ICCJ. Decizia nr. 3632/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3632/2012
Dosar nr. 221/120/2008/al
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2012
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 831 din 3 iulie 2008 Tribunalul Dâmboviţa - secţia comercială şi de contencios administrativ respinge excepţia invocată de pârâta SC P. SA Petreşti, privind prematuritatea acţiunii introdusă de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Admite excepţia prescripţiei în parte a dreptului la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă, şi în consecinţă:
Respinge ca tardiv formulată acţiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 660.250.000 Rol.
Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi în consecinţă:
Constată nulitatea absolută a clauzei 8.6 din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 16 iunie 2000, încheiat între părţi şi respinge acţiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata diferenţei de 638.250,00 Rol.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea formulată la data de 28 decembrie 2007 reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S., fostă A.P.A.P.S.) a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Petreşti, judeţul Dâmboviţa, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 129.850,00 RON reprezentând sume datorate conform convenţiilor din 11 noiembrie 1993; 9 decembrie 1993; 14 februarie 1994; 16 iunie 1995 şi 18 octombrie 1996.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, invocând prematuritatea acţiunii şi prescripţia dreptului la acţiune, iar prin cererea reconvenţională a invocat nulitatea clauzei nr. 8.6 din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 16 iunie 2000, conform art. 127 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările ulterioare, întrucât a fost afectat exerciţiul liber al dreptului de vot, impunându-se Adunării Generale a Acţionarilor (A.G.A.) să voteze în sensul distribuirii de dividende şi nu al repartizării rezultatelor financiare pe destinaţiile potrivite interesului societăţii şi perspectivelor de dezvoltare ale acesteia.
Referitor la prescripţia parţială a dreptului la acţiune, tribunalul a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în raport de data expedierii prin poştă a acţiunii şi anume 28 decembrie 2007, iar restul sumei nu se datorează, în raport de nulitatea clauzei 8.6 din contract care este aplicabilă în speţă, deoarece s-a stabilit, cu anticipaţie, un anumit mod de a vota în A.G.A., în considerarea convenţiilor în litigiu, care au stabilit pentru pârâtă obligaţii de diligentă şi nu de rezultat.
Împotriva sentinţei civile nr. 831/2008 a declarat apel reclamanta şi în consecinţă s-a pronunţat decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care s-a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 831/2008 în sensul că s-a respins, ca prescrisă, acţiunea privind obligarea pârâtei Ia plata sumei de 64.925 lei. S-a admis în parte acţiunea şi a fost obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 64.925 lei, sumă datorată potrivit convenţiilor nr. 53/1993; nr. 89/1993; nr. 40/1994; nr. 299/1995 şi nr. 907/1996. Cererea reconvenţională a fost respinsă, ca neîntemeiată şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Ca urmare a recursurilor declarate de ambele părţi, s-a pronunţat decizia nr. 338 din 2 februarie 2010 de către Secţia Comercială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au admis recursurile, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare curţii de apel, deoarece în apel cauza fusese soluţionată în condiţiile în care procedura de citare cu pârâta nu fusese legal îndeplinită.
În considerentele acestei decizii înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, soluţionând apelul cu încălcarea dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ. şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel i-a pricinuit intimatei o vătămare lipsind partea de posibilitatea apărării şi încălcând principiul contradictorialităţii procesului civil.
Rejudecând cauza în apel, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal a încuviinţat administrarea probelor cu înscrisuri şi cu expertiză contabilă, după care a pronunţat decizia nr. 107 din 20 octombrie 2011 prin care a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 831 din 3 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune al reclamantei pentru ratele scadente la data de 30 iunie 2004 este prescris, în raport de graficul de recuperare a fondurilor, conform Anexei nr. 3 la Convenţia nr. 107 din 18 octombrie 1996 şi conform art. 2 lit. c) din Convenţia cadru.
Concret, din totalul sumei de 161.000.000 ROL, care include jumătate din suma de 7.400.000 ROL, era prevăzută a fi restituită în anul 2004. Acţiunea s-a promovat la data de 28 decembrie 2007, aşadar, prevederile Decretului nr. 167/1959 îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea.
Urmând acelaşi raţionament, instanţa de fond a admis corect excepţia tardivităţii acţiunii în ceea ce priveşte suma de 660.250.000 lei ROL, rezultată din simpla operaţiune de adunare a sumelor ce o compun: 161.000.000 ROL + 499.500.000 ROL.
Sumele solicitate de reclamantă, în termen, se ridică la valoarea de 638.250.000 ROL, însă păstrând cadrul legal al acestei acţiuni, care se regăseşte în prevederile art. 127 din Legea nr. 31/1990, contractul de vânzare - cumpărare acţiuni, încheiat între părţi, se observă că la clauza 8.6 din acesta, în care se stabileşte cu anticipaţie un anumit mod de a vota de către adunarea generală, aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor legale.
Convenţiile din acest litigiu au stabilit pentru pârâtă mai mult obligaţii de diligentă şi nu de rezultat, cum prevede expres Legea specială nr. 31/1990 în art. 127, precizat.
Împotriva deciziei nr. 107/2011 a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei în sensul admiterii apelului formulat de A.V.A.S., cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 64.925 lei reprezentând sume datorate conform convenţiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993; nr. 89 din 9 decembrie 1993; nr. 40 din 14 februarie 1994; nr. 299 din 16 iunie 1995 şi nr. 907 din 18 octombrie 1996, pentru ratele scadente până la data de 30 iunie 2004 inclusiv.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă că „deşi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis şi recursul reclamantei, care viza admiterea în mod netemeinic a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în rejudecarea apelului, instanţa de apel nu a mai ţinut cont de îndrumările instanţei de recurs şi a admis, în mod greşit, respectiva excepţie";.
Reclamanta - recurentă susţine că nu se aplică în cauză prescripţia dreptului material la acţiune deoarece dreptul său de a solicita obligarea pârâtei la plata fondurilor de restructurare acordate în baza convenţiilor menţionate, începe să curgă de la data scadenţei ultimei rate stabilite conform art. 3 lit. c) din Convenţia nr. 907/1996 şi anume 31 decembrie 2006. În raport de această dată, acţiunea a fost introdusă înlăuntrul termenului legal de prescripţie, de 3 ani, şi anume la data de 28 decembrie 2007 şi în consecinţă recurenta susţine că în mod greşit curtea de apel a interpretat dispoziţiile art. 3 lit. c) şi dispoziţiile art. 2 lit. c) din Convenţia nr. 907/1996.
Detaliind, reclamanta precizează că potrivit art. 2 lit. c) din Convenţia nr. 907/1996 prevede „suma pusă la dispoziţie de către Fondul Proprietăţii va fi recuperată din dividendele suplimentare corespunzătoare perioadei 2002 - 2006 conform anexei nr. 3";.
Art. 3 lit. c) din aceiaşi convenţie prevede „în situaţia în care suma pusă la dispoziţie de F.P.S. conform art. l la prezenta convenţie, cât şi alte sume acordate anterior de către F.P.S. şi nerecuperate până la data prezentei, nu au fost incluse în preţul total al acţiunilor, SC P. SA Petreşti se obligă să restituie integral aceste sume în perioada 2002 - 2006 în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie şi 31 decembrie ale fiecărui an";.
Perioada, stabilită de la caz la caz, va fi mai mică sau cel mult egală cu perioada de recuperare prin dividende prevăzută la art. 2 lit. c).
Din dispoziţiile enunţate se înţelege faptul că perioada de rambursare a sumelor în cauză nu poate fi mai mare decât perioada de recuperare prin dividende aşa cum s-a prevăzut la art. 2 lit. c).
Deoarece societatea nu a realizat dividende suplimentare necesare recuperării fondurilor de restructurare (conform art. 2 lit. c) din convenţie) cât şi faptul că valoarea convenţiilor nu a fost recuperată prin preţul acţiunilor (conform art. 3 lit. b) din convenţie), A.V.A.S. a înţeles să recupereze aceste sume conform art. 3 lit. c), în rate semestriale egale.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 28 decembrie 2007 (data poştei - fila 35 dosar fond) reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Petreşti la plata sumei de 129.850,00 RON, datorată în temeiul convenţiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993; nr. 89 din 9 decembrie 1993; nr. 40 din 14 februarie 1994; nr. 299 din 16 iunie 1995 şi nr. 907 din 18 octombrie 1996, precizând că potrivit art. 3 lit. c) din Convenţia nr. 907/1996, restituirea sumelor acordate prin fiecare convenţie să se facă eşalonat, în perioada 2002 - 2006 în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie şi respectiv 31 decembrie ale fiecărui an.
După pronunţarea sentinţei civile nr. 831/2008 reclamanta a declarat apel, solicitând obligarea pârâtei la plata aceleiaşi sume şi anume 129.850,00 RON, însă în prezentul recurs reclamanta îşi reduce pretenţiile la suma de 64.925 lei, susţinând că pentru această sumă nu operează prescripţia dreptului la acţiune, prescripţie care ar fi fost reţinută nelegal, în opinia recurentei, de curtea de apel.
Din analiza considerentelor deciziei, înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a reţinut că potrivit graficului de recuperare a fondurilor - anexa 3 a Convenţiei nr. 907/1996, conform art. 2 lit. c) dreptul reclamantei pentru ratele scadente până la data de 30 iunie 2004 inclusiv, în sumă de 161.000.000 ROL, care include şi jumătate din suma de 74.000 ROL prevăzută a se restitui în anul 2004, este prescris, deoarece cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 28 decembrie 2007, după împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, stipulat de Decretul nr. 167/1958, art. 1 şi 3, privitor la prescripţia extinctivă.
De asemenea, în mod legal curtea de apel a reţinut că pentru acelaşi raţionament şi dreptul reclamantei de a solicita suma de 660.250.000 ROL rezultată din adiţionarea sumelor de 161.000.000 ROL şi 499.500.000 ROL este prescris, menţinând în acest sens sentinţa tribunalului, ca fiind temeinică şi legală.
Osebit de aceasta, prin sentinţa tribunalului s-a constatat nulitatea absolută a clauzei nr. 8.6 din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni şi s-a respins cererea reclamantei cu privire la plata sumei de 638.250.000 ROL, sumă solicitată înlăuntrul termenului de prescripţie, cu motivarea că această clauză este contrară dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel cum a fost modificată. Această soluţie a fost menţinută de curtea de apel şi nu a fost criticată în recurs de reclamantă, ceea ce denotă că reclamanta recunoaşte legalitatea soluţiei.
Astfel fiind, chiar dacă dreptul reclamantei de a solicita suma de 64.925 lei din prezentul recurs nu ar fi prescris, A.V.A.S. nu ar fi îndrituită să solicite această sumă deoarece după cum s-a arătat mai sus reclamanta a considerat legală soluţia din fond şi apel privind nulitatea clauzei de la pct. 8.6 din contract.
În raport de considerentele expuse, înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 107 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3595/2012. Civil. Termen de graţie/eşalonare... | ICCJ. Decizia nr. 3636/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
