ICCJ. Decizia nr. 4371/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4371/2012
Dosar nr. 3098/108/2010
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta D.V. a chemat pe pârâtul T.Z.R., solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 355.000 Euro, consemnată în contul bancar nr. RO 78 WBAN 2511022096800065, deschis la data de 22 decembrie 2008 la B.C.I.S.P. România SA Arad, cont al cărui titular este pârâtul, sumele fiind consemnate în depozitele constituite în baza convenţiilor de constituire depozit Euro nr. SD 0903076983 din 23 martie 2009 pentru suma de 250.000 Euro, apoi nr. SD 0903076984 din 23 martie 2009 pentru suma de 45.000 Euro şi nr. SD 0903076985 din 23 martie 2009 pentru suma de 60.000 Euro, împreună cu dobânda bancară aferentă până la restituirea în întregime a sumei totale.
De asemenea, reclamanta a cerut să i se încuviinţeze să dispună de respectivele sume, inclusiv asupra dobânzilor bancare, fără acordul pârâtului, prin ridicarea acestor sume şi lichidarea în întregime a soldului din cont.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cursul anului 2006 a dobândit, din vânzarea unei afaceri, suma de 770.000 Euro, pe care i-a depozitat iniţial într-un cont personal deschis la B.R.D. G.S.G.
Ulterior, după aproximativ doi ani, a decis să retragă de la această bancă suma de 362.000 Euro, din care suma de 355.000 Euro a fost consemnată la data de 22 decembrie 2008, la B.C.I.S.P. România SA Arad, datorită dobânzii mai atractive oferite de această bancă.
Reclamanta a susţinut că voinţa reală pentru consemnarea la bancă a acestei sume a fost aceea de a constitui un depozit bancar, al cărei beneficiar să rămână, motiv pentru de altfel a şi fost împuternicită cu puteri depline în contractul de cont curent şi a şi gestionat acest cont în intervalul 22 decembrie 2008 – 23 iunie 2009, fiind şi în posesia originalului contractului de deschidere a contului curent.
Reclamanta a mai susţinut că prin refuzul de a-şi da acordul şi de a accepta lichidarea contului, pârâtul, în calitate de titular de cont îşi arogă dreptul de proprietate asupra sumei de 355.000 Euro care a fost depozitată în bancă, precum şi asupra dobânzilor bancare aferente, iar pentru recuperarea banilor a decis să promoveze prezenta acţiune în restituire – actio de in rem verso –fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtului.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă cu ocazia interogatoriului, luat în instanţă a arătat că se opune la restituirea sumei către reclamantă, susţinând că reclamanta i-a făcut cadou aceşti bani, sub forma darului manual.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, reclamanta, în cursul anului 2006 a dobândit din vânzarea unei afaceri suma de 770.000 Euro, pe care i-a depozitat iniţial într-un cont personal deschis la B.R.D. G.S.G., pentru ca, după aproximativ doi ani, să decidă retragerea sumei de 362.000 Euro, din care 355.000 Euro au fost consemnaţi la data de 22 decembrie 2008 la B.C.I.S.P. România SA Arad, operaţiune convenită cu nepotul reclamantei, pârâtul T.Z.R., care a şi însoţit-o la sediul băncii I. SanPaolo, unde între pârât şi bancă s-a încheiat contractul de cont curent nr. 43533, respectiv convenţiile de constituire de depozit pentru sumele de 250.000, 45.000 şi 60.000 Euro.
Tribunalul a reţinut că, potrivit convenţiilor bancare încheiate, pârâtul T.Z. are calitatea de titular de cont, iar reclamanta are calitatea de persoană autorizată de a efectua operaţiuni bancare asupra respectivului cont bancar, beneficiind de dreptul de a semna cu ”a doua semnătură”.
Cu ocazia deschiderii contului, atât pârâtul cât şi reclamanta au dat declaraţii pe proprie răspundere în faţa funcţionarilor băncii, potrivit cărora adevăratul beneficiar al sumelor de bani depuse în cont este pârâtul T.Z.R.
Prima instanţă a mai reţinut că, după constituirea depozitelor, operaţiunile efectuate cu privire la contul bancar au primit atât semnătura titularului de cont, cât şi semnătura conjunctă a reclamantei, în calitate de persoană împuternicită, atât pentru eliberarea dobânzilor, cât şi pentru reînnoirea depozitelor.
Ulterior, la data de 23 iunie 2009, reclamanta a încercat retragerea sumei totale de 361.000 EURO (capital şi dobânzi) şi închiderea contului, dar fiind vorba de un act de dispoziţie, banca a refuzat operaţiunea întrucât lipsea acordul pârâtului T.Z., care avea calitatea de titular de cont şi care informase banca despre faptul că nu este de acord cu operaţiunea de retragere a banilor, iniţiată de reclamantă.
Apoi, prin adresa nr. 120314 din 24 iunie 2009 semnată atât de către reclamantă, cât şi de pârât, aceştia au informat în comun banca cu privire la acordul intervenit între ei, în sensul că orice operaţiune poate fi efectuată numai pe baza semnăturii ambilor, care trebuie dată personal în faţa funcţionarilor băncii sau pe baza unei hotărâri judecătoreşti, în caz de litigiu.
În aceste circumstanţe, prima instanţă a concluzionat că litigiul poartă asupra sumei de bani care a fost constituită într-un depozit bancar, fiecare dintre părţi pretinzând că este proprietarul banilor. Astfel, reclamanta susţine că, atât anterior constituirii depozitului, cât şi ulterior, banii au fost şi au rămas mereu în proprietatea sa, întrucât proveneau din vânzarea unei ferme a acesteia şi nu a avut intenţia clară de a-i dona nepotului, pârâtul T.Z. Pe de altă parte, pârâtul a susţinut că suma de bani din litigiu i-a fost înmânată de reclamantă cu titlu de dar manual, la fel cum a procedat aceasta şi în cazul celorlalţi trei nepoţi ai săi, cărora le-a donat diverse sume de bani.
Cu privire la natura juridică a darului manual, tribunalul a constatat că acesta reprezintă un act juridic şi nu un fapt juridic, constituind o categorie specială de donaţie, pentru validitatea căreia se cer a fi întrunite două elemente: acordul de voinţă pentru a transfera şi respectiv, pentru a dobândi cu titlu gratuit precum şi tradiţiunea, adică înmânarea, predarea efectivă şi reală a bunului dăruit, aşa cum rezultă din dispoz. art. 644 C. civ.
S-a apreciat că darul manual se poate concretiza şi în forme moderne, care nu implică neapărat o predare materială a bunului donat, dar asigură totuşi transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu în altul, inclusiv prin depunerea unei sume de bani la o instituţie bancară pe numele altei persoane.
Raportând consideraţiunile teoretice la situaţia concretă dedusă judecăţii, tribunalul a apreciat că demersul reclamantei de a susţine pârâtul pentru constituirea depozitelor bancare pe numele acestuia din urmă s-a făcut în contextul relaţiei de rudenie dintre cei doi şi cu intenţia de a-l gratifica pe pârât, predându-i suma de 355.000 Euro cu titlu de dar manual.
În acest sens, prima instanţă a făcut referire la declaraţiile pe proprie răspundere pe care ambele părţi le-au dat în baza Regulamentului nr. 9/2008 al BNR, în vigoare la data încheierii contractului de cont curent, prin care au arătat că adevăratul beneficiar al sumelor de bani din contul curent şi de depozite este pârâtul T.Z.
De asemenea, tribunalul a apreciat că, în ceea ce priveşte dovada darului manual, aceasta se realizează prin faptul efectiv al predării şi se supune regulilor generale în materie de probe, respectiv, dispoziţiilor art. 1191 şi urm. C. civ.
De aceea, proba testimonială solicitată de reclamantă pentru a dovedi că nu s-a întocmit un dar manual a fost considerată inadmisibilă.
Referitor la calea judiciară aleasă de reclamantă şi anume, actio de in rem verso, tribunalul a reţinut că îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit în dauna patrimoniului altei persoane, fără temei legitim, cea dintâi având obligaţia de a înapoia celei de-a doua avantajul astfel obţinut. Cu alte cuvinte, îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă trebuie să fie lipsite de un temei juridic care să le justifice, adică să fie vorba despre o deplasare de valoare fără a avea la bază o cauză, ceea ce o face să fie nedreaptă şi să nască în acest fel obligaţia de restituire. Prin urmare, doar absenţa unei cauze legitime de îmbogăţire poate conduce la admisibilitatea unei astfel de acţiuni judiciare.
Or, la speţă, s-a constatat că, deşi a avut loc o mărire a patrimoniului pârâtului, în dauna patrimoniului reclamantei, acest fapt nu poate fi considerat ca lipsit de temei, întrucât intenţia reclamantei de a-l gratifica pe pârât constituie cauza legitimă a creşterii patrimoniului, astfel încât acţiunea a fost constatată neîntemeiată şi respinsă în consecinţă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a susţinut să soluţia nu este temeinică şi legală întrucât s-au interpretat eronat probele administrate în cauză, cu consecinţa reţinerii greşite a existenţei unui dar manual, în beneficiul pârâtului – intimat.
Prin Decizia civilă nr. 972 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul şi în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârât să restituie reclamantei suma de 355.000 Euro consemnată în contul bancar RO 78WBAN 2511022096800065 deschis la data de 22 decembrie 2008 la B.C.I. SANPAOLO România SA Arad, şi al cărui titular este pârâtul, consemnată în depozitele constituite în baza convenţiilor la depozit EURO nr. SD 0903076983 din 23 martie 2009 pentru suma de 250.000 Euro, nr. SD0903076984 din 23 martie 2009 pentru suma de 45.000 Euro şi SD0903076985 din 23 martie 2009 pentru suma de 60.000 Euro, cu dobânda bancară aferentă până la restituirea întreagă a acestei sume.
Totodată, a încuviinţat ca reclamanta să dispună de aceste sume, inclusiv de dobânda bancară aferentă, fără acordul pârâtului, prin ridicarea acestor sume şi lichidarea în întregime a soldului din cont.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei şi suma de 35.174 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că au fost interpretare greşit clauzele convenţiilor de depozit şi de cont curent, care au condus la aplicarea greşită a legii, respectiv a constatării existenţei unui dar manual, din partea reclamantei-apelante în beneficiul pârâtului-intimat.
În acest sens, s-a reţinut că este indubitabil faptul că reclamanta a deschis pe numele pârâtului, la B.I. Sanpaolo din Arad un cont curent, asociat cu trei depozite bancare, de 250.000, 60.000 şi respectiv 45.000 Euro, pârâtul fiind desemnat titular de cont şi că suma totală de 355.000 Euro care a fost depozitată pe numele pârâtului a aparţinut reclamantei, provenind din lichidarea în aceeaşi zi a unui alt depozit aflat la B.R.D. S.G., în valoare iniţială de 770.000 Euro.
Totodată, este la fel de necontestat de către părţi şi faptul că reclamanta – apelantă şi-a păstrat dreptul de a administra contul şi de a se opune unor eventuale acte de dispoziţie ale titularului de cont, adică ale pârâtului – intimat, întrucât acesta din urmă nu are posibilitatea legală de a dispune exclusiv nici de sumele de bani depozitate (355.000 Euro) şi nici de dobânzile aferente, ci numai cu autorizarea expresă şi pe baza semnăturii conjuncte a reclamantei, aspecte care rezultă din cuprinsul documentelor bancare existente la dosar.
Curtea a constatat că, pe fondul existenţei litigiului niciuna dintre părţi nu poate efectua operaţiuni bancare cu privire la cei 355.000 Euro ori cu privire la dobânzi aferente acestei sume, decât în condiţiile unui acord comun, care presupune prezenţa fizică la bancă a ambelor părţi şi semnăturile lor conjuncte.
Cu privire la darul manual, deşi el se poate constitui, aşa cum a reţinut prima instanţă, şi prin depunerea unei sume de bani la o instituţie bancară pe numele altei persoane, în acelaşi timp, trebuia observat că pentru valabilitatea lui trebuie respectate aceleaşi condiţii de fond care guvernează donaţia, între care şi principiul irevocabilităţii, iar în ipoteza în care presupusul donator şi-a inserat o clauză de împuternicire, de administrare şi de dublă semnătură pentru orice fel de tranzacţie, atunci este clar că donatarul – beneficiar nu poate dispune liber de sumele de bani.
De aceea, orice clauză sau condiţie inserată, a cărei îndeplinire atârnă de voinţa donatorului şi care zădărniceşte în tot sau în parte, direct sau indirect culegerea beneficiilor pe care contractul de donaţie se presupune că trebuie să le creeze pentru donatar sunt incompatibile cu esenţa donaţiilor, atrăgând nulitatea, potrivit art. 822 C. civ., sancţiunea afectând donaţia în întregime şi nu numai clauza incompatibilă.
În acest sens, s-a constatat că, deşi existenţa clauzei de împuternicire, în sine, nu ar reprezenta un impediment la principiul irevocabilităţii, totuşi adăugat la aceasta mai există şi dreptul de administrare comună şi regula dublei semnături, care în cazul particular al speţei face imposibil pentru beneficiarul – donatar (pârâtul – intimat) să dispună liber şi neîngrădit de pretinsul bun donat în favoarea sa, ceea ce înseamnă că actul de donaţie sau pretinsul dar manual este afectat cel puţin de o condiţie potestativă simplă, ceea ce atrage nulitatea actului de donaţie, adică nulitatea darului manual.
Drept urmare, raportat la existenţa unei condiţii potestative, curtea a constatat că în speţă lipseşte animus donandi din partea reclamantei – intimate, întrucât aceasta a introdus trei restricţii importante în contractele de depozit şi de cont curent, chiar dacă l-a desemnat titular de cont pe pârâtul – intimat, ceea ce face ca actul juridic dintre părţi să fie nul ca donaţie, privită sub forma darului manual.
De aceea, lipsind animus donandi din partea reclamantei, coroborat cu lipsa oricărui alt titlu de deţinere a sumei de bani de către pârât, s-a concluzionat că acesta exercită o posesie precară asupra banilor aflaţi în depozitul bancar, fără a mai exista acordul reclamantei, lipsind astfel cauza legitimă pentru majorarea patrimoniului său şi micşorarea patrimoniului reclamantei.
Totodată, curtea a constatat că reclamanta nu are la îndemână niciun alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei depozitate, cu excepţia prezentei acţiuni, în condiţiile litigioase existente şi faţă de constrângerile contractuale agreate de către ambele părţi litigante, ceea ce practic blochează orice acces individual la sumele depozitate, precum şi la dobânzile aferente acestora.
În consecinţă, apelul a fost admis, fiind schimbată în tot a sentinţa şi admisă acţiunea, astfel cum a fost precizată.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor referitoare la cadrul procesual, întrucât trebuia să aibă calitate de parte, alături de pârât, şi B.C.I.S.P. România S.A., în absenţa acesteia din proces şi a cadrului procesual deficitar sub aspectul părţilor, acţiunea având caracter inadmisibil.
- Instanţa a statuat asupra a ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) întrucât, fără să existe un capăt de cerere, a hotărât asupra nulităţii donaţiei în forma darului manual. Deşi soluţia nu se regăseşte în dispozitiv, în considerente se motivează pe aspectul nulităţii donaţiei, aşa încât apare şi contradicţie între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia.
- Hotărârea este nelegală sub aspectul aplicării normelor de drept material.
Astfel, instanţa a încălcat flagrant dispoz. art. 1204 C. civ., fiind inadmisibilă admiterea unei actio de in rem verso, care exclude, prin esenţă, orice raport contractual între pretinsul îmbogăţit şi cel însărăcit, cât timp printr-o mărturisire judiciară anterioară (consemnată în cadrul dosarului nr. 9365/55/2009) aceeaşi parte, care se prevalează de îmbogăţirea fără justă cauză, a pretins existenţa unor raporturi contractuale simulate, respectiv a contractului de mandat accesoriu contractului de deschidere cont curent din 22 decembrie 2008, cât şi a convenţiilor de constituire depozit.
Or, partea nu are posibilitatea ca, după ce i s-a respins acţiunea în declararea simulaţiei să aducă judecăţii aceeaşi situaţie de fapt, pretinzând că este vorba de data aceasta, de o îmbogăţire fără justă cauză.
- Instanţa a nesocotit dispoz. art. 644, art. 801 combinat cu art. 942, art. 946 şi art. 969 C. civ., întrucât în speţă există încheiat în mod valabil un contract de donaţie în forma darului manual, prin depunerea directă, în numerar, a sumei de bani în contul pârâtului.
Instanţa de apel a apreciat greşit că dreptul de administrare comună şi regula dublei semnături instituite de către donatoare ar afecta actul de donaţie de o condiţie potestativă simplă, ceea ce ar echivala cu lipsa intenţiei de a gratifica, întrucât singurul moment care trebuie să intereseze sub aspectul voinţei părţilor, este cel al formării contractului, când consimţămintele sunt socotite ca întâlnite.
Astfel, instanţa trebuia să se pronunţe asupra existenţei sau nu a elementului animus donandi doar la data de 22 decembrie 2008, când s-a încheiat contractul de cont curent, fiind irelevant că ulterior donatoarea s-a răzgândit.
- Aprecierea instanţei de apel este, în plus, eronată şi pentru că donatoarea nu şi-a rezervat dreptul de a dispune de bunul dăruit, aceasta fiind doar împuternicită de către recurent printr-un mandat, a cărui simulaţie a încercat de altfel, să o demonstreze în cadrul unui litigiu anterior, acţiunea fiindu-i însă respinsă.
- În ce priveşte „regula dublei semnături”, a cărei instituire ar face, în aprecierea instanţei de apel, ca beneficiarul donatar să nu dispună liber şi neîngrădit de bunul donat, aceasta reprezintă iarăşi o inadvertenţă întrucât a fost vorba de o înţelegere ulterioară a ambelor părţi, intervenită la 24 iunie 2009.
Or, donaţia încheiată la 22 decembrie 2008 nu putea fi afectată în valabilitatea sa de o condiţie potestativă simplă impusă la 6 luni de la perfectarea darului manual.
- În speţă, s-a făcut o greşită aplicare a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, atunci când se apreciază că partea nu ar fi avut la îndemână o altă acţiune, întrucât existenţa unui contract între părţi exclude de plano posibilitatea promovării unei asemenea acţiuni.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul şi în limitele următoarelor considerente:
- În ce priveşte cadrul procesual, desfăşurarea judecăţii s-a realizat cu respectarea principiului disponibilităţii, fără ca obiectul litigiului să presupună, contrar susţinerii recurentului-pârât, atragerea necesară în proces a B.C.I. SanPaolo, cu consecinţa inadmisibilităţii acţiunii .
Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea unei sume de bani, pretinzând că îi aparţine şi că pârâtul o deţine fără drept, ceea ce înseamnă tranşarea raportului juridic litigios dintre aceştia.
Ca atare, transpunerea pe plan procesual a raportului de drept material s-a realizat în mod corect, iar criticile aduse sub acest aspect formelor de desfăşurare a judecăţii sunt neîntemeiate.
- Au însă caracter fondat susţinerile recurentului referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a analizat condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză şi ale admisibilităţii acţiunii de in rem verso, dând câştig reclamantei, prin schimbarea în tot a sentinţei de primă instanţă.
Astfel, pentru a concluziona că pârâtul nu deţine un titlu şi nu justifică o cauză legitimă pentru reţinerea sumei a cărei restituire a pretins-o reclamanta, instanţa de apel a constatat că darul manual avându-l ca beneficiar (în privinţa respectivei sume) este afectat de o condiţie potestativă simplă din partea donatorului, ceea ce echivalează cu lipsa intenţiei de a gratifica.
Pentru a trage însă o asemenea consecinţă, instanţa s-a raportat, în mod eronat, la momente ulterioare perfectării darului manual (prin depunerea sumei de bani pe numele pârâtului, la instituţia bancară).
Astfel, deschiderea contului pe numele recurentului-pârât T.Z.R. s-a făcut la 22 decembrie 2008, când s-a menţionat că acesta este beneficiarul direct al activelor deţinute în cont, în timp ce reclamanta are doar semnătura de persoană împuternicită pe acest contract de cont curent.
Împrejurarea că ulterior, respectiv, la 24 iunie 2009, printr-o adresă către bancă, părţile au solicitat ca „asupra contului să nu se efectueze operaţiuni bancare decât în baza ambelor semnături” nu are nicio relevanţă şi nicio consecinţă asupra validităţii contractului de donaţie.
Pe de o parte, valabilitatea unei convenţii se analizează la momentul perfectării sale, iar pe de altă parte, această clauză apreciată de instanţa de apel ca având valoarea unei condiţii potestative din partea donatorului, ulterioară convenţiei, este ea însăşi lipsită de efecte pentru că încalcă principiul irevocabilităţii donaţiilor.
Deşi face referire la acest principiu care este de esenţa liberalităţilor, fiind o condiţie esenţială pentru formarea valabilă a contractului (aşa-numita irevocabilitate de grad II), instanţa de apel ignoră faptul că principiul menţionat nu a fost nesocotit cu ocazia încheierii contractului de donaţie (prin deschiderea contului curent pe numele pârâtului), când reclamanta a semnat contractul doar în calitate de mandatar, ci ulterior.
De aceea, ceea ce contravine cu esenţa donaţiei, fiind aşadar lipsite de efecte în condiţiile art. 822 C. civ., sunt actele întocmite ulterior (prin trei acte adiţionale din 23 martie 2009 stabilindu-se că persoanele împuternicite de a dispune de sumele din depozit sunt cele menţionate în specimenele de semnătură şi că asupra contului urmează să se efectueze operaţiuni bancare doar în baza ambelor semnături).
Mai mult, încercând să lipsească de efecte darul manual, reclamanta a mai iniţiat un demers judiciar anterior, promovând o acţiune în declararea simulaţiei contractului de deschidere de cont din 22 decembrie 2008, pretinzând că aceasta ar fi titulara contului iar nu pârâtul, acţiune ce i-a fost respinsă (conform sentinţei com. nr. 1076 din 3 mai 2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin respingerea apelului şi irevocabilă prin Decizia 1211 din 22 martie 2011 a Î.C.C.J.), cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenţei unui contraînscris care să anuleze efectele actului public şi nici dovada scopului simulării.
Or, prin demersul judiciar de faţă, prin care se pretinde că „voinţa reală pentru consemnarea la bancă a sumei de bani a fost aceea de constituire a unui depozit al cărei beneficiar să rămână reclamanta”, deşi beneficiar direct în contract este menţionat pârâtul, se tinde la a demonstra tot o simulaţie, în pofida statuărilor anterioare ale instanţei intrate în puterea lucrului judecat.
Astfel, reclamanta nu poate să pretindă, decât nesocotind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, că este beneficiarul sumei de bani (o simulaţie prin interpunere de persoane), iar nu pârâtul, în condiţiile în care în judecata anterioară s-a statuat deja că nu există simulaţie în forma menţionată.
Rezultă, potrivit celor arătate anterior, că pârâtul justifică o cauză legitimă pentru deţinerea sumei de bani şi ca atare, neexistând îmbogăţire fără justă, nu poate fi obligat la restituire pe acest temei.
- Critica recurentului este fondată şi sub aspectul subsidiarităţii acţiunii de in rem verso, condiţie care de asemenea, nu este întrunită în cauză.
Aşa cum s-a menţionat, între părţi există raporturi contractuale, date de intervenirea unei liberalităţi, iar restituirea bunului care face obiectul unui asemenea act juridic este posibilă în caz de revocare, în condiţiile restrictive permise de lege.
Ca atare, reclamanta are la dispoziţie o acţiune ex contractu, ceea ce exclude posibilitatea valorificării dreptului prin intermediul unei actio de in rem verso (care presupune ca partea să nu aibă la îndemână niciun alt mijloc juridic, nicio altă acţiune în justiţie pentru a obţine reparaţiunea pretinsă).
Pentru toate considerentele arătate anterior, se constată că soluţia din apel a făcut o greşită aplicare a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, cu dreptul corelativ la reparaţie pe care îl presupune acesta şi a condiţiilor intentării acţiunii care sancţionează un asemenea drept, pronunţându-se astfel o hotărâre lipsită de temei legal.
În consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis şi modificată în tot Decizia, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât în cele două faze procesuale (respectiv, apel şi recurs) în care, la fel ca la judecata în primă instanţă, reclamanta a căzut în pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul T.Z.R. împotriva deciziei nr. 972 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta D.V. împotriva sentinţei nr. 794 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, secţia civilă.
Obligă pe intimata – reclamantă la 26.888 lei cheltuieli de judecată, în recurs şi apel, către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4390/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4350/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
