ICCJ. Decizia nr. 5750/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5750/2012
Dosar nr. 1638/118/2006
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 27 decembrie 2005 reclamanţii U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. şi O.E. au chemat în judecată pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, şi SC C.C.M. SA Constanţa pentru ca instanţa să dispună anularea dispoziţiei din 30 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, anularea referatului din 13 octombrie 2005 al Comisiei locale de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, anularea deciziei nr. 9577 din 28 noiembrie 2005, restituirea în natură a imobilului reprezentând terenul în suprafaţă de 45.000 m.p. amplasat în intravilanul municipiului Constanţa, acordarea în compensare a unui imobil de aceeaşi categorie, suprafaţă şi valoare în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că la 18 mai 2001 reclamanţii au notificat Primăria Municipiului Constanţa, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, în vederea emiterii unei decizii sau dispoziţii motivate privind măsura restituirii în natură a imobilului situat în Constanţa, la intersecţia str. B. cu bd. A., compus din teren în suprafaţă de 45.000 m.p., proprietatea defunctului lor tată L.C., sens în care au depus întreaga documentaţie solicitată de pârâţi.
S-a mai arătat că în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991 le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului pentru suprafaţa de 0,5 ha teren situat în extravilanul municipiului Constanţa, iar pentru diferenţa de 4,5 ha au primit acţiuni la SC O. SA.
Reclamanţii au mai arătat că atât dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa, cât şi referatul Comisiei locale sunt nelegale, date cu încălcarea actului normativ special, pentru că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost încă restituite, legea având un caracter de complinire în raport de celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, aşa încât sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 24, art. 9, art. 10 din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, pârâta SC C.C.M. SA Constanţa a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 10/2001, însă actualul bd. A. a fost extins, iar în prezent se află în zona de protecţie a căii ferate.
Pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin întâmpinarea formulată, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Constanţa şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că aceasta nu poate sta în judecată în nume propriu nefiind reglementată în mod expres această competenţă.
Pe fondul cauzei pârâţii au arătat că cererea reclamanţilor este neîntemeiată deoarece din documentaţia depusă la dosarul cauzei a rezultat faptul că reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.
Prin încheierea de şedinţă din 06 aprilie 2006 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 Constanţa şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Constanţa.
S-a reţinut în încheiere că în ceea ce priveşte Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 norma specială nu reglementează în mod expres posibilitatea ca acestea să poată sta în judecată în cauzele având ca obiect contestarea dispoziţiilor emise de primar în calitate de reprezentant al unităţii deţinătoare, astfel încât aceasta nu are capacitate procesuală de folosinţă.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Local Constanţa s-a arătat că acesta este un organ cu rol deliberativ potrivit dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 şi, nefiind emitentul vreuneia dintre dispoziţiile contestate, nu este subiect pasiv al dreptului dedus judecăţii şi nu poate sta în judecată în calitate de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 911 din 03 mai 2007, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C.C.M. SA Constanţa, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Constanţa, prin Primar, şi Primarul Municipiului Constanţa în ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt al cererii.
A respins acţiunea formulată de reclamanţi şi a respins cererile pârâţilor privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinţei pronunţate, prima instanţă a reţinut că reclamanţilor nu li se pot acorda măsuri reparatorii pentru imobilul notificat deoarece aceştia au uzat de procedura specială prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, modificată, sens în care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în natură asupra terenului de 0,5 ha prin titlul de proprietate din 25 februarie 1993 emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa, de pe urma autorului acestora L.C. De asemenea, pentru diferenţa de 4,5 ha, reclamanţilor le-a fost recunoscut dreptul la acţiuni la SC O. SA, aceştia având posibilitatea de a solicita ulterior atribuirea în natură a întregii suprafeţe de teren.
Prin urmare, s-a stabilit că deşi reclamanţii şi-au justificat calitatea procesuală activă în cauză, ei nu au calitatea de persoane îndreptăţite privind acordarea măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură sau plata de despăgubiri în echivalent valoric, întrucât sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 1/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. şi O.E., care au susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005.
Instanţa de fond trebuia să interpreteze art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cu care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001 terenurile, inclusiv cele arabile, aflate în intravilanul localităţilor, dacă terenurile respective sunt libere, respectiv dacă nu sunt ocupate de construcţii ori nu au fost puse în posesie, în mod legal, până la apariţia legii, alte persoane cărora li s-a constituit legal dreptul de proprietate.
Au susţinut apelanţii că prin formularea „şi nerestituite” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a avut în vedere toate imobilele care nu au fost restituite, această lege având şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv cele din fondul funciar, în sensul că sfera de aplicare a legii acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite.
Au arătat că instanţa de fond trebuia să stabilească natura terenului solicitat de reclamanţi, respectiv dacă era teren intravilan sau extravilan şi dacă demersul făcut de către reclamanţi pe baza Legii nr. 18/1991 era definitivat la momentul formulării notificării. În speţă, terenul ce a aparţinut autorului reclamanţilor este deţinut de SC C.C.M. SA, este ocupat de construcţii, motiv pentru care s-a apreciat că este teren intravilan.
Au considerat că instanţa a apreciat greşit faptul că le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul notificat deoarece, pentru suprafaţa de 4,5 ha, acestora le-a fost recunoscut dreptul la acţiuni la SC O. SA, ceea ce nu înseamnă implicit că ei au beneficiat de dispoziţiile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991 privind restituirea în natură.
În apel, prin încheierea din 14 noiembrie 2007, instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 12461/212/2007 prin care reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate din 25 martie 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 6743 din 10 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 12461/212/2007, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor prin care aceştia solicitau constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate din 25 martie 2002 emis de Comisia judeţeană Constanţa pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor pentru suprafaţa de teren de 4,5 ha, judecătoria reţinând în motivarea sentinţei că titlul de proprietate a fost legal emis pe un alt amplasament liber, aflat la dispoziţia comisiei locale de fond funciar, iar împrejurarea că vechiul amplasament al terenului care a aparţinut autorului reclamanţilor, L.C., se regăseşte în intravilanul localităţii Constanţa şi existenţa unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 nu sunt motive care să conducă la constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate eliberat. Această sentinţă este irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanţi prin decizia civilă nr. 983 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
La cererea reclamanţilor, prin încheierea din 17 martie 2010, instanţa a dispus repunerea pe rol a apelului, cauza fiind apoi suspendată la termenul din 23 iunie 2010, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ca urmare a invocării de către apelanţii-reclamanţi a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin Decizia nr. 693 din 31 mai 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia.
Prin decizia nr. 410C din 19 octombrie 2011, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul reclamanţilor U.I., O.E., L.P., A.F., V.E., C.E. şi S.M.D., toţi cu domiciliu procesual ales în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, la SCA P.C.D.B., împotriva sentinţei civile nr. 911 din 03 mai 2007 pronunţate de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 1638/118/2006, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local Constanţa şi SC C.C.M. SA, toţi cu sediul în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanţii au susţinut că instanţa trebuia să se raporteze la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma sa iniţială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, fiind aplicabil pentru notificarea formulată şi conform Normelor metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Cu privire la această chestiune însă nu există nicio contradicţie în termeni între cele două formulări ale textului legal. Astfel, conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulată de reclamanţi, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează referitor la terenuri, la cele situate în intravilanul localităţilor, nu şi la terenurile extravilane, a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Faptul că intenţia legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, numai cu privire la terenurile care nu au făcut obiectul altor legi reparatorii, rezultă şi din actuala redactare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere”.
În H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.
În acest sens, Curtea Constituţională, investită chiar de către reclamanţi cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reţinut prin Decizia nr. 693 din 31 mai 2011 că aceste dispoziţii legale nu contravin nici dispoziţiilor art. 21, privind accesul liber la justiţie, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire, art. 53 privind restrângerea unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitoare la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, din Constituţie, o apreciere similară asupra constituţionalităţii textului art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 realizându-se şi prin Decizia nr. 569/2005, Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003 şi Decizia nr. 1154/2007.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prima instanţă a soluţionat judicios această problemă de drept, terenul în suprafaţă de 5 ha – fostă proprietate a autorului reclamanţilor, L.C. – fiind situat, la data preluării de către stat, în extravilanul municipiului Constanţa.
Apartenenţa terenului la extravilanul localităţii Constanţa la momentul preluării lui nu numai că nu a fost contestată de către reclamanţi, ei afirmând numai că terenul se afla la data notificării în intravilanul localităţii, dar aceştia chiar s-au adresat Comisiei locale Constanţa de fond funciar pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Urmare a solicitării adresate de reclamanţi Comisiei de fond funciar, reclamanţilor li s-a restituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4,5 ha, prin titlul de proprietate din 25 martie 2002, titlu a cărui legalitate a fost confirmată prin sentinţa irevocabilă nr. 6743/2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
Terenul în suprafaţă de 4,5 ha (45.000 m.p.) pentru care s-a dispus deja restituirea dreptului de proprietate prin titlul din 25 martie 2002, în temeiul Legii nr. 18/1991, nu mai poate face din nou obiectul restituirii şi în procedura Legii nr. 10/2001 nu numai pentru că terenul era situat în extravilanul localităţii Constanţa la momentul preluării abuzive de către stat, dar şi pentru că prin iniţierea procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991 pentru restituirea acestui bun şi prin emiterea titlului de proprietate, reclamanţii au obţinut deja o reparaţie pentru imobilul preluat abuziv, iar faptul că restituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un alt amplasament decât cel pe care îl avea terenul la momentul preluării nu îi îndreptăţeşte pe reclamanţi să mai primească măsuri reparatorii, încă o dată, pentru că s-ar încălca principiul electa una via, conform căruia, aleasă fiind o cale, nu se mai admite utilizarea alteia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. şi O.E. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Au susţinut recurenţii că instanţele au făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Norma specială reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 arată că nu intră sub incidenţa prevederilor acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 169/1997.
Au arătat că au renunţat în scris la calitatea lor de acţionari SC O. SA, neexistând niciun titlu de proprietate emis pentru suprafaţa de 4,5 ha în perioada sus-menţionată.
Titlul de proprietate din 25 martie 2002 pentru 4,5 ha, a fost emis la data de 25 martie 2002 de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor, dar au refuzat ridicarea titlului de proprietate până la soluţionarea dosarului.
Practica judiciară a stabilit constant că dacă până în 2001, data la care au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 10/2001, moştenitorii nu au beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 atunci persoanele respective sunt îndreptăţite să solicite retrocedarea acestor terenuri care nu s-au aflat în circuitul civil.
Au considerat că ambele instanţe au încălcat norma legală şi competenţa lor de a stabili încadrarea terenului conform Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 10/2001, ori această încadrare eronată dată terenului de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 trebuie supusă analizei de către instanţa de control judiciar.
Au susţinut că instanţa trebuia să se raporteze la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma sa iniţială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, fiind aplicabil pentru Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Această chestiune a fost interpretată greşit de Curtea de apel care a reţinut că nu există nicio contradicţie în termeni între cele două formulări ale textului legal. Conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data notificării formulată de către reclamanţi, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează la terenurile situate în intravilanul localităţilor, nu şi la terenurile extravilane a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Faptul că intenţia legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, numai cu privire la terenurile care nu au făcut obiectul altor legi reparatorii, rezultă şi din actuala redactare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 147/2005.
Interpretarea instanţei este greşită deoarece din interpretarea Legii nr. 10/2001 şi a art. 8 rezultă că legiuitorul a prevăzut pentru instanţe dreptul şi obligaţia de a stabili natura terenului juridic.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Lege nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi cele forestiere”. Această dispoziţie trebuie înţeleasă că instanţa în baza controlului judiciar poate să stabilească natura terenului şi încadrarea în legea de reparaţie.
Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la proprietatea funciară.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ambele instanţe nu au soluţionat judicios această problemă de drept, terenul în suprafaţă de 5 ha – fosta proprietate a autorului reclamanţilor, L.C. – fiind situat, la data preluării de către stat, în extravilanul municipiului Constanţa, dar nu era arabil şi era ocupat de cale ferată, ceea ce înseamnă că terenul a fost naţionalizat şi nu cooperativizat.
Terenurile extravilane nu sunt supuse de plano Legii nr. 18/1991, ci dimpotrivă dacă erau amplasate căi de comunicaţii, şosele, construcţii, deci nu arabil, în aceste condiţii nu se aplică niciun moment Legea nr. 18/1991.
Faptul că au solicitat în 1990 terenul pe baza Legii nr. 18/1991 nu constituie un impediment să nu li se restituie terenul pe vechiul amplasament în condiţiile în care au depus memorii constant că terenul este liber.
Terenul nu a fost niciodată cooperativizat şi acordarea unui alt teren pe un alt amplasament contravine chiar Legii nr. 18/1991.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data soluţionării notificării prin dispoziţia din 30 noiembrie 2005) nu intră sub incidenţa legii terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar şi prin Legea nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator generală, iar legiuitorul a dorit să excludă din domeniul său de aplicare acele terenuri situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive, cele situate în extravilan la data notificării, precum şi toate terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 167/1997 şi Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au fost deja solicitate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, prevăzute de legile fondului funciar.
Prin formularea „imobile nerestituire” cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înţeles să confere domeniului de aplicare a legii şi un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie imobiliară, inclusiv din fondul funciar, în sensul că se referă şi la acele terenuri din intravilanul localităţilor care însă nu au fost restituite integral celor îndreptăţiţi.
Legea nr. 10/2001 exceptează de la incidenţa dispoziţiilor sale terenurile asupra cărora s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000.
Soluţia de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din trecut cu privire la proprietatea funciară, textul de lege fiind declarat constituţional.
În mod legal şi fondat a reţinut instanţa că în condiţiile în care reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în mod definitiv şi irevocabil, prin emiterea titlurilor de proprietate şi respectiv respingerea acţiunii în constatarea nulităţii titlului de proprietate, aceştia nu mai pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, întrucât devin incidente dispoziţiile art. 8 şi art. 1 alin. (1) din lege.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii U.I., A.F., V.E., S.M.D., L.P., C.E. şi O.E. împotriva deciziei nr. 410C din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 5803/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5740/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|