ICCJ. Decizia nr. 4226/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a Il-a CIVILĂ
Decizia nr. 4226/2012
Dosar nr. 35896/3/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţa, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - secţia comercială sub nr. 9059/118/2008, reclamanta SC E.E.A. SRL a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 969, art. 1313-1316 şi 1319-1320 C. civ., obligarea pârâtei SC M.I. SRL la livrarea cantităţii de 23.070 kg sferturi posterioare de pui provenienţă Brazilia în schimbul preţului convenit de 115.303, 86 lei, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, la 25 noiembrie 2008, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii, prin care a solicitat: rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi la data de 25 februarie 2008, contract având ca obiect material cantitatea de 49.060 kg sferturi posterioare de pui de provenienţă Brazilia; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând pierderea pe care a suferit-o ca rezultat al neexecutării parţiale a contractului, sumă evaluată provizoriu la 300 lei; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând beneficiul nerealizat, în urma neexecutării parţiale a contractului, sumă evaluată provizoriu la 10.000 lei; obligarea pârâtei la plata de daune-interese moratorii constând în dobânzile legale şi prejudiciul rezultat din devalorizarea monedei naţionale pentru sumele ce fac obiectul capetelor 2 şi 3 din cerere, aferente perioadei cuprinse între momentul rezoluţiunii contractului şi data plăţii efective şi integrale a acestor sume, pretenţii evaluate provizoriu la 100 lei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepţiile necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa în soluţionarea cauzei şi prematuri taţii cererii, faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa comercială nr. 438/COM/2009, Tribunalul Constanţa - secţia comercială a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţia comercială, motivat de incidenţa dispoziţiilor art. 5 şi 10 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 35896/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a Vi-a comercială şi a fost soluţionată prin sentinţa comercială nr. 1547 din 14 februarie 2011 în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate şi obligării pârâtei în favoarea reclamantei la plata sumei de 423 lei reprezentând pierdere suferită în perioada 29 februarie 2008-18 martie 2008; restul petitelor au fost respinse; s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi la data de 25 februarie 2008 având ca obiect cantitatea de 49.080 kg sferturi posterioare de pui, a fost apreciat ca nefondat, motivat de lipsa dovezilor privind existenţa unei comenzi ferme din partea reclamantei, factura fiscală depusă la dosar fiind apreciată doar ca un simplu document fiscal întocmit în scopul înregistrării contabile a unei operaţiuni economico-financiare.
În ceea ce priveşte pretenţiile băneşti solicitate de reclamantă, în baza concluziilor raportului de expertiză contabilă, s-a reţinut ca întemeiată doar cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 432 lei reprezentând pierderea suferită în intervalul 29 februarie 2008-18 martie 2008 pentru lipsa de folosinţă a sumei de 115 303,86 lei sumă achitată de reclamantă pentru cantitatea de pui nelivrată de pârâtă.
Restul capetelor de cerere au fost respinse argumentai: de faptul că reclamanta nu a dovedit, în susţinerea pretenţiilor privind beneficiul nerealizat, că ar fi avut comenzi ferme pentru cantitatea de marfa nelivrată de pârâtă şi că, astfel, ar fi vândut marfa şi ar fi putut obţine un anume profit. Ca şi consecinţă a respingerii petitului privind plata beneficiului nerealizat, tribunalul a respins şi capetele de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale aferente sumelor pretinse cu acest titlu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanta SC E.E.A. SRL a declarat apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială.
Calea de atac ordinară a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 451/2011 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanta SC E.E.A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1547 din 14 februarie 2011 pronunţată de secţia a Vi-a comercială a Tribunalului Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC M.I. SRL şi a fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că:
S-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi la data de 25 februarie 2008.
A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 11.805 lei reprezentând beneficiu nerealizat, sumă actualizată în raport de devalorizarea monedei naţionale la data plăţii faţă de data pronunţării deciziei.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă beneficiului nerealizat în cuantum de 11.805 lei, dobândă calculată cu începere de la data pronunţării decizii şi până la data plăţii.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a fost obligată intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel în sumă de 7.524,77 lei.
În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa de control a reţinut că soluţia primei instanţe este eronată, în esenţă, în considerarea următoarelor argumente:
Referitor la petitul privind rezoluţiunea contractului încheiat de părţi la data de 25 februarie 2008, s-a reţinut că cererea este întemeiată, din probatoriile administrate rezultând neexecutarea culpabilă de către pârâtă a obligaţiei de livrare de mărfuri, izvorâtă din convenţia de vânzare-cumpărare a cantităţii de 49.080 Kg sferturi posterioare de pui, convenţie sinalagmatică (negotium) ce a dat naştere la drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi, chiar în lipsa unui înscris în acest sens intitulat „contract"; (instrumentum).
Astfel, s-a reţinut că nu subzistă argumentele instanţei de fond potrivit cărora reclamanta nu a făcut dovada unei comenzi ferme adresate pârâtei, în condiţiile în care chiar pârâta, în răspunsul la invitaţia la conciliere a confirmat existenţa solicitării reclamantei de a cumpăra cantitatea de 49.080 kg sferturi posterioare de pui, solicitare acceptată de pârâtă prin emiterea facturii fiscale din 25 februarie 2008, care nu reprezintă doar un document contabil, ci fiind acceptată la plată şi chiar integral achitată, constituie şi o dovadă a obligaţiilor comerciale, conform art. 46 C. com.
Reţinând culpa intimatei-pârâte în neexecutarea întocmai a obligaţiilor contractuale asumate, în baza art. 1073 şi art. 1082-1084 C. civ., instanţa de apel a admis şi capătul de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat, la valoarea calculată de expertul contabil prin raportare la cantitatea de carne nelivrată (diferenţa dintre preţul plătit şi preţul ce s-ar fi putut încasa de apelanta-reclamantă dacă ar fi comercializat respectiva marfa).
În baza dispoziţiilor art. 43 C. com. şi ale O.G. nr. 9/2000, s-a apreciat ca fiind întemeiat şi petitul privind plata dobânzii legale aferente beneficiului nerealizat.
Împotriva deciziei civile nr. 451/2011 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL Bucureşti, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată, anularea în tot a deciziei recurate, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata beneficiului nerealizat.
În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta a dezvoltat critici pe care însă nu le-a subsumat motivelor de nelegalitate indicate.
Astfel, după o lungă expunere a istoricului cauzei, SC M.I. SRL a formulat împotriva deciziei atacate următoarele critici:
1. A susţinut că în mod eronat instanţa de apel a acordat dobânda legală aferentă beneficiului nerealizat în suma solicitată de reclamantă, respectiv 2.954,61 lei, deşi în raportul de expertiză contabilă nu s-a determinat o astfel de sumă.
2. A arătat că instanţa de control a coroborat şi interpretat, în mod greşit, probele administrate în cauză, dând prioritate unor înscrisuri emanate de la partea adversă, în detrimentul raportului de expertiză tehnică contabilă, realizat de un specialist în baza înscrisurilor ce i-au fost puse la dispoziţie de ambele părţi.
3. A apreciat că soluţia de admitere a capătului de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi este una profund greşită, în raport de faptul că niciodată părţile nu au încheiat un contract cu acest obiect, instanţa extrapolând şi dând eficienţă unui pact comisoriu de gradul IV, în absenţa unei asemenea convenţii.
4. A criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 46 C. com. din perspectiva cărora instanţa a reţinut că factura fiscală din 25 februarie 2008 face dovada existenţei unui contract de vânzare-cumpărare între părţi, când textul legal, în opinia pârâtei, statuează că un asemenea act face dovada doar a unei obligaţii comerciale. De asemenea, s-a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1361-1362 C. civ. şi a art. 67 C. com.
5. Referitor la admiterea petitului privind acordarea beneficiului nerealizat, pârâta a criticat soluţia instanţei din perspectiva aprecierii probelor care au determinat formarea convingerii instanţei în acest sens, expunând o serie de consideraţii referitoare la cuantumul adaos-ul comercial practicat de diferiţi comercianţi, concluzionând în sensul că nu are caracter de certitudine, aşa cum a reţinut instanţa.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 302 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci o examinare a legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de cele mai sus expuse, se constată că pârâta, deşi a indicat în memoriul de recurs motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 4, 6 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., în concret, nu şi-a circumscris dezvoltarea criticilor formulate niciunuia dintre acestea.
Astfel, înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că indicarea greşită a motivelor de recurs nu este sancţionată cu nulitatea căii de atac, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., va analiza recursul din perspectiva acestora.
Faţă de aceste precizări se constată că pârâta, deşi a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., care statuează posibilitatea casării hotărârii atacate, în cazul în care a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, nu a formulat critici care să poată fi subsumate acestui motiv. Astfel, constatând că în cauză nu sunt elemente care să atragă incidenţa motivului de naelegalitate mai sus menţionat, nu va analiza criticile pârâtei prin raportare la acesta.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., se constată că nici acesta nu a fost concret explicitat de pârâtă în dezvoltarea recursului şi reţinând că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin hotărârea atacată s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, urmează să respingă şi această critică ca nefondată.
Susţinerile pârâtei în sensul că instanţa de apel a acordat dobânda legală aferentă beneficiului nerealizat în suma solicitată de reclamantă, respectiv 2.954,61 lei, deşi în raportul de expertiză contabilă nu s-a determinat o astfel de sumă, sunt lipsite de pertinenţă prin raportare la dispozitivul şi considerentele hotărârii atacate în care nu s-a reţinut decât ceea ce s-a cerut, respectiv dobânda legală aferentă acestui petit calculată cu începere de la data pronunţării decizii şi până la data plăţii.
Înalta Curte, deducând din susţinerile reclamantei formulate în memoriul de recurs, eventuala incidenţă motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. prin raportare la criticile vizând greşita soluţionare a petitului referitor la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. va cezura hotărârea atacată din perspectiva acestui motiv.
Criticile pârâtei prin care se tinde la a se demonstra o eventuală denaturare sau schimbare a înţelesului actului juridic dedus judecăţii, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de mărfuri sunt însă, de asemenea, nefondate.
Din susţinerile pârâtei, înalta Curte constată că recurenta-pârâtă se află în eroare cu privire la înţelegerea noţiunii de ";contract"; în sensul de act juridic ca izvor de obligaţii, tăcând confuzie între accepţiunea acestuia de ";negotium"; - convenţie/înţelegere a părţilor şi cea de ";instrumentum"; - înscris/dovadă.
Astfel, se reţine că sensul tuturor susţinerilor alamabicat formulate de pârâtă au ca finalitate dovedirea faptului că între părţi nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în opinia sa, înţelegerea părţilor privind livrarea unor mărfuri în schimbul unui preţ neavând valoarea unui contract.
Raportat la această critică, care se deduce din expunerea făcută de pârâtă în cuprinsul motivelor de recurs, înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre corectă şi judicios argumentă.
Astfel, pornind de la definiţia actului juridic civil ca fiind manifestarea de voinţă exprimată în vederea producerii de efecte juridice, se reţine că înţelegerea părţilor litigante din data de 25 februarie 2008 privind livrarea de mărfuri - 49.080 Kg sferturi posterioare de pui, în schimbul unui preţ - 245.301,84 lei, constituie contract de vânzare-cumpărare, care este un contract sinalagmatic, ce naşte drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi.
Cum din analiza materialului probator, situaţia de fapt pe deplin stabilită de instanţa de apel a relevat că reclamanta a achitat integral preţul convenit, în timp ce pârâta a livrat doar parţial marfa şi ulterior, a restituit din proprie iniţiativă diferenţa de preţ, Înalta Curte, reţine că în mod corect s-a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 969 C. civ., care statuează principiul potrivit căruia, convenţia este legea părţilor pacta sunt servanda din perspectiva cărora reclamanta este îndreptăţită la plata prejudiciului suferit şi a beneficiului nerealizat, conform baza art. 1073 şi art. 1082-1084 C. civ., ca urmare a neexecutării culpabile de către pârâtă a obligaţiei ce îi incumba.
Critica pârâtei sub acest aspect este nefondată şi rezidă din confuzia pe care o face între cele două accepţiuni ale actului juridic: negotium juris, ce semnifică înţelegerea propriu-zisă dintre părţi şi instrumentum probationes, ce semnifică înscrisul în care este evidenţiată înţelegerea.
Pe aceeaşi greşită înţelegere a celor două accepţiuni ale actului juridic se fondează şi critica vizând pretinsa aplicare eronată a dispoziţiilor art. 1361-1362 C. civ. şi a art. 46 şi 67 C. com. şi sunt întrutotul nefondate, decizia atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor incidente.
Astfel, factura fiscală din 25 februarie 2008, a fost corect apreciată ca făcând dovada înţelegerii părţilor, conform dispoziţiilor art. 46 C. com.
De asemenea, soluţia de admitere a cererii privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a fost corect dată în raport de incidenţa art. 67 C. com., care reglementează chiar această sancţiune specifică contractelor sinalagmatice, aşa cum este şi cazul contractului dedus judecăţii şi care derivă din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce izvorăsc din acestea, contractele sinalagmatice având următoarele efecte specifice: excepţia de neexecutare, rezoluţiunea/rezilierea contractului şi suportarea riscului contractual.
În raport de aceste considerente, înalta Curte reţine că nici criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect.
Modul de redactare al deciziei şi reanalizarea probelor depuse la fond şi completate în apel demonstrează preocuparea instanţei de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
De altfel, pârâta în întreaga sa argumentare a motivelor indicate s-a referit la administrarea probelor de către instanţa de apel - la înscrisurile ce atestă raporturile juridice dintre părţi şi la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care sunt aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei şi nicidecum motive de nelegalitate.
Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, pârâta se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că pârâta prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Pentru toate argumentele care preced, înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 451/2011 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3720 lei, reprezentând onorariu de avocat achitat în prezenta fază procesuală, în favoarea intimatei-reclamante SC E.E.A. SRL Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 451/2011 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta-pârâta SC M.I. SRL Bucureşti să-i achite intimatei-reclamante SC E.E.A. SRL Constanţa sumă de 3720 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4224/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4227/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
