ICCJ. Decizia nr. 6183/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 6183/2012

Dosar nr. 18736/280/2010

Şedinţa din camera de consiliu de la 11 octombrie 2012

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 30 martie 2010, sub nr. 18736/280/2010, contestatoarea SC G.E.C. SRL a formulat opoziţie faţă de executarea silită pornită de intimata B.G.S.G., solicitând desfiinţarea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin seria x, desfiinţarea încheierii din 26 februarie 2010 a Judecătoriei Piteşti prin care s-a încuviinţat executarea silită, anularea adresei de înfiinţare a popririi nr. 665 din 22 martie 2010 şi a tuturor formelor de executare silită întocmite în Dosarul de executare nr. 300/2009, constatarea inexistenţei raportului cambial în ceea ce priveşte obligaţia de plată a contestatoarei şi obligarea intimatei la restituirea sumei de 2.060 RON. Ulterior cererea a fost completată, pe de o parte cu privire la părţi, arătându-se că în cauză au calitatea de intimaţi şi B.G.S.G. - Sucursala G. şi SC T. SRL, iar pe de altă parte cu privire la natura juridică a capetelor de cerere formulate, în sensul că primele trei capete de cerere au natura unei contestaţii la executare, iar ultimele trei capete de cerere reprezintă opoziţie la executare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934.

La cererea contestatoarei, instanţa a disjuns capetele de cerere privind opoziţia cambială şi a invocat din oficiu necompetenţa sa teritorială.

Prin Sentinţa civilă nr. 7443 din 27 septembrie 2010, Judecătoria Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 106 raportat la art. 62 din Legea nr. 58/1934 opoziţia urmează a se introduce la judecătoria care a învestit biletul la ordin cu formulă executorie, aceasta fiind Judecătoria Târgu Jiu şi că normele care reglementează competenţa teritorială de soluţionare a opoziţiei la executare sunt imperative.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgu Jiu a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4889 din 6 martie 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Judecătoria Piteşti.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că opoziţia la executare formulată de contestatoare vizează biletul la ordin seria x, emis la data de 12 noiembrie 2008 de către SC G.E.C. SRL, girat de SC T. SRL, în valoare de 240,000 RON, bilet la ordin ce a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Târgu Jiu, că împotriva încheierii de învestire s-a formulat contestaţie la executare respinsă prin Sentinţa nr. 10440 din 14 decembrie 2010, că recursul declarat de contestatoare împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 1403 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Argeş şi că încheierea a fost desfiinţată, reţinându-se că instanţa competentă să pronunţe încheierea de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin era Judecătoria Piteşti, iar nu Judecătoria Târgu Jiu. În raport de această decizie irevocabilă, competenţa soluţionării acestei cauze revenea Judecătoriei Piteşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti care, constatând că amândouă instanţele şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare şi că Judecătoria Târgu Jiu, înaintea căreia s-a ivit conflictul negativ de competenţă, nu a tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 21 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conflictul de competenţă pendinte a fost generat de cererea formulată de creditoarea B.G.S.G. - Sucursala G. pentru învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin x emis la data de 12 noiembrie 2008 de către SC G.E.C. SRL, girat de SC T. SRL, scadent la data de 12 ianuarie 2009, în valoare de 240.000 RON.

Judecătoria Târgu Jiu, prin Încheierea nr. 83IC din 4 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6916/318/2009, a admis cererea.

Această încheiere a fost atacată cu contestaţie la executare de către contestatoarea SC G.E.C. SRL, contestaţie ce a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 10440 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Piteşti.

Recursul declarat de contestatoare împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 1403 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Argeş, secţia civilă. Instanţa de recurs a dispus admiterea contestaţiei la executare şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea încheierii de învestire cu formulă executorie, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 58/1934, competentă a învesti cambia cu formulă executorie este judecătoria în a cărei rază se găseşte locul plăţii sau, în lipsa unei indicaţii, locul domiciliului trăgătorului. în speţă, locul plăţii a fost indicat ca fiind oraşul Piteşti, motiv pentru care Judecătoria Târgu Jiu nu avea competenţa de învesti cu formulă executorie biletul la ordin.

În acest context, considerentele reţinute prin hotărârea irevocabilă amintită, sunt de natură a influenţa soluţia dată problemei competenţei de soluţionare a opoziţiei formulată de contestatoarea SC G.E.C. SRL.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934 "în termen de 5 zile de la primirea somaţiunii, debitorul poate face opoziţie la executare. Opoziţia se va introduce la judecătoria care a învestit cambia cu formulă executorie".

În cauza de faţă, ca urmare a admiterii contestaţiei la executare formulată de contestatoarea SC G.E.C. SRL, biletul la ordin nu mai este învestit cu formulă executorie.

Pentru a stabili competenţa de soluţionare a pricinii deduse judecăţii, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile sus citate ale art. 62 din Legea nr. 58/1934. De asemenea, se va raporta la considerentele hotărârii irevocabile pronunţate de Tribunalul Argeş, cu privire la judecătoria competentă a învesti cu formulă executorie biletul la ordin. Aceasta deoarece ceea ce intră în puterea lucrului judecat este reprezentat nu numai de dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, ci şi de motivele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea unei anumite soluţii şi care, explicând dispozitivul, permit aprecierea limitelor efectului negativ al puterii de lucru judecat produs de o hotărâre într-un proces anterior. Considerentele determinante ce au fundamentat soluţia de admitere a contestaţiei la executare, cu consecinţa desfiinţării încheierii de învestire cu formulă executorie, se bucură de autoritate de lucru judecat ca şi dispozitivul, impunându-se unei judecăţi ulterioare care, chiar şi de o manieră incidentală, ar readuce spre analiza jurisdicţională aceleaşi aspecte.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6183/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond