ICCJ. Decizia nr. 4027/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 4027/2012
Dosar nr. 2958/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 iunie 2012
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face raportul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 2408/215/2010** al Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a cărui strămutare se solicită a făcut obiectul unei cereri anterioare de strămutare, admisă în data de 24 aprilie 2012 de către Înalta Curte, secţia a II-a civilă, iar dosarul a şi fost strămutat la Curtea de Apel Timişoara; petenta SC A. SA, prin cererea depusă la dosarul cauzei, a arătat că înţelege să renunţe la judecarea cererii de strămutare şi a solicitat instanţei să ia act de această solicitare.
Procurorul solicită să se ia act de solicitarea petentei SC A. SA privind renunţarea la judecata cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Ia act de cererea de renunţare la judecarea solicitării de strămutare, a judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 2408/215/2010** al Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, formulată de petenta SC A. SA.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4026/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4028/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|