ICCJ. Decizia nr. 5740/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5740/2012
Dosar nr. 21781/3/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 06 iunie 2008, reclamantul P.G. a contestat, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, măsurile dispuse prin art. 1 al dispoziţiei din 18 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la solicitarea şi obţinerea măsurilor reparatorii în natură, în subsidiar în echivalent, reglementate de Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată. A arătat că este moştenitorul fostului proprietar, şi-a dovedit dreptul de proprietate, iar terenul a fost preluat abuziv. A solicitat să se dispună obligarea intimaţilor la modificarea art. 1 al deciziei din 18 aprilie 2008, în sensul restituirii în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, fostă str. A., nr. 8, sector 6, iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent; să se dispună obligarea intimaţilor să emită o nouă decizie, care să conţină restituirea în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, str. fostă A., nr. 8, sector 6, iar în subsidiar, măsuri reparatorii prin echivalent, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 alin. (4), 24 alin. (1), 26 alin. (3) şi urm. din Legea nr. 10/2001, modificată.
În motivare reclamantul a arătat că, la data de 06 decembrie 1974, P.C., (bunicul reclamantului după tată), a vândut părinţilor P.D. (fiul lui P.C.) şi P.G.A., construcţia de pe terenul situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 7, prin act autentificat la notariatul de Stat al Sectorului 7. Totodată, părţile contractante au cunoştinţă că terenul în suprafaţă de 230 m.p., construit şi neconstruit, pe care este situată casa ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de mai sus, urmează regimul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, trecând în proprietatea Statului Român şi administrarea unităţii teritorial-administrative.
La data de 25 ianuarie 1985 s-a încheiat între P.D. în calitate de proprietar al casei din Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 7, şi titular al dreptului de folosinţă al terenului de la aceeaşi adresă, şi reprezentantul I.C.R.A.L. procesul-verbal de predare-primire imobil (casă şi teren) în vederea exproprierii şi demolării.
Reclamantul a precizat că nici bunicul nici părinţii săi nu au primit despăgubiri.
Prin notificarea din 17 iulie 2001 depusă la Primăria Municipiului Bucureşti prin executor judecătoresc, reclamantul a solicitat conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a casei şi terenului situate în Bucureşti, fostă str. A., nr. 8, sector 6. Restituirea în natură a casei a solicitat-o în calitate de moştenitor al defunctului P.D. Restituirea în natură a terenului a solicitat-o în calitate de moştenitor prin reprezentare al defunctului P.C.
Prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti din 18 aprilie 2008, s-a decis la art. 1 respingerea cererii de restituire în natură a „imobilului” (teren) situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 6, iar la art. 2 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată.
În ce priveşte respingerea cererii de restituire în natură a terenului, motivată de lipsa „dovezii calităţii de persoană îndreptăţită”, reclamantul a arătat această constatare este nelegală, deoarece, deşi prin art. 1 al deciziei din 18 aprilie 2008 a Primarului Municipiului Bucureşti se face vorbire despre „lipsa calităţii de persoană îndreptăţită pentru teren”, nu se motivează conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi pct. 1.5 din Normele metodologice, dacă, lipsa calităţii constă în neîndeplinirea prevederilor art. 3 şi 4 sau dacă nu sunt întrunite prevederile art. 1 în sensul că terenul solicitat în notificare nu face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, ori pentru lipsa actelor doveditoare a dreptului de proprietate a fostului proprietar, sau niciuna din cele trei.
Pârâtul a încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 26.2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 14 octombrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin dispoziţia din 18 aprilie 2008 a fost respinsă cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 6, cu motivarea că pentru teren nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi că respectivul imobil este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
Referitor la imobilul construcţie pârâta a reţinut că este demolat, astfel încât s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, contestatorul având calitatea de persoană îndreptăţită.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, „sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.
Art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ stabileşte că de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
La data de 06 decembrie 1974, a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare autentificat în 06 decembrie 1974, prin care P.C., care înstrăinează către P.D. şi P.G.A. construcţia situată pe terenul situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 7, terenul construit şi neconstruit urmând regimul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Deşi prin adresa din 21 aprilie 2003 se comunică faptul că la Anexa nr. 20 a H.G. nr. 556/1990, figura P.D., autorul contestatorului cu teren în suprafaţă de 208 m.p. şi suprafaţă construită 96,82 m.p., instanţa a apreciat că dreptul de proprietate nu a fost transmis în patrimoniul tatălui contestatorului.
Susţinerea contestatorului în sensul că a solicitat restituirea terenului în calitate de moştenitor al defunctului P.C., în condiţiile în care în notificarea din 17 iulie 2001 a precizat că formulează cererea în calitate de moştenitor al defunctului P.D. şi al numitei P.G.A., a fost înlăturată de instanţă.
Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că reclamantul nu a probat existenţa unei legături de rudenie între tatăl său şi numitul P.C., certificatul de naştere al defunctului P.D., în care este consemnat la rubrica tatălui P.C., nu poate demonstra transmiterea drepturilor succesorale către contestator.
Instanţa a reţinut că în actul de vânzare-cumpărare autentificat în 06 decembrie 1974 apare menţiunea că P.C. este necăsătorit, deşi contestatorul invocă faptul că era bunicul său. în plus, la dosar nu a fost depus niciun certificat de moştenitor cu privire la succesiunea defunctului P.C. din care să reiasă acceptarea succesiunii de autorul contestatorului sau de contestator însuşi.
Faţă de cele arătate, instanţa a constatat că reclamantul nu este persoană îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul situat în fosta str. A., nr. 8, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin dispoziţia atacată, astfel că în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel reclamantul P.G., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1293 din 14 octombrie 2010; admiterea contestaţiei împotriva dispoziţiei din 18 aprilie 2008 a Primarului General; omologarea raportului de expertiză topografică; să se constate că terenul din Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 6, a fost preluat abuziv; să se constate că apelantul-reclamant este persoană îndreptăţită să solicite restituirea în natură a terenului de mai sus; să se dispună restituirea în natură către apelantul-reclamant a terenului din str. A., nr. 8, sector 6, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică; să se anuleze în parte dispoziţia din 18 aprilie 2008; să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziţii în sensul restituirii către reclamant a terenului din str. A., nr. 8, sector 6; să fie obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat şi expert tehnic.
În subsidiar, dacă se va considera că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziţii în sensul propunerii pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că prin notificarea din 17 iulie 2001, în calitate de moştenitor al părinţilor săi P.D. şi P.G.A., a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea în natură a imobilului (construcţie) şi a terenului aferent din str. A., nr. 8, sector 6.
Numitul P.C., bunicul reclamantului, proprietar al terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 58/1974, a transmis numiţilor P.D. şi P.G.A. dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată pe teren, acesta din urmă trecând în proprietatea statului împotriva voinţei vânzătorului.
Dacă numitul P.C., decedat la 20 mai 1986, ar fi trăit după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, el ar fi făcut parte din categoria persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură sau prin echivalent.
Cum decesul ultimului proprietar al terenului din str. A., nr. 8, sector 6, numitul P.C., a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru ca moştenitorii săi să nu fie prejudiciaţi, s-a prevăzut reglementarea din art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001 în sensul că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor îndreptăţite.
Tot legiuitorul, pentru a nu nedreptăţi moştenitorii legali, care din diverse motive nu au deschis succesiunea autorului lor, dar care nu au renunţat expres la aceasta, prin art. 4 alin. (3) Legea nr. 10/2001, i-a repus în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.
Referirea în cuprinsul notificării la defunctul P.D. serveşte la obţinerea despăgubirilor prin echivalent pentru construcţia demolată, iar referirea din eroare la defuncta P.G.A., în realitate la defunctul P.C., serveşte la obţinerea despăgubirilor în natură pentru terenul din str. A.
Este greşită interpretarea instanţei fondului că reclamantul în realitate nu a solicitat restituirea terenului în calitate de moştenitor al numitului P.C., ci a solicitat, aşa cum rezultă din notificare, restituirea după defuncţii P.D. şi P.G.A.
În documentele emise de Primăria Municipiului Bucureşti se menţine confuzia conform căreia terenul ar fi aparţinut fostului proprietar, împrejurare semnalată şi de instanţa fondului, astfel, prin adresa către reclamant din 12 februarie 2003 se afirmă că imobilul a făcut obiectul H.G. nr. 556/1990 cu teren în suprafaţă de 208 m.p. de la fostul proprietar P.D., referire ce vizează terenul deoarece construcţia fusese demolată; prin adresa din 14 ianuarie 2003 se face vorbire de fostul proprietar P.D. cu suprafaţa de 208 m.p. ce a făcut obiectul H.G. nr. 556/1990, la fel şi prin adresa din 21 aprilie 2003.
Deşi instanţa reţine că la dosar nu există depusă dovada acceptării de către reclamant a succesiunii defunctului P.C. de către autorul contestatorului (numitul P.D.) sau de către contestator însuşi, aceasta din eroare nu a observat că autorul contestatorului, numitul P.D., nu putea accepta succesiunea după numitul P.C., primul fiind predecedat secundului.
Reclamantul nu a solicitat deschiderea succesiunii după bunicul său, numitul P.C., dar prin efectul legii şi al depunerii notificării în sensul restituirii în natură a terenului din str. A., nr. 8, sector 6, a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii pentru acel teren ce face obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul înţelegând astfel să accepte succesiunea după bunicul său.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) Legea nr. 10/2001 şi faţă de conţinutul raportului de expertiză topografică realizat, a solicitat restituirea în natură a terenului din str. A., nr. 8, sector 6, astfel cum este descris în raportul de expertiză topografică.
Din anul 1971 şi până astăzi nu s- a aprobat şi executat legal nicio lucrare de utilitate şi interes public. De asemenea, nu s-a executat legal nicio lucrare publică care a determinat exproprierea şi ulterior demolarea casei de locuit.
Pe terenul solicitat nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia Legii nr. 10/2001 persoane cărora li s-a constituit sau restituit un drept de proprietate în temeiul legilor anterioare datei de 14 aprilie 2001.
Prin decizia nr. 613A din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant P.G., decedat pe parcursul procesului şi continuat de moştenitoarele acestuia P.M.D., P.V. şi P.C.A.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 10 septembrie 1974 de Notariatul de Stat al Sectorului 7, numitul P.C. a dobândit proprietatea asupra întregului imobil situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 7, în suprafaţă de 230 m.p., împreună cu construcţiile de pe el.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în 06 decembrie 1974, P.C. înstrăinează către P.D. şi P.G.A. construcţia existentă pe terenul situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 7, în contract facându-se menţiunea că terenul urmează regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Reclamantul P.G. este fiul lui P.D. şi P.G.A., iar P.D. este fiul lui P.C. şi P.T., conform actelor de stare civilă şi certificatului de moştenitor din 1987 depuse la dosarul de fond.
Conform susţinerilor reclamantului, bunicul său, numitul P.C., a decedat la data de 20 mai 1986, iar conform certificatului de moştenitor din 1987, tatăl său, numitul P.D., a predecedat acestuia, respectiv la data de 04 martie 1985.
Din adresa din 21 aprilie 2003 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar rezultă situaţia juridică a acestui imobil, situat în str. A., nr. 8, sector 6, care a fost de demolat/expropriat de la proprietarul P.D., în baza H.G. nr. 556/1990, fiind înscris în Anexa nr. 20, cu teren în suprafaţă de 208 m.p. şi construcţie în suprafaţă de 96,82 m.p. (din care suprafaţă utilă 80,72 m.p.).
Conform raportului de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert M.N. imobilul-teren ce a reprezentat proprietatea bunicului contestatorului conform actului de vânzare-cumpărare autentificat în 10 septembrie 1974 de Notariatul de Stat al Sectorului 7 are în realitate suprafaţa de 208 m.p.
La solicitarea instanţei de apel, apelantul-contestator a depus la dosar lista-anexă la H.G. nr. 556/1990, în care este menţionat autorul său, P.D., în calitate de fost proprietar al terenului în suprafaţă de 208 m.p. şi al construcţiei în suprafaţă de 96,82 m.p. (din care suprafaţă utilă 80,72 m.p.), care primeşte despăgubiri în baza acestui act normativ din dosarul de apel.
Prin notificarea înregistrată în 17 iulie 2001 la Primăria Municipiului Bucureşti, apelantul-contestator a solicitat restituirea în natură a construcţiei şi a terenului aferent situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 6, proprietatea autorilor săi P.
Prin dispoziţia din 18 aprilie 2008, Primăria Municipiului Bucureşti a respins cererea privind restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, str. A. nr. 8, sector 6, (art. 1), în schimb a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată (art. 2).
Prin acţiunea de faţă este contestată dispoziţia din 18 aprilie 2008 numai cu privire la art. 1, acestea fiind şi limitele în care se va pronunţa instanţa.
S-a reţinut, că situaţia juridică a terenului este reglementată de Legea nr. 58/1974 şi a H.G. nr. 556/1990, reclamantul neavând calitatea de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii pentru acesta.
Legea nr. 10/2001 a repus în termenul de acceptare a moştenirii, pentru bunurile ce intră sub incidenţa acestei legi, pe acei moştenitori care nu au acceptat în termen moştenirea fostului proprietar de la care bunul imobil a fost preluat în mod abuziv, mai puţin a celor care au renunţat în mod expres la moştenire.
S-a reţinut că situaţia reclamantului s-ar încadra în ipoteza normei legale - respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - întrucât tatăl său, P.D., a predecedat bunicului P.C., astfel că prin formularea notificării este considerat că a acceptat în termen moştenirea bunicului său cu privire la terenul în suprafaţă de 208 m.p. din str. A., prin reprezentare.
Îndreptăţirea apelantului-contestator de a obţine măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială de reparaţie este subsumată condiţiei ca terenul notificat să facă obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că potrivit înscrisurilor administrate în cauză, din care rezultă că terenul a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974; ulterior terenul a fost expropriat în vederea demolării în temeiul H.G. nr. 556/1990.
În raport de situaţia juridică astfel stabilită, instanţa a constatat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în municipiul Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov, publicată în M. Of. nr. 134/18.06.1992.
Din interpretarea acestui act normativ s-a reţinut că voinţa legiuitorului a fost ca terenul în litigiu, ce fusese preluat abuziv de la autorul contestatorului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, iar construcţia demolată anterior anului 1989, să „fie considerat trecut în proprietatea statului”.
Coroborând dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 556/1990 cu cele ale art. 7 lit. f) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia [potrivit cărora „dreptul de proprietate publică se dobândeşte: f) prin alte moduri prevăzute de lege”], s-a reţinut că terenul în litigiu a intrat în domeniul public al statului anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv de la data adoptării H.G. nr. 556/1990, situaţie în care a dobândit caracterele acestui tip de proprietate - respectiv inalienabilitate, insesizabilitate şi imprescriptibilitate.
Din Anexa nr. 20 la H.G. nr. 556/1990, reiese că autorul său, P.D., figurează în anexa respectivă, „cuprinzând foştii proprietari ale căror imobile demolate, situate în municipiul Bucureşti, primesc despăgubiri potrivit legii”.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, de a obţine măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 208 m.p. situat în Bucureşti, str. A., nr. 8, sector 6, deoarece situaţia juridică a acestui teren a fost reglementată printr-un act juridic anterior Legii nr. 10/2001, în sensul considerării lui proprietate publică a statului, situaţie în care autorul reclamantului a figurat înscris în Anexa nr. 20 ca titular al dreptului de a primi despăgubiri, a căror plată efectivă sau cuantum nu face obiectul contestaţiei de faţă, ci al unui act juridic special cu caracter de reparaţie, adoptat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Măsurile reparatorii, indiferent de natura lor, privesc imobilul, astfel că nu este posibil ca pentru unul şi acelaşi imobil, persoana îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent şi de restituirea în natură a imobilului, deoarece ar reprezenta o dublă despăgubire pentru acelaşi bun, fără niciun temei.
Împotriva acestei decizii reclamantele P.M.D., P.V. şi P.C.A. au declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia este criticată pentru că în mod greşit s-a reţinut că ulterior terenul notificat a fost expropriat în vederea demolării în temeiul H.G. nr. 556/1990. În realitate terenul nu a fost expropriat în vederea demolării, el intrase în proprietatea statului la data de 06 decembrie 1974, odată cu înstrăinarea construcţiilor ce se găseau amplasate pe el de la vânzătorul P.C. la cumpărătorii P.D. şi P.G.A. La data de 25 ianuarie 1985 casa de locuit a fost preluată de I.C.R.A.L. de la proprietarii P.D. şi P.G.A. în vederea demolării.
În mod greşit a reţinut instanţa aplicabilitatea prevederilor H.G. nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în municipiul Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov, căci terenul a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974. Reparaţia echitabilă în această situaţie se poate realiza prin Legea nr. 10/2001, deoarece doar aceasta reglementează în ipotezele sale situaţia terenurilor intravilane libere de construcţii şi preluate abuziv anterior anului 1990.
H.G. nr. 556/1990 se referă numai la despăgubiri pentru construcţii demolate anterior anului 1990, Legea nr. 10/2001 se referă, printre altele, la despăgubiri pentru terenuri preluate în mod abuziv de stat anterior anului 1990 aşa încât în mod greşit instanţa a reţinut că P.G. era îndreptăţit să solicite despăgubiri numai în temeiul H.G. nr. 556/1990 şi formulând contestaţia în temeiul Legii nr. 10/2001 a urmărit repararea aceluiaşi prejudiciu de două ori.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 de a obţine măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 208 m.p., cu motivarea că situaţia juridică a acestui teren a fost reglementată printr-un act juridic anterior Legii nr. 10/2001, respectiv de Legea nr. 58/1974 şi de H.G. nr. 556/1990, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 6 pct. 1 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se constată că terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Astfel, art. 6 pct. 1 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dispune, pentru terenurile situate în intravilan, că „În cursul procedurii administrative de soluţionare a notificărilor nu prezintă relevanţă afectaţiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanţă juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deţinătorul imobilului care, la data soluţionării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competenţa de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin urmare, greşit instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu aparţinând domeniului public nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, având în vedere şi că imobilul construcţie aferent acestuia a fost expropriat şi demolat.
Or, faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa reţine că terenul în litigiu, având în vedere criteriul afectaţiunii juridice actuale a acestuia, ca fiind bun proprietate publică, intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, republicată, astfel că soluţia instanţei de apel este nelegală. De aceea instanţa de apel, valorificând probatoriul administrat în cauză, trebuia să stabilească calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, respectiv dacă aceştia sunt moştenitorii legali sau testamentari ai autorului de la care s-a preluat imobilul-teren, în litigiu, având în vedere că imobilul construcţie aferent acestuia a fost demolat ulterior exproprierii; modalitatea de preluare a imobilului de către stat, raportat la succesiunea operaţiilor juridice privitoare la aceasta, precum şi, în situaţia constatării calităţii de persoană îndreptăţită a reclamanţilor, să stabilească natura măsurilor reparatorii la care aceştia sunt îndreptăţiţi.
Câtă vreme instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt în sensul celor mai sus expuse, în scopul aplicării corecte a legii, instanţa, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele P.M.D., P.V. şi P.C.A. împotriva deciziei nr. 613A din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5750/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5703/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
