ICCJ. Decizia nr. 615/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 615/2012
Dosar nr.5657/318/2007
Şedinţa publică din 03 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 162/A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de către pârâta SC I.F.C.A. SA împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat apelanta să plătească intimatei C.M. suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5657/318/2007 la Judecătoria Târgu Jiu, reclamanţii C.M., V.M., F.D., V.P. şi V.N.N. au solicitat să fie obligată pârâta SC I.F.C.A. SA Târgovişte să le lase în deplină proprietate şi posesie un teren în suprafaţă de 13.328 mp situat în Târgu Jiu şi totodată să-şi ridice utilajele şi materialele de construcţii care se află pe terenul revendicat (staţie de sortare pentru nisip şi piatră) sau să fie abilitaţi a le ridica pe cheltuiala pârâtei.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului revendicat în baza sentinţei civile nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâta îl posedă fără niciun drept, refuzând să-l lase în deplina lor proprietate şi posesie.
În drept şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ.
Dosarul a fost strămutat la Judecătoria Sibiu prin încheierea civilă nr. 5521 din 6 octombrie 2008 a Î.C.C.J.
Prin sentinţa civilă nr. 8660 din 29 decembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin sentinţa civilă nr. 598/2010 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor terenul în suprafaţă de 13.328 mp situat în Târgu Jiu, delimitat cu culoare verde în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic inginer C.V.N.N. (fila 125 dosar Judecătoria Sibiu), parte din sentinţă şi să-şi ridice utilajele şi materialele de construcţii constând în staţie de sortare pentru nisip şi piatră, în caz contrar abilitând pe reclamanţi să le ridice pe cheltuiala pârâtei. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 24.031 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele.
Reclamanţilor C.M., V.M., F.D., V.P. şi V.N.N. li s-a restituit în natură în baza Legea nr. 10/2001 terenul în litigiu în suprafaţă de 13.328 mp situat în Târgu Jiu, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar, prin sentinţa civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj, Decizia civilă nr. 2895 din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7159 din 18 septembrie 2006 a Î.C.C.J.
În această cauză au avut calitate de pârâţi SC M.T.S. SA Târgu Jiu, în patrimoniul căreia se afla în acel moment terenul respectiv, dobândit în procesul de privatizare şi A.V.A.S. SA Bucureşti.În recurs a avut calitate de intervenientă în interesul societăţii pârâte şi SC I.F.C.A. SA Târgovişte.
Deşi sentinţa civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 rămasă irevocabilă le conferea reclamanţilor calitatea de proprietari ai terenului, pe care o puteau exercita conf. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în temeiul Legea nr. 247/2005 aceştia mai deţin şi un titlu de proprietate cu nr. 1505974 din 2 februarie 2007 emis de Comisia Judeţului Gorj pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Trenurilor, despre care reclamanţii susţin că le-a fost eliberat în baza sentinţei menţionate.
Pârâta SC I.F.C.A. SA Târgovişte deţine şi ea un titlu de proprietate, respectiv actul de adjudecare nr. 1 încheiat la data de 19 iulie 2005 în procedura executării silite de BEJ T.N. în dosar execuţional nr. 29/E/2003, debitor fiind SC M.T.S. SA Târgu Jiu.
În cauză nu s-a depus titlul de proprietate al societăţii debitoare asupra terenului respectiv. În Decizia civilă nr. 3377/2007 a Tribunalului Gorj se consemnează cu referire la acest aspect doar susţinerile recurentei în acel proces, SC I.F.C.A. SA Târgovişte, cum că SC M.T.S. SA a fost privatizată în anul 1999, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 10 februarie 1999, existând certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Acţiunea formulată de SC I.F.C.A. SA în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 1505974 din 2 februarie 2007 emis reclamanţilor din prezenta cauză a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 3377/2007 a Tribunalului Gorj.
Deşi în baza actului de adjudecare, pârâta SC I.F.C.A. SA Târgovişte şi-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanţi conform încheierii nr. 25657 din 7 noiembrie 2006 prin care s-a şi înfiinţat C.F. nr. 15389 Târgu Jiu nr. cadastral 6816, este preferabil titlul reclamanţilor obţinut în considerarea calităţii lor de moştenitori ai fostului proprietar în baza legilor reparatorii, chiar dacă nu a fost înscris în C.F. Titlul lor este mai puternic comparativ cu actul de adjudecare deţinut de pârâtă, întrucât a fost obţinut prin hotărâri judecătoreşti şi a fost chiar cenzurat în justiţie, hotărârile fiind opozabile pârâtei, care a fost parte atât în procesul purtat în baza Legea nr. 10/2001 (chiar dacă în calitate de intervenient accesoriu în recurs) cât şi în acţiunea de nulitatea titlului în calitate de reclamantă.
În schimb, actul de adjudecare invocat de pârâtă este grevat pe un drept discutabil al debitorului supus executării silite, odată ce terenul în discuţie a fost revendicat în procedura Legii nr. 10/2001 şi s-a dispus restituirea lui în natură. Atât procesul purtat de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, cât şi procedura de executare silită au demarat în acelaşi an 2003, licitaţia fiind organizată la 19 iulie 2005, în condiţiile în care se ştia cu certitudine că prin sentinţa civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 a Tribunalului Gorj s-a dispus restituirea lui în natură către reclamanţi.
Cert este că procedura executării silite s-a purtat cu rea credinţă, în deplină cunoştinţă de cauză asupra revendicării terenului.
Cele două titluri provin de la autori diferiţi pe calea unor proceduri diferite, situaţie în care trebuie optat pentru cel care are la bază un autor care are un drept preferenţial. În speţă prevalează dreptul fostului proprietar consacrat prin legile reparatorii, iar în ce priveşte titlul pârâtei se va avea în vedere principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are.
Numai în cazul în care titlurile provin de la acelaşi autor va avea preferinţă acela care şi-a înscris primul titlul în C.F., sau titlul care are dată certă mai veche. Aşa fiind, criteriul intabulării dreptului de proprietate invocat de pârâtă este inoperant în cauză, cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii nr. 7/96, înscrierile în C.F. nu sunt constitutive de drepturi, ci produc doar efecte de opozabilitate faţă de terţi.
Asupra apelului formulat de pârâta SC I.F.C.A. SRL, instanţa a reţinut următoarele:
Este real că, potrivit dispoziţiilor art. 18 ind. 1 C. proc. civ., instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valoric aceluiaşi obiect.
Însă, în speţă, valoarea imobilului revendicat nu s-a schimbat în sensul prevăzut pentru a fi incidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. ci a fost stabilită prin expertiza topografică dispusă în cauză.
Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.
Întrucât ambele părţi, atât reclamanţii cât şi pârâta au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, titluri ce provin de la autori diferiţi, corect instanţa de fond a comparat titlurile şi a dat câştig de cauză reclamanţilor, al căror titlu este mai bine caracterizat şi al căror drept este preferabil, făcând aplicarea principiului nemo plus iuris ad allium transfera potest, quam ipse habet.
Astfel, reclamanţii au opus pârâtei sentinţa civilă nr. 527 din 4 februarie 2005 a Tribunalului Gorj prin care li s-a restituit în natură, în baza Legii 10/2001, terenul în litigiu, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar. Pe parcursul acelui proces, în recurs, a avut calitatea de intervenientă şi prezenta pârâtă.
Pârâta a opus reclamanţilor actul de adjudecare nr. 1 din 19 iulie 2005 emis în procedura executării silite a societăţii debitoare, pârâtă în dosarul ce a avut ca obiect contestaţie la Legea 10/2001. Nu s-a prezentat însă titlul de proprietate al societăţii debitoare asupra imobilului în litigiu.
Prin urmare, faţă de titlurile de proprietate invocate de părţi, este fără dubii că titlul reclamanţilor este mai preferabil întrucât are la bază un autor cu un drept preferenţial, respectiv fostul proprietar al terenului deposedat abuziv în perioada comunistă.
În speţă nu are relevanţă data când titlul reclamanţilor a devenit executoriu, contrar susţinerilor apelantei, întrucât prin hotărârea judecătorească arătată mai sus nu li s-a constituit un drept ci s-a dat eficienţă măsurilor reparatorii prevăzute în Legea 10/2001.
Susţinerile apelantei în sensul că instanţa de fond a apreciat titlul de proprietate emis în 2007 în baza Legii 18/1991 ca nelegal este nefondată, deoarece instanţa de fond nu a făcut nicio referire la nelegalitatea acestui titlu.
Nici susţinerea apelantei referitoare la lipsa culpei nu poate fi primită întrucât în cazul acţiunii în revendicare, prin comparare de titluri, existenţa sau nu a culpei nu prezintă relevanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. I.F.C.A. S.R.L., criticând-o pentru următoarele motive:
1. În ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei motivarea instanţei de apel înfrânge dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. introdus prin OUG nr. 138/2000, potrivit cărora „Instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect”.
2. Titlul reclamanţilor este obţinut în 2005 în condiţiile în care debitoarea (proprietara terenului) a fost privatizată integral din anul 1999, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. GJ 1 din 10 februarie 1999, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubiri conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea 10/2001.
Actul de adjudecare al recurentei emis în procedura executării silite este titlul de proprietate obţinut în condiţii perfect legale, debitoarea având titlul de proprietate asupra terenului în cauză încă din 1994, respectiv Certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0844 pentru suprafaţa de 17773.873 mp, eliberat de Ministerul Agriculturii si Alimentaţiei la data de 17 iunie 1994 şi Protocolul din 27 octombrie 1997 încheiat între SC A.G.T. Gorj SA si SC M.S.S. SA.
Titlul pe care îl deţin este preferabil în condiţiile în care societatea debitoare era privatizată cu mult înainte de obţinerea titlului de către reclamanţi, care erau îndrituiţi numai la despăgubiri şi nu la restituirea în natură a terenului.
Hotărârea judecătorească invocată ca titlu de reclamanţi nu le este opozabilă, nefiind parte nici la fond şi nici în apel ci numai intervenienţi accesoriu în recurs, recurs pe care lichidatorul debitoarei nici nu l-a motivat.
Practica judecătorească, în ce priveşte compararea de titluri, acordă preferabilitate titlului cu dată mai veche avându-se în vedere şi posesia asupra imobilului, la momentul executării silite imobilul nefiind grevat de sarcini, fiind înscris şi în cartea funciară în favoarea recurentei.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed.
1. În ceea ce priveşte critica referitoare la competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, se constată că Judecătoria Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Împotriva hotărârii de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei nu s-a formulat recurs, cale de atac prevăzută de art. 158 C. proc. civ. în vigoare la acea dată, ceea ce înseamnă că acest incident procedural nu poate supus cenzurii în această etapă procesuală.
2. În cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 480 şi urm. C. civ. în soluţionarea acţiunii în revendicare, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea judecătorească invocată drept titlu de către reclamanţi îi este opozabilă recurentei pârâte deşi nu a fost parte decât în dosarul de recurs, prin intervenţia accesorie în favoarea vânzătorului, procedura Legii nr. 10/2001 în care s-a pronunţat neconferindu-i vreo calitate de a sta în procesul respectiv.
În mod corect s-a acordat preferabilitate în operaţiunea de comparare a titlurilor celui deţinut de reclamanţi, în condiţiile în care acesta este cel al fostului proprietar, preluat în mod abuziv de Stat, reconstituit iniţial în procedura Legii nr. 10/2001 şi ulterior în procedura Legii nr. 18/1991, iar cel al autorului pârâtei recurente provine de la un neproprietar. Provenienţa titlurilor înlătură analiza priorităţii de înscriere în cartea funciară în soluţionarea acţiunii în revendicare.
Chiar dacă recurenta pârâtă deţine un act de adjudecare în favoarea sa datat 19 iulie 2005, aceasta, cu minime diligenţe, ar fi putut cunoaşte că la data respectivă fusese deja pronunţată o hotărâre judecătorească în procedura Legii nr. 10/2001, prin care vânzătorul era obligat să le restituie în natură reclamanţilor imobilul. Minimele demersuri ale unui cumpărător diligent se impuneau în condiţiile în care trebuia stabilit regimul juridic al imobilului, Legea nr. 10/2001 care reglementa regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Stat fiind în vigoare.
Criticile recurentei reclamante referitoare la îndreptăţirea reclamanţilor de a primi măsuri reparatorii în echivalent şi nu în natură în procedura Legii nr. 10/2001nu poate fi analizată în litigiul de faţă, aceasta afectând puterea de lucru judecat a modului de soluţionare a procesului declanşat în baza acestei legi. Totodată, posesia imobilului invocată nu reprezintă un criteriu de preferabilitate în compararea de titluri.
În considerarea argumentelor reţinute mai sus, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a dispune în consecinţă, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.F.C.A. SRL împotriva deciziei civile nr. 162/A/2010 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă recurenta – pârâtă SC I.F.C.A. SRL la plata sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi C.M., V.M., F.D., V.P. şi V.N.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 623/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 611/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
