sus-menţionate.
Astfel, recurenţii consideră că Decizia nr. 1354 din 21 decembrie 2010 a Curţii Constituţionale nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunţării acesteia, ci poate fi aplicată doar acţiunilor care au fost înregistrate ulterior publicării sale în M. Of.
Făcând referiri la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi recurenţii consideră că respingerea acţiunii reprezintă o încălcare flagrantă a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce garantează dreptul persoanei la un proces echitabil.
Pentru aceste motive recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi în fond admiterea acţiunii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii";.
Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuţie aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că Deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin Decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu era titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Aşadar, faţă de cele reţinute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii R.M., R.I.C. şi R.I.R.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii R.I.R.M., R.I.C. şi R.M. împotriva deciziei civile nr. 138/AP din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3405/2012. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3408/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
