ICCJ. Decizia nr. 5163/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5163/2012
Dosar nr. 30223/3/2009
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Reclamanţii M.C., M.V.A., M.M.C., L.B.A.M., I.V.A. au chemat în judecată printr-o acţiune din 17 iulie 2009 pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general pentru obligarea acestuia la soluţionarea Notificării nr. 1195/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, Str. S.S. nr. X, sectorul 3 şi despăgubiri pentru spaţiile înstrăinate.
La 25 octombrie 2010 reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat restituirea în natură a părţii din imobil care în prezent este ocupată de chiriaşi, pentru restul imobilului înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 aceştia solicitând despăgubiri băneşti.
Tribunalul Bucureşti secţia a III-a civilă prin Sentinţa civilă nr. 1659 din 1 noiembrie 2010 a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Imobilul revendicat a fost proprietatea lui G.A. (Contract de vânzare-cumpărare nr. 14670 din 11 iunie 1943 prin Proces-verbal nr. 15420 din 11 iunie 1943) şi a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 224/1951.
G.A. a decedat la 31 martie 1958 iar soţia acestuia, A.M., la 17 martie 1978.
Instanţa a constatat numele acestuia din „certificatul de moarte” emis la decesul lui G.A., iar din certificatele de naştere ale reclamanţilor şi antecesorilor, a constatat că tatăl, respectiv bunicul reclamanţilor, se numeşte G.A., astfel că din nici un act de stare civilă depus la dosar nu rezultă că acesta se numeşte A.G., persoana de la care s-a preluat în proprietatea statului, imobilul revendicat.
În contractul de dobândire a imobilului figurează de asemenea numele A.G. - cu care cumpărătorul a semnat actul.
S-a apreciat că declaraţia de notorietate nr. 1393 din 10 octombrie 2007 depusă la dosar nu este o probă suficientă care să ateste că A.G. proprietarul imobilului este aceeaşi persoană cu autorul reclamanţilor, G.A., având în vedere că nu rezultă din „declaraţie” cine este persoana care a dat declaraţia, aceasta nefiind identificată. Nu s-a considerat o probă în sensul identităţii de persoană nici declaraţia autentică nr. 7725 din 18 septembrie 2008.
În lipsa certificatului de naştere al proprietarului sau al autorului reclamanţilor şi în lipsa certificatului de căsătorie al acestuia s-a considerat nedovedită calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, că proprietarul imobilului este autorul lor.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a prin Decizia civilă nr. 355 din 31 martie 2011 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
S-a apreciat că nici declaraţia de notorietate nr. 1393/2007 şi nici declaraţia autentică nr. 7725/2008 nu constituie probe suficiente pentru a dovedi că autorul reclamanţilor este fostul proprietar al imobilului.
S-a apreciat că rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc. civ. nu se poate identifica cu înlocuirea sarcinii probei care incumbă părţilor.
Faptul că nu s-a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active nu a fost considerat o scădere întrucât „excepţiile de fond se aseamănă cu excepţiile de procedură iar o dată admisă excepţia de fond, acţiunea este respinsă sau anulată fără posibilitatea de regulă de a mai reitera cererea.
3. Recursul
Reclamanţii au declarat în termen recurs împotriva deciziei Curţii de Apel în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt, s-a criticat decizia pentru schimbarea înţelesului şi naturii lămurite de actele depuse la dosar din care rezultă cu prisosinţă identitatea proprietarului A.G. şi autorul reclamanţilor, G.A.
În mod egal s-a criticat greşita interpretare dată declaraţiei de notorietate considerate în mod nelegal ca fiind insuficientă pentru a dovedi identitatea autorului lor.
S-a criticat soluţionarea cauzei prin pronunţarea pe fondul cauzei, ceea ce este de natură să le aducă un prejudiciu considerabil. Deşi excepţia în temeiul căreia s-a motivat respingerea acţiunii nu a fost pusă în discuţia părţilor, acţiunea s-a respins ca nefondată.
S-a criticat şi nesocotirea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin aceea că judecătorul fondului avea obligaţia să stăruie în aflarea adevărului pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi deci trebuia să ordone administrarea probelor pe care le considera necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt şi de drept.
Instanţa însă a înlăturat chiar probe concludente prin aprecieri subiective şi nejuridice, conţinutul declaraţiei de notorietate autentificată la nr. 1393 din 10 octombrie 2007 trebuia coroborat cu Declaraţia nr. 7725/2008 precum şi cu actele de proprietate şi de stare civilă existente în dosar.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este nelegală.
În temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost admis pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel în mod nelegal a confirmat soluţia instanţei de fond de respingere ca nefondată a acţiunii. Respingerea acţiunii s-a bazat pe constatarea eronată că reclamanţii nu au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 mai precis că nu au făcut dovada că autorul lor G.A. este una şi aceeaşi persoană cu A.G. care figurează în actul de proprietate asupra imobilului revendicat.
În mod nelegal s-au confirmat în apel aprecierile instanţei de fond în sensul că nu s-au dovedit pretenţiile reclamanţilor deoarece aceştia nu au depus certificatele de naştere şi de căsătorie ale lui G.A. iar declaraţiile de notorietate sunt insuficiente.
Soluţia instanţei de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 168 alin. (1), 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
Potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. civ. instanţa încuviinţând probele este obligată să arate faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.
Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt şi de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
Această posibilitate prevăzută de alin. (4) devine obligaţie în condiţiile alin. (5) al aceluiaşi articol care statuează că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale (inclusiv cele prevăzute deci de alin. (4) precitat) pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Instanţa de apel nu a observat că judecătorul fondului nu a solicitat explicaţii în legătură cu diferenţa de nume G./Gh. şi nici nu a solicitat sau ordonat completarea probelor în acest sens.
Pentru cazul în care se consideră că probele sunt insuficiente, codul de procedură civilă îi pune judecătorului la dispoziţie două modalităţi de acţiune, fie să ordone noi probe pentru suplimentarea acestora (conform art. 129 alin. (5)) fie să interpreteze coroborat probele administrate.
Sub primul aspect critica apelanţilor că nu s-a respectat art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a fost greşit respinsă prin interpretarea că judecătorul nu se substituie părţilor în producerea probelor.
Judecătorul fondului nu a pus nici un moment în discuţie necesitatea suplimentării probelor pentru dovedirea identităţii între A.G., cum figurează în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului revendicat şi, respectiv, G.A., cum figurează în documentele de stare civilă produse de reclamanţi în dovedirea ascendenţei lor până la proprietarul imobilului.
Reclamanţii sesizaţi cu această problemă după primirea considerentelor sentinţei în apel au completat probele depunând documente oficiale în care apare numele G.A.
Instanţa de apel nu a examinat aceste documente depuse în completare ca probe în dosar şi s-a referit tot la cele două declaraţii de notorietate, preluând - fără a adăuga propria analiză - motivarea primei instanţe.
Sub acest aspect se remarcă nelegalitatea hotărârii şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ. (obligativitatea motivării hotărârii).
Soluţia instanţei, de a constata că nu sunt întrunite condiţiile Legii nr. 10/2001 art. 3 şi 4 C. proc. civ., este nelegală.
Din probele administrate chiar şi la prima instanţă - în lipsa certificatelor de naştere şi căsătorie ale proprietarului şi ignorând declaraţiile de notorietate - se putea concluziona că A.G. care figurează ca proprietar cumpărător în actul de vânzare-cumpărare al imobilului din 10 iunie 1943 autentificat prin Procesul-verbal 15420 din 11 iunie 1943 de grefa Tribunalului Ilfov, secţia notariat, este una şi aceeaşi persoană cu G.A. decedat la 31 martie 1958 conform Certificatului de moarte nr. 305/1958 şi faţă de care reclamanţii au prezentat acte de stare civilă pentru a-i dovedi descendenţa.
Identitatea de persoană rezultă cu uşurinţă din următoarele aspecte:
Cumpărătorul din 1943 A.G. locuia, potrivit celor consemnate în contract, în Bucureşti, în Str. L.V.
G.A. care decedează la 31 martie 1958 are, potrivit certificatului de moarte aceeaşi adresă ca ultim domiciliu, Str. L.V.
Numele de familie acelaşi şi pentru G. şi pentru Gh., A., nu este un nume comun, din contră.
Formele G./Gh. dau expresie unor variante comune ale unuia dintre cele mai răspândite şi frecvente prenume masculine nu numai la români ci şi la celelalte popoare ale continentului. Pentru cei având acest patronimic cele două forme sunt variaţiuni hipocoristice ale aceluiaşi nume, Gh.
De remarcat este faptul că entitatea notificată, Primăria Municipiului Bucureşti, care nu a ajuns să rezolve notificarea reclamanţilor pe parcursul procesului, nu a ridicat această excepţie a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor care nu ar fi succesorii lui G.A.
Ulterior, Primăria Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 2497 din 15 februarie 2010 prin care a soluţionat Notificarea nr. 12643 din 31 martie 2010 formulată de M.F.V. şi continuată de succesorii acesteia, reclamanţii din cauză. În rezolvarea dată notificării Primăria a restituit în natură imobilul din Str. L.V. fostă proprietate a lui A.G. (Contract vânzare-cumpărare autentificat la nr. 26508/1920), fără să obiecteze, cum a făcut în proces, asupra calităţii reclamanţilor de descendenţi ai fostului proprietar.
Din acest document depus de reclamanţii în apel rezultă că cele două nume A.G. şi G.A. sunt folosite pentru desemnarea aceleiaşi persoane, cumpărătorul.
Deşi actul de vânzare a imobilului din Str. L.V. se încheie cu cumpărătorul A.G. domiciliat în Str. D., Bucureşti Procesul-verbal de autentificare nr. 26508/1920 redactat în continuare actului în acelaşi manuscris, de aceeaşi mână, consemnează că s-au prezentat în faţa judecătorului vânzătorii soţii Dr. C.A.V. şi cumpărătorul G.A. care au consimţit la încheierea actului.
Din extrasul de documente „Date privitoare la proprietate” prezentat tot în apel rezultă că s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea lui A.B.G. domiciliat în Bucureşti, Str. L.V.
Iniţiala tatălui B., apare în certificatul de moarte eliberat la decesul lui G.A. în care sunt menţionate prenumele tatălui, B., şi faptul că ultimul domiciliu la data decesului a fost Str. L.V.
Aceste date desprinse din documente oficiale, prezentate în dosar, corespund celor două declaraţii date de persoane fizice prezente în faţa notarului care le-a identificat şi care a menţionat în act datele de individualizare a acestora (contrar celor reţinute de instanţe că declaraţiile sunt date de persoane neidentificate).
Din declaraţia numitelor Ş.R.Z.S. şi M.V. rezultă că familia A.G. (Gh.) după ce a fost deposedată de toate proprietăţile a fost obligată să locuiască în bucătăria de vară a imobilului fosta sa proprietate în Str. L.V. (împrejurare confirmată de înscrisurile din dosar - actul de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Str. L.V. şi ultimul domiciliu al defunctului G.A. menţionat în actul de deces).
De altfel Curtea de apel fără vreo motivaţie a ignorat sau înlăturat probele aduse de reclamanţi în susţinerea criticilor formulate împotriva soluţiei instanţei.
Pentru toate aceste considerente se constată că în mod greşit s-a stabilit că reclamanţii nu au făcut dovada că sunt descendenţii fostului proprietar A.G.
Reclamanţii au dovedit cu actele depuse la dosar că pe G.A. l-au moştenit soţia A.M. şi cele două fiice, M.F.V. şi S.G.I., care au moştenit-o, după deces, şi pe mama lor.
M.V.A., M.C., M.M.C. şi L.B.A.M. sunt moştenitorii M.F.V. în calitate de fii şi fiice iar I.V.A. este moştenitorul S.G.I., în calitate de nepot de fiu.
Ca urmare, reclamanţii sunt, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de acest act normativ ei fiind succesorii lui G.A., aceeaşi persoană cu A.G., fostul proprietar al imobilului situat în Bucureşti, Str. S.S. nr. X.
Constatând că soluţia pronunţată de curtea de apel este nelegală şi netemeinică a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre soluţionare pe fond la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 297 alin. (2) teza a doua în raport de împrejurarea că prima instanţă s-a pronunţat pe fondul cauzei respingând acţiunea ca nefondată constatând că nu s-a făcut dovada cererii reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.C., M.V.A., M.M.C., L.B.A.M. şi I.V.A. împotriva Deciziei nr. 355 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5167/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4897/2012. Civil. Legea 10/2001. Acţiune în... → |
|---|
