ICCJ. Decizia nr. 5891/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5891/2012
Dosar nr. 13470/62/2010
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, secţia civilă, la 25 noiembrie 2010, reclamanta Parohia Greco-Catolică B. a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română B., solicitând obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul biserică, înscris în C.F. A Bucium, nr. top. 1, comuna Şinca Veche, judeţul Braşov, în suprafaţa totală de 1.647 m.p. trecut prin conversie în C.F. B Şinca, precum şi imobilul teren cu nr. top. 616 din aceeaşi carte funciară, cu destinaţia de cimitir, în suprafaţă de 2.586 m.p. S-a solicitat să se constate fraudarea de către pârâtă a dispoziţiilor Decretului-Lege nr. 115/1938, prin utilizarea Decretului nr. 358/1948 şi a dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948, prin utilizarea Decretului nr. 358/1948, precum şi fraudarea dispoziţiilor art. 480, 481 C. civ. şi să se dispună radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei, urmând a fi înscris dreptul de proprietate pe numele reclamantei.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ., art. 37, 38, 39 din Decretul nr. 177/1948, ale Decretului nr. 358/1948, ale Decretului-Lege nr. 115/1938 şi ale O.G. nr. 64/2004, reclamanta a arătat că prin Decretul nr. 358/1948 a fost practic desfiinţată Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, averea acesteia trecând în proprietatea statului, sub pretextul revenirii comunităţilor locale la cultul ortodox, în lipsa oricăror probe de natura celor prevăzute de legea cultelor, respectiv de Decretul nr. 177/1948, astfel că măsura este lovită de nulitatea absolută.
Reclamanta a mai susţinut că Decretul nr. 358/1948 a fost emis fraudulos, cu încălcarea Decretului nr. 177/1948, iar înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut cu eludarea dispoziţiilor art. 17, 45, 46 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
S-a invocat, totodată, încălcarea prevederilor art. 480, 481 C. civ., reclamanta având calitatea de proprietar tabular, deposedat de bunurile sale, prin fraudarea legii şi înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor revendicate fără a exista vreo hotărâre judecătorească în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 182/S pronunţată la 28 martie 2011, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantei şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din menţiunile înscrise în C.F. B şi C Şinca, proprietară tabulară asupra imobilelor cu nr. top. 1 şi, respectiv 2, este pârâta, prin lege, în cotă de 1/1, conform Decretului nr. 358/1948.
S-a constatat că pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin lege, în condiţiile art. 645 C. civ.
Prima instanţă a considerat că nu se poate reţine fraudarea de către pârâtă a prevederilor Decretului-Lege nr. 115/1938, prin utilizarea dispoziţiilor Decretului nr. 358/1948, întrucât dobândirea proprietăţii s-a făcut prin lege şi nu printr-un act juridic la încheierea căruia să se fi folosit manopere dolosive.
Totodată, s-a reţinut că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 22 şi 24 din Decretul-Lege nr. 115/1938, astfel cum susţine reclamanta, acestea referindu-se la transferul dreptului de proprietate prin convenţie, ceea ce nu este cazul în speţă.
În consecinţă, s-a apreciat că nu există temeiuri pentru rectificarea cărţii funciare, pentru ca, ulterior acestei operaţiuni, reclamanta să poată invoca calitatea sa de proprietar tabular asupra imobilelor în cauză, pentru a putea solicita obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie bunurile.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta Parohia Greco-Catolică B., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita reţinere a Decretului nr. 358/1948 ca fiind titlul valabil cu care pârâta deţine imobilele, în condiţiile în care adepţii acestui cult din Şinca nu au dispărut.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 94 A din 07 septembrie 2011, a respins excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei şi autorităţii de lucru judecat, invocate de intimata Parohia Ortodoxă Română B.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins apelul reclamantei Parohia Greco-Catolică B. şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate de intimată prin întâmpinare, instanţa de apel a reţinut că acestea sunt nefondate, ambele părţi având personalitate juridică, conform înscrisurilor emise de Secretariatul de Stat pentru Culte.
S-a reţinut că, deşi într-un litigiu anterior, soluţionat irevocabil prin decizia nr. 5579/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la rectificarea cărţii funciare şi reînscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu există autoritate de lucru judecat, întrucât instanţele s-au pronunţat asupra unui alt obiect, respectiv nelegalitatea Decretului nr. 358/1948, ce constituie titlul pârâtei.
S-a considerat că puterea de lucru judecat nu împiedică soluţionarea pe fond a acţiunii în revendicare formulate de reclamantă.
Instanţa de apel a constatat că apelul este nefondat, întrucât s-a reţinut corect de prima instanţă că reclamanta nu justifică titlul său de proprietate asupra bunului a cărui restituire o solicită, ci contestă titlul pârâtei. S-a considerat că pârâta şi-a dovedit titlul ca fiind „legea”, respectiv Decretul nr. 358/1948, care, deşi abrogat în prezent, a constituit temeiul în baza căruia aceasta (pârâta) a dobândit proprietatea, fiind valabil în raport cu normele constituţionale şi legile organice (Decretul nr. 177/1948) la acea vreme.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Parohia Greco-Catolică B., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Dezvoltând criticile aduse deciziei recurate, reclamanta a invocat în susţinerea primului motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că a dovedit cu probe existenţa dreptului real de proprietate în patrimoniul său, acţiunea sa fiind născută dintr-un raport juridic conflictual născut la 02 decembrie 1948, prin frauda produsă de statul comunist stalinist ateu şi Biserica Ortodoxă Română la nivel naţional şi local, prin Parohia Ortodoxă Română B.
Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat greşita interpretare a chestiunii titlului pârâtei, considerat ca fiind legea, respectiv Decretul nr. 358/1948.
S-a susţinut că întabularea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 şi 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938, întrucât normele de dispoziţie din cuprinsul Decretului nr. 358/1948 nu îndeplinesc cerinţele legale (ale Decretului-Lege nr. 115/1938) – pentru ca înscrierea în cartea funciară să fie constitutivă de drepturi.
Cel de al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a vizat neanalizarea fondului cererii de chemare în judecată, raportat la temeiurile sale de drept şi nereţinerea contradicţiei dispoziţiilor Decretului nr. 358/1948 cu legile organice, art. 480 şi 481 C. civ., cu Decretul nr. 177/1948, cu Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea cultelor.
S-a reţinut, totodată, că pârâta este dobânditor de rea-credinţă, astfel că nu poate beneficia de protecţia legii.
Examinând criticile recurentei-reclamante raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Nu poate fi primită critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând nelegalitatea titlului pârâtei, respectiv înscrierea acesteia în cartea funciară cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Decretului-Lege nr. 115/1938.
Chestiunea nelegalităţii întabulării dreptului de proprietate al intimatei-pârâte în cartea funciară, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 a fost dezlegată irevocabil prin decizia nr. 5579 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin decizia menţionată, respingând ca nefondat recursul reclamantei Parohia Greco-Catolică B. împotriva deciziei nr. 167 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte s-a pronunţat, cu putere de lucru judecat, asupra aspectelor deduse judecăţii în legătură cu nelegalitatea întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei în baza Decretului nr. 358/1948.
Prin urmare, deşi nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ. între litigiul soluţionat irevocabil prin decizia menţionată şi prezenta cauză, având un alt obiect, respectiv revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480, 481 C. civ., considerentele deciziei nr. 5579 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se impun în virtutea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, împiedicând reanalizarea criticilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor Decretului-Lege nr. 115/1938 la momentul înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei intimate în cartea funciară.
Critica formulată prin primul motiv de recurs nu va fi analizată întrucât nu se circumscrie motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pornind de la definiţia acţiunii în revendicare dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române şi al acţiunii petitorii şi încheind cu anatema la adresa judecătorilor, recurenta nu a arătat în ce cauză greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, ori schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, ci la greşita interpretare a probelor, care constituie o chestiune de fapt, ce nu justifică invocarea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nici critica formulată prin ultimul motiv de recurs, vizând nemotivarea hotărârii nu va fi primită.
Instanţa de apel a expus în considerentele deciziei atacate motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu-şi justifică titlul de proprietate, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea cu succes a acţiunii în revendicare.
Procedând la verificarea titlurilor de proprietate specifică acţiunii întemeiate pe art. 480 C. civ., instanţele de fond şi apel au constatat că titlul pârâtei, constituit în temeiul Decretului nr. 358/1948 subzistă, chiar dacă acest act normativ a fost abrogat, acesta producând efecte juridice valabile.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat formal, recurenta-reclamantă referindu-se la neanalizarea probelor sale şi menţinerea relei-credinţe a intimatei, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Parohia Ortodoxă Română B.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Parohia Greco-Catolică B. împotriva deciziei nr. 94/Ap din 07 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5967/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5803/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
