ICCJ. Decizia nr. 3924/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3924/2012
Dosar nr. 53/118/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 08 iunie 2006 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii I.Z.N., B.A.T., L.T.N.T., I.I.I.M., I.I.E.D. şi C.I.M. au chemat în judecată Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună restituirea şi lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului compus din teren în suprafaţă de 247,24 mp şi construcţii - parter, etaj I şi etaj II, situat în Constanţa, iar, în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să oblige Primarul Municipiului Constanţa la emiterea unei dispoziţiei care să cuprindă oferta de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 446 din 01 aprilie 2009, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a obligat pârâţii să restituie reclamanţilor în natură imobilul compus din teren în suprafaţă de 213,14 mp indiviz şi apartamentul situat la etajul II compus din 2 camere, în suprafaţă de 32,06 mp, dependinţe în suprafaţă de 16,36 mp şi boxă în suprafaţă de 14,27 mp situat în Constanţa, strada Arhiepiscopiei nr. 2 bis şi a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 122,5 mp şi construcţie D+P+2E, cu excepţia imobilului construcţie restituit în natură, situat în Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanţii s-au legitimat ca moştenitori ai defunctului I.Ş., conform certificatului de moştenitor nr. 244 din 11 noiembrie 1998, autorul reclamanţilor fiind proprietarul imobilului situat în Constanţa, compus din teren şi construcţie, bun preluat de stat în mod abuziv, în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr. 244/1960.
S-a mai reţinut că din imobilul - construcţie situat în Constanţa, identificat prin expertiza A.N., au fost înstrăinate patru apartamente conform Legii nr. 112/1995, reclamanţii fiind îndreptăţiţi să li se restituie în natură numai apartamentul neînstrăinat chiriaşilor, situat la etajul II, compus din 2 camere, dependinţe şi boxă.
Suprafaţa de teren aferentă construcţiei a fost identificată prin expertiza tehnică imobiliară ca fiind de 331,71 mp, din care 162,22 mp ocupată de construcţie şi 169,05 mp teren liber.
Prima instanţă a statuat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să li se restituie în natură terenul indiviz în suprafaţă de 213,14 mp, iar pentru diferenţa de 122,5 mp, aferentă locuinţelor înstrăinate chiriaşilor s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar, Primarul Municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 336/C din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Constanţa Instanţa de apel a admis apelul formulat şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâţii să restituie în natură reclamanţilor numai cota indiviză de teren din suprafaţa totală de 200 mp, aferentă locuinţei, restituită în natură reclamanţilor, situată la etajul II al imobilului din Constanţa, şi a obligat pârâţii să facă propuneri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferenţa de teren, până la concurenţa terenului în suprafaţă de 200 mp ce nu poate fi restituită în natură reclamanţilor, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că apelanţii pârâţi nu au contestat cele statuate de prima instanţă cu privire la stabilirea calităţii reclamanţilor de moştenitori ai defunctului I.Ş., calitatea acestuia din urmă de fost proprietar al imobilului din Constanţa, şi identitatea dintre acest imobil - teren şi construcţie D+P+2E şi imobilul situat în prezent în Constanţa, dezlegările instanţei de fond sub aceste aspecte, intrând în puterea lucrului judecat.
1. Apelanţii pârâţi au înţeles să conteste în apel întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor asupra terenului situat în Constanţa, la momentul preluării întregului imobil de către stat ca bun abandonat, conform Decretului nr. 111/1951.
Reclamanţii au făcut dovada că autorul lor, I.Ş., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 343 din 17 februarie 1932 a cumpărat de la vânzătoarea S.R.H. „imobilele situate în Constanţa, compuse din teren împreună cu toate construcţiile aflate pe ele".
Acest înscris nu menţionează întinderea terenului aferent construcţiilor cumpărare de autorul lor, şi nici nu descrie aceste construcţii.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 271 din 05 februarie 1932, S.I. cumpără de la vânzătorul I.C., G.C., C.N.G., M.C.P. o suprafaţă de teren de „circa 179 mp" situat în Constanţa, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 274 din 05 februarie 1932, soţia lui S.I., respectiv C.S.I. a cumpărat de la aceiaşi vânzători o suprafaţă de teren de 134 mp situat în Constanţa.
In raport de aceste înscrisuri, instanţa de apel a reţinut ca fiind întemeiată susţinerea apelanţilor pârâţi conform căreia autorul reclamanţilor nu a fost proprietarul exclusiv al terenului situat în Constanţa, soţia acestuia, C.S.I. dobândind în calitate de proprietar o suprafaţă de 134 mp la aceeaşi adresă.
Din adresa nr. 67619 din 2 octombrie 2000 emisă de Municipiul Constanţa - Direcţia Patrimoniu, rezultă că în planul cadastral al oraşului Constanţa întocmit în anii 1936-1938, registrul de proprietăţi volumul I, pagina 16 la numărul curent 160 este consemnat lotul 6 din careul 123, ca teren construit, la acea dată în proprietatea I.C. Forma şi dimensiunile lotului sunt consemnate în planul la scara 1: 500- careul 14 şi în carnetul de schiţe de teren ale careului 148. Acest bun imobiliar (construcţie şi teren) a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 iar prin Decizia nr. 857/1961 imobilul a fost transferat în administrarea I.L.L. Constanţa - adresa nr. 4286 din 14 septembrie 1998.
Din adresa nr. 22910 din 03 august 1998 emisă de Serviciul Român de Informaţii rezultă că I.Ş., pensionar militar, a fost arestat în 1958, iar prin sentinţa penală nr. 79 din 26 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 10 ani de temniţă grea şi a decedat la data de 06 februarie1960 în Penitenciarul Gherla.
Aceste înscrisuri se coroborează cu adresa nr. R 9048 din 04 februarie 2010 emisă de Primăria Municipiului Constanţa, înscris ce a fost depus în instanţa de apel, împreună cu planul cadastral al Municipiului Constanţa, ediţia 1994-1997 şi scara 1: 2000 cu delimitarea imobilului, planul cadastral al Municipiului Constanţa ediţia 1936-1938, scara 1: 2000 (fragment) cu delimitarea imobilului din strada G. nr. 4, pagina nr. 16 din Registrul de proprietăţi Volumul I din 1936, carnet de schiţe de teren al careului 123, întocmit la 17 decembrie 1935, fişa bunului imobil strada A. nr. 2 bis din decembrie 1996.
Prin expertiza imobiliară - supliment, realizată de expert B.M. în apel, s-a concluzionat că suprafaţa lotului nr. 6 din careul 123 a avut o suprafaţă de 200 mp, conform planului de situaţie anexat.
Din coroborarea probatoriului administrat în faţa instanţelor de fond şi de apel, înscrisuri, expertize imobiliare, inclusiv planuri cadastrale întocmite în perioada 1936-1938 cu privire la careul 123 lot nou 6 - fostă proprietate I.Ş., - colonel în armata română, rezultă că terenul a avut o suprafaţă de 200 mp. Diferenţa de teren de 134 mp, regăsită în prezent în curtea imobilului din Constanţa, şi identificată prin expertiza ing. M.C.R. se identifică cu fosta proprietate C.S.I., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 274 din 05 februarie 1932.
Reclamanţii, în calitate de nepoţi de frate ai defunctului I.Ş. nu au şi calitatea de moştenitori ai soţiei unchiului lor şi în consecinţă nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii şi pentru diferenţa de teren de 134 mp proprietatea Constanţei S.I., dreptul lor în temeiul Legii nr. 10/2001 urmând a fi recunoscut în limita terenului de 200 mp aferent construcţiei D+P+2E, preluată din proprietatea I.Ş., autorul lor.
In raport de considerentele expuse, instanţa de apel a reţinut ca fondată critica apelanţilor pârâţi ce vizează întinderea terenului aferent construcţiei D+P+2E fostă proprietate I.Ş. în limita suprafeţei de 200 mp.
2. In raport de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, instanţa a reţinut ca fondată şi critica apelanţilor pârâţi ce vizează imposibilitatea restituirii în natură a terenului indiviz în suprafaţă de 213,14 mp.
Din raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond de ing. M.C.R. rezultă că imobilul construit D+P+2E ocupă o suprafaţă de teren de 173, 24 mp, iar din această clădire au fost înstrăinate 4 apartamente.
Reclamanţilor le-a fost restituit în natură numai unul din cele 5 apartamente existente în imobil, situaţie în care se constată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să li se restituie în natură exclusiv cota indiviză de teren din totalul de 200 mp, aferentă locuinţei restituite, situată la etajul II (compusă din două camere în suprafaţă de 32,06 mp, dependinţe în suprafaţă de 16,36 mp şi boxă în suprafaţă de 14,27 mp). Prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea 10/2001 şi art. 7.3 din HG nr. 901 din 8 septembrie 2010, diferenţa de teren indiviz (până la complinirea suprafeţei totale de 200 mp - fostă proprietate I.Ş.) reprezintă teren aferent locuinţelor înstrăinate chiriaşilor din imobil, conform Legii nr. 112/1995, iar reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească pentru acest teren exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
3. Întrucât o parte din construcţie a fost înstrăinată chiriaşilor conform Legii nr. 112/199 , iar terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 200 mp nu poate fi restituit integral în natură reclamanţilor, fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, în mod judicios s-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură.
Deşi termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, până la momentul sesizării instanţei, pârâtul Primarului Municipiului Constanţa nu emisese o dispoziţie motivată cu privire la notificarea reclamanţilor.
În această privinţă, absenţa răspunsului persoanei deţinătoare echivalează cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în condiţiile legii speciale, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. IX din 20 martie 2006 pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii I.Z.N., I.I.I.M., I.I.E.D., I.(C.)I.M. şi B.A.T.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, întemeiate de recurenţi pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Este real că înscrisul de la fila 10 dovedeşte că suprafaţa de 134 mp din imobil a fost vândut către C.S.I., la data de 05 februarie1932.
În aceeaşi zi se vinde către autorul reclamanţilor suprafaţa de 179 mp, iar la data de 22 februarie1932, deci ulterior celor două contracte, se încheie un al treilea contract de vânzare cumpărare prin care S.N. vinde d-lui M.S.I. imobilele situate în Constanţa compuse din întreaga suprafaţă de teren împreună cu toate construcţiile aflate pe el.
Instanţă de apel nu arată care este motivul pentru care a apreciat că primele contracte de vânzare ar fi valabile, iar nu cel de al treilea prin care toată proprietatea este vândută autorului reclamanţilor.
2. Pe de altă parte, autorul reclamanţilor şi soţia sa au cumpărat acea porţiune de teren fiind căsătoriţi, astfel că în mod nelegal instanţa de apel a stabilit că suprafaţa de 134 mp ar fi rămas în proprietatea soţiei autorului reclamanţilor, mai ales că aceştia nu au avut copii, astfel încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea acestei suprafeţe de teren.
3. Se mai arată că în înţelesul legii, terenul aferent şi care nu poate fi vândut cumpărătorilor beneficiari ai Legii nr. 112/1995 este terenul de sub construcţie. Mai mult, Legea 10/2001 stabileşte principiul restituirii în natură.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
1. Prin interpretarea şi coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, instanţa de apel a stabilit că terenul, care a aparţinut autorului reclamanţilor, I.S., a avut o suprafaţă de 200 mp.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
In consecinţă, Înalta Curte nu poate verifica hotărârea instanţei de apel sub aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate. A aprecia în această fază procesuală că, din înscrisurile depuse în fazele procesuale anterioare, rezultă că terenul care a aparţinut autorului reclamanţilor are o altă suprafaţă decât cea reţinută de instanţa de apel, înseamnă a reinterpreta probatoriul administrat, ceea ce nu este permis, faţă de natura controlului judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului şi care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.
2. Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare în cauză a prevederilor art. 3 şi art. 4 din Legea 10/2001.
Potrivit acestor prevederi legale, sunt îndreptăţite, în sensul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, peroanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
S-a probat în cauză calitatea reclamanţilor de moştenitori ai defunctului I.Ş., în baza certificatului de moştenitor nr. 244 din 11 noiembrie 1998. Însă, reclamanţii, în calitate de nepoţi de frate ai defunctului I.Ş., nu au şi calitatea de moştenitori ai C.I., soţia autorului lor. Nu s-a făcut dovada în cauză a calităţii lor de moştenitori testamentari, iar legea conferă vocaţie generală la moştenire numai rudelor defunctului.
Pe de altă parte, nu se poate susţine nici că în patrimoniul autorului reclamanţilor, exista, la data deschiderii succesiunii şi cota de proprietate dobândită de soţia sa, C.I., în timpul căsătoriei, ca bun comun. Această împrejurare ar fi existat numai în ipoteza în care, autorul reclamanţilor ar fi dobândit, prin succesiune, în calitate de soţ supravieţuitor, bunul care a aparţinut C.I. şi apoi, pe cale de retransmitere succesorală, l-ar fi transmis reclamanţilor. Or, din cuprinsul aceluiaşi certificat de moştenitor, rezultă că I.Ş. a decedat înaintea soţiei sale, I.C.
3. Sunt nefondate susţinerile reclamanţilor cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 alin. (5) din Legea 10/2001 în privinţa terenului care poate fi restituit în natură.
Este adevărat că Legea 10/2001 prevede caracterul prioritar al restituirii în natură a bunurilor care intră sub incidenţa sa, dar acelaşi act normativ reglementează o serie de excepţii de la aplicarea acestui principiu.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 1/2009 nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, urmând ca pentru aceste terenuri, foştii proprietari să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condiţiile legii.
Art. 7.3 alin. (2) din HG nr. 901 din 08 septembrie 2010 defineşte terenul aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 ca fiind terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosinţă.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale în cauza de faţă. Câtă vreme reclamanţilor le-a fost restituit în natură numai unul din cele 5 apartamente din imobil, ei sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură numai a cotei indiviză de teren din totalul de 200 mp, aferentă locuinţei restituite. Pentru diferenţa de teren, ce reprezintă teren aferent locuinţelor înstrăinate, în temeiul Legii 112/1995 chiriaşilor din imobil, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenţii-reclamanţi la 300 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-paraţi.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.Z.N., I.I.I.M., I.I.E., I. (C.)M. şi B.A.T. împotriva deciziei nr. 336 C din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenţii-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei către intimaţii-pârâţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3928/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în... | ICCJ. Decizia nr. 3818/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
