ICCJ. Decizia nr. 3654/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3654/2012
Dosar nr. 1931/104/2011
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1099 din 22 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL şi s-a constatat intervenită rezilierea Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008. S-a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea intentată la 15 aprilie 2011 şi precizată la data de 8 decembrie 2011, reclamanta SC V.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Piatra - Olt, pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 104.060 RON reprezentând producţia pe anul 2008, investiţii şi lucrări în mijlocul fix: „vie" conform art. V, pct. 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, constatarea rezilierii contractului de arendă, începând cu data de 22 aprilie 2008, cu cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că între reclamanta SC V.I. SRL şi Agenţia Domeniilor Statului a fost încheiat Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005 având ca obiect suprafaţa de 58,63 ha teren situat pe raza localităţii Piatra - Olt, ce a aparţinut SC A. SA Slatina.
La data de 29 aprilie 2008, reclamantei i-a fost transmis protocolul încheiat între Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Piatra - Olt, sub nr. 11343 din 22 aprilie 2008, prin care s-a preluat suprafaţa de 50 ha viţă de vie de către Comisia locală Piatra Olt, suprafaţa rămasă de 8,63 ha reprezentând alei, căi de acces, bălţi şi zonă împădurită, neinteresând obiectul de activitate al societăţii reclamante.
Reclamanta SC V.I. SRL, a notificat pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti cu Adresele nr. 36 din 29 ianuarie 2010 şi nr. 216 din 25 noiembrie 2010, în sensul desemnării unei persoane pentru a semna un act adiţional la contractul de arendă, arătându-se, de asemenea că au fost efectuate investiţii în mijlocul fix „vie" şi lucrările specifice culturii viţei de vie până la data încheierii protocolului din 22 aprilie 2008, prejudiciul reclamantei fiind în sumă de 104.060 RON.
Instanţa a constatat, examinând clauzele contractului de arendă că nu a fost stabilită durata contractului, părţile asumându-şi riscul de a interveni un caz de încetare de drept a contractului, aşa cum rezultă din clauza de la pct. 5.1. respectiv „durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art. 78 din H.G. nr. 626/2001, când prezentul contract încetează de drept", iar potrivit pct. 5.2 în situaţia în care pe perioada anului agricol arendatorul va concesiona terenul, prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă, începând cu data intrării în vigoare a contractului de concesiune".
În speţă, a intervenit cazul de încetare de drept a contractului prin predarea suprafeţei de teren de 50 ha de către Agenţia Domeniilor Statului către Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar a primăriei Piatra Olt, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, conform Sentinţei civile nr. 3960 din 2 iulie 2007, Hotărârii Comisiei Judeţene Olt nr. 104 din 16 august 2006 şi a procesului-verbal de delimitare validat prin Hotărârea Comisiei Judeţene Olt nr. 645 din 26 februarie 2008, astfel cum rezultă din Protocolul încheiat la 22 aprilie 2008.
Referitor la susţinerea reclamantei privind necesitarea încheierii unui act adiţional la contractul de arendă, urmare a predării terenului, instanţa nu a putut reţine existenţa acestei obligaţii în sarcina pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, având în vedere că, potrivit art. 2.4 şi art. 2.5 din contract, numai diminuarea suprafeţei de teren şi a arendei aferente pot face obiectul unui act adiţional or, în speţă s-a procedat la predarea întregii suprafeţe cultivată cu viţă de vie, respectiv 50 ha, nemaifiind achitată arenda ulterior datei încheierii Protocolului din 22 aprilie 2008.
În ceea ce priveşte clauza de la art. 5.2 din contract invocată de reclamantă, respectiv „arendaşul are dreptul să-şi strângă recolta de pe suprafeţele înfiinţate cu culturi cu obligaţia de a achita arenda stabilită în contract", s-a constatat că reclamanta SC V.I. SRL nu a făcut dovada că a solicitat să-şi strângă recolta aferentă anului 2008 de pe suprafaţa înfiinţată cu cultura de viţă de vie, de la beneficiarul recoltei, acesta fiind persoana căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 50 ha în mod corelativ, reclamanta nu a mai achitat arenda ulterior datei încheierii Protocolului din 22 aprilie 2008, dar a invocat un prejudiciu în valoare de 104.060 RON prin notificarea adresată Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti la 25 noiembrie 2010.
De asemenea, cu privire la acordarea despăgubirilor pentru efectuarea unor investiţii pe teren, în contractul de arendă nu au fost prevăzute clauze în acest sens, constatând că, potrivit art. 8 din Legea arendării nr. 16/1994, arendaşul are obligaţia de a menţine potenţialul productiv al bunurilor arendate, de a le restitui la încetarea contractului, de a cere acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investiţii pe teren, de a plăti arenda la termenele şi în modalităţile stabilite, precum şi de a executa toate obligaţiile contractuale.
Aşa cum rezultă şi din art. 14 din actul normativ menţionat, în cazul terenurilor plantate cu viţă de vie, arenda se poate stabili ţinându-se seama şi de tipul de plantaţie, vârstă, soi, starea tehnică şi biologică.
Apelul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 195 de la 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a III-a civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, la data de 6 iunie 2005 s-a încheiat Contractul de arendă nr. 15 între Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de arendator şi SC V.I. SRL în calitate de arendaş, pentru suprafaţa totală de 58,63 ha, aflată în administrarea arendatorului, stabilindu-se la pct. 5.1 din contract că "durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art. 78 din H.G. nr. 626/2001 când prezentul contract încetează de drept".
Prin Protocolul încheiat la 22 aprilie 2008 între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar a primăriei Piatra Olt s-a predat, către aceasta din urmă, suprafaţa de teren de 50 ha, ce a făcut obiectul contractului de arendare menţionat. Pentru această suprafaţă a intervenit încetarea de drept a contractului conform textului de lege precitat.
A mai rămas în discuţie suprafaţa de 8,63 ha pentru care potrivit dispoziţiilor art. 2.5 din contract trebuia încheiat un act adiţional la contract, însă în speţa de faţă nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prin notificările adresate Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti la 29 ianuarie 2010, 25 noiembrie 2010 intimata reclamantă i-a solicitat încheierea unui act adiţional la contract, însă apelanta pârâtă nu a răspuns.
În art. 2.5 din contractul de arendă părţile litigante au prevăzut că: "reducerea suprafeţei de teren prevăzută în contract nu antrenează răspunderea arendatorului, iar reducerea suprafeţei de teren prevăzută la pct. 2.4 va fi notificată de către partea în cunoştinţă, diminuarea suprafeţei de teren şi a arendei aferente urmând să facă obiectul unui act adiţional la prezentul contract.
Nesemnarea actului adiţional de către oricare din părţile contractante atrage rezilierea de drept a contractului fără nicio notificare prealabilă, partea care refuză semnarea având obligaţia de plată a daunelor-interese".
Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, conform dispoziţiilor art. 969 C. civ., astfel că faţă de cele prevăzute de părţi în articolul din contract precitat, în mod corect instanţa de fond a constatat rezilierea de drept a contractului părţilor.
Aşa fiind. în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, şi în consecinţă respingerea capătului de cerere privind rezilierea Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, formulat de către S.C. V.I. S.R.L, ca neîntemeiat.
În motivarea recursului, pârâta consideră că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, aceasta fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legilor de fond funciar şi a actelor normative care reglementează activitatea Agenţiei Domeniilor Statului.
După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta apreciază că, deşi instanţa de fond a reţinut faptul că, la data de 29 aprilie 2008, reclamantei i-a fost transmis Protocolul încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia Locală de Fond Funciar Piatra Olt, la pronunţarea hotărârii nu a avut în vedere faptul că, reclamanta S.C. V.I. S.R.L. a notificat Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti prin Adresele nr. 36 din 29 ianuarie 2010 şi nr. 216 din 25 noiembrie 2010, în vederea încheierii unui act adiţional la contractul de arendă.
Se arată că, la pronunţarea hotărârii, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că, contractul se află în curs de derulare, iar Agenţia Domeniilor Statului potrivit prevederilor contractuale, avea dreptul la calcularea arendei. Prin admiterea capătului de cerere privind constatarea rezilierii Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, practic s-a ajuns la prejudicierea arendatorului.
Recurenta, mai învederează faptul că, constatarea rezilierii Contractului de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, începând cu data de 22 aprilie 2008, are drept efect prejudicierea bugetului de stat.
Referitor la art. 5.1 şi art. 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005 care au stat la baza hotărârii pronunţate, precizează că, instanţa de judecată a aplicat greşit aceste prevederi contractuale în sensul că, în conformitate cu art. 5.1 din contract: "Durata contractului de arendă va fi până la data concesionării, potrivit art. 78 din H.G. nr. 626/2001, când prezentul contract încetează de drept", ori în cazul de faţă această prevedere contractuală nu îşi găseşte aplicare, nefăcându-se dovada cererii de concesionare a terenului la momentul exploatării. Cât priveşte art. 5.2 din contractul de concesiune, acesta se referă la dreptul arendatorului de a-şi strânge recolta, care la momentul încheierii protocolului, respectiv 22 aprilie 2008, apreciază că nu se impunea.
Se mai susţine că, instanţa de apel a ignorat susţinerile sale cu privire la lipsa unui act adiţional la contract, reclamanta exploatând în continuare suprafaţa de teren de 8,63 ha, astfel că, în mod greşit s-a considerat reziliat Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul este nefondat întrucât recurenta invocă doar formal motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304, pct. 9 din C. proc. civ. şi coroborarea acestuia cu dispoziţiile contractuale greşit încălcate sau aplicate, şi care ar putea fi încadrate în drept la art. 969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. şi art. 169 C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de apel nu a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ., art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. şi art. 169 C. proc. civ. Apreciind asupra probelor administrate în cauză şi asupra cererilor şi apărărilor părţilor, instanţa de apel a reţinut o stare de fapt şi de drept cu corespondent în realitate şi în normele legale în vigoare, aplicând în mod corect dispoziţiile art. 969 C. civ., care consacră principiul obligativităţii convenţiilor legal încheiate pentru părţile contractante, precum şi cele ale art. 1169 C. civ., art. 1082 C. civ. şi art. 169 C. proc. civ., referitoare la probaţiune. Instanţa de apel a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept pronunţând o hotărâre legală.
Cu privire la motivul de recurs referitor la aplicarea greşită şi încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. de către instanţa de apel se observă că aceasta a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 969 C. civ., atât cu privire la clauzele prevăzute în art. V. pct. 5.1 şi 5.2 din Contractul de arendă nr. 15 din 6 iunie 2005, cât şi cu privire la art. 2.4 şi 2.5 din acelaşi contract. Totodată, instanţa a aplicat în mod corect şi dispoziţiile art. 78 din H.G. nr. 626/2001, astfel după cum s-a reţinut pe larg în cele ce preced.
Faptul că, prin rezilierea contractului, recurenta ar putea înregistra prejudicii, nu justifică respingerea integrală a acţiunii. Pe de o parte pentru că prejudiciul nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost dovedit, nu ar fi fost îndeplinită condiţia culpei intimatei în apariţia prejudiciului. Eventualul prejudiciu încercat de recurentă nu este unul de natură a cădea în sarcina intimatei, întrucât încetarea executării contractului nu este cauzată în mod culpabil de către intimată. Cauza care a determinat încetarea contractului este una obiectivă, şi nu ţine de voinţa niciuneia dintre părţi. Ea este rezultatul aplicării unor dispoziţii legale referitoare la retrocedarea unor terenuri către foştii proprietari, conform Legii fondului funciar.
Cât priveşte susţinerea împrejurării că din suprafaţa de 58,63 ha, intimata ar fi continuat să exploateze 8.63 ha după retrocedarea celor 50 de ha către fostul proprietar, aceasta este o critică de netemeinicie, care ţine de aprecierea probelor şi care nu poate îl analizată în calea de atac a recursului, rezervată exclusiv aspectelor de nelegalitate.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 195 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva Deciziei nr. 195 din 30 noiembrie 2011 pronunţata de Curtea de Apel Craiova, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3652/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3747/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
