ICCJ. Decizia nr. 5967/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5967/2012
Dosar nr. 1790/91/2007
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 713 din 03 octombrie 2008:
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A.T.C., împotriva pârâtei Primăria municipiului Focşani şi, pe cale de consecinţă: a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru: suprafaţa de 640 m.p. teren situat în Focşani, str. D.Z., nr. 6; 140 m.p. teren situat în Focşani, str. N.I., nr. 6, şi 573 m.p. teren situat în Focşani, str. N.I., nr. 8.
A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâta Primăria oraşului Panciu, judeţul Vrancea.
A respins excepţia privind prematuritatea introducerii acţiunii formulată de pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea, şi în consecinţă:
A dispus restituirea către reclamantă a cotei de ½ din suprafaţa de 4.432 m.p. teren situat în Focşani, str. C.V., nr. 50, şi din corpul A de clădire în suprafaţă de 362,44 m.p. şi din corpul B de clădire în suprafaţă de 223,25 m.p.
A stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de ½ din diferenţa de 22.768 m.p. teren.
A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune moratorii, daune cominatorii şi despăgubiri.
A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A.T.C., în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Vrancei.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul C.N.S., prin procurator T.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta A.T.C. este soţia defunctului A.D., decedat la 21 septembrie 2000, din certificatul de moştenitor din 17 octombrie 2000 eliberat BNP S.L. rezultând că este şi legatară universală a acestuia.
În această calitate, reclamanta a formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea imobilelor ce s-ar fi cuvenit fostului său soţ.
Astfel, la Primăria oraşului Panciu au fost depuse: notificarea din 07 ianuarie 2001 prin care s-a solicitat suprafaţa de 8.860 m.p. teren în Panciu, str. T.; notificarea din 07 februarie 2002, prin care s-a solicitat suprafaţa de 1.370 m.p. loc de casă, notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafaţa de 2.000 m.p. teren loc de casă pe str. M.K.; notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafaţa de 10.416 m.p. pe str. M., nr. 6, şi pe str. G., şi notificarea din 07 februarie 2002 prin care s-a solicitat suprafaţa de 1.026 mp. teren situat pe str. T.R.
Iniţial, aceste notificări au fost respinse cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, dar prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a stabilit această calitate a reclamantei şi pârâta a fost obligată să soluţioneze notificările pe fond.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat mai multe imobile, cu motivarea că din moment ce a depus notificări, înseamnă că şi-a exprimat intenţia de a solicita toate imobilele ce au aparţinut autorului său şi care au fost preluate abuziv, invocând caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 în deplină concordanţă cu disp. art. 1 din primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa a apreciat că, faţă de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede în cadrul procedurii de restituire obligativitatea formulării notificării şi care prevede expres că în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare pentru fiecare din ele, nu a putut primită susţinerea reclamantei, urmând a fi analizată situaţia juridică doar pentru imobilele pentru care s-au formulat notificările din 07 februarie 2002.
Prin raportul de expertiză topometrică ing. C.D. s-a precizat că imobilele din Panciu fac obiectul altor judecăţi – Dosar nr. 1791/91/2007 şi Dosarul nr. 1792/91/2007, fapt necontestat de reclamantă.
În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada că aceste imobile au fost preluat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Imobilele sunt evidenţiate în din 30 iunie 1934, 20 iunie 1934 şi din 04 iulie 1934 prin care s-au făcut menţiuni în registrul de ipoteci cu privire la aceste bunuri pentru că proprietarul lor, A.V. (socrul reclamantei) declarase un debit de 20.123.896 lei şi solicitase să-i fie aplicată legea privind lichidarea datoriilor agricole şi urbane din 07 aprilie 1934.
Având în vedere că reclamanta nu a depus alte dovezi din care să rezulte că imobilele au fost preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea îndreptată împotriva pârâtei Primăria oraşului Panciu.
La Primăria municipiului Focşani reclamanta a depus notificările din 07 februarie 2002, dar notificarea din 2002 a fost înaintată Consiliului Judeţean Vrancea care deţine imobilul solicitat prin aceasta.
Prin notificări reclamanta a solicitat restituirea terenurilor pe care defunctul A.D. le-a moştenit de la tatăl său - A.G., de la unchiul său - A.A. şi de la bunicii săi - A.V. şi A.A.L., şi anume: teren viran pe str. N.I., nr. 6, în suprafaţă de 160 m.p., suprafaţa de 640 m.p. teren viran pe str. D.Z., nr. 6, terenul viran de pe str. N.I., nr. 8.
Din adeverinţele de rol depuse la dosar a rezultat că aceste terenuri au figurat la rolul A.A.L. care a fost bunica soţului reclamantei.
Având în vedere că A.A.L. a avut 2 fii: pe A.G., tatăl soţului reclamantului şi pe A.A., pe care soţul reclamantei l-a moştenit pe baza certificatului de moştenitor din 1992, a rezultat că soţului reclamantei i se cuveneau aceste terenuri şi că reclamanta le poate solicita.
Din raportul de expertiză topometrică rezultă că suprafaţa de 640 m.p. de pe str. D.Z. este în prezent ocupată de o proprietate privată, fără a se cunoaşte modul de dobândire; suprafaţa de 160 m.p. de pe str. N.I., nr. 6, este cuprinsă în parcul de la Casa Căsătoriilor, iar suprafaţa de 573 m.p. teren de pe str. N.I., nr. 8, este de asemenea proprietate privată în prezent.
A rezultat, prin urmare, că aceste terenuri nu sunt libere şi nu pot fi restituite în natură, urmând a se stabili că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a solicitat ca pârâta să-i pună la dispoziţie terenuri în compensare, dar nu au fost identificate terenuri libere care să poată fi restituite.
Reclamanta a solicitat prin acţiune şi un teren de 2.500 m.p. în Focşani, str. C.V.. nr. 46, dar pentru acest teren nu a făcut notificare, terenul nu a putut fi identificat de expert de expert şi nu s-au depus acte de proprietate sau de preluare abuzivă.
Reclamanta a solicitat de la pârâtă daune moratorii, daune cominatorii şi despăgubiri ca urmare a prejudiciului creat prin lipsa de folosinţă.
Aceste cereri nu au fost întemeiate.
Reclamanta nu a însoţit notificările de acte doveditoare, din modul de formulare a notificărilor rezultând că ea însăşi a avut dificultăţi în a identifica imobilele pe care le-au avut autorii soţului său, iar actele doveditoare s-au depus pe parcurs, inclusiv în 2005 şi 2007, astfel că nu s-a putut reţine o culpă a pârâtei în nerezolvarea notificărilor.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosinţă, acesta nu a fost dovedit, iar expertul a stabilit că imobilele solicitate nu sunt libere şi nu pot fi restituite în natură, astfel că reclamanta nu ar fi putut exercita o posesie a lor.
Cu privire la acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea, prin care s-a solicitat restituirea imobilului de pe str. C.V., nr. 50, instanţa a reţinut următoarele:
Acest imobil a făcut obiectul notificării din 07 februarie 2002 adresată iniţial Primăriei Focşani, care prin dispoziţia din 30 noiembrie 2005 a trimis notificarea deţinătorului actual şi anume Consiliul Judeţean Vrancea.
Prin decizia din 20 iunie 2006, Consiliul Judeţean Vrancea a respins notificarea cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că este persoană îndreptăţită.
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 09 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea, a fost anulată această decizie şi pârâtul a fost obligat să soluţioneze notificarea pe fond.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 6120 din 27 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pârâtul a invocat excepţia prematurităţii prezentei cereri de chemare în judecată apreciind că reclamanta nu a lăsat să curgă termenul de 60 de zile în care avea posibilitatea să soluţioneze notificarea, teren care a început să curgă la 27 septembrie 2007 când s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Această excepţie nu este întemeiată având în vedere că pârâtul a dat o primă soluţie notificării, iar ulterior a arătat că nu ar fi putut soluţiona notificarea pentru că s-a mai formulat o cerere de către alt moştenitor, iar cererea acestuia pentru repunerea în termen se află în curs de judecată.
Ori, reclamantei nu i-a putut fi limitat accesul la justiţie, instanţa putând soluţiona fondul cauzei.
În consecinţă, în baza art. 137 C. proc. civ., s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia privind prematuritatea.
În ce priveşte fondul cererii, instanţa a reţinut că prin notificarea din 07 februarie 2002 reclamanta a formulat cererea în calitate de moştenitoare a soţului său care la rândul său îi moştenise pe tatăl său G. şi pe unchiul său A.
Reclamanta a solicitat cota de ¼ din imobil pe care cei doi autori ai soţului său au moştenit-o de la tatăl lor, A.V.
A solicitat şi cota de ¼ care ar fi aparţinut mamei soţului său, A.F. şi pe care aceasta ar fi moştenit-o de la ruda comună S.
Reclamanta a solicitat deci jumătate din acest imobil.
Prin acţiunea formulată la instanţă reclamanta a solicitat imobilul în totalitate.
Reclamanta a indicat ca titlu de proprietate asupra acestui imobil o convenţie de partaj voluntar din 1930 prin care s-a împărţit averea rămasă de pe urma defunctei A.S.
Din matricolă a rezultat că moştenitorii defunctei A.S., au figurat la rol cu un imobil în Focşani, str. C.V., nr. 50, pe care l-au închiriat Spitalului M. Focşani, iar din actul de partaj voluntar rezultă că imobilul s-a împărţit în 4 părţi egale şi: M.E., C.M., A.V. şi B.V. au primit câte „1/4 din casa de la Focşani, str. C.V., nr. 84, cu un sfert din locul înconjurător”.
Din raportul de expertiză C.D. a rezultat că acest imobil este cel care în prezent poartă nr. 50 şi care se află în administrarea pârâtului, aspect necontestat de altfel.
Din acelaşi raport a mai rezultat că terenul aferent acestei construcţii a fost la acea dată de 2,72 ha, iar această susţinere se coroborează şi cu faptul că fam. A. a avut un imobil şi la nr. 48 şi din referatul întocmit de Comisia de Legea nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiul Focşani a rezultat că o parte din acest teren este folosit în prezent de Liceul A.I.C. Focşani, ceea ce demonstrează că în acea locaţie fam. A. a avut o suprafaţă mare de teren, dar prin sistematizările ulterioare terenul a fost împărţit şi a trecut în diferite posesii sau constituie, parte din el, străzi şi alei.
Pentru aceste motive instanţa a reţinut că imobilul de pe str. C.V., nr. 50, (fost nr. 84) este alcătuit din suprafaţa de 2,72 ha teren şi din construcţiile notate de expert G.C. cu albastru şi roşu pe schiţa anexă la raportul de expertiză compusă din corpul A în suprafaţă de 362,44 m.p. şi corpul B în suprafaţă de 223,25 m.p.
Reclamanta a făcut obiecţiuni la acest raport de expertiză şi a susţinut că toate construcţiile în care a funcţionat Secţia de reumatologie a Spitalului Judeţean Vrancea au aparţinut familiei A., şi anume cele notate cu C3, C4, C5, C6 în raport de exp. C.D.
Expertul a menţionat, cu certitudine, că doar construcţiile din corpul A şi corpul B (C1 şi C2 în exp. C.D.) sunt clădiri vechi, construite în 1860 şi pentru celelalte nu s-a făcut dovada că au fost construite de autorii reclamantei.
Concluzionând, vocaţia reclamantei la restituire a fost analizată faţă de imobilul compus din suprafaţa de 2,72 ha teren şi corpurile A şi B de construcţii.
Pârâtul a precizat că imobilul nu poate fi restituit în natură pentru că face parte din domeniul public al judeţului, susţinere care nu poate fi primită faţă de disp. art. 16 din Legea nr. 10/2001 care nu exclude asemenea imobile de la restituire, ci instituie obligaţia ca fostul proprietar să le menţină destinaţia pe o anumită perioadă.
În cauză, clădirile nu mai sunt folosite ca spital din cauza stării de degradare în care se află, astfel că nu se impune o asemenea măsură.
Faptul că imobilul a fost trecut în domeniul public nu a putut fi reţinut, având în vedere că hotărârea nr. 79 din 28 iunie 2007 a fost dată pe parcursul judecăţii şi văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (41) din Legea nr. 10/2001 care interzice orice act de dispoziţie asupra imobilelor ce fac obiectul acestei legi pe parcursul procedurilor administrative sau judiciare.
În ceea ce priveşte suprafaţa efectivă care putea fi restituită în natură, instanţa a reţinut suprafaţa de 4.432 m.p., contur roşu pe schiţa 2 anexă la ultima completare a raportului de expert C.D. din 08 octombrie 2008, pentru că această suprafaţă este aferentă construcţiilor vechi care se mai găsesc pe teren.
Faţă de întreaga suprafaţă deţinută de Spitalul Judeţean Vrancea şi de starea de degradare în care se află construcţiile şi care presupune demolarea lor iminentă, instanţa a apreciat că nu sunt impedimente la restituirea în natură a imobilului, eventualelor reţele pentru utilităţi putând fi schimbat apartamentul.
Aceasta este situaţia juridică a imobilului solicitat, dar din suprafaţa de 4.432 m.p. teren şi din cele două corpuri de clădire A şi B, reclamanta este îndreptăţită doar la cota de ½.
Imobilul a aparţinut A.S. şi prin actul de partaj voluntar s-a împărţit între 4 descendenţi ai ei, reclamanta solicitând două cote de ¼.
Unul din beneficiarii partajului a fost A.V., bunicul soţului reclamantei.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la restituire persoanele care au fost proprietare la data preluării.
Imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 şi cota de ¼ ce a aparţinut în urma partajului lui A.V., era în proprietatea fiilor săi G. şi A., de la care s-a şi preluat.
În aceste condiţii, A.D., fiu şi nepot al celor doi, putea cere această cotă în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanta, ca soţie şi legatară universală a acestuia, este îndreptăţită la cota de ¼.
Reclamanta a solicitat şi cota de ¼ ce a aparţinut C.M., pretinzând că această cotă a fost culeasă de fiica acesteia M.F., mama soţului său.
Reclamanta nu a făcut dovada acestei transmisiuni succesorale, dar A.D. ar fi avut vocaţie la succesiunea C.M., care a fost mătuşa tatălui său, fiind rudă de gradul IV.
Cota acestei defuncte nu a fost solicitată de descendenţii săi în termen legal, iar potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor care nu au urma procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalţi moştenitori.
Prin urmare, reclamanta este îndreptăţită la cota totală de ½ din acest imobil.
Deşi prin cererea adresată instanţei, reclamanta a solicitat întregul imobil, instanţa a reţinut că nu beneficiază de prevederile textului mai sus enunţat şi pentru diferenţa de ½ din imobil pentru că nu a formulat notificare pentru aceste cote, iar textul condiţionează restituirea de formularea cererii prin notificare.
În consecinţă, reclamantei îi va fi restituită cota-parte ideală de ½ din imobil pentru că defunctul său soţ a moştenit aceste cote ideale şi nimeni nu poate transmite mai mult decât are dreptul, iar materializarea acestui drept urmează a se stabili în cadrul procedurii de ieşire din indiviziune pe calea dreptului comun cu coproprietarul judeţul Vrancea, prin administrator Consiliul Judeţean Vrancea.
Reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat la daune cominatorii, daune moratorii şi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului.
Cererea este neîntemeiată, neputându-se reţine reaua-credinţă a pârâtului în soluţionarea notificării câtă vreme pentru acelaşi imobil fusese înregistrată şi o altă notificare, iar solicitantul C.N.S. a formulat cererea în justiţie pentru a se dispune repunerea în termen.
Prin urmare, pârâtul a fost în imposibilitate să soluţioneze notificarea, pretenţiile reclamantei nefiind întemeiate, urmând a fi respinse aceste capete de cerere ca neîntemeiate.
Reclamanta a solicitat şi restituirea a două oglinzi veneţiene, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Vrancea, actualul deţinător.
Reclamanta a pretins că acestea sunt imobile prin încorporare şi se încadrează în disp. art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Definind imobilele în sensul acestei legi, art. 6 include şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, dar art. 469 C. civ. prevede că oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, când parchetul pe care stau formează corp comun cu lemnăria care îmbracă pereţii camerei.
În cauză, nu s-a făcut dovada că oglinzile au existat în imobil la data naţionalizării, că au fost prinse în parchet sau că ar fi fost prinse în perete cu var, ghips sau ciment în aşa fel încât să nu poată fi scoase fără a fi deteriorate.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 99 din 16 septembrie 2011, a respins apelurile declarate de apelanţii: Primăria municipiului Focşani, Consiliul Judeţean Vrancea şi A.T.C. împotriva sentinţei civile nr. 713/2008 a Tribunalului Vrancea;
A respins cererea de aderare la apel formulată de intervenientul C.N.S.:
A obligat apelanta A.T.C. la plata către Muzeul Vrancei a sumei de 4.200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Art. 22 din Legea nr. 10/2001 prevede obligaţia persoanei îndreptăţite de a notifica unitatea deţinătoare pentru restituirea în natură a imobilelor ce formează obiectul acesteia, iar în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, notificarea se formulează separat pentru fiecare imobil. Ca urmare, intenţia reclamantei de restituire a tuturor imobilelor, care au aparţinut soţului său A.D. nu e suficientă pentru a îndeplini cerinţa textului de lege, fiind necesar a se formula separat o notificare şi pentru imobilul din Focşani, str. C.V., nr. 46.
Calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea masurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost stabilită prin mai multe hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv: sentinţa civilă nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focşani, Dosar nr. 310/231/2007, sentinţa nr. 1041 din 09 noiembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 257/91/2006, decizia nr. 78 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, Dosar nr. 257/91/2006, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6120 din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa nr. 509 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 798/2006, sentinţa nr. 431 din 01 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 796/2006, sentinţa nr. 495 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 794/2006, sentinţa nr. 508 din 22 iunie 2006, Dosar nr. 793/2006 şi sentinţa nr. 464 din 09 iunie 2006 a Tribunalului Vrancea, Dosar nr. 797/2006.
Astfel, conform sentinţei civile nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focşani, Dosar nr. 310/231/2007, soţul reclamantei A.D., decedat în 2001, „a cules moştenirea după întreaga familie A. şi C., astfel el a moştenit pe autorii săi A.G., tatăl, pe unchiul său A., cât şi pe A.G.V., bunicul său, în calitate de descendenţi ai defuncţilor G. şi A.S., străbunicii săi”. Conform aceleiaşi sentinţe, de pe ramura C., A.D. culege moştenirea de pe urma mamei sale F., care, la rândul ei, îi moşteneşte pe părinţii săi N. şi C.M. şi pe unchiul său C.T., care nu a avut descendenţi.
Ca urmare, Curtea reţine că potrivit certificatului de moştenitor din 30 septembrie 1992 şi a regulilor moştenirii legale, soţul reclamatei A.D. culege moştenirea de pe urma tatălui său, A.G., şi a unchiului său, A.A., în total o cotă de ¼ din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, Focşani.
O alta cotă ideală de ¼ din acelaşi imobil îi revine de pe urma mamei sale M.F., care culege averea rămasă de pe urma antecesoarei sale C.M. Instanţa are în vedere şi testamentul olograf al fiului acesteia, C.N.A., decedat la 25 noiembrie 1975, care a lăsat întreaga sa avere sorei sale F., mama soţului reclamantei (sentinţa nr. 1764 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei Focşani, Dosar nr. 310/231/2007), aceasta rezultând şi din certificatul de moştenitor din 1971. În ce priveşte pe ceilalţi moştenitori ai C.M., respectiv C.N.S. şi G.G.L., instanţa a reţinut că aceştia nu au formulat în termen notificarea potrivit Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor în litigiu.
Mai mult, potrivit adresei înregistrate sub nr. 156 din 25 septembrie 2007 la BEJ C.G., G.G.L. a declarat, în calitate de moştenitor al G.M., fiica C.M., că nu a formulat notificarea din 2002, prin care ar fi solicitat cota de 1/12 din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, şi că nu recunoaşte semnătura de pe acea notificare.
Ca urmare, reclamanta, în calitate de legatar universal al soţului său, A.D., decedat în 2001, justifică calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota ideală de ½ din imobilul situat în str. C.V., nr. 50, aşa cum de altfel a şi formulat notificarea din 07 februarie 2002. În cuprinsul acestei notificări reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziţii de restituire în natură „a celor două cote indivize de 1/4 din imobilul situat în str. C.V., nr. 50”. Astfel, în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 pretenţiile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost completată, de restituire în întregime a acestui imobil sunt neîntemeiate. Neformularea notificării şi pentru încă o cotă ideală de ½ din imobil atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent pentru acea cotă, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, reclamanta este îndreptăţită la restituire doar pentru o cotă ideală de ½ din imobilul din str. C.V., nr. 50.
În ce priveşte motivele de apel formulate de pârâţi, instanţa a reţinut că terenul aferent întregului ansamblu de construcţii cu destinaţia de secţie de reumatologie este de 7.846 m.p., conform raportului de expertiză din 2008 întocmit de expertul C.D. Dintre aceste construcţii doar o parte reprezintă clădirea veche, fosta locuinţă a familiei A., respectiv corpurile A şi B (denumite şi C1, C2), restul sunt construcţii noi, edificate ulterior preluării imobilului de câtre Statul Român. Faptul că aceste două corpuri reprezintă vechea clădire, ce a aparţinut familiei A. a fost stabilit de experţii desemnaţi de Tribunalul Vrancea G.C. şi de Curtea de Apel Brasov, B.G., precum şi de expertul consilier B.E.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul B.G. este posibilă restituirea în natură a celor două corpuri de clădire A şi B (C1 şi C2), având în vedere că primul nu este folosit, iar cel de-al doilea este utilizat numai în parte, deservind secţiei de reumatologie a spitalului.
În raport de această situaţie de fapt, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea în natură a imobilelor ocupate de unităţi sanitare (ex. spitale), cu condiţia menţinerii afectaţiunii pe o perioadă de până la 5 ani.
La stabilirea suprafeţei de teren aferentă vechii construcţii a fost suprapus planul de situaţie, rezultat din măsurătorile topografice, peste planul cadastral al municipiului Focşani, realizat între anii 1896-1898, având în vedere lipsa documentelor care să ateste suprafaţa acestui teren şi evoluţia sa din punct de vedere juridic.
Faţă de concluziile expertizei construcţii, expertul C.D. a stabilit în raportul de expertiză întocmit la Tribunalul Vrancea că terenul aferent clădirii vechi, ce a aparţinut familiei reclamantei, este de 4.432 m.p. şi că este posibilă restituirea în natură a acestuia fără a fi afectată buna funcţionare a Spitalului S.P.
În mod asemănător, expertul B.G. a concluzionat în raportul de expertiză din 2010 că exista o suprafaţă de 4.459,67 m.p., aferentă vechii construcţii (corpurilor A şi B) , care are acces separat la drumul public prin str. C.V., şi care a fost astfel delimitată, astfel încât afectarea întregului sistem de utilităţi tehnico-edilitare să fie la un nivel minim şi să nu afecteze fluxul funcţional al spitalului. Potrivit aceluiaşi raport, principalele branşamente la reţeaua de utilităţi tehnico-edilitare care vor deservi această suprafaţă de teren şi construcţia, ce fac obiectul restituirii, pot constitui parte de uz comun cu întregul sistem de branşamente şi utilităţi al spitalului până la realizarea separării de către proprietar.
În ce priveşte oglinzile veneţiene revendicate de reclamantă, Curtea a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada că acestea au aparţinut în trecut familiei sale, cu atât mai mult cu cât pe cele expuse la Muzeul Vrancei nu este inscripţionat numele A.
Referitor la acordarea de măsuri reparatorii, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul părţilor sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Din aceste texte rezultă că acordarea de bunuri în compensare este condiţionată de caracterul disponibil al acestora, respectiv în cazul terenurilor de faptul că sunt libere, precum şi de acordul persoanei îndreptăţite de a primi bunurile oferite.
Având în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat inexistenţa unor bunuri sau servicii care să fie oferite în compensare, măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute de prima instanţă pentru celelalte imobile identificate în dispozitivul sentinţei, nu pot fi decât despăgubiri ce se vor acorda în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Cererea de obligare a pârâtului la daune cominatorii, daune moratorii şi despăgubiri pentru lipsă de folosinţă a imobilului nu sunt întemeiate, neputându-se reţine reaua-credinţă a pârâtului în soluţionarea notificării câtă vreme, pentru acelaşi imobil, fusese înregistrată şi o altă cerere de restituire, iar intervenientul C.N.S. a formulat o cerere în justiţie, având ca obiect repunerea în termen. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001, ca lege specială, care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile dreptului comun, nu prevede ca sancţiune pentru neemiterea în termen a deciziei, respectiv a dispoziţiei de restituire, acordarea de daune cominatorii.
Împotriva deciziei civile nr. 99 din 16 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, au formulat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea şi reclamanta A.T.C.
I. Consiliul Judeţean Vrancea critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel în mod nelegal şi neîntemeiat a apreciat cota de ½ din imobilul revendicat ca fiind cota ce trebuie restituită reclamantei A.T.C.
- Reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât aceasta nu are calitatea de moştenitor a defuncţilor A.V. şi C.M., ci moşteneşte în baza testamentului universal, doar cota din imobil ce s-ar fi aflat la masa succesorală a defunctului său soţ, A.D., dacă nu ar fi avut loc preluarea abuzivă.
- Instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a apreciat ca fiind necesară măsura restituirii în natură a cotei de ½ din suprafaţa de 4.432 m.p. din corpurile C1 şi C2 identificate de experţii tehnici.
- Instanţa de fond, în mod nelegal şi netemeinic, a apreciat întinderea dreptului de proprietate ce a aparţinut familiei A. în str. C.V., nr. 50.
II. Reclamanta A.T.C. critică decizia atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Hotărârea recurată este nelegală în ceea ce priveşte restituirea în natură a unei cote de ½ din imobilul teren şi construcţie corp A şi B situat în Focşani, str. C.V., nr. 50.
- Este nelegală respingerea cererii de restituire în natură a unor bunuri identificate prin rapoartele de expertiză.
- Hotărârea recurată este nelegală în ce priveşte respingerea cererii de restituire a oglinzilor veneţiene.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cum recursurile sunt asemănătoare, ele vor fi analizate împreună.
Prin cererea înregistrată la nr. 1790/91/2007, reclamanta A.T.C., prin mandatar C.M., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Focşani, a solicitat restituirea în natură a următoarelor imobile: suprafaţa de 640 m.p., teren viran situat în str. M., nr. 6; suprafaţa de 2.293 m.p., teren situat în Focşani, str. N.I., nr. 8; suprafaţa de 2.500 m.p., teren situat în Focşani, str. C.V., nr. 46.
De asemenea, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată la daune cominatorii. Prin completarea acţiunii, reclamanta a solicitat să-i fie restituit şi imobilul din Focşani, str. C.V., nr. 50, compus din casă de locuit şi teren, împreună cu imobilele prin încorporare – 2 oglinzi veneţiene. Că este persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu - teren în suprafaţă de 2.500 m.p. situat în Focşani, str. C.V., nr. 46.
Ca urmare, reclamanta, în calitate de legatar universal al soţului său A.D., decedat în 2001, justifică calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru cota ideală de ½ din imobilul situat în Focşani, str. C.V., nr. 50, aşa cum a şi formulat notificarea din 07 februarie 2002.
În cuprinsul acestei notificări, reclamanta a solicitat emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a celor două cote indivize de ¼ din imobilul situat în Focşani, str. C.V., nr. 50. Astfel, în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, pretenţiile reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost completată, de restituire în întregime a acestui imobil sunt neîntemeiate.
Nefondarea notificării pentru încă o cotă ideală de ½ din imobil atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent pentru acea cotă, conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, reclamanta este îndreptăţită la restituire doar pentru o cotă ideală de ½ din imobilul din str. C.V., nr. 50.
În ceea ce privesc motivele de recurs formulate de pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea, se reţine că terenul aferent întregului ansamblu de construcţii cu destinaţia de secţie de reumatologie este de 7.846 m.p., conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.D. Dintre aceste construcţii doar o parte reprezintă clădirea veche, fostă locuinţă a familiei A., respectiv corpurile A şi B – denumite (C1, C2), restul sunt construcţii edificate ulterior preluării imobilului de către Statul Român. Faptul că aceste două corpuri reprezintă vechea clădire ce a aparţinut familiei A. a fost stabilit de experţii desemnaţi de instanţa fondului – Tribunalul Vrancea.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, este posibilă restituirea în natură a celor două corpuri de clădire A şi B (C1 şi C2), având în vedere că primul nu este folosit, iar cel de-al doilea este utilizat numai în parte, deservind secţia de reumatologie a spitalului.
În raport de această situaţie de fapt, în cauză se reţin dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 care permit restituirea în natură a imobilelor ocupate de unităţi sanitare (spitale), cu condiţia menţinerii afectaţiunii pe o perioadă de până la 5 ani.
Având în vedere raportul de expertiză efectuat de instanţa fondului (Tribunalul Vrancea) se reţine că terenul aferent clădirii vechi, ce a aparţinut familiei reclamantei, este de 4.432 m.p. şi că este posibilă restituirea în natură a acestuia, fără a fi afectată buna funcţionare a Spitalului S.P.
Cu privire la oglinzile veneţiene revendicate de reclamantă, se reţine că în cauză nu s-a făcut dovada că acestea au aparţinut în trecut familiei reclamantei.
Referitor la acordarea de măsuri reparatorii, se reţin dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită, potrivit legii, cu soluţionarea notificării, cu acordul părţilor sau despăgubirii acordate în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă, sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va constata că recursurile sunt nefondate şi, pe cale de consecinţă, vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta A.T.C. şi de pârâtul Consiliul Judeţean Vrancea împotriva deciziei civile nr. 99/Ap din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6047/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5891/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
