ICCJ. Decizia nr. 5322/2012. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, petentul B.T. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 852 din 9 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 988/ din 10 iunie 2009 a aceleiași instanțe, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat.
Prin Decizia nr. 823 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, față de dispozițiile art. 322 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sunt susceptibile de revizuire hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Or, în cauză, Curtea a constatat că obiect al căii de atac extraordinare a revizuirii este Decizia civilă nr. 852 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în calea de atac a contestației în anulare la o decizie pronunțată în recurs.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs (intitulat apel) revizuentul.
în ședința publică din 14 septembrie 2012, înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului.
Excepția este întemeiată și va fi admisă în considerarea următoarelor argumente:
Conform rezoluției de primire a cererii de recurs, s-a stabilit, în sarcina recurentului, obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și a unui timbru judiciar de 0,15 lei conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995.
Deși legal citat cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezii de la fila 4 dosar recurs, recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor de bani datorate cu acest titlu.
Potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau, cel mai târziu, până la primul termen de judecată acordat în cauză, în caz contrar, sancțiunea aplicabilă fiind cea a anulării acțiunii, potrivit alin. (3) din același text de lege.
Cum recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, înalta Curte a anulat recursul declarat de acesta, ca netimbrat.
← ICCJ. Decizia nr. 5330/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5365/2012. Civil → |
---|