ICCJ. Decizia nr. 3855/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3855/2012
Dosar nr. 1622/30/2010
Şedinţa publică de la 09 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, la data de 8 martie 2010, sub nr. 1622/30/2010, reclamanţii B.V., W.A.C. şi W.G.I. au chemat în judecată pârâtul Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate aplicabilitatea Legii nr. 221/2009 în ceea ce îi priveşte şi caracterul politic al măsurilor represive dispuse împotriva lor şi a antecesorilor acestora, şi, pe cale de consecinţă, să dispună: acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către B.V., urmare dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, localitatea R.C., dispusă prin decizia M.A.I. nr. 200/1955, pusă în aplicare la data de 18 iunie 1951; acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către mama reclamanţilor, defuncta N.A., urmare aplicării aceleiaşi măsuri administrative a dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu, prin aceeaşi decizie susmenţionată; acordarea de despăgubiri în cuantum de 80.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către defunctul N.G., urmare aplicării măsurii administrative a dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu întregii familii, acesta nefiind beneficiar al măsurilor reparatorii deja acordate soţiei supravieţuitoare şi celor două fiice, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999; acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit de către N.M., urmare aceloraşi măsuri administrative de dislocare şi stabilire a domiciliului obligatoriu; cu obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3275, pronunţată la data de 25 noiembrie 2010, în Dosarul nr. 1622/30/2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.V., W.A.C. şi W.G.I., împotriva pârâtului Statul Român Bucureşti, pentru acordarea de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009 şi, în consecinţă: a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei B.V. 20.000 euro, prin echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri morale pentru deportarea sa, a mamei sale N.M. şi a tatălui său N.G.; a respins cererea reclamantei de acordare a diferenţei de despăgubiri morale, în cuantum de 160.000 euro; a obligat pârâtul să le plătească reclamanţilor W.A.C. şi W.G.I. 5.000 euro, câte 2.500 euro pentru fiecare, prin echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri morale pentru deportarea mamei lor N.A.; a respins cererea aceloraşi reclamanţi de acordare a diferenţei de despăgubiri morale în cuantum de 45.000 euro,dar şi a despăgubirilor morale cerute pentru deportarea bunicilor N.G. şi N.M.; a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei B.V. o parte din cheltuielile de judecată, respectiv 400 RON, reprezentând onorariu de avocat şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei W.A.C. o parte din cheltuielile de judecată, respectiv 400 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen, pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, la data de 04 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată; Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş - la data de 08 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată şi reclamanţii B.V., W.A.C. şi W.G.I., la data de 12 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1091/A, pronunţată la data de 29 noiembrie 2011, în Dosarul nr. 1622/30/2010, a respins apelul declarat de reclamanţii B.G., W.A.C. şi W.G.I. împotriva sentinţei civile nr. 3275 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă; a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins petitul din acţiunea reclamanţilor pentru obligarea instituţiei pârâte la plata despăgubirilor pentru daune morale, şi a menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanţii B.V., W.A.C. şi W.G.I., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului lor şi respingerii apelurilor Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, şi, rejudecând cauza, majorarea cuantumului daunelor morale acordate, conform solicitării de la fond; în subsidiar, menţinerea cuantumului stabilit pe seama lor, cu titlu de daune morale, prin sentinţa nr. 3275 din 25 noiembrie 2010; fără cheltuieli de judecată, cât şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând admiterea recursului, aşa cum a fost declarat şi motivat, rejudecarea cauzei şi să se modifice acea parte a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, prin care Ministerul Finanţelor Publice este obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi, solicitând, totodată, să se aibă în vedere la soluţionarea pricinii faptul că, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a Legii nr. 221/2009 şi ale O.U.G. nr. 62/2010.
Analizând recursurile formulate, sub aspectul legalităţii căii de atac a apelului şi a competenţei de soluţionare a recursului, constituit în motiv de ordine publică, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. XIII alin. 1 pct. 3, alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/26.10.2010, în vigoare cu data de 25 noiembrie 2010, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 396/11.06.2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: La art. 5 alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel, şi sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti";.
Situaţiile juridice tranzitorii au fost reglementate prin art. XXVI din Legea nr. 202/2010, după cum urmează: „dispoziţiile (...), precum şi ale art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi";.
În speţa dedusă judecăţii, constatând că, hotărârea instanţei de fond, respectiv, sentinţa civilă nr. 3275, a fost pronunţată de către Tribunalul Timiş, secţia civilă, în data de 25 noiembrie 2010, dată la care Legea nr. 202/2010 intrase în vigoare, iar nu până la această dată, într-o acţiune întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Înalta Curte reţine că această sentinţă se încadrează în categoria hotărârilor judecătoreşti care, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sunt supuse numai căii de atac a recursului, a cărui soluţionare este de competenţa curţii de apel.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii B.V., W.A.C. şi W.G.I. şi de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, sub aspectul motivului de ordine publică evocat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru a soluţiona calea de atac a recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii-reclamanţii B.V., W.A.C. şi W.G.I. şi de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1091/A din 29 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara pentru a soluţiona calea de atac a recursurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3848/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3876/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
