ICCJ. Decizia nr. 6486/2012. Civil
Comentarii |
|
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 13 noiembrie 2012.
De asemenea, se referă faptul că petenta a depus la data de 04 octombrie 2012, o cerere de judecare a cauzei în lipsă, iar intimatul a depus la data de 08 octombrie 2012, concluzii scrise și un set de înscrisuri.
Totodată, se referă că, în urma verificărilor efectuate în actele și lucrările dosarului și în sistemul informatic de evidență informatizată a instanțelor, s-a constatat că în prezenta cauză petenta a solicitat doar strămutarea Dosarului Tribunalului Constanța, secția I civilă, cererea petentei privind strămutarea Dosarului Judecătoriei Constanța, fiind înregistrată separat și repartizată aleatoriu, sub un alt număr de dosar, pentru a fi soluționată.
Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de respingere a cererii ide strămutare.
← ICCJ. Decizia nr. 6487/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6514/2012. Civil → |
---|