ICCJ. Decizia nr. 947/2012. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 947/2012
Dosar nr. 500/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 februarie 2012
Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 13 martie 2012.
Petenta M.E. solicită depunerea la dosar a înscrisurilor la care a făcut referire în cererea de strămutare.
Avocat D.B. arată că înscrisurile sunt neconcludente şi neutile soluţionării prezentei cauze, deoarece antamează fondul pricinii.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu admiterea cererii de probatorii.
Deliberând, Înalta Curte încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de petenta şi dispune comunicarea acestora părţii prezente şi procurorului.
Petenta M.E. depune înscrisurile la dosar şi înmânează copii de pe acestea, părţilor prezente.
Având pe rând cuvântul, avocat D.B. şi reprezentantul Ministerului Public nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor.
Nemaifiind chestiuni prealabile, Înalta Curte acordă cuvântul cu privire la cererea de strămutare.
Petenta M.E. precizează că dosarul de fond a fost strămutat de la Tribunalul Bihor la Tribunalul Olt, însă dosarul a cărei strămutare se cere în prezenta cerere este o contestaţie în anulare. În continuare, solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris şi prezentate verbal.
Avocat D.B. solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate oral.
Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta M.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4882/104/2011 al Tribunalului Olt, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3406/2012. Civil. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 948/2012. Civil. Strămutare. Fond → |
---|