ICCJ. Decizia nr. 4349/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4349/2012
Dosar nr. 669/86/2008
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea nedatată (aflată la fila 72 ds. primă instanţă), adresată SC F. SA Vereşti, şi spre ştiinţă către A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) Bucureşti şi Primăriei comunei Vereşti, numita G.H.I. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de cca. 12 ha teren şi a construcţiilor edificate pe acest teren de bunicii săi, rămase nedemolate, anume, un conac şi 2 case semidemolate (cu precizarea că nu solicită atribuirea construcţiilor edificate de întreprinderea de in şi cânepă denumită în prezent SC F. SA) şi, respectiv, restituirea în echivalent a suprafeţei de cea. 14 ha pe care se află edificate construcţii de către de SC F. SA şi este amenajat drumul de acces la construcţii, invocând incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2008, SC F.G. SRL a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 3 ha teren, situată în intravilanul satului Hancea, comuna Vereşti, formulată de notificatoarea G.H.I., în calitate de moştenitoare după G.I.
In motivarea deciziei, societatea a reţinut că notificatoarea nu a făcut dovada înaintării notificării prin executor judecătoresc, nu a depus certificat de moştenitor, nu a făcut dovada identităţii dintre proprietatea autorilor săi şi terenul revendicat şi nici dovada că acest teren se afla în intravilanul localităţii Vereşti la data preluării de stat.
S-a reţinut, totodată, că notificatoare a beneficiat de reconstituirea dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, pentru suprafeţele de teren la care era îndreptăţită, conform menţiunilor titlurilor nr. 1422/2002 şi nr. 1689/2004 eliberate de Comisia Judeţeană Suceava de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Prin cererea înregistrată la data de 1 februarie 2008, reclamanta G.H.I. a solicitat desfiinţarea deciziei menţionate şi obligarea pârâtei la restituirea suprafeţei de cca.24 ha teren într-un singur trup de teren, pe raza satului Hancea, în curtea Topitoriei de Cânepă, precum şi a conacului şi anexelor acestuia.
In motivarea cererii, reclamanta a susţinut că a formulat notificare pentru retrocedarea unei suprafeţe de cca. 24 ha teren şi a construcţiilor edificate de autorii săi, la care a ataşat dovezile cerute de dispoziţiile legale şi că pârâta SC F.G. SRL, în mod eronat, în art. 1 al deciziei menţionate a făcut referire doar la 3 ha teren şi a statuat cu privire la caracterul neîntemeiat al pretenţiilor notificate.
La data de 21 octombrie 2008 a decedat reclamanta, procesul fiind continuat de moştenitoarea C.A., în calitate de legatar universal, în baza testamentului autentificat sub nr. 1542 din 10 aprilie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 2285 din 7 decembrie 2009, Tribunalul Suceava a admis cererea, a desfiinţat Decizia nr. 1/2008 şi a obligat pe pârâta SC F.G. SRL să restituie reclamantei construcţia - pavilion administrator (conac) - situată în satul Hancea, comuna Vereşti, judeţul Suceava, precum şi suprafaţa de 22,38 ha teren, ce se identifică cu parcelele 700, 701, 702 şi 703, respectiv, cu parcela 1208 în anexa 1 a raportului de expertiză efectuat de ing. A.P.
In motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 475/2001 la executorul judecătoresc, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilelor mai sus arătate, confiscate de stat din patrimoniul autorilor săi, I. şi A.G., în baza Decretului-lege nr. 83/1949, imobile aflate în prezent în patrimoniul pârâtei SC F.G. SRL, care le-a dobândit în cadrul procesului de privatizare finalizat la data de 22 mai 2003.
Instanţa a statuat că, potrivit raportului de expertiză întocmit de inginer C.C., actuala construcţie este una şi aceeaşi cu conacul preluat de stat în anul 1949, cu menţiunea că nu au putut fi expertizate alte două clădiri, foste anexe ale conacului, utilizate ca dormitoare, întrucât au fost demolate, ulterior preluării.
Cât priveşte terenul, instanţa a reţinut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de inginerul A.P., parcela aferentă conacului se identificată sub nr. 1208 şi măsoară 19,38 ha, iar terenul aferent fostei curţi a conacului se identifică cu parcelele 700, 701, 702 şi 703 şi măsoară 3 ha teren.
Cât priveşte procedura de formulare a notificării, instanţa a statuat că au fost respectate dispoziţiile legale incidente, aceasta fiind transmisă prin poştă Judecătoriei Suceava, Biroul de executori judecătoreşti şi înregistrată sub nr. 475/2001, aspect care rezultă din confirmarea de primire a scrisorii recomandate ce conţinea notificarea, datată 15 martie 2001.
Faţă de situaţia de fapt arătată, instanţa a statuat că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile prevederile art. 20 din Legea 10/2001 (şi nu ale art. 27 din aceeaşi lege, cum eronat pretinde pârâta) reclamanta fiind îndreptăţită la restituirea în natură a imobilelor.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, totodată, că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât la vechea construcţie nu s-au executat lucrări de extindere pe verticală şi orizontală în raport de forma iniţială, precum şi faptul că terenul în litigiu nu se identifică cu cel pentru care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, întrucât acest fapt nu rezultă din documentaţie depusă în dosarul ataşat de intimată.
Prin Decizia civilă nr. 62 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
In motivarea deciziei, instanţa a reţinut că autoarea reclamantei, G.H.I., a formulat notificarea care a stat la baza investirii unităţii deţinătoare (filele 72-73 dosar fond) cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Concluzia reţinută este fundamentată de instanţă pe împrejurarea că, potrivit probatoriul administrat, autoarea reclamantei a transmis notificarea către Judecătoria Suceava, Biroul Executori Judecătoreşti, aspect ce reiese din confirmarea de primire a scrisorii recomandate (fila 26 dosar apel), înscris pe care s-a menţionat de către executorul judecătoresc „pentru casa H.".
Instanţa a statuat că primirea notificării de către entitatea deţinătoare este confirmată, de asemenea, prin menţiunile procesului verbal datat 30 aprilie 2002, de la punctul 2, potrivit cărora directorul S.C. F. SA, în şedinţă, a prezentat Consiliului de Administraţie „notificarea depusă de doamna G.H.I., revendicând 23 ha teren şi 3 clădiri... ".
Totodată, instanţa a constatat că o primă decizie de soluţionare a notificării, Decizia nr. 7 din 23 septembrie 2002, prin care directorul S.C. F. S.A propunerea restituirea în natură a conacului şi a terenului aferent acestuia în suprafaţă de 3 ha, a fost emisă, astfel cum rezultă din menţiunile deciziei, în baza notificării „depuse prin executor judecătoresc nr. 425/2001" .
Reţine instanţa că această chestiune a făcut obiectul analizei şi în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. 1441/2004 al Tribunalului Suceava, finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1124 din 7 decembrie 2004, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1266 din 21 martie 2007 a I.C.C.J., prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 7/2002 pentru lipsa mandatului directorului de a dispune acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi, respectiv, s-a statuat ca, după reluarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, dreptul notificatoarei să fie valorificat în funcţie de poziţia pe care unitatea deţinătoare o va adopta printr-un răspuns la notificare.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile prevederile art. 21 din Legea 10/2001, pentru motivele reţinute de prima instanţă
Instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei fundamentată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât din interpretarea acestei norme de drept rezultă că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile ce au avut categoria de folosinţă „extravilan" atât la data preluării, cât şi la data formulării notificării.
Instanţa a statuat că această interpretare a normei de drept menţionate se impune în raport de caracterul pregnant reparatoriu şi de complinire al legii, caz în care notificarea formulată şi, ulterior, acţiunea în justiţie, trebuie să conducă la analizarea temeinică a situaţiilor exceptate de la incidenţa actului normativ menţionat şi nicidecum la „sancţionarea" reclamantului, prin pierderea oricărui drept asupra imobilului de care a fost deposedat abuziv.
Relativ la locul situării terenului, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert T.P. (file nr. 88-117; 156-160; 164-167), la data notificării terenul era situat în intravilan, caz în care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte locul situării terenului la data naţionalizării, instanţa observă că nu erau folosiţi termenii de „vatră sat", „intravilan" ori de „perimetru construibil" şi apreciază că, din perspectiva reperelor evidenţiate în harta moşiei Hancea din 1881 (calea ferată spre Paşcani, drumul ce trecea prin sat şi care, la un moment dat, devine paralel cu calea ferată, precum şi biserica) şi a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 18/1991, se poate conchide, că era situat în intravilan.
Relativ la construcţii, instanţa de apel a reţinut că, atâta timp cât, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul C.C., actuala construcţie este una şi aceeaşi cu conacul preluat în 1949, nu poate fi primită critica privind incidenţa prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a reţinut, totodată, că nici îmbunătăţirile aduse construcţiei iniţiale (constând în înlocuirea planşeului vechi şi a acoperişului cu un planşeu din beton armat şi un acoperiş terasă, peste care s-a efectuat o şarpantă improvizată şi un acoperiş de tablă, lucrări de tâmplărie, pardoseli din gresie porţelanată şi altele asemenea) şi nici concluzia evidenţiată în raportul de expertiză extrajudiciară potrivit căreia elementele de construcţie din vechiul imobil naţionalizat au o pondere de 20,71%, nu justifică concluzia pârâtei potrivit căreia actualul imobil ar fi un imobil nou în accepţiunea art. 19 din lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului, pârâta reiterează critica potrivit căreia notificarea formulată de autoarea reclamantei nu a respectat cerinţa relativă comunicarea sa în termenul legal prin intermediul executorului judecătoresc, impusă de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
In lipsa unor dovezi clare privind data înregistrării notificării la executorul judecătoresc, pârâtul susţine că nu s-a făcut dovada formulării unei notificări valabile, în termenul legal, cu menţiunea că înscrisurile depuse, în copie, la dosarul cauzei, prin care se atestă comunicarea de către autoarea reclamantei către Judecătoria Suceava, prin poştă la 15/16 martie 2001, a unei „cereri", chiar şi în condiţiile existenţei menţiunii „pentru casa Hancea" pe dovada de primire, atestă comunicarea de „documente" şi nu a unei notificări valabile.
Relativ la constatarea instanţei potrivit căreia primirea notificării de către entitatea deţinătoare este confirmată prin menţiunile procesului verbal încheiat în şedinţa consiliului de administraţie din 30 februarie 2002, pârâta solicită a se observa că exisă neconcordanţe între menţiunile procesului verbal, potrivit cărora notificatoarea solicita retrocedarea a 3 clădiri şi cca. 23 ha teren şi cele ale notificării depuse în dosar, pretins a fi înregistrată la Judecătoria Suceava, prin care a solicitat restituirea în natură a cca. 12 ha teren şi a construcţiilor şi acordarea de măsuri reparatorii pentru 14 ha tern.
Pe fond, pârâta susţine că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile prevederile art. 29 şi nu cele ale art. 21 din lege, cum greşit au statuat instanţele de fond.
In atare condiţii, pârâtul susţine că reclamanta era îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobile preluate abuziv de stat, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, la propunerea instituţiei publice care a efectuat privatizarea societăţii.
De asemenea, pârâta susţine că instanţele de fond au înlăturat, în mod eronat, printr-o greşită interpretare, aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
In argumentarea criticii, pârâta invocă concluziile expertizelor efectuate la judecata în fond, potrivit cărora are în posesie o suprafaţă de 219.829 mp teren (şi nu de 223.800 mp, cât a fost obligată la restituire) care, la momentul preluării de stat, se afla în extravilanul localităţii, filele 89-136, 156-160 şi 164-167 dosar apel.
In fine, pârâta susţine că în situaţia în care instanţele apreciau că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, în analizarea pretenţiei de retrocedare, aveau a face aplicarea prevederile art. 10 alin. (2) din lege care stabilesc că poate fi restituită doar partea de teren rămasă liberă nu şi cea afectată de construcţii noi, cea aferentă servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică.
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
In drept, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Textul de lege menţionat exceptează de la aplicarea Legii nr. 10/2001 două categorii distincte de terenuri: terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării - teza I şi, respectiv, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar - teza a II a.
Situaţia notificărilor transmise de persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost clarificată prin dispoziţiile art. 8.2. din HG nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a acestei legi.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, astfel de notificări, în temeiul art. V alin. (2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000.
Soluţia legislativă menţionată a fost impusă de împrejurarea că, deşi au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare, prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi invocate în scopul eludării procedurilor legale, sub unele aspecte restrictive, prevăzute de actele normative reparatorii anterioare.
Caracterul de complinire al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 semnifică faptul că ele devin incidente în acele situaţii în care legile anterioare de reparaţie nu conţin măsuri reparatorii pentru anumite categorii de imobile, care cad însă în sfera de aplicare a acestui nou act normativ de reparaţie sau conţin alte măsuri reparatorii, caz în care se aplică cu prioritate măsurile prevăzute de noul act normativ.
In atare condiţii, simpla constatare, potrivit căreia prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare, nu poate justifica prin ea însăşi interpretarea potrivit căreia terenurile pentru care nu s-au obţinut măsuri reparatorii în cadrul procedurilor prevăzute de legile funciare cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
In acest context al analizei, este de observat că regimul juridic al terenurilor agricole, preluate de stat în baza Decretului nr. 83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187 din 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, este reglementat prin legile funciare.
Anume, potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9." .
In atare condiţii, investite cu soluţionarea unei notificări având ca obiect imobile preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949, prealabil analizării incidenţei prevederilor art. 8 alin. (1) teza I, instanţele au a statua cu privire la incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 10/2001.
In operaţiunea de stabilire a legii de reparaţie incidenţă cu privire la imobilele notificate, fie legile funciare, fie Legea nr. 10/2001, instanţele au a analiza şi clarifica situaţia de fapt a tuturor parcelelor de teren, atât din punct de vedere al categoriei lor de folosinţă, cât şi din punct de vedere al amplasamentului acestora.
O astfel de analiză se realizează în concret, cu privire la fiecare parcelă de teren, cu sau fără construcţii, iar concluziile relative la stabilirea situaţiei de fapt trebuie argumentate prin raportare la situaţia de fapt de la momentul preluării de stat şi, respectiv, de la momentul notificării, cu luarea în considerare a menţiunilor din titlurile de proprietate prezentate de părţile litigante, din evidenţele cadastrale şi, după caz, din hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale relative la perimetrele localităţilor, nefiind suficiente doar aprecierile subiective, nefundamentate pertinent, formulate de experţi prin rapoartele de expertiză întocmite.
In speţa supusă analizei, se constată că autoarea reclamantei, prin notificarea formulată, întemeiată pe prevederile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de cca. 12 ha teren şi a construcţiilor edificate pe acest teren de bunicii săi, rămase nedemolate, un conac şi 2 case semidemolate şi, respectiv, restituirea în echivalent a suprafeţei de cea. 14 ha pe care se află edificate construcţii noi de către de SC F. SA şi este amenajat drumul de acces la aceste construcţii, imobile pretins situate în intravilanul satului Hancea, Comuna Vereşti, judeţul Suceava.
In analiza caracterului abuziv al preluării, instanţele de fond au statuat că din patrimoniul autorilor notificatoarei, I.G. şi A.G., statul a preluat construcţii şi o suprafaţă de cea. 26 ha de teren, imobile ce au constituit moşia Hancea, în baza Decretului nr. 83/1949, fapt atestat prin menţiunile certificatului nr. 4335/1991 emis de Filiala Arhivelor Statului a judeţului Botoşani.
Potrivit menţiunilor înscrisurilor depuse la dosar, statul a preluat din patrimoniul lui A.B.G. o suprafaţă de 50 ha teren (41 ha arabil, 9 ha păşune) iar din patrimoniul lui I.G. o suprafaţă de 50 ha (39 ha arabil, 1,50 ha grădini, 8 ha păşuni şi 1,50 ha, conac cu terenul aferent).
Cât priveşte construcţia conac şi terenul aferent, se constată, potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. C.C., fila 102, dosar primă instanţă, că sunt situate în intravilanul localităţii, fapt atestat prin Planul de urbanism general al localităţii, aprobat prin Hotărârea nr. 5/2000 a Consiliului judeţean Suceava.
Relativ la terenurile ce au aparţinut fostei Topitorii in şi cânepă - Vereşti, în suprafaţă de 19 ha teren, parţial ocupate cu construcţii, potrivit menţiunilor expertizei întocmite de ing. T.P., fila 92 dosar apel, care fac trimitere la evidenţele cadastrale ale OCPI şi la menţiunile procesului verbal datat 8 martie 1969 prin care s-a delimitat vatra satului, se constată că erau situate în afara intravilanului localităţii Hancea, fiind evidenţiate în hărţi ca terenuri cu destinaţie specială, pentru ca, în finalul expertizei, fără o motivaţie pertinentă, expertul să conchidă că, în prezent, acestea sunt situate în intravilanul localităţii.
Totodată, se constată că notificatoarea G.H.I. a urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, în care a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 50 ha teren pe raza, comunei Vereşti, în calitate de moştenitoare a defunctului G.A.B. (prin titlul de proprietate nr. 1689 din 23 iunie 2004 emis de Comisia Judeţeană Suceava) şi pentru o suprafaţă de 48,0006 ha teren, pe raza aceleaşi localităţi, în nume propriu (prin titlul de proprietate 1522 din 27 septembrie 2002 emis de aceeaşi comisie).
In atare condiţii, instanţele de fond aveau a statua cu prioritate, motivat, în funcţie de categoriile de folosinţă, dacă terenurile din prezentul litigiu, ce s-ar identifica, potrivit menţiunilor expertizei din apel, fila 92, cu terenurile preluate în baza Decretului nr. 83/1949 din patrimoniul numitului I.G., decedat la data de 2 martie 1960 (tatăl numitei G.H.I.) au sau nu regimul prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 ori ale Legii nr. 1/2000.
In caz afirmativ, instanţele aveau a statua motivat dacă aceste terenuri au făcut obiectul vreunei solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura legilor funciare, din partea numitei G.H.I., şi, în caz afirmativ, a verifica dacă aceste terenuri se identifică sau nu cu cele retrocedate prin din titlurile de proprietate deja emise în favoarea sa sau, după caz, a stabili care au fost motivele pentru care nu s-au finalizat procedurile prevăzute de legile funciare ori nu s-a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate în cadrul acestor proceduri.
In măsura în care, prin probatoriile administrate, se constată existenţa unor parcele de teren care nu regimul juridic reglementat prin legile funciare şi sunt situate în intravilanul localităţii, instanţele de fond aveau a statua, motivat, considerentele pentru apreciază că ele cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi a verifica dacă sunt ocupate, în tot sau în parte, cu construcţii vechi sau şi cu construcţii noi, a stabili destinaţia actuală a acestor construcţii şi, în fine, a dispune cu privire la măsurile reparatorii cuvenite, în raport de distincţiile impuse de acest din urmă act normativ de reparaţie.
In acest context al analizei este de observat că, potrivit prevederilor art. 98 din Legea nr. 18/1991, „Intravilanul localităţilor este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evidenţiat în cadastrul funciar; el poate fi modificat numai în condiţiile legii. "
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte critici formulate de pârâtă, ce urmează a fi analizate de instanţa de trimitere sub formă de apărări, constatând că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
In rejudecare, prin completarea probatoriilor deja administrate, instanţa de apel va analiza şi stabili, în concordanţă cu cele mai sus arătate, regimul juridic aplicabil parcelelor de teren indicate de G.H.I. în notificarea formulată în procedura Legii nr. 10/2001, inclusiv, regimul juridic al construcţiilor ce se găsesc edificate în prezent pe o parte din aceste terenuri.
Cât priveşte critica relativă la încălcarea prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că nu este fondată.
Astfel, pretinzând că instanţele de fond au statuat greşit cu privire la aplicarea normei de drept menţionate situaţiei de fapt stabilită prin aprecierea probatoriilor relative la faptul transmiterii notificării prin intermediul executorului judecătoresc, pârâta pretinde, în realitate, o reevaluare a unor aspecte de fapt ale pricinii, lucru inadmisibil în recurs.
Aceasta, întrucât evaluarea probatoriilor este dată în competenţa exclusivă a judecătorilor fondului, iar controlul instanţei de recurs se rezumă la verificarea aplicării corecte a normei de drept la situaţia de fapt stabilită la judecata în fond.
Or, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, se constată că norma de drept menţionată a fost corect aplicată.
In acest context al analizei, este de menţionat şi că, potrivit prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cerinţa relativă la transmiterea notificării prin intermediul unui executor judecătoresc nu se constituie într-o condiţie de validitate a acestui act procedural, cum eronat pretinde pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC F.G. SRL împotriva deciziei nr. 62 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4350/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4216/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
