ICCJ. Decizia nr. 3876/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3876/2012
Dosar nr. 37501/3/2006
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6500 din 21 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.I.X. SRL Bucureşti împotriva pârâtei SC T.V.C. SA Bucureşti cu consecinţa obligării acesteia să execute lucrări de reparaţii la imobilul „Hală depozit ţevi şi service"; situat în Bucureşti, sector 4, conform punctului de vedere al experţilor desemnaţi de instanţă (ing. C.A., A.H. şi L.C.E.). Pârâta a fost obligată la plata sumei de 1000 lei/zi de întârziere de la data pronunţării sentinţei şi până la începerea efectivă a lucrărilor de reparaţii cu 39.950,47 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la executarea lucrărilor de reparaţii la imobilul „Hală depozit ţevi şi service";, situat administrativ în Bucureşti, sector 4, precum şi plata unor daune cominatorii de 1.000 lei pe zi întârziere, iar în subsidiar, încuviinţarea executării acestor lucrări cu o altă societate urmând ca pârâta să suporte contravaloarea.
Invocând prevederile art. 1073 şi urm. C. civ. şi ale Legii nr. 10/1995, reclamanta a susţinut că prin contractul de antrepriză nr. 21 din 12 august 2003 încheiat între părţi, pârâta s-a obligat să execute obiectivul anterior menţionat, însă ulterior finalizării construcţiei au început să apară deficienţe constând în fisurarea panourilor de închidere, precum şi alte vicii identificate inclusiv de Inspectoratul de stat în Construcţii. Deşi i s-a comunicat această situaţie pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantei de a le remedia.
În acest context, tribunalul a arătat că potrivit art. 9 din contract pârâta şi-a asumat obligaţia de a executa lucrările la nivel cantitativ şi calitativ corespunzător, în conformitate cu prevederile din standardele şi prescripţiile tehnice în vigoare şi să remedieze fără plată părţile din lucrări executate cu deficienţe sau abateri peste limitele admisibile, constatate în timpul execuţiei, la recepţia preliminară sau în perioada de garanţie.
Raportul de expertiză efectuat iniţial nu a fost luat în considerare cu motivarea că expertul desemnat în cauză nu este autorizat MLPAT, situaţie în care s-a dispus efectuarea unei noi expertize din ale cărei concluzii a rezultat că în concepţia şi proiectarea clădirii exista deficienţe în privinţa structurii şi subansamblurilor de închidere şi se impune efectuarea lucrărilor de reparaţii.
În temeiul art. 29 din Legea nr. 10/1995 pârâta în calitate de executant răspunde pentru viciile ascunse ale construcţiei, motiv pentru care acţiunea a fost admisă în conformitate cu art. 1073 şi art. 1082 C. civ.
Referitor la cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 26.777.416,2 lei cu titlu de rest de plată conform contractului şi a convenţiei din 26 mai 2004, prima instanţă a reţinut că contrar susţinerilor pârâtei, reclamanta nu şi-a asumat obligaţia de a achita această sumă.
Pe de altă parte, dacă această sumă reprezintă garanţia de bună execuţie, cererea pârâtei este, de asemenea, nejustificată în condiţiile în care aceasta nu a semnat procesul-verbal de recepţie finală din 25 august 2005.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 564 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti , secţia a V-a comercială.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a arătat că răspunsurile cuprinse în raportul de expertiză efectuat în această etapă procesuală conţine aprecieri de ordin subiectiv ale expertului judiciar, nefiind obţinute pe baza unor metode de calcul verificate ştiinţific pe baza cărora să se obţină rezultate obiective, motiv pentru care s-a raportat la expertiza întocmită de cei trei experţi desemnaţi de tribunal de pe lista comunicată de MLPAT.
Prin urmare, s-au înlăturat criticile apelantei potrivit căreia prin obligarea la efectuarea lucrărilor de reparaţii s-ar schimba starea tehnică a imobilului convenită de părţi, cu motivarea că dacă s-ar lua aceste măsuri s-ar înfrânge voinţa legiuitorului care stabileşte răspunderea executantului pentru viciile apărute. Totodată, potrivit art. 9 lit. g) din contract pârâta s-a obligat să răspundă pentru obligaţiile ce îi revin în baza Legii nr. 10/1995, astfel încât răspunderea sa contractuală este în legătură cu întreaga investiţie din faza de proiect şi până la finalizarea lucrării, indiferent cine a fost executantul unei părţi din această lucrare.
S-au respins şi criticile referitoare la interpretarea convenţiei părţilor încheiată în luna mai 2004 şi a modului de soluţionare a cererii reconvenţionale având în vedere faptul că reclamanta a renunţat strict la pretenţiile referitoare la viciile aparente expres şi limitativ enumerate în înscrisul respectiv. Restituirea garanţiei de bună execuţie nu se justifică deoarece pârâta nu a semnat procesul-verbal de recepţie finală, situaţie în care perioada de garanţie s-a prelungit automat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.V.C. SA Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invoca faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile contractului încheiat între părţi şi a nesocotit forţa obligatorie a acestuia, concluzionând contrar convenţiei părţilor că răspunderea sa contractuală poate fi antrenată în legătură cu întreaga investiţie, de la faza de proiect până la finalizarea acesteia, ceea ce excede obligaţiilor asumate prin contractul părţilor.
Pornind de la premisa greşită că recurenta şi-ar fi asumat şi obligaţia întocmirii proiectului tehnic al detaliilor de execuţie, instanţa de apel prin decizia recurată, menţinând hotărârea primei instanţe a dispus efectuarea unor lucrări de reparaţii care a dispus efectuarea unor lucrări de reparaţii care vizează aducerea imobilului într-o altă stare tehnică în privinţa soluţiilor constructive decât acelea prevăzute în proiectul tehnic ce face parte din contractul de antrepriză nr. 21 din 12 august 2003.
În legătură cu acest aspect, deşi s-a încuviinţat efectuarea unei noi expertize, ulterior instanţa de apel încălcând prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a înlăturat nejustificat această probă argumentându-şi soluţia exclusiv pe baza concluziilor raportului de expertiză efectuat la tribunal, pronunţând astfel o soluţie lipsită de temei legal.
De asemenea, arată recurenta, instanţa de apel a interpretat eronat convenţia părţilor din 26 mai 2004 cu privire la reglarea financiară a contractului cu consecinţa obligării sale şi la efectuarea unor lucrări de reparaţii pentru realizarea cărora s-a diminuat valoarea contractului.
O altă critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva criticilor referitoare la modul de soluţionare al cererii reconvenţionale, în condiţiile în care reclamanta intimată s-a obligat în mod expres şi necondiţionat să achite suma ce a format obiectul acestei critici.
Recursul este fondat.
Astfel, reclamanta a investit prima instanţă cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la executarea lucrărilor de reparaţii la imobilul anterior identificat, cu motivarea că aceasta în calitate de executant nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale asumate prin contractul de antrepriză.
Soluţionând apelul, instanţa de apel, deşi a apreciat că faţă de expertiza întocmită la tribunal este necesară suplimentarea probaţiunii prin efectuarea unei noi expertize, prin decizia recurată această probă este înlăturată având în vedere că nu se bazează pe argumente ştiinţifice, soluţia întemeindu-se pe probele administrate de prima instanţă.
În acest context, Înalta Curte observă, că deşi instanţa de apel a considerat că este necesară această probă stabilind din oficiu şi alte obiective faţă de cele propuse de părţi, ulterior a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în această etapă procesuală cu motivarea că este rezultatul unei aprecieri de ordin subiectiv, astfel încât se impune să se raporteze la concluziile expertizei întocmite de experţii MLPAT desemnaţi de tribunal, deşi această probă a fost contestată prin motivele de apel, iar la rândul său instanţa aplicând art. 292 şi art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat că este necesară completarea probelor administrate la primă instanţă.
Acest raţionament este nu doar contradictoriu dar a avut drept consecinţă şi încălcarea prevederilor art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. în sensul că procedând în acest mod, instanţa de apel a soluţionat procesul fără a cerceta fondul prin prisma obligaţiilor ale pârâtei asumate prin contractul de antrepriză, a limitelor în care răspunderea contractuală a acesteia poate fi angajată, prin examinarea în concret a criticilor formulate de apelanta în aceste privinţe.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ., raportat la art. 314 C. proc. civ. în sensul că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, situaţie în care soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului pârâtei, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, situaţie în care cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, iar analizarea celorlalte critici formulate de recurentă nu este posibilă.
În rejudecare, instanţa de apel va analiza toate motivele şi va administra la cerere sau din oficiu toate probele necesare inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate pentru justa soluţionare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de recurenta - pârâtă SC T.V.C. SA BUCUREŞTI ca lipsită de obiect.
Admite recursul declarat de pârâta SC T.V.C. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 564 din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3855/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3892/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
