ICCJ. Decizia nr. 4050/2012. Civil

Decizii civile ICCJ 2012

Prin sentința civilă nr. 515/S din 19 noiembrie 2007, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D. și B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâtul să achite, cu titlu de despăgubiri, câte 10.000 RON fiecăruia dintre reclamanții A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M. și câte 5.000 RON fiecăruia dintre reclamanții S.C. și B.D.; a respins restul pretențiilor formulate de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 625 din 13 decembrie 2005, reclamanții din prezenta cauză, au fost achitați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, prin această hotărâre judecătorească, s-a constatat că reclamanții C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M. au fost arestați preventiv în perioada 09 iulie 2004-05 august 2004, iar reclamanții S.C. și B.D. au fost reținuți și arestați preventiv, în perioada 09 iulie 2004-13 iulie 2004.

Prin decizia penală nr. 349 din 20 decembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, împotriva sentinței penale nr. 625 din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Brașov, pe care a menținut-o.

Prin decizia penală nr. 2639 din 16 mai 2007, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei penale nr. 349 din 20 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

în dovedirea prejudiciilor morale pe care reclamanții le-au invocat, prin cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o, în cauză au fost audiați martorii: M.P., G.G., A.F.E., B.C. și M.D.

Din depoziția martorei M.P. a rezultat că aceasta le cunoaște pe reclamantele C.C.M. de 20 de ani, iar pe reclamanta S.C. de 9 ani.

De asemenea, din declarația martorei menționate s-a reținut că aceasta a luat cunoștință de starea pe care reclamantele arătate au avut-o după data la care au fost puse în libertate, arătând, în acest sens, că reclamanta C.C.M. a avut o perioadă depresivă, care s-a manifestat prin izolarea acesteia de cercul de prieteni și cunoștințe și prin declanșarea unei afecțiuni medicale.

Cu ocazia audierii sale, martora M.P. a declarat că arestarea preventivă a reclamantei C.C.M. i-a afectat atât pe copilul acesteia, care a început să fie retras la școală și în cercul de prieteni, cât și pe mama reclamantei menționate, căreia i s-a agravat starea de sănătate.

Din declarația martorului G.G. a rezultat că acest martor l-a vizitat pe reclamantul B.D., în perioada de timp în care acesta a fost arestat preventiv, constatând că acesta era puternic afectat de cele întâmplate și speriat de perspectiva condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat.

Cu ocazia audierii sale, martorul menționat a învederat că procesul penal în care a fost implicat reclamantul B.D. a fost intens mediatizat, ceea ce a făcut ca informația relativă la arestarea preventivă a acestuia să ajungă la cunoștința locuitorilor satului în care partea domiciliază, precum și la cunoștința cercului de prieteni ai acestuia, care au manifestat ostilitate față de el, afirmându-și convingerea că acuzațiile pe care i le-au adus reclamantului organele de anchetă sunt întemeiate, iar această atitudine a cunoștințelor sale și a consătenilor săi l-a afectat pe reclamantul B.D.

Din depoziția martorului A.F.E. instanța a reținut că după ce reclamantul B.D. a fost pus în libertate, oamenii din satul în care acesta domiciliază au manifestat ostilitate față de el, refuzând să intre în relații cu acesta, pe motiv că este un infractor.

De asemenea, o parte din prietenii reclamantului și a rudelor sale l-a marginalizat, după ce a aflat că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, spunând despre el că este un infractor.

Din depoziția aceluiași martor, A.F.E., a rezultat că urmare a procesului penal ce a fost declanșat împotriva sa, reclamantul nu a mai putut să își continue activitatea la firma la care a fost angajat.

Și martorul B.C. a relatat că reținerea de către organele de cercetare penală a reclamanților A.M.A. și B.N.C.M. s-a produs la locul de muncă al acestora.

Ca urmare a arestării preventive a reclamanților menționați, conducerea societății comerciale la care erau angajați a luat împotriva lor măsura desfacerii contractelor de muncă, cu motivarea că "sunt niște infractori, iar societatea nu are nevoie de asemenea oameni".

Martorul menționat a mai declarat că și colegii de muncă ai celor doi reclamanți au afirmat despre ei că sunt niște infractori, motiv pentru care au refuzat să le mai vorbească și să intre în relații cu ei, iar această atitudine s-a prelungit chiar și după ce procesul penal, în care au fost implicați reclamanții A.M.A. și B.N.C.M., s-a finalizat cu achitarea lor.

Din depoziția martorului M.D., instanța reținut că circumstanțele în care s-a produs reținerea reclamanților A.M.A. și B.N.C.M. de către organele de cercetare penală, condiții care, alături de mediatizarea procesului penal în care aceștia erau implicați, au fost de natură să atragă reacția ostilă a patronilor societății comerciale la care erau angajați și a colegilor de serviciu, care au declarat despre reclamanți că sunt "niște infractori și niște oameni de nimic".

Din aceeași depoziție a mai rezultat că, după ce au fost concediați de la societatea comercială la care erau angajați, reclamanții A.M.A. și B.N.C.M., au avut probleme financiare și au încercat să se angajeze la alte firme, însă s-au lovit de ostilitatea reprezentanților acestora atunci când spuneau că sunt implicați într-un proces penal.

Drept urmare, prima instanță, ținând seama de durata arestării preventive a fiecăruia dintre reclamanți și de consecințele pe care măsura arestării preventive le-au avut asupra lor și asupra membrilor familiilor lor, a apreciat că suma de 10.000 RON este de natură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit de fiecare dintre reclamanții A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M., iar suma de 5.000 RON este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului invocat de fiecare dintre reclamanții S.C. și B.D.

Prin decizia civilă nr. 417Ap din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei, și de reclamanții apelanți A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M., împotriva sentinței civile sus-menționate; a admis apelul formulat de reclamanții S.C. și B.D. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să achite reclamanților S.C. și B.D. câte 10.000 RON fiecăruia cu titlu de daune morale; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat pârâtul să plătească reclamantei S.C. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 8067 din 12 decembrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M., de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei nr. 47/Ap din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

în considerentele deciziei, s-a reținut că motivarea deciziei pronunțate de instanța de apel nu permite efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

La Curtea de Apel Brașov, prezenta cauză a fost înregistrată sub nr. 4982./62/2007.

Prin decizia civilă nr. 127 din 28 octombrie 2009, Curtea de apel a admis apelul declarat de pârât Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 515/s din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins apelul declarat de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. împotriva sentinței civile nr. 515/s din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov.

Prin decizia nr. 5273 din 14 octombrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată decizia sus-menționată și cauza trimisă spre rejudecare, instanța de casare apreciind că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, dată fiind insuficienta motivare a deciziei recurate.

La Curtea de Apel Brașov, prezenta cauză a fost înregistrată sub nr. 1349/1/2010.

Prin decizia civilă nr. 67/Ap din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finațelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Brașov, și a schimbat în tot sentința apelată, astfel că s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanți, ca neîntemeiată; s-a respins ca nefondat apelul formulat de toți reclamanții.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este greșită, întrucât nu a analizat cazurile prevăzute la art. 504 C. proc. civ. și a apreciat printr-o motivare generică că reclamanții au dreptul la repararea pagubei în temeiul dispozițiilor acestui text de lege.

împotriva inculpaților A.M.A., B.N.C.M., B.D., S.C. și C.C.M. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de ședință din 09 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Recursurile declarate de inculpații A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M. au fost respinse prin încheierea penală nr. 85R din 13 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, reținându-se că arestarea preventivă a acestora a fost în mod judicios dispusă de către prima instanță, cu reținerea temeiului prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind creat prin caracterul organizat al întregii activități infracționale, prin amploarea acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil în afara granițelor României, tuturor cetățenilor români care călătoresc în țările Uniunii Europene.

Din considerentele aceleiași încheieri rezultă existența cel puțin a două indicii temeinice potrivit cărora cei trei inculpați au realizat racolarea părții vătămate, precum și organizarea plecării din țară, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 03 august 2004 în dosarul penal s-a dispus menținerea arestării preventive a celor trei inculpați.

Chiar dacă prin decizia penală nr. 677R din 05 august 2004, Curtea de Apel Brașov a admis recursurile celor trei inculpați și a revocat măsura arestării preventive, în motivarea deciziei s-a reținut că pentru dispunerea măsurii arestării preventive față de cei trei existau indiciile temeinicie că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că, în mod legal și fondat s-a aplicat măsura arestării preventive.

Așadar, în cauză nu se poate vorbi despre o privare de libertate și respectiv de rețineri nelegale, deoarece nu a fost stabilit caracterul nelegal al acestora. La baza măsurilor preventive a stat faptul că temeiurile pentru care reclamanții au fost arestați, subzistau.

în privința reclamanților C.C.M., B.N.C.M. și A.M.A., instanța de apel a areținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare a faptului că nu au fost condamnați definitiv și nici condițiile prevăzute de alin. (3)-(5), întrucât, prin încheierea penală nr. 85 din 13 iulie 2004 și prin decizia penală nr. 677 din 05 august 2004, Curtea de apel a constatat caracterul legal al măsurii arestării preventive al acestora.

în raport de criteriile speciale prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., se impune a se avea în vedere durata arestării preventive, dar și contextul social în care au avut loc împrejurările respective.

în acest sens, bănuiala plauzibilă de a fi săvârșit o infracțiune nu se identifică cu finalizarea procesului penal, indiferent de soluția pronunțată, ci semnifică existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Varga contra România) în prezența cărora, reținerea sau arestarea preventivă este considerată legală fără a fi necesar ca faptele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a formula o acuzație împotriva unei persoane.

Prin urmare, împrejurarea că recurenții au fost arestați preventiv, iar ulterior au fost achitați, nu indică în mod necesar faptul că aceste măsuri preventive nu au urmărit un scop legitim, conform art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici că nu s-ar fi adunat probe pentru a se putea formula o punere sub acuzare în momentul arestării, sau în cursul privării de libertate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Labita versus Italia).

Curtea de apel a mai reținut că în ceea ce-i privește pe reclamanții S.C. și B.D., prin încheierea penală nr. 85 din 13 iulie 2004 a fost respinsă propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestora, potrivit art. 1491alin. (9) C. proc. pen.

Revocarea măsurii privative sau restrictive de libertate poate opera numai în condițiile reglementate de art. 106b alin. (3) și art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, nu există o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a acestor reclamanți și, prin urmare, nefiind beneficiarii dispozițiilor alin. (2) din art. 504 C. proc. pen. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 504 C. proc. pen.

Motivațiile reclamanților în susținerea cererii privind acordarea daunelor morale sunt cantonate, în principal, pe așa-zisa conduită culpabilă a reprezentanților instituțiilor judiciare, însă atât timp cât nu s-a stabilit caracterul ilegal al măsurii preventive raportat și la art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se poate angaja răspunderea Statului Român în acest sens, deoarece în cauză lipsește situația premisă a stabilirii caracterului nelegal al arestării preventive și implicit a condițiilor prevăzute de art. 504 C. proc. pen.

Probele administrate au evidențiat că la data luării măsurii privative de libertate au existat motive verosimile de a bănui săvârșirea infracțiunii, impunându-se aducerea reclamanților în fața autorităților competente.

în consecință, instanța de apel a concluzionat că reclamanții nu beneficiază de dreptul la despăgubiri în sensul art. 504 C. proc. pen., motiv pentru care a admis apelul pârâtului, schimbând în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate; pentru aceleași considerente, s-a respins ca nefondat apelul reclamanților.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.M.A., C.C.M., B.N.C.M., B.D. și S.C., arătând că hotărârea recurată e dată cu încălcarea legii și că împrejurarea că aceștia au fost achitați prin hotărâre definitivă pentru infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată demonstrează cu prisosință că măsura arestării preventive aferentă perioadelor arătate pentru fiecare în acțiunea introductivă, a fost dispusă în mod ilegal, situație care în baza art. 504 alin. (3) C. proc. pen., le dă dreptul să solicite despăgubiri corespunzătoare.

Recurenții mai susțin că motivarea dată de instanța de apel nu are nicio bază legală, motiv pentru care trebuie cenzurată în prezenta cale de atac și se mai învederează că despăgubirile acordate inițial sunt inferioare celor solicitate prin acțiunea introductivă și contrare practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel că solicită a fi majorate.

Având în vedere că situația recurenților-reclamanți nu este identică sub aspectul legalității măsurii arestării preventive, înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanții B.D. și S.C., urmând a se respinge recursul formulat de reclamanții A.M.A., C.C.M. și B.N.C.M., potrivit celor ce urmează:

Cererea de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanți (prin care au solicitat acordarea de daune morale pentru măsura arestării preventive dispuse în cadrul procesului penal) a fost în mod corect analizată de instanțele de fond pe temeiul dispozițiilor art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., de vreme ce nu este întrunită cerința premisă pentru incidența art. 504 alin. (1) C. proc. pen. (o hotărâre definitivă de condamnare urmată de achitare), întrucât, pentru durate diferite, în cursul procesului penal finalizat cu achitarea lor, împotriva reclamanților s-a dispus măsura arestării preventive.

Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a evaluat cererea în baza acestei norme legale, verificând în speță dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text.

Pornind de la incidența art. 504 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel în mod legal a apreciat că aceasta analiză se impune a fi realizată prin raportare la prevederile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., în raport de susținerile reclamanților privind existența sentinței penale nr. 625/S din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia civilă nr. 2639 din 16 mai 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care aceștia au fost achitați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit d) C. proc. pen., pentru faptele ce li se imputau - trafic de persoane - încriminate și pedepsite de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Având în vedere prevederile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel a pornit de la premisa că achitarea reclamanților dispusă în procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea măsurii restrângerii libertății acestora prin arestarea lor preventivă, întrucât textul invocat prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului ori de revocare a măsurii arestării preventive.

Numai în absența unei asemenea statuări a instanței penale cu privire a legalitatea sau nelegalitatea măsurii arestării preventive, această dezlegare cade în sarcina instanței civile, învestite cu soluționarea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

înalta Curte constată însă că în mod nelegal, în aplicarea prevederilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel a realizat ea însăși evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive dispuse împotriva celor cinci reclamanți, cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instanțele penale care s-au pronunțat, în cadrul procesului penal ce se derula, asupra legalității și temeniciei măsurilor procesuale restrictive de libertate dispuse împotriva inculpaților de la acea dată, respectiv reclamanții pricinii.

împotriva recurenților-reclamanți s-a dispus măsura arestării preventive pe durate diferite, individualizate de organele judiciare penale în raport cu gradul de pericol social concret al fiecăruia, potrivit normelor de procedură penală ce reglementează măsura reținerii și arestării preventive [art. 143 și 148 lit. h)].

Astfel, prin încheierea din 09 iulie 2004 a Tribunalului Brașov s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov de arestare preventivă împotriva celor 5 reclamanți ai pricinii de față (inculpați în procesul penal) pentru săvrșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, apreciindu-se că sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și că cercetările nefiind finalizate, se impunea măsura arestării acestora, pentru a se desfășura în bune condiții urmărirea penală.

împotriva încheierii anterior menționate, toți cei 5 inculpați au formulat recurs care a fost soluționat de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin încheierea penală nr. 85R din 13 iulie 2004.

Astfel, instanța penală a decis respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpații C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M.; prin aceeași decizie, s-a admis recursul inculpaților S.C. și B.D., casându-se în parte încheierea recurată, respectiv în ceea ce privește măsura arestării preventive a acestora; rejudecând în aceste limite, instanța de recurs a decis respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov privind arestarea preventivă a celor doi inculpați - S.C. și B.D.; s-a dispus anularea mandatelor de arestare preventivă din 10 iulie 2004 emise împotriva lor și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu erau arestați în altă cauză.

Din considerentele acestei decizii, înalta Curte constată că instanța penală a realizat evaluarea legalității măsurii arestării preventive dispuse împotriva fiecăruia dintre cei 5 inculpați.

Astfel, referitor la inculpații C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M., instanța penală a reținut: "rezultă astfel existența cel puțin a unor indicii temeinice că acești 3 inculpați au realizat racolarea părții vătămate precum și organizarea plecării din țară a acesteia, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001."

în plus, referitor la aceiași trei reclamanți, instanța penală concluzionează: "în ceea ce privește arestarea preventivă a celorlalți inculpați (C.C.M., A.M.A., B.N.C.M., s.n.), aceasta a fost în mod judicios dispusă de către prima instanță, cu reținerea temeiului prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind creat prin caracterul organizat al întregii activități infracționale, prin amploarea acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil în afara granițelor României tuturor cetățenilor români care călătoresc în țările Uniunii Europene."

Față de această constatare a instanței penale, înalta Curte observă că instanța penală a confirmat legalitatea măsurii arestării preventive a celor trei reclamanți (inculpați în cauza penală).

Referitor la ceilalți doi reclamanți, aceeași instanță penală, în aceeași decizie invocată, reține: "în ceea ce îi privește pe inculpații B.D. și S.C., aceste indicii însă nu există; dacă în ceeea ce privește efectuarea transportului s-ar putea susține că ar fi întrunite elemntele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, din probele administrate până în prezent nu rezultă acele indicii care să creeze presupunerea că inculpații cunoșteau scopul transportării părții vătămate în Italia (deci sub aspectul laturii subiective).

Din actele dosarului întocmite până în prezent, rezultă că în mod obișnuit inculpatul B.D. a efectuat transporturi, cunoscând-o pe inculpata S.C., care, de asemenea, se deplasa în Italia și înapoi în România, la circa 3-4 luni."

Față de cele anterior citate, reiese că recurenții reclamanți B.D. și S.C. au fost arestați preventiv 5 zile între 09 iulie 2004 (data admiterii propunerii de arestare preventivă formulată de Parchet prin încheierea Tribunalului Braov) și 13 iulie 2007 (data pronunțării încheierii penale nr. 85R din 13 iulie 2004 de Curtea de Apel Brașov, secția penală) prin care s-au anulat mandatele de arestare preventivă emise pe numele acestora și s-a dispus punerea lor în libertate de îndată.

Față de această soluție a instanței penale, dacă însăși propunerea de arestare preventivă a celor doi a fost respinsă, reiese că perioada de arestare preventivă a reclamanților B.D. și S.C. a fost plasată pe tărâmul unei arestări nelegale în decursul celor 5 zile.

Ca atare, în raport cu evaluările instanței penale, înalta Curte constată că aceștia întrunesc cerințele legale presupuse de art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen. pentru a le fi acordate daune morale pentru măsura arestării preventive dispuse în mod nelegal de organele de urmărire penală, pe durata celor 5 zile în cadrul procesului penal soldat cu achitarea lor.

Din acest punct de vedere, înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor invocate, întrucât a procedat la reevaluarea unor chestiuni care erau deja tranșate de instanța penală și, mai mult decât atât, a ajuns la o concluzie contrară; or, cele statuate de instanța penală se impuneau instanței civile cu puterea lucrului judecat, date fiind și prevederile art. 19 C. proc. pen.

în consecință, referior la acești doi reclamanți sunt întrunite condițiile admiterii recursului în temeiul art. 304 pct. 9, sens în care se va dispune, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Astfel, decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul păstrării sentinței sub aspectul soluționării cererii de chemare în judecată a acestor doi reclamanți, cerere admisă de prima instanță (apelul lor ca și al celorlalți trei reclamanți se va menține respins, în timp ce admiterea apelului formulat de pârât va privi confirmarea deciziei recurate sub aspectul schimbării sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții C.C.M., A.M.A. și B.N.C.M.), astfel cum se va arăta în continuare:

Referitor la cuantumul daunelor morale, acesta rămâne cel stabilit de prima instanță, respectiv câte 5.000 RON pentru fiecare dintre acești doi reclamanți, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare a criteriilor legale prevăzute de art. 504 alin. (3) C. proc. pen., stabilind o reparație justă, echitabilă și proporțională cu încălcarea constatată, cu observarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 5 din Convenție.

în ce-i privește pe ceilalți trei recurenți reclamanți (C.C.M., A.M.A., B.D.), așa cum a reținut și instanța de apel prin decizia recurată, ulterior, împotriva acestora, prin încheierea de ședință din 03 august 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a dispus menținerea arestării preventive, respingându-se cererea pe care au formulat-o de înlocuire a arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

împotriva acestei încheieri, cei trei inculpați au promovat recurs, iar prin decizia penală nr. 677R din 05 august 2004 a Curții de Apel Brașov, secția penală, recusul lor a fost admis, iar instanța penală a dispus revocarea măsurii arestării preventive a acestora și punerea lor în libertate de îndată, dacă nu erau arestați în altă cauză.

Din perspectiva cererii de chemare în judecată formulată în această pricină, decizia penală menționată are semnificația atragerii incidenței art. 504 alin. (2) C. proc. pen. (întrucât reprezintă cauza revocării măsurii arestării preventive), dar, totodată, din observarea considerentelor ei, rezultă că instanța penală de recurs a stabilit că măsura arestării prevetive dispuse împotriva celor trei inculpați a avut un caracter legal; or, această constatare, din perspectiva art. 504 alin. (3), conduce la concluzia că nu sunt întrunite toate cerințele normei pentru acordarea daunelor morale, întrucât măsura arestării preventive a celor trei reclamanți a avut un caracter legal, astfel cum instanța penală a constatat.

Din acest punct de vedere, deși instanța de apel a ajuns la aceeași concluzie, înalta Curte apreciază că prin decizia recurată au fost încălcate aceleași dispoziții ale art. 19 C. proc. pen., deoarece a realizat ea evaluarea legalității măsurii arestării preventive (constatând caracterul legal al măsurii), peste ceea ce instanța penală a reținut, chiar dacă a ajuns la o concluzie concordantă cu cea a instanței penale; o atare evaluare a legalității măsurii restrictive de libertate era îngăduită instanței civile, în aplicarea prevederilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., numai dacă instanța penală a omis (sau cadrul procesual nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect, prin hotărârea judecătorescă care a avut ca efect înlăturarea restricțiilor de libertate a reclamantului într-o cerere formulată pe temeiul art. 504 C. proc. pen.

Astfel, în considerente deciziei penale nr. 677R din 05 august 2004 a Curții de Apel Brașov, secția penală, s-a reținut: "Urmărirea penală a fost finalizată și instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea în fond a cauzei. Până la primul termen de judecată stabilit în cauză, instanța de judecată a analizat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive aplicată celor 3 inculpați, apreciind că subzistă și în prezent temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive.

Instanța de recurs constată că la luarea măsurii arestării preventive față de cei 3 inculpați, existau indiciile temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că în mod legal și fondat s-a aplicat această măsură a arestării preventive. (...) Din materialul probator pus la dispoziție din faza de urmărire penală, ținând seama și de elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, rezultă că în prezent temeiurile de fapt și de drept ale acestei măsuri preventive, nu mai există (...), astfel că se va revoca măsura arestării preventive aplicată celor 3 inculpați."

în consecință, măsura arestării preventive a celor trei reclamanți a fost una legală, calificată ca atare de instanța penală, ceea ce constituie premisa respingerii cererii acestora de acordare a unor daune morale determinate de repararea prejudiciilor decurgând din privarea de liberatate în cursul procesului penal (09 iulie 2004-05 august 2004), în speță nefiind întrunite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii statului pentru acest motiv.

Având în vedere toate aceste considerente, în aplicarea art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., înalta Curtea a admis recursul reclamanților B.D. și S.C., dar a dispus respingerea recursului reclamanților A.M.A., C.C.M. și B.N.C.M., în sensul celor deja arătate.

← ICCJ. Decizia nr. 5692/2012. Civil  ICCJ. Decizia nr. 4048/2012. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4050/2012. Civil