ICCJ. Decizia nr. 3529/2012. Civil. Partide politice. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3529/2012
Dosar nr.46281/3/2008
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 9 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins ca rămasă fără obiect contestaţia formulată de contestatorul D.M. în contradictoriu cu intimata A.E.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.S.D.Ş.E.S.M.B.
La termenul din 25 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata recursului pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs P.S.D.Ş.E.S.M.B.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 10 iunie 2010.
La termenul de la 18 februarie 2011, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 2 martie 2012, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 18 mai 2012, când instanţa a invocat excepţia perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 18 februarie 2011, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 20 februarie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de contestatorul P.S.D.Ş.E.S.M.B. împotriva încheierii de şedinţă din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3527/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3530/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|