ICCJ. Decizia nr. 363/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr.363/2012
Dosar nr.9608/1/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 ianuarie 2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea.
La apelul nominal lipsesc petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea şi intimaţii D.M., M.M., I.C., G.F., C. (N.) M., D.D., D.C.E., T.A., Z.E. şi B.D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, judecata Dosarului nr. 12379/288/2010 al Tribunalului Vâlcea, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendată până la soluţionarea cererii de strămutare.
Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 12379/288/2010 al Tribunalului Vâlcea.
Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Vâlcea la Tribunalul Suceava.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3629/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3630/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|