ICCJ. Decizia nr. 4495/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4495/2012
Dosar nr. 10958/3/2008
Şedinţa publică de la 15 iunie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1045 din 16 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta Academia Română în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin testament autentic, numita M.A. a desemnat ca legatar universal pentru întreaga sa avere mobilă şi imobilă pe N.R., care, după încetarea din viaţă a testatoarei, urma să lichideze prin vânzare bunurile găsite la data decesului.
După achitarea legatelor cu titlu particular, toată averea ce va rămâne, transformată în bonuri, efecte, titluri, etc., se va împărţi în două părţi egale, din care o parte va fi luată de Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, iar a doua parte de Academia Română.
Prin actul de predare de legat, autentificat din 28 mai 1935, legatarul universal a procedat la predarea în natură către cele două instituţii a imobilelor, renunţând la clauza testamentară care dispunea ca imobilele să fie vândute.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, a fost identificat lotul II descris în Jurnalul Tribunalului Ilfov, cu privire la care reclamanta susţine că a exercitat posesia şi dreptul de administrare, constatându-se că are o suprafaţă de 1.595 m.p., fiind folosit ca parcare.
Deşi reclamanta a susţinut că a stăpânit lotul nr. II, atribuit prin jurnalul Tribunalului Ilfov din 25 februarie 1941, nu a depus dovezi în acest sens.
In ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că, de cotele moştenitorilor care nu au formulat notificare, profită ceilalţi moştenitori, tribunalul a reţinut că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil, deoarece imobilul nu a fost preluat de la M.A., ci de la reclamantă şi coproprietara Eforia Spitalelor Civile.
Prin decizia nr. 378/ A din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantă.
A schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să emită o dispoziţie de restituire în natură, în cotă indiviză de 1/1 % a terenului de 1.240 m.p., suprafaţă liberă de construcţii, imobil situat în Bucureşti, str. N. Tonitza, individualizat prin raportul de expertiză întocmit de expert D.I.
Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod eronat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar la data preluării bunului.
Astfel, prin sentinţa nr. 1117 din 3 decembrie 1935, Tribunalul Ilfov a ordonat ieşirea din indiviziune şi a recunoscut pentru Academia Română şi Eforia Spitalelor Civile dreptul de proprietate în cote egale de 1/2.
În cadrul procesului de ieşire din indiviziune s-a omologat raportul de expertiză efectuat, prin care s-a propus formarea a două loturi, tragerea la sorţi urmând a se face după rămânerea definitivă a hotărârii.
Faţă de înscrisurile existente la dosar, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a dovedit existenţa dreptului de proprietate afectat de modalitatea indiviziunii, acest drept fiind trecut ca atare în proprietatea statului prin preluare.
împrejurarea că în discuţie este o proprietate indiviză nu are relevanţă în ceea ce priveşte incidenţa legii speciale, iar faptul că acest act normativ face aplicarea dreptului de acrescământ, inaplicabil în speţă, nu poate constitui un impediment la restituire.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin raportul de expertiză efectuat a fost identificat lotul II descris în Jurnalul Tribunalului Ilfov, cu privire la care reclamanta pretinde că a exercitat posesia şi care are o suprafaţă de 1.595 m.p., din care o suprafaţă de 1.240 m.p. este liberă de construcţii, fiind folosită ca parcare auto.
Această suprafaţă de 1.240 m.p. face obiectul acţiunii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod eronat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi a avut în vedere Legea nr. 564/2004.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, deoarece imobilul a fost înscris în cartea funciară ca proprietate indiviză şi nu s-a făcut dovada rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei nr. 1117 din 3 decembrie 1935 a Tribunalului Ilfov.
Recursul declarat este nul, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înţelege să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală şi pentru a combate argumentele de drept invocate de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate, nefiind suficientă simpla menţionare a motivelor de recurs reglementate de art. 304 C. proc. civ.
De asemenea, motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reţinute prin hotărârea atacată şi combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanţă.
În cauză, însă, motivele de recurs prezentate de pârâtă sunt contradictorii, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză sau nu reprezintă critici de nelegalitate.
Astfel, recurenta a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că prima instanţă a greşit atunci când a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, dar în acelaşi timp susţine exact contrariul, şi anume, faptul că reclamanta nu a tăcut dovada dreptului de proprietate.
Chiar dacă s-ar accepta ideea că există o critică de nelegalitate privind dovada dreptului de proprietate, recurenta invocă argumente care nu au legătură cu dezlegarea dată de instanţa de apel acestei probleme, dezlegare fundamentată pe procesul de ieşire din indiviziune şi pe înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Or, recurenta susţine faptul că reclamanta nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârii de indiviziune, aceasta fiind o apărare invocată pentru prima oară în recurs, care nu poate fi analizată omisso medio şi face abstracţie de faptul că dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară.
Se constată astfel, că susţinerile pârâtei recurente din cererea de declarare a recursului nu au legătură cu problemele de drept avute în vedere şi dezlegate de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, situaţie care echivalează cu nemotivarea recursului.
De aceea, recursul declarat se va constata nul, în aplicarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat pârâta Primăria Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 378/ A din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4490/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4677/2012. Civil → |
|---|
