ICCJ. Decizia nr. 4415/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 16 iulie 2012 sub nr. 3326/324/2012 executorul judecătoresc B.D., asociat în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociația "D.D." a solicitat, la cererea creditorilor V.N. și V.L., încuviințarea executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 3731C. proc. civ., în toate formele reglementate de lege, cu privire la orice bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale, deținute de debitorii SC "W.E." SRL și SC G.L.P. P. SRL pe raza Judecătoriei Tecuci.
Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată de Judecătoria Tecuci la data de 20 iulie 2012, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de creditorii V.N. și V.L. împotriva debitorilor SC "W.E." SRL și SC G.L.P. P. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București,
în motivarea hotărârii, Judecătoria Tecuci, având în vedere și prevederile art. 3731alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ., a reținut, în esență, că în determinarea competenței de soluționare, sub aspect teritorial, unul dintre criterii îl constituie, locul situării bunurilor mobile sau imobile, aparținând debitorului, a căror executare silită se solicită, în lipsa indicării lor, fie și cu titlu generic, urmând a fi luat în considerare domiciliul ori, după caz, sediul acestuia, dată fiind prezumția relativă referitoare la deținerea de către debitor cel puțin a unor bunuri mobile, în spațiul respectiv, aflate în patrimoniul său și care pot conduce la satisfacerea creanței invocate.
întrucât, în speță, debitorii își au sediul în București, Sector 1, respectiv în județul Prahova, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă existența, pe raza Judecătoriei Tecuci, a unor bunuri aflate în patrimoniul celor două persoane juridice, s-a apreciat că este competentă teritorial Judecătoria Sectorului 1 București, în raza căreia își are sediul social una dintre cele două societăți debitoare.
Primind dosarul, Judecătoria Sectorului 1 București, a reținut, în esență, că potrivit art. 3731C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Tecuci, aceasta fiind instanța de executare, iar conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța a apreciat că nu are relevanță locul unde sunt situate sediile debitoarelor, întrucât executarea cu privire la care se solicită încuviințarea se va face pe raza municipiului Tecuci, în cererea de încuviințare a executării silite fiind menționat expres că se solicită încuviințarea executării silite numai cu privire la bunurile debitorilor aflate în Tecuci.
Astfel, prin sentința civilă nr. 15846 din 19 septembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditorii V.L. și V.N. împotriva debitorilor SC "W.E." SRL și SC G.L.P. P. SRL, în favoarea Judecătoriei Tecuci.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Tecuci competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci, executorul judecătoresc B.D., asociat în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociația "D.D.", la cererea creditorilor V.N. și V.L., a solicitat încuviințarea executării silite, a debitorilor SC "W.E." SRL și SC G.L.P. P. SRL.
Este de reținut că dispozițiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, așa încât competența de soluționare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze procesuale.
Față de obiectul cererii deduse judecății (încuviințare executare silită) și data sesizării instanței (16 iulie 2012) norma de competență aplicabilă în speță este cea cuprinsă în art. 3731alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit textului legal anterior menționat "executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare".
Calificarea instanței de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind Judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel".
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare și a cererilor de încuviințare a executării silite.
Totodată se reține că nu există un text de lege care să oblige executorul să solicite încuviințarea executării numai la domiciliul/sediul debitorului, existând doar o prezumție simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la domiciliul său, prezumție care însă nu interzice executarea silită și în alt loc în măsura în care debitorul deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci care au sediul pe raza teritorială a altei judecătorii decât cea de domiciliu/sediu al debitorului.
De asemenea, prevederile legale în materie nu instituie ca o condiție prealabilă încuviințării executării silite, indicarea de către creditor a bunurilor debitorului pe care înțelege să le urmărească silit și nici a formelor de executare silită de care înțelege să uzeze pentru realizarea creanței sale.
în speță, se constată că prin însăși cererea depusă, creditorii și-au manifestat opțiunea ca executarea silită a debitoarelor să se realizeze în circumscripția teritorială a Judecătoriei Tecuci, pe bunurile proprietatea acestora, ce se regăsesc în raza teritorială a acestei instanțe.
împrejurarea că sediile celor două debitoare se află în sectorul 1 București, respectiv în județul Prahova, nu reprezintă un criteriu atributiv de competență în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, din moment ce creditorii menționează, că debitoarele dețin bunuri ce pot fi urmărite silit în Municipiul Tecuci.
De altfel, cum în mod corect a reținut și Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea din 25 mai 2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis deja cererea de încuviințare a executării silite pentru bunurile aflate în raza sa de competență teritorială, solicitarea de încuviințare a executării silite în Municipiul Tecuci fiind ulterioară acestei date, executorul judecătoresc urmărind extinderea executării silite asupra unor bunuri aflate în raza de competență a Judecătoriei Tecuci.
Prin urmare, dat fiind că normele de stabilire a competenței a fost de strictă interpretare și având în vedere opțiunea creditorilor, respectiv a executorului judecătoresc, de a efectua executarea silită în circumscripția Judecătoriei Tecuci, înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Tecuci.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4422/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4379/2012. Civil → |
|---|
