ICCJ. Decizia nr. 3436/2012. Civil
Comentarii |
|
Revizuenții P.I. și P.A.L. au solicitat anularea Deciziei civile nr. 6767 din data de 18 iunie 2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, motivat de faptul că judecata recursului s-a desfășurat în contradictoriu cu o persoană decedată.
La primul termen de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de revizuire, respectiv la 28 ianuarie 2010, instanța supremă a constatat că, față de certificatul de deces depus la dosar, se impune emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Timișoara pentru ca aceasta să comunice care sunt moștenitorii intimatei F.G.E.
La termenul din 20 mai 2010, instanța a luat act de lipsa răspunsului în sensul menționat și, văzând că din actele dosarului nu rezultă care sunt moștenitorii decedatei, a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
De la acest moment - 20 mai 2011 - cauza a rămas în nelucrare, părțile nemaiîndeplinind acte de procedură în dosar.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la 2 martie 2012 pentru discutarea incidenței art. 248 C. proc. civ.
Potrivit art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cale de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții timp de un an.
Se constată că în dosar nu s-au dovedit cauze care să împiedice curgerea termenului de prescripție (art. 248 alin. (2) C. proc. civ.), să întrerupă (art. 249 C. proc. civ.), sau să suspende (art. 250 C. proc. civ.) acest termen.
Din verificarea actelor dosarului se constată că până la data de 20 mai 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății și nici vreo cerere de introducere în cauză a moștenitorilor intimatei decedate, în sensul dispozițiilor art. 245 pct. 2 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat din oficiu perimarea cererii de revizuire.
← ICCJ. Decizia nr. 3435/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3423/2012. Civil → |
---|